Vecernie

Pe-aici, în sus, e schitul la capat de colnic.
L-a zugravit pe vremuri Ilarion cel drept
Cu sfinti intre stergare de galben borangic
Si sfinte-mpodobite cu icusari pe piept.

Auzi, un clopot misca vazduhul peste munti
Si se bolteste-n sunet cat cerul de margean
De dincolo de lume te-ndeamna să renunti
O taina fără de moarte la veacul pamantean.

Vom asculta din strana vecernia-n sobor
Când intra-n schit odata cu pasul serii lent
In murmure ca zvonul albinelor în zbor
Naluci calatorite din Vechiul Testament.

Cu aur pe odajdii, inbalsamatii tei
Vor ingina soborul prin geamurile mici.
Eu recita-voi psalmul sublim 103,
Iar tu Lumina lina m-as bucura să zici.

Când, la sfarsitul slujbei, vom saruta sfios
Argintul sfintei scoarte de Evangheliar,
Ne va parea o clipa ca ne-a zarit Hristos,
Miscand încet perdeaua intrarii în altar.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CLOPOT

Se-aude-n depărtare
Un clopot plin de viaţă
Chemarea şi-o înalţă
Ecou după ecou,

El, cheamă în utrenii
La slujba cu lumină,
Sunt îngerii solii
Când soarele se-nchină,

Şi dacă peste zi
Te-ai depărtat de tine
La vremea înserării-n vecernie auzi
Un clopot ce şopteşte:,, Întoarce-te la mine!"
Şi gândul bun revine, pe El l-ai regăsit,

La vreme de răstrişte
Un clopot priveghează,
Şi-un clopot povesteşte
Când soarele-i apus,

În piept fără ecou, un clopot ne petrece
Ca toţi să se închine, cu rugă pentru-n suflet
Să-ntindă Domnul mâna

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conceptul modern de autonomie a raţiunii vine din umanismul păgân, adică din încrederea nelimitată în puterea individului de a se ridica deasupra lumii formulându-i sau dictându-i legile lui. E o atitudine de orgoliu, care reproduce la infinit şi consacră păcatul lui Adam, căzut prin trufie în clipa când îl îmbăta iluzia înălţării prin propria-i natură. Lumea dinainte de Hristos a gândit în această autonomie; lumea modernă, divorţată de Hristos, s-a întors la ea, reluând păcatul de la capăt. Neoumanismul, care şi-a făcut din ea principiul de temelie, crede că reînviază ideile greco-latine când, în realitate, repetă tragica rebeliune adamică.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci

În anotimpuri la răscruci,
Prin Înălţarea Sfintei Cruci,
Cu har cinsteşte soborul,
Pe Iisus Mântuitorul.

Patimile-s amintite
De duhovnic sau părinte,
Cum Hristos a fost chinuit,
Şi între tâlhari răstignit.

În recviemuri cântă sfinţi,
Când slujitori fără arginţi,
Spre cer înalţă cântare
Cu a Crucii Înălţare.

Spre a morţilor cinstire,
Crucile din cimitire
Cu busuioc se-mpodobesc
Şi cu vin proaspăt se stropesc.

Măturisind în Sfânt Botez
Şi-n al Dumnezeirii Crez,
Se înalţă rugăciune
De slavă şi-nchinăciune.

Pe cărarea tinereţii
Pune temelie vieţii,
Când se reunesc destine
În ritualuri creştine.

Spre a vieţii veşnicie,
Revine în tradiţie
Şi minuni înfăptuieşte,
Când credinţa-n om rodeşte.

Sărbători sunt venerate
De la naştere la moarte,
Prin semnul creştinătăţii
Pe Calea Divinităţii.

Iar prin timp ce-n grabă trece,
Crucea-n momânt îl petrece,
Pe om cu sufletul curat,
De viaţă dezrădăcinat.

Cruce pe mormânt veghează
Şi datini perpetuează
La cei ce cred în Dumnezeu
Şi în Treimea Sa mereu.

