Poemul vieţii mele

Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată,
Sunt o poveste rară în veac sau poate-un mit,
Îmi curg prin vene rânduri şi doruri îndrăzneţe,
Iar sus pe Dealul Negru bat clopote la schit.

Şi în amurgul zilei lăsând în urmă calea,
Pădurea mă invită să stau la adăpost,
Plătesc tribut trei versuri ce le-am adus cu mine,
Când paşii mi se-adapă din lutul fără rost.

În sânge simt cum urcă trăiri din Testament,
Esenţe de lumină izvorând din ceaţă,
Cuvintele m-apasă cu ritmuri de blestem
Şi dorul lor mă arde până dimineaţă.

Le-am recitat în şoaptă, iar cerul cocoşat
De ultimele stele parcă îmi răspunde:
" Tu, te-ai născut din lutul pădurii pe-nserat.
Nu rătăci acum când dorul te pătrunde! "

Astăzi îi dedic toamnei poemul vieţii mele,
Trăiri îmi dau bineţe şi curg necontenit,
La geam aştept tăcută şi cercetând iar dealul,
Nu mai aud bătând clopote-n vechiul schit.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul tău

Sunt piatră aruncată-n râu
Ca să mă spăl de nostalgie,
Când prea departe-n astă lume
Mă voi topi de dorul tău.

Sunt frunză de copac bătrân,
În calea ta ca să mă pun,
Când toamna va veni devreme,
Apoi, să putrezesc de dorul tău.

Sunt apă dulce de câmpie
Ce vrea piciorul să-ţi mângâie,
Când iarna cruntă va să vie
Voi îngheţa de dorul tău.

Sunt albă pătură de nea
Ce se aşterne-n calea ta,
Când primăvara va să vie
În apă mă voi transforma,
Ca să mă scurg de dorul tău.

Sunt soarele de primăvară
Ce joacă trist în părul tău,
Când vara se va instala
Vor fi doar raze-n calea ta,
Iar eu voi fi orbit de dorul tău

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vieţii

Atâtea amintiri am strâns în viaţă –
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au aşezat pe gânduri ca o ceaţă
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrenţele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-aşteptau credinţa să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieşite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,
le-am şlefuit şi nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mişeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieţii mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viaţă câte-o floare
când văd că se-ofileşte-n asfinţit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul din păr

Azi m-am vopsit...
Un gri perlat
ca toamna cea gri
strălucind, pe-nserat.
Întâi mi-am cumpărat vopseaua
albă ca neaua,
apoi, o picătură
fără măsură, de ceaţă
şi le-am amestecat
în cafeaua mea caldă
de dimineaţă!
N-am mai băut,
le-am lăsat doar o clipă
în ceşcuţa cea verde şi mică!
Apoi am luat
şuviţă cu şuviţă
şi le-am colorat
cu un vârf de peniţă...
Încet, încet,
ca pe un bloc de desen
şi-n părul meu alb
a apărut un poem!
Cuvinte nu am
să-ţi explic şi... nu-mi vin
căci toate-au rămas
în poemul sublim!
Dacă ai şti,
ce frumos am pictat...
Un gri perlat
ca toamna cea gri
strălucind pe-nserat!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografică

Sunt vis trimis de soartă prin roua dintre stele
şi-un corp născut din lutul cioplit de Dumnezeu,
o flacără în bezna ce mângâie zăpada,
speranţă-n armonia captivă-ntr-un muzeu.

Sunt picătura nopţii ce-adoarme printre frunze,
în ploaia care spală o dală în cădere,
sunt scenă pentr-o piesă, fără un text şi nume,
pietriş adus de apa ce printre cetini piere.

Sunt calea ce aşteaptă spre asfinţit răspunsul,
când mi se pregăteşte casa-n pustietate,
adun în vers destinul şi-am să îl las pomană,
ecoului să vândă clipe-n eternitate.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie... e toamnă!

