Spitalul de urgenţă

Moartea este ca un act conjugal...
Se sfârşeşte dureros de amar.
Se negociază plecarea unui muribund
Cu părul cărunt.
Nu avem ambulanţă,
Nici revenirea la viaţă
Nu aduce cu sine,
Speranţa-n mai bine.
Într-un cărucior cu rotile,
Întins, un picior...
Aleargă tăcut spre-nainte...
Se cere-un topor.
În fracturi de dureri se agaţă
Ultimul strigăt al durerii de-a fi.
Vom plