Trupul

Trupul este containerul mizeriilor
Ce ne stăpânesc gândurile...
Este spitalul în care
Tăcerile hibernează,
Lăsând simţul tactil la limita inferioară.
O poveste banală,
În care rândurile aleargă,
Fuzionând cu gânduri şi sentimente.
O conexiune radiografiată în 3D,
Dând naştere unor marionete
Ce îşi deversează conştiinţa în fapte
Şi A. D. N-ul în multiplii cu handicap ai tăcerilor.
Veniţi să ardem noxele sufletului
În crematoriul durerii!
Se usucă cerneala în iris
şi putem deveni orbi,
Ori imuni la dezastrul umanităţii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul

Zâmbetul este ca femeia din faţa mea.
Stăpâna unor sentimente confuse,
De mătăsuri ori catifea,
Cu petale de sângeri ori buburuze,
Uneori înmuiat în miere,
Alteori dulce-amară –
O peniţă de fericire
La condeiul de ceară.
Picture de sentimente
Reliefează surâsuri...
Veniţi în ceasul din urmă
Să umplem cu ele
Buzunarele sufletului!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Cerneala Sufletului Meu Se Usucă

Uneori, când cerneala sufletului meu se usucă,
când inima mea este prea rănită pentru a cânta,
cuvintele prea dureroase pentru a fi spuse,
atunci tăcerea este vocea mea, cerul albastru este speranţa mea,
oceanul este lacrima mea,
stelele sunt visele mele,
florile îmi sunt zâmbet, iar păsările libertate.
Pacea Ta se revarsă.
Frumuseţea fiecărei zile mă copleşeşte.

poezie de Marius Alexandru (ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii - un cuvânt simplu, dar rezultatul unor profunde şi complexe întrebări, un complicat angrenaj de gânduri şi sentimente supus unui continuu proces de uzură... Se grăbesc să se maturizeze, apoi, plictisiţi, caută copilăria. Aleargă după bani, uitând că sănătatea este esenţiala, apoi, cu ei, caută să-şi plăteasca ceea ce au pierdut.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile fricii

Frica are patru anotimpuri....
Primăvara, când se instalează în suflet,
Când încolţeşte în gânduri şi-n plâns,
Vara, ca un surâs al tăcerilor,
Ca o fântână a ne-cunoaşterii,
Toamna - germinând lacrimi de frunze şi ploi,
Apoi iarna durerii ascunsă în noi.
Nu, nu este drumul spre libertate.
Este doar durere şi noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul

Păcatul plătit este pe jumătate iertat.
Ca o lampă de petrol ardem – flacără vie...
Ardem până ce devenim un atom
Petrecându-şi secundele spre ultima frontieră.
O funie de păcate ne leagă de moarte...
A. D. N.-ul durerii!
Martiri ai cuvintelor,
Altare de lacrimi,
Ascunsele patimi...
Şi toate din păcat revărsate,
Din tăcere, în moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile

( Tatălui meu )

Când gândurile sunt ascultate
în tăcere,
zgomotul durerii devine
mult prea mare;
Lacrimile udă
filigranul hârtiei,
sângele devine
cerneala tocului
cu care scriu imnul
suferinţei mele.

poezie de Camelia Opriţa (9 mai 2019)
Adăugat de Maria Elenia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Borderoul vieţii

Pe boreroul vieţii stau înscrise
Dezamăgiri, speranţe, fapte, vise...
Nelinişti, steaguri negre de furtuni...
La libertate nu suntem imuni.

Aleargă-n noi convoaie de tăcere...
Un sanatoriu, implicit, se cere,
Spre-a ne ascunde gândurile negre.
Se duc în vise luptele acerbe...

De-acum suntem o cumpănă pe care
Secunda e trecutul care doare.
Pe borderoul vieţii lacrimi curg...
Eu în tăcere, iarăşi, stau şi plâng.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul de urgenţă

Moartea este ca un act conjugal...
Se sfârşeşte dureros de amar.
Se negociază plecarea unui muribund
Cu părul cărunt.
Nu avem ambulanţă,
Nici revenirea la viaţă
Nu aduce cu sine,
Speranţa-n mai bine.
Într-un cărucior cu rotile,
Întins, un picior...
Aleargă tăcut spre-nainte...
Se cere-un topor.
În fracturi de dureri se agaţă
Ultimul strigăt al durerii de-a fi.
Vom plânge doar morţii cei vii!
Tensiune şi medici la tomograf...
Ce banal epitaf!
La morgă, brancardierul,
Din plictiseală,
(Ori poate-i înfometat)
Îşi mănâncă brânzoaica.
Un câine aşteaptă prânzul - un os -
Trecut prin focul ce tulbură liniştea decedaţilor.
Spitalul de urgenţă
Închiriază tronuri şi lumânări.
Părăsiţi de salvare,
Se ascund în mirosul de cenuşă de oase.
Adio, spital! Te salut de pe un pat mortuar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste banală

Poveste banală

Ziua-ntreagă
ea, beteagă
strânge pleavă
şi gâlceavă
fără niciun
bob zăbavă;
că albeşte
dând la peşte
ochii peste cap,
fireşte

Gospodarul
cu tot harul
îi oferă,
ea digeră,
viaţa lui
că nimănui
dacă-i iese
n-o să-i pese,
pe o pernă
într-un pat,
sufletul
anticipat.