Şi plânge pădurea, cu lacrimi ce curg
Pe albe poteci împânzite cu frunze
Câtă durere poţi duce femeie
Ce toamnă tăcută şi plină de stele!

De ceri întunericul să fie lumină,
Paşii îi laşi să alerge prin ploaie,
Suferi tăcută fără să-ţi pese,
Ce toamnă femeie, ascunsă în umbră!

Şi vântul te strigă cu voce nebună,
Perdelele albe sunt trase, dar mute,
Răspunde femeie, deschide
fereastra
Să intre în casă toamna ce plânge!

Cu plete pe umeri si rochie de vis,
Femeie eşti lacrimă scursă-n poveşti
Iubirea adu-o la tine la uşi,
Ca toamna fugară ce nu poţi s-o uiţi!

Mă iartă, mă iartă de îţi greşesc,
Visul femeie se-opreşte aici,
Cu galbene frunze lipite de geam,
E toamna târzie, dar plină de har!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu stau în umbră

Eu stau la umbra munţilor din Oz şi nu mi-e teamă,
Că în oraşul de smarald nu mai am loc.
În întuneric de păduri, doar lupii mă mai cheamă
Şi-n umbrele pădurii, doar, mai am noroc.

Albastru-i o morgană despuiată de lumină,
(Invoc culoare-aceasta fără niciun rost).
Sunt vinovata condamnată fără nicio vină,
Că-n poezie mi-am găsit un adăpost.

Şi de mi-s dimineţile mai 'nalte decât cerul
Când scriu câte un vers împiedicat, timid,
Mă simt în poezia-mi oţeţită prizonierul
Iluziei că sunt poet. Şi mă ucid

Ninsorile ce curg pe lângă mine, ca nebune
Pe vârf de munte,-n nori, în ţările lui Oz.
Sunt muzele ce pleacă-n alte măşti, să se răzbune
Şi îmi îmbracă versu-n praf şi în moloz.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt cea de ieri

Mi-e dor de mine şi plouă întruna,
cerul veghează să-şi vadă lucrarea,
îmi stau amintiri ghemuite în trup,
mă cheamă şi eu le simt răsuflarea.

E toamnă în vii, am toamnă în vene,
respir cu stropii într-un ritm viciat,
în noaptea surdă un nor se desprinde:
"Ajută-mă, Doamne, să-l scap de păcat!"

Ore grăbite dansează prin urme
şi-o frunză visează la noi primăveri,
cuvintele tac uitate-ntr-o carte,
amintindu-mi că nu mai sunt cea de ieri.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge întunericul

curge întunericul peste ţară
în astă tristă noapte
ploaia plânge în geam
stau la o masă şi beau
stau de vorbă cu mine şi mor
cu visul, cu dorul
nu sunt beat, sunt treaz
sunt beat de tristeţe
privind la cetele bete
demult veneau cu bâte
în sinergia paşilor uitaţi
acum vin cu petarde urâte
să dea foc în piaţă
unui pur ideal
sunt suflet agonic şi trist
curg fără urmă pe drumul din urmă
sângerez în ploaie, sânge curge şiroaie
în ploaie, noroaie
ei pleacă mai departe
murdari de sângele meu
în astă tristă noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele scrise

de mine au fost aşezate
în calea ta la picioarele mici şi reci
am pus versuri de dragoste
pe cele ruginii
le-am scris cu lacrimi
vântul le invită la dans
în timp ce aşteaptă paşii şoptiţi
pe ritmuri de vals

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In amurgul astei veri...

In adancurile noptii
Lacrimi grele-mi curg,
Ducandu-se in departare
Al nostru verii amurg.

In al verii amurg
Eram asa de sus,
Dar acum toamna mi te-a luat,
Departe mi te-a dus.

Asa cum floarea are nevoie,
De raza cea de Soare,
Tot astfel am si eu nevoie,
De tine ca de mare.

Soarelui ii e dor de tine,
Iar marii de noi doi,
Curand ne vom revedea iubire,
Si vom fi numai noi.

Vara si toamna le-am pacalit cu tine,
Acum sunt singur langa foc,
Dar nu mai esti cu mine.

Poate eu am fost de vina,
De tu deodata te-ai dus,
Toamna mi te-a luat deodata,
Si departe mi te-a dus.

Acum e toamna,
Iar langa mine,
Acum tu nu mai esti,
Si-astept acum sa ne revedem,
Sa imi mai spui povesti.

In noptile de vara/toamna,
Noi ne iubeam cu amor,
Iar acum eu sunt singur,
Si mor de al tau dor.

Si atunci cand ai mei ochi,
Din nou o sa te vada,
Mi se vor lumina,
Precum o zi calda de vara.

poezie de Adrian Cătălin Munteanu (20 decembrie 2009)
Adăugat de Adrian Cătălin Munteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de schimb

leagănă-te, frunză de arţar
în amurgul toamnei când mă plimb.
timpului, un nemilos şperţar
te ofer ca pe un ultim schimb

pentr-o legătură de zeţar,
pentr-un cântec, pentru-al vieţii nimb.
leagănă-te, frunză de arţar,
în amurgul toamnei, când mă plimb.

lutul strânge cuibul de scorţar.
inima în piept e un corimb.
leagănă-te, frunză de arţar
şi înşiră orele pe limb!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de fluturi

Îmi curg fluturi din ochii calzi,
Îmi curg fluturi pe obraz.

Îmi curg fluturi pe spatele rece,
Îmi intră-n gură să mă înece,

Îmi curg fluturi pe nas, când respir
Mă umplu pe faţă, mă împroşcă cu mir.

Îmi curg fluturi pe mâinile slabe,
Sărută mai jos picioarele albe.

Îmi curg fluturi când te văd şi tac,
Sunt plină de fluturi în stomac!

Îmi curg fluturi rânduri, rânduri,
Din ochi, din ureche şi din gânduri.

poezie de Roxana Matiasi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

pe drumul spre schit
măicuţa urcă dealul
cu noaptea în spate

haiku de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul Sufletului

Am pus un zâmbet pe-o floare
Au trecut mulţi ani, el s-a uscat
Astăzi sădesc seminţe, nu ale mele
M-am înstrăinat, de mine

O căramidă roşie din trupul meu s-a dărâmat
I s-a furat lutul, înainte de-a arde
astăzi este fărâme
a rămas moartă-n mine
Ştiu numai de una, căci pe urmă am uitat
Oare câte mi s-au furat?
Aşa am rămas fără trupul minţii
Eu?
Suntem noi toţi!

Mă uit la televizor
iar
copacul îl văd cu rădăcinile întoarse
Aerul este oare pământ?
Putem fi înmormântaţi direct în cer?

Mi-a fost omorât păcatul
Nu al meu! Ci al celor care nu tresar
nopţile când nu au vise
Da! Nu au vise, căci nu sunt ca mine
Cu cărămizi nearse, pentru că mi s-a furat
Lutul Sufletului

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ din stele

Dacă rupi o buruiană din lutul uscat
atunci lutul plânge şi buruiana moare?
Dar răspunsurile le-am cunoaşte imediat
de-am avea printre stele o învăţătoare.

Şi totuşi îmi apare de nicăieri un semn
printre ramuri ce-ascund cuvinte împletite,
într-un proverb uitat pe o cruce de lemn
lângă frica îngheţată de vise uimite.

Din cuvântul adus la marginea tăcerii
de valurile lăsate pe unda lacului,
am ales din şoaptă lumina mângâierii
şi frunzele uscate din genele izvorului.