*14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos-- al nostru Soare

Domnul Isus ne-a trimis
Evanghelia să o vestim
Să intrăm în Paradis
Împlinind tot ce e scris
Fii ai Tatălui să fim

Domnul Isus ne-nvăţat
Evanghelia Divină
S-avem sufletul curat
Spălat de orice păcat
Însuşi noi să fim lumină

Apostolii pe Isus
L-au vestit odinioară
Căci Domnului s-au supus
Şi-Evanghelia au dus
Omenirii — să nu piară

Ei drept centru l-au avut
Pe Isus Hristos Mesia
Cel ce toate le-a făcut
Din adânc necunoscut
Inclusiv şi veşnicia

Centrul vieţii lor a fost
Hristos Mirele cel Sfânt
Şi-au făcut din Domnu-n rost
Cu toţi rămânând la post
Cât au fost pe acest pământ

Evenghelia ne-nvaţă
Şi nu Vechiul Testament
Căci Hristos ne dă viaţă
Şi spre ceruri ne înalţă
A Lui să fim permanent

Până la Ioan doar a ţinut
Legea Sfântă ce s-a dat
De-atunci Isus ni-e avut
Ne e stâncă ne e scut
Mielul Sfânt la moarte dat

Noi prin jertfa Lui Isus
Suntem astăzi ce suntem
Şi al Legii vechi apus
Îl vedem — căci Ea s-a dus
Căci pe Isus îl urmăm

Viaţa noastră e Hristos
Şi nu Legea din Sinai
Şi vrem să trăim frumos
Căci din lume El ne-a scos
Toţi ca să intrăm în Rai

Evanghelia ne-nvaţă
Pe Hristos să îl iubim
Căci spre Tatăl ne înalţă
Şi în veci ne dă viaţă
Ai Lui dar — pe veci să fim

De ce oare ne uităm
Înspre sfinţii din vechime
Când pe apostoli îi avem
Stele sfinte să-i urmăm
Căci Mirele iată vine

Gata-i trâmbiţa să sune
Îm poporul Celui Sfânt
Ca aleşii să se adune
Şi să lase acestă lume
Sus pe nori după Cuvânt

Dar nouă ni se vorbeşte
Azi de sfinţii din vechime
Nu că Mirele soseşte
Şi-ai Lui să fim ne doreşte
Numai — numai pentru Sine

De David de Moise de Ilie
Ni se predică în adunare
Nu de Cel ce stă să vie
Să ne ia în veşnicie
După sfânta-i îndurare

Iată Mirele revine
Ca să-şi ia a Lui mireasă
Nu strigă o iată nime"
Pentru mine pentru tine
Să ne ducă-n cer acasă

Evenghelia-i lăsată
Pentru Vechiul Testament
Parcă nu Ea ne e dată
Prin Ea inima curată
Să ne fie permanent

Parcă-i mai strălucitoare
Azi lumina din vechime
Nu Hristos veşnicul soare
Ce ne este aici cărare
Murind iată pentru mine

Nu Hristos este Lumina
Şi nu este El Viaţa
De ce dar rămâne-ntruna
Mai pe urmă — mai în urma
Celor ce nu-ţi dau viaţă

Când Hristos ar trebui
Ţintă veşnic să ne fie
Căci El poate izbăvi
Şi pe noi a ne sfinţi
Să păşim în veşnicie

Hristos este Dumnezeu
El e-al nostru Creator
Ce ne-nvaţă aici mereu
Noi să-i fim poporul Său
Căci El ni-e Mântuitor

El cu Tatăl ne-a creat
Şi a pus lumina-n noi
Să-i cântăm neâncetat
Toţi cu sufletul curat
Până-n ziua de apoi
25-10-2022 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit la tine

M-am gândit la tine şi la tot ce-a fost frumos şi ai iubit,
Plimbându-mă singură de-a lungul plajei cu nisipuri moi;
Am ascultat talazurile care băteau ca şi atunci, egal, în maluri,
Cu-acelaşi sunet ştiut şi îndrăgit cândva de amândoi.

În jurul meu ecoul lovea-n dunele înalte, dincolo de mine ardea
Argintul sclipitor şi-înfrigurat al mării sub razele de lună.
Noi doi vom trece prin nenumărate morţi şi mii de vieţi
Până când vom mai asculta din nou acelaşi sunet împreună.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec

Tu ai un fel de paradis al tau
in care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben in ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii in moarte.
Tu ai un fel al tau senin
de-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud, a orei,
cand cerul devine nou si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între zid şi vis

Între zid şi vis, între vid şi scris
Dorm îngerii după joacă oleacă,
Se luminează focul de propriul suflu,
Suntem un cuplu, clopot la acelaşi schit,
Iubirea, poţi s-o închizi cu zece porţi,
Ea trece dincolo şi dincolo de dincolo,
Până când? Nu-nchide dragostea, nu poţi,
Cum nu cuprinzi cu ochiul cerul, stelele – puzderii,
Nu-nchide vocea Anei dincolo de zid.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saruta-mi durerea

Daca dimineata aceea ar pune capat tristetilor grele,
In acel loc parca uitat de lume, atat de dorit de noi doi,
Iubirea ta m-ar cuprinde, te-as imbratisa in visele mele,
Mi-ai saruta pleoapa stanga, am sta lipiti in pat amandoi.

