Când trece vântişorul

Când trece vântişorul prin auritul grâu,
Şi-şi leagănă verdeaţa pădurea răcoroasă,
Din umbra dulce-a frunzei sub cerul albăstriu
Voios îmi râde pruna cea dulce şi gustoasă.
Ori când de sub o tufă, în dulcea primăvară,
În ceasul dimineţii, în rumeneala serii
Prietenos priveşte frumoasa lăcrimioară,
Argintul viu scăldându-şi în roua primăverii.
Când pârâiaşul rece, scurgându-se prin vale,
Şoptind, mă acufundă în visuri şi uitare,
Poveşti îmi povesteşte de pacea ţării sale
De unde el porneşte, cântând fără-ncetare.
Atunci mai încetează a mea neliniştire,
Speriată grija zboară din bietul piept al meu,
Atunci pricep că este în lume fericire,
Iar sus în cer albastru îl văd pe Dumnezeu.

poezie clasică de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dulce e atunci când haina pe amândoi i-adăposteşte şi când povestea de iubire prin două guri se povesteşte.

citat din Asclepiades
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare roşie

Ascunde-mă în umbra ta
să fiu o floare roşie
printre spice de grâu
iar soarele să lumineze
chipul în primăvară
înveleşte-mă
cu parfumul tău
când privighetoarea cântă
la revărsatul zorilor
ascunde-mă
între filele timpului,
ca o rază de curcubeu
când plouă neîntrerupt
ţine-mă lângă tine
în amintirea primei iubiri
când păşeam
prin pădurea cu stejari
în cea mai frumoasă zi de mai
voi fi o mângâiere de vânt
un murmur de-abia şoptit
păstrează-mă
în paşii trecutului nostru,
fără clipe de uitare
când apusul va coborî în zare.

poezie de Maria Ciobotariu (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândră floare, dulce floare

Te-am văzut prin geamul vieţii
Mândră floare, dulce floare,
Aduceai zâmbet de soare,
Rouă-n roua dimineţii.

Te-am întâmpinat zâmbind
Şi te-am adunat la piept,
Ai crezut că sunt şiret
Când îţi şopteam bâlbâind.

Tu cu irisul fierbinte
Mi-ai potrivit joaca firii
Şi în pacea fericirii
Mi-ai spus câteva cuvinte.

Am surâs, semn de mirare,
Am jurat în joc ghiduş
C-am să urc făr' lunecuş
Cu tine în nalta zare.

Te adun şi-n vis la piept
Încercând mereu, mereu,
Zborul lung spre Dumnezeu –
Tu, floare şi eu, poet.

Geamul vieţii se deschide
Zâmbet dulce m-a cuprins,
Zboru-n mine s-a aprins,
Prin tine culoare prinde!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna Primăvară (baladă primăverii)

ZÂNA PRIMĂVARĂ
(baladă primăverii)

Zâna Primăvară vine
Cu veşminte de petale.
Peste munţi, văi şi coline,
Aşternând covor de floare.

Lăcrămioare de iubire
Aşează-n mărgăritare,
Iar a cerului privire
Toarnă în flori de cicoare.

Cu privirea-i de smaralde
Umple câmpul cu verdeaţă,
Când dorul Soarelui arde
Păpădia-n dimineaţă.

Presară înmiresmare
Peste câmpul cu narcise,
Iar de-a iubirii chemare
Leagănă dorul în vise.

Fluturii îşi desfac în zori
Aripioarele de mire
Şi se întrec sărutând flori,
Când plutesc de fericire.

Astrul nopţii când răsare,
Cu baghetă fermecată
Pe Zeiţa Primăvară
O sărută de îndată.

În raze dalbe cuprinde
A primăverii iubire
Şi din stele îi aprinde
Candelă de fericire.

Apoi o duce cu vise
În Universul Galactic,
Iar prin porţi de Rai deschise
Îi strecoară dor romantic.

Din stele în toiul nopţii
Îi împleteşte cunună
Şi-i brodează voalul nunţii,
Din raze, Crăiasa Lună.

De Soare se-ndrăgosteşte
Cu trandafiri în obrăjori,
Primăvara, când primeşte
Iubirea în flori de bujori.

De iubire fermecată
Se scaldă în balsam de flori,
Când prin vise e purtată,
Din amurguri până în zori.

Atunci, vraja se sfârşeşte
Şi bagheta îi dispare
În legendară poveste,
Pe-aripi de odinioară.

Dragostea înmugureşte
La sărbătoarea iubirii
Şi în inimi înfloreşte
Cu balsamul fericirii.