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa ascunsă

Casa fiecăruia dintre noi
Este sufletul.
Şi nu o putem înălţa decât prin faptele noastre.
Dumnezeu este în noi
Şi arde ca o făclie.
Cu cât sufletul se înalţă,
Cu atât flacăra este la adăpost
De vântul durerii şi al deznădejdii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

limbă

Limba este sângele sufletului în care aleargă şi din care fug gândurile atunci când evoluează.

definiţie de Oliver Wendell Holmes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul

În universul acesta îngust
În care orice lucru poate fi măsurat cu privirea,
Ne-am născut orbi la adevărurile vieţii,
Căci dincolo de ceea ce vedem
Este fericirea şi liniştea
Care pune stăpânire pe beznă.
Şi o simţim doar cu sufletul,
Zbătându-se în noi
Precum o pasăre rănită
Venind să se adape cu sânge.
Hrană ne sunt cuvintele Domnului
Şi... la ce bun temeri şi fapte necugetate
Când Domnul ne călăzeşte pe drumurile lui?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

Tăcerile evadează din spasmele
Cuvintelor nerostite...
Un vulcan erupând
În toamna unui oraş fumegând.
Trenul uitării s-a oprit
Între cer şi pământ.
S-a spart cochilia gândului
De tristeţea mormântului.
Viaţa este o groapă comună
În care sunt aruncate de-a valma
Lacrimi şi sentimente.
Vântul spulberă gudronul şi cianura
Depusă pe cearşaful de opiu.
Suntem ultimul cadavru
Respirând noaptea.
Altarul tăcerii este pregătit...
Un pas spre plus infinit...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă oamenii cred că ei sunt sunt gândurile lor, iar aici începe alergătura şi agitaţia. Identificându-se cu gândurile, oamenii nu mai trăiesc viaţa aşa cum este, pentru că trăiesc viaţa gândurilor, fiind conduşi în direcţia pe care o dictează gândurile, devenind supuşii propriilor gânduri. Identificarea cu gândurile creează identificarea cu egoul. Dar, să nu înţelegem greşit: gândurile nu reprezintă egoul în sine, pentru că egoul reprezintă identificarea cu gândurile proprii, care, după cum se observă, nici măcar nu sunt proprii, ci sunt atrase prin frecvenţa de vibraţie. Identificarea cu "propriile" gânduri determină apariţia lipsei de conexiune conştientă cu Ceea Ce Susţine Existenţa Gândurilor. Identificarea cu conţinutul realităţii te împiedică să cunoşti Realitatea în Sine.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mentalul conştient este ca un aparat de fotografiat, subconştientul fiind filmul pe care se poate impregna orice imagine. Filmul este developat, apoi, în camera obscură a subconştientului, dând naştere imaginilor, pe care le putem vedea cu ochii fizici şi le numim "realitate".

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foşnind lacrimi
Pe cerul morţii...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la şapte...
Apoi viaţa mea-i o continuă moarte. (noapte).

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa Fără De Formă nu e niciodată absentă din Acum. Liniştea este Acum-ul Fără De Formă, în care există orice formă şi fără de care nicio formă nu ar putea exista. Chiar şi atunci când sunetul rătăceşte, Conştiinţa Pură este prezentă în el, însă concentrarea sunetului pe formele de sunet îi blochează accesul la Adevărata Natură a Realităţii. Liniştea nu s-a despărţit de sunetul manifestat - Ea este prezentă în centrul Adânc al sunetului şi, tocmai de aceea, călătoria de revenire Acasă este o călătorie de Întoarcere în Centrul Fiinţei. Eliberarea totală de efectul realităţii presupune transcenderea ultimei unde a realităţii. Când realitatea este acceptată în mod total, conţinutul realităţii se va reaşeza şi va intra în relaţie cu tine, chiar prin intermediul acceptării tale totale, dând naştere unor sunete care îţi vor îmbodobi realitatea cu armonie şi compasiune, pentru că acolo unde nu este război interior, pacea exterioară se aşează cu blândeţe.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare şi boală

Mi-am vindecat sufletul de întuneric
Dar nu-i mai vorbesc sufletului ca în copliărie.
Speranţele sunt ca fluturii de hârtie...
Dacă nu înlăturăm cauza durerii sufleteşti,
Nu ne putem vindeca gândul.
Suntem propriul psiholog, trecând cu umbrele mâinilor noastre
peste pielea încinsă a destinului.
Vindecarea musteşte-n noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul meu nu este eu, mintea mea nu este eu. Nu este eu nici conştiinţa mea. Eul, adevăratul meu "eu" este acel lucru de care sunt conştient. Căci deţin conştiinţa esenţei mele spirituale, dumnezeieşti. Nu înţeleg aceasta esenţă, dar numai ea este "eul" meu adevărat.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de argint

Iubitul meu cu suflet de mătasă,
Te-aştept! Te-aştept să te întorci acasă,
Cu gânduri moi de cânt şi sărbătoare
Să colindăm – un fulg, pe-ntinsa zare...

Să ne-mbrăcăm cămăşile ţesute
Din albă nea... Şi ţurţuri de argint
Poemul fericirii să-l asculte...
Să alergăm cuminţi prin infinit.

Să ducem dorul nostru mai departe,
Fuzionând cu caldele ninsori,
Să plângă munţii dincolo de moarte,
Lăsând în urmă giulgi de dalbe flori.

Să ne-ngânăm cu murmurul de stele
Şi-n simfonia vieţii de argint
Colindele de iarnă leru-i ler e...
Şi toate astea fiindcă te-am iubit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!