Asteptand binecuvantarea divina a Domnului nostru Iisus,
Care ne-a eliberat prin sangele si trupul Lui de pacate,
Ne-am purifica sufletele doar prin lumina adevarului spus
Si ne-am binecuvanta sufletele daruindu-ne sarutari curate.

Ca o caprioara adapostita, asa as dormi, visand la un ideal,
Zona crepusculara ar ramane in rezilienta ei rosie si obscura
Intotdeauna osciland, compos mentis, intre virtual si real
Iubirea dintre noi si-ar forma, astfel, bine stiuta ei aura.

Sufletul tau mi-ar saruta durerea si as simti cum dispare,
Sentimentele tangibile s-ar transforma in fioruri rebele,
Ne-am trezi din lumea veche in noua lume de secunde sub soare,
Fiind innobilati de eternitatea noastra si existenta intre ele.

Fiorurile ar ramane in sufletele noastre pereche, ermetic inchise,
Si ne-ar transforma pe loc, dizolvand total toata tristetea noastra,
Si ne-am trezi cu adevarat, fiind constienti de ale noastre vise,
Si ne-am ruga pentru un viitor plin de fericire si speranta.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te bucura, femeie!

Nu te bucura, mireasă, că ţi-e prinţul întrupat
În bărbatul ce-ai visat şi te-a vrut să-i fii aleasă.
Nu te bucura, femeie, că ţi-e ziua poleită,
De iubire împlinită, strălucind în curcubeie!

Nu te bucura, minune, că ţi-e soţul arătos
Şi dai Cerului prinos pe altar, în rugăciune.
Nu te bucura, zeiţă, întrupată din cuvinte
Că rosteşti azi legăminte cu-adieri de lămâiţă!

Nu te bucura, frumoasă, peste inimă stăpână,
Când, luându-te de mână, veţi păşi în a lui casă!
Nu te bucura, doar lacrimi ale Anelor jertfite,
Fără vreun regret zidite, îţi vor fi izvor de patimi.

Nu te bucura, va piere strălucirea trecătoare
Ce o vrei nemuritoare, trăind viaţa ta de miere.
Nu te bucura, doar cere, mistuindu-te prin rugă,
Clipa asta să-ţi ajungă, ne-ntinată de durere,

S-o păstrezi ca pe-o icoană, peste ani în veşnicie,
S-o aşezi în poezie, împletind candid coroană
Cu petalele de nuferi, să-nţeleagă lumea toată
Ce te-ntreabă cam mirată: Astăzi pentru ce te bucuri?

(În amintirea unei mirese ce a fost fericită în ziua nunţii ei...)

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece vântişorul

Când trece vântişorul prin auritul grâu,
Şi-şi leagănă verdeaţa pădurea răcoroasă,
Din umbra dulce-a frunzei sub cerul albăstriu
Voios îmi râde pruna cea dulce şi gustoasă.
Ori când de sub o tufă, în dulcea primăvară,
În ceasul dimineţii, în rumeneala serii
Prietenos priveşte frumoasa lăcrimioară,
Argintul viu scăldându-şi în roua primăverii.
Când pârâiaşul rece, scurgându-se prin vale,
Şoptind, mă acufundă în visuri şi uitare,
Poveşti îmi povesteşte de pacea ţării sale
De unde el porneşte, cântând fără-ncetare.
Atunci mai încetează a mea neliniştire,
Speriată grija zboară din bietul piept al meu,
Atunci pricep că este în lume fericire,
Iar sus în cer albastru îl văd pe Dumnezeu.

poezie clasică de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest sfârşit de vară avea în el ceva sublim, înălţător şi simplu în acelaşi timp, ceva înspăimântător de sublim, chiar dacă cerul era voalat şi discret, frunzele se înălţau într-un ritm lent, ameţitor într-un convoi multicolor, către mâine. Dincolo de încercănatele ramuri, lumina dansa leneş, ca mătasea pe trupul mireselor.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie-i Lui Isus onoare

Cât de adânc este Cuvântul
Ce Isuse ni-l mai dai
El îmbracă tot pământul
Să ne aşeze iar în rai

Ce profundă e Scriptura
Ce Isuse ne-o oferi
Să ne întăreşti făptura
Nu de azi şi nu de ieri