Vin la concertul de seară,
Zgomotoase păsărele.
Greierii îşi iau vioară
Să se-ntreacă-n cânt cu ele.

Primăvara lasă-n zare
Rochia multicoloră,
Iar rodul iubirii sale
Îl oferă Verii-soră.

Maria Filipoiu
Din "Legendele Primăverii"

poezie de Maria Filipoiu (24 februarie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua dimineţii

Când am să fiu un bob de rouă
Căzând pe negrele-ţi sprîncene
Împrăştie-mă usor în două
Opreste-mă să curg din gene

Cu mâna ta să mă ridici
Să-ti curg pe buzele setoase
Si nici un strop tu sa nu pici
Pe nările umflate groase

Tu să mă sorbi drept apă vie
Si unge sufletul ce l-am iubit
Si dor mi-a fost de tine mie
Am plecat eu nu te-am părăsit

Tu să te scalzi în roua dimineţii
Când soarele nu este încă sus
Te îmbraci cu haina tinereţi
Atunci când roua nu s-a dus

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când...

Atunci când nu ştii cât costă trădarea
Întreabă de cei ce-au pierdut soţi şi fii,
Atunci când nu ştii ce înseamnă uitarea
Priveşte bătrânii uitaţi de copii.

Atunci când iubitul nu te iubeşte
Gândeşte-te tu câte inimi ai frânt,
Atunci când vezi fierul cum rugineşte
Dă-ţi seama că timpul e scurt şi e sfânt.

Atunci când te vezi fără bani şi sărac
Priveşte lumea flămândă, murdară,
Atunci când cazi jos, nu sta trist şi posac,
Ştergeţi genunchii şi ridică-te iară.

poezie de Natalia Popusoi (2010)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea...

Când marea turbează de valuri împinsă
Şi-şi scutură coama de spume şi vânt,
Cînd nori-alung ziua din lumea cea plânsă,
Când tunete cânt,

Atunci printre nouri, prin vânt şi prin unde
O rază de aur se toarce uşor
Şi-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
Prin vânt şi prin nor.

Ce caută raza din ceruri venită,
Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,
Ce caută-n mare, în noaptea-i cemită
Und' razele pier?

În fundul cel umed al mărei turbate,
În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar,
Luceşte o steauă în piatră schimbată,
În mărgăritar.

E-amantul a stelei ce palidă trece
Şi-aruncă prin nori a ei rază de nea,
E-amantul căzut dintre stele, ce rece
În mare murea.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu paşi uşori mergeam...

Mergeam uşor spre orizont,
unde soarele sta să răsară,
iubirea aşteaptă din nou pe front,
unde chemarea ta coboară.
Visele mele zburau alunecând pe ghiaţă,
vrăbiuţe zgribulite îmi ieşeau în cale
şi eu speriată puţin de a mea viaţă,
încercam să iau lecţii muzicale.
Cerul albastru îţi fură privirea,
mă uit şi văd atunci norii pe cer,
în gând şi în suflet revine închipuirea
şi totul mi se pare învăluit în mister.
Lumina dimineţii revine şi gândurile toate,
dispar ca prin minune şi tot ce am mai spus,
ajung apoi pe drum la jumătate
şi timpul trece, iar drumul e-n sens opus.

poezie de Eugenia Calancea (16 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeiuri

când îmbrăţişezi infinitul,
îl răstigneşti pe o coloană brâncuşiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
şi pleacă să plimbi ielele până-n asfinţit,
când iubeşti o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoşti, mergi, chiar fără să ştii,
prin templul cunoaşterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăceşti, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te şi întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viaţă
şi pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieţii,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,
încât nu poţi rosti decât ceva întemeiat,
-orice-ai spune-
când iei viaţa la picior prin temeiul ei
mergi prin cuvântul moarte
moartea nefiind punctul terminus
al călătoriei sufletului prin halele ei,
doar cei ce merg prin pădurea deasă,
doar aceia ajung să taie cale
până la înţelesurile şi temeiurile ei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate şi iubire