Ecoul cu iubirea din vers eternitate,
are taina culorilor răsărind sub pleoape
şi prin aripi pe cuvânt şi zâmbete uitate
chem amurgul dar răsăritu-i mai aproape.

poezie de Constantin Rusu (noiembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor

Dorul

Olimpiei–Octavia

Dorul
e fereastra cenuşie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
aşternându-se,
ca nişte thanatice
flori,
lângă urna ta cu cenuşă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,
şi ea,
între timp,
cenuşie;
dorul
sunt nenumăraţii mei paşi
fără drum,
dorul
e tăcerea moartă din
cuvintele mele;
dorul
e gustul de
cenuşă şi scrum
din pâine, din
lacrimi, din paharul
cu apă, din
ale dimineţii
sinistre cafele;
dorul
e chipul morţii,
e al morţii sibilinic
discurs,
ce se insinuează în
rugăciune, ce-mi
susură,
necontenit,
în auz,
ce stăruie
pe ale amintirii
retine;
dorul
e strigătul meu peste abis,
hohotit şi confuz...

Doru-i distanţa
de neconceput,
de nestrăbătut
dintre mine şi tine.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Naţiunea" din Bucureşti, 17 februarie 2015 (ianuarie 2015)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Te uiţi cum muşcă toamna din verdele pădurii,
Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă -
Cu leziuni de unghii şi picături de sânge?
Şi-n mine bate-o frunză, ciudată şi firavă,
Ce sub capriciul vremei se leagănă şi plânge...

Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte
Şi cum îşi distilează parfumul diafan,
Pe mobile şi statui, pe stofe şi covoare,
Şi-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,
Alăturea de mine, cum tremură şi moare..

Respiră încăperea arome vegetale:
De paltin, de mesteacăn, de brad şi de arţar...
Iau eu, cu mâini pătate de toamna-nsângerată,
Beau sufletul pădurii şi-aud bătând mai rar,
În peisagiul vieţii, o frunză-ntârziată.

poezie clasică de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clocotul trupului

Cu ochii-şi spală cerul adâncurile din sfere,
Cu soarele sărută tălpi de-anotimp aprins,
Şi şuieră în vânt albastrul curs din vene
În trupul trecător, captiv în necuprins.

E iarnă-n foc ce arde în cântecele serii,
Curg vorbe-nmiresmate, durerilor să spere
Şi vară în dimineaţă, cuvintele tăcerii,
Sinapsele fierbiţi curg râu în caractere.

Sprâncene ale vremii se spintecă la ţărmuri,
Pe ape, rezemate, stau vise-n ceţuri groase,
Ard munţii-n miezul lavei ascunse-n grele somnuri,
Ecoul prizonier pulsând în margini arse.

Cearcăne de lumină cad pe oglinzi de chin
Când eu îi mângâi şoapta de glas catifelin!

sonet de Aurel Petre (25 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinutul zăpezilor albastre

A îngheţat din nou lumina la ferestre,
Un ger al veşniciei s-a cuibărit în ea,
Împrumut speranţa zăpezilor albastre,
Să-mi împletesc din vise albastru corp de stea.

Îmi ninge peste suflet cu amintiri virgine,
Ninge într-un amor etern cu infinitul...
Iar în singurătatea zăpezilor cianine,
Doi îngeri îşi împart în taină răsăritul.

E amorţit pământul în zilele de plumb,
O umbră se închină, pe deal, la vechiul schit,
Doar zorii îmi zâmbesc, nu vor nimic în schimb
Şi mă apasă dorul sub cerul învechit.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor...

Când te-o cuprinde dorul
La ceas târziu în noapte
Preschimbă-te în zborul
Care te-aduce-n şoapte.

Când nu-i mai şti de mine
Şi de-al meu vers pribeag
Să mă ascunzi în tine
Cu tot ce-ţi este drag.

Când ochii îţi vor plânge
De dor că nu-ţi voi fi
Zideşte-mă în sânge
Să-ţi curg cu versuri mii.

Când gura se va ofili
De dor şi-al meu sărut
Compune-mă în stele mii
În versul cald şi mut.

Când braţele mă vor căta
Şi nu mă vei găsi
Să ştii că TU mă vei afla
În tine, stele mii.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!