În Cuvântul Sfânt— Divin
Viaţa însăşi se găseşte
Să-l absorbi mai pe deplin
Căci Hristos te mântuieşte

Numai El azi ne oferă
Viaţa veşnică mereu
Să primim a vieţii eră
Prin credinţa-n Dumnezeu

Ce adâncă e iubirea
Dăruită de Hristos
Prin El s-avem izbăvirea
Liberi să fim aici jos

În lumina mântuirii
Doar Hristos ne-a îmbrăcat
Ne-a dat semnul izbăvirii
Din moarte şi din păcat

Fie-i glorie— onoare
Celui care ne-a creat
De la moarte şi pierzare
Tot El iată— ne-a salvat

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Crăciunului

O mare taină ni se dezvăluie în Ajun
E taina cea de preţ a Sfântului Crăciun.

E-o taină mai presus de fire
Taina Cuvântului jertfire.

E taina Duhului ce prinde trup,
Taina păstorului care păzeşte oile de Lup.

E taina Împăratului care devine rob
Şi taina trandafirului care răsare dintr-un bob.

E taina Soarelui ce stinge nopţi,
Taina Luminii şi-a dreptelor dreptăţi.

E taina păcii ce se aşterne peste lume
Şi taina iubirii ce ne poartă nume.

E-o taină a patimilor pe cruce îndurate
Taină a milei şi a păcatelor iertate.

E taina morţii şi-a vieţii fără moarte
E taina ce sufletul o-mparte.

E taina Raiului ş-a Tatălui de Sus
Taina dumnezeiască a pruncului Iisus!

poezie de Adrian Artene din Colindător la porţile cerului (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul din vechiul schit

Călugărul din vechiul schit,
O zi la el m-a găzduit,
Şi de-ale lumii mi-a vorbit,
Şi de amar şi de iubit.

Când am plecat l-am întrebat,
Ce dor ascuns te-a îndemnat,
Să-ţi cauţi loc printre sihaştri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.

Călugarul din vechiul schit,
De-un dor ascuns a-nebunit,
Şi atunci prietenii lui buni,
L-au dus la casa de nebuni.

L-am revăzut, l-am întrebat,
Printre nebuni ce-ai căutat,
Eu te ştiam printre sihaştri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.

Călugărul din vechiul schit,
De acelaşi dor a şi murit,
Iar la mormânt printre sihaştri,
Plângeau amar doi ochi albaştri.

cântec, versuri de Traian Demetrescu
Adăugat de Mihai Ţigăreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă bătrânului din vechiul schit

Undeva, în depărtare,
La o margine de lume,
Unde s-a ascuns în zare
Privitor înspre genune,
Într-un schit uitat de vreme,
Un bătrân uitat de moarte,
Stă rugându-se-n tăcere,
Zi de zi, noapte de noapte.

Undeva, în depărtare,
Pustnic, izgonit de soartă
În singurătăţi amare
Duce-o viaţă-nsingurată.
Cui amarul să şi-l spună?!
Cine, plânsul să-i asculte?
Doar un colţ străin de lună,
Gândul poate-i mai aude...

La o margine de lume
Pe cărarea îngustată,
Un păstor fără de nume,
Ca un înger se arată.
Penitent e ăn clepsidră
Timpul. Şi e fără rost,
Barba i-e lungă şi albă,
N-are nici un adăpost...

Unde s-a ascuns în zare
Umbra sa, el se opreşte,
Sub a stelelor ninsoare,
Spre odihnă poposeşte.
Rai dumnezeiesc de miere,
Mir pe fruntea sângerândă,
Penitent în vremuri grele,
Pleacă mâna tremurândă...

Privitor înspre genune,
Ca un mort cu ochii reci,
Cade-n dulce plecăciune
Spre a adormi pe veci.
Cioplitor de cruce, încă,
Simte-a crucii lui povară.
Rana-n suflet i-e adâncă
Şi a început să doară...

Într-un schit uitat de vreme,
Condamnat la ghilotină,
De secunde şi de semne,
Stă bătrânul la odihnă.
A plecat de-acasă-n taină.
Uşa înspre mântuire
A deschis-o. Altă haină
L-a-nţolit cu fericire...

Un bătrân uitat de moarte –
Cumpănă şi resemnare,
În a vieţii sale noapte,
Caută drumul spre soare.
Clopot, duce-n depărtare,
Plânsul său, ca o poruncă.
Râu de litere amare,
Dulce dor şi dor de ducă...