Ce dulce e iubirea la-nceput
Atunci când te alegi cu un sărut.
Când inimile împreună oftează,
Iar nodul este strâns şi nu cedează.
Dar nu uita, când curte faci cuiva
Iubirea-i fericire, dar şi inimă rea.
Când unii râd, tu poţi să-ţi pierzi iubirea
Când alţii plâng, tu poţi să-ţi uiţi trăirea.
Fiindcă iubirea vine ori mai zăboveşte
Aşa cum soarta noastră o doreşte.
Ea stă mai mult când este dojenită
Râde şi pleacă când e mulţumită.
Tu fă ca marea să devină calmă,
Şi fă ca crinul să miroasă-n palmă,
Şi fă ca plopul să nu mai tresară
Şi fă iubirea să nu mai dispară.
Iubirea e un foc ce dă să fie stins
Cu frumuseţe nouă el trebui reaprins.
Ale iubirii aripi în colivie pier
Numai în libertate se-nalţă pân' la cer.
Căci poţi opri albina să nu rătăcească
Şi guguştiucu-n ramuri să nu gângurească?
Aşa şi cu iubirea, în lanţuri încetează
Atunci când nodu-i strâns şi nu cedează.

poezie de Thomas Campbell, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunca din Mirceşti

Bate vânt de primăvară şi pe muguri îi deschide;
Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde.
Sub verdeaţa drăgălaşă dispar crengile pe rând.
Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând.

O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare!
În oricare zi pe lume iese câte-o nouă floare,
Ş-un nou glas de armonie completează imnul sfânt
Ce se-nalţă cătră ceruri de pe veselul pământ.

Tot ce simte şi viază, feară, pasere sau plântă
În căldura primăverii naşte, saltă, zboară, cântă.
Omul îşi îndreaptă pasul cătră desul stejăriş,
Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziş.

El se duce după visuri; inima lui creşte plină
De o sacră melodie, melanholică, divină,
De o tainică vibrare, de-un avânt inspirător
Ce-i aduc în piept suspinuri şi-n ochi lacrimi de amor.

Este timpul renvierii, este timpul rennoirei,
Ş-a sperărei zâmbitoare, ş-a plăcerei, ş-a iubirei,
Paserea-şi găteşte cuibul, floarea mândrele-i colori,
Câmpul via sa verdeaţă, lanul scumpele-i comori.

Sus, paingul pe un frasin, urzind pânza-i diafană,
Cu-al său fir de-argint subţire face-o punte-aeriană,
Iar în leagăn de matasă gangurul misterios
Cu privighitoarea dulce se îngână-armonios.

Jos pe la tulpini, la umbră, fluturii, flori zburătoare,
Se-ndrăgesc în părechere pe sân alb de lăcrimioare,
Şi, ca roi de pietre scumpe, gândăceii smăltuiţi
Strălucesc, vie comoară, pe sub ierburi tăinuiţi.

O pătrunzătoare şoaptă umple lunca, se ridică.
Ascultaţi!... stejarul mare grăieşte cu iarba mică,
Vulturul cu ciocârlia, soarele cu albul nor,
Fluturul cu plânta, râul cu limpedele izvor.

Şi stejarul zice ierbei: "Mult eşti vie şi gingaşă!"
Fluturaşul zice floarei: "Mult eşti mie drăgălaşă!"
Vulturul uimit ascultă ciocârlia ciripind;
Râu, izvoare, nouri, raze, se împreună iubind.

Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al ţării mele,
Mândră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele!
Ca grădinele Armidei, ai un farmec răpitor,
Şi Siretul te încinge cu-al său braţ dismierdător.

Umbra ta, răcoritoare, adormindă, parfumată,
Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată.
Ca o nimfă pânditoare de sub arbori înfloriţi,
Ea la sânul ei atrage călătorii fericiţi.

Şi-i încântă, şi-i îmbată, şi-i aduce la uitare
Prin o magică plăcere de parfum şi de cântare,
Căci în tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai,
Tot şopteşte de iubire în frumoasa luna mai!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, cât de uşoară...

Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat şi vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
şi visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
şi care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
şi apoi cade ca cenuşa albă.
Cum ar fi şi cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
şi tu eşti acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Uşoară, cât de uşor
e un dans sub apă.
Uşoară, cât de uşoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ţi-a zâmbit
prima dată şi ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
şi tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de uşoară e viaţa!

poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea rece, geroasă

În noaptea rece, geroasă,
Când somnul era stăpân,
Un om se-întorcea acasă
Înfruntând vântul păgân.

Avea tovarăşi doar luna
Şi puzderia de stele,
Vântul ce bătea întruna,
Prevestindu-i clipe grele.

Prin întuneric de smoală,
Cu făpturi nedefinite,
Omul cade, iar se scoală,
Vrea să meargă înainte.

În pădurea care-i mută
Omul rătăceşte drumul.
Picioarele nu-l ajută.
Adăpost îi e gorunul.

Pe frunze, la rădăcină,
Obosit, el se aşează.
Aşteaptă ziua să vină,
Când soarele luminează.

Un somn dulce l-a cuprins.
Din el, nu s-a mai sculat.
Dumnezeu mâna i-a-întins,
De păcate l-a iertat.

L-a-înălţat apoi la cer,
În frumoasa lui grădină,
Unde nu e vânt, nici ger,
Unde totul e lumină.

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi râde luna în păr...

Spune-mi cum e când îţi umblu prin suflet,
sărutându-ţi toate încăperile
cu inima
şi stelele râd atat frumos
pe cuţitele nopţii?
Ştiu că e o taină
toată împletirea sângelui nostru,
când ne iubim
îmi râde luna în păr
şi tu îmi spui că sunt cea mai frumoasă,
că suntem singurii amanţi
ce nu îşi ascund urmele,
chiar dacă fluturii ne dau pe afară
şi trupurile ne scâncesc într-un dulce păcat...
Dacă aş muri în braţele tale,
i-aş cere lui Dumnezeu
să mă îngroape în tine,
atunci aş încolţi din nou,
mirosind a primăvară
toată carnea ta bolnavă de mine.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ţii minte?

Tu mai ţii minte ce vorbeam,
Când mă iubeai,
Când te iubeam?
În locul vorbelor de preţ
Astăzi uitare
Şi dispreţ...

La ceasul când nu mai visezi,
Improvizez,
Improvizezi,
Doi oameni rătăcind prin lume
Nu se mai ştiu
Chema pe nume...

La ceasul ăsta tăinuit,
Tu mă eviţi,
Eu te evit,
Şi nu putem sări mai sus
Decât ştacheta
Ce ne-am pus.

Prin rana noastră sângerândă,
Vei fi mai blând,
Voi fi mai blândă,
Şi nu ne vom mai judeca,
Vom fi smeriţi,
Ne vom ierta.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre vis

Hai întoarce-te, priveşte
Lumea ochii a deschis
Cu privirea-ţi urmăreşte
Cum născut-am acest vis

Cum se leagănă pădurea
Prinsă-n vânturi de zăpezi
Cerând lacrimă securea
A iertărior grămezi

Haide mâna o urmează
Paşii-n dans tu scaldă-i, hai
Prinde clipa ce păstrează
Floarea nopţilor de mai

Din adâncurile noaptei
Până-n faşa dimineţii
Simte plecăciunea şoaptei
Când trezite-vor poeţii

De la mine, ape line
De la inimi, cutezanţă
Dulcea dorului romanţă
Când paharele sunt pline
Înbătându-ne-n speranţă

poezie de Emanuel Ciprian (aprilie 2018)
Adăugat de ciprian san
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăpânul domeniului poartă în inima sa, plimbându-se în roua dimineţii, până şi somnul argaţilor. Dar ceea ce este misterios în om, care desperă dacă iubirea se îndepărtează de el, este că, atunci când el însuşi încetează de a iubi sau de a venera imperiul, nu-şi bănuieşte propria secătuire.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Eu m-am născut la orele amiezii,
În patul vechi, cu paie, de acasă,
În zi de primăvară, răcoroasă,
Când mai durau puterile zăpezii.

Privea prin geamuri mama mea frumoasă
Cum se-ntindeau la crengile livezii,
Să prindă muguri, caprele şi iezii
Şi mai făcea, spontan, câte-o grimasă.

En nu ştiu dac-a vrut să fiu o fată,
Atunci când, de durere, a ţipat
Şi-am apărut pe lume, deodată,

Dar ştiu că tatăl meu s-a bucurat
Când moaşa a ieşit îmbujorată
Şi i-a şoptit complice: e băiat!

sonet de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăresc iubirea

Flori albe în vis coboară-n miezul nopţii,
Cu stele argintii în lumina dimineţii,
Visând iubirea-n locul ce aşteaptă
Şi mireasma plăcută a zorilor ce se îndreaptă.

Cerul se zăreşte cu albastru imaculat,
Părul meu zboară în vântul neregulat,
Şi ca o boare strigătul tău coboară,
În liniştea zorilor din această vară.

Te văd în zare cu-n buchet de flori
Şi simt parfumul trandafirilor din zori,
Sufletul-mi saltă voios de fericire,
Când eu zăresc iubirea în a lui privire.

E aşteptarea-n cea mai mare parte,
Când eu văd făptura lui aparte,
Cu calm şi umilinţă-n glas,
Ce ne-aduce visul-n fiecare pas.

poezie de Eugenia Calancea (17 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!