Stă rugându-se-n tăcere,
La altar de ramuri frânte...
Conuri de lumânărele,
În mâinile-i tremurânde.
Brazi, mireasmă de tămâie
Şi stihii îl înconjoară...
Soarele, ca o gutuie,
Printre ramuri se strecoară...

Zi de zi, noapte de noapte,
Ca un munte stând de veghe,
Printre îngeri, printre şoapte,
Caută un gând-pereche.
Vis în albie de lut,
Strune risipindu-şi cântul,
Un bătrân, pe-acest pământ,
Îşi respectă jurământu.

Zi de zi, noapte de noapte,
Stă rugându-sen tăcere,
Un bătrân uitat de moarte,
Într-un schit uitat de vreme.
Privitor înspre genune...
Unde s-a ascuns în zare?!
La o margine de lume,
Undeva, în depărtare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vieţii mele

Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată,
Sunt o poveste rară în veac sau poate-un mit,
Îmi curg prin vene rânduri şi doruri îndrăzneţe,
Iar sus pe Dealul Negru bat clopote la schit.

Şi în amurgul zilei lăsând în urmă calea,
Pădurea mă invită să stau la adăpost,
Plătesc tribut trei versuri ce le-am adus cu mine,
Când paşii mi se-adapă din lutul fără rost.

În sânge simt cum urcă trăiri din Testament,
Esenţe de lumină izvorând din ceaţă,
Cuvintele m-apasă cu ritmuri de blestem
Şi dorul lor mă arde până dimineaţă.

Le-am recitat în şoaptă, iar cerul cocoşat
De ultimele stele parcă îmi răspunde:
" Tu, te-ai născut din lutul pădurii pe-nserat.
Nu rătăci acum când dorul te pătrunde! "

Astăzi îi dedic toamnei poemul vieţii mele,
Trăiri îmi dau bineţe şi curg necontenit,
La geam aştept tăcută şi cercetând iar dealul,
Nu mai aud bătând clopote-n vechiul schit.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinţii Împăraţi ţin crucea între ei ca fiind taina iubirii nesfârşite a lui Hristos cel răstignit, înviat şi înălţat întru slavă. Deci, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt legaţi de Taina Sfintei Cruci pentru că au simţit puterea lui Hristos, puterea învierii lui Hristos ascunsă tainic în iubirea Lui jertfelnică, smerită şi milostivă.

citat din Patriarhul Daniel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Argeş

Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine,
Un corb bătrân şi-ntinde puternic negrul zbor,
Şi-n liniştea adâncă, din când în când uşor,
Din ulmi cad frunze moarte rotind în clipe line.

Dar, ca odinioară, de ce azi nu mai vine
Domniţa să privească, din ‘naltul foişor,
Cum soarele-asfinţeşte, împurpurând de dor
Zăvoaiele umbroase de-o tristă vrajă pline,

Când se oglindă-n ape murindele văpăi,
Şi blând văzduhul cerne cenuşă peste văi -
De ce nu mai răsare zâmbind în faptul serii?

- Nu, căci de mult ea doarme în ruinatul schit
De taină-îmbălsămată şi florile uitării
Îi troienescc posace mormântul părăsit.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru pace

Slavă ţie, Doamne, pentru-această noapte
Somnul meu în unda lunii s-a scăldat,
În abisul nopţii visu-nmiresmat
Mi-a cules miresme de naramze coapte
Slavă ţie, Doamne, pentr-această noapte.
A lăsat un înger porţile deschise,
Cântec fără sunet se-auzea-n sobor,
Unduiau azurul aripi fără zbor,
În abisul nopţii năzărit în vise
A lăsat un înger porţile deschise.
Doamne, dă aevea pacea ta cerească,
Care întăreşte din fricoşi profeţi,
Măduva ce-mpinge seva să-nflorească,
Doamne, dă-mi aevea pacea cea cerească.
Pacea lumii zace pe vărsări de sânge,
Şi rodeşte bobul viitoarei uri,
Pacea ta răsfrânge Raiul în făpturi
Cel înfrânt e-o jele care frânge,
Pacea lumii zace pe vărsări de sânge.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos a înviat

Hristos a înviat şi pe noi ne-a luminat
De păcate grele ne-a iertat.
Sângele lui pe cruce pentru noi l-a vărsat.
Când la cer s-a înălţat el poruncă ne-a lăsat,
Să nu ne duşmănim, ca fraţii
Între noi să trăim şi pe tatăl lui să-l iubim.
Aşa fiul lui Dumnezeu ne-a învăţat.
Hristos, Hristos a înviat!

poezie de Vladimir Potlog (1 mai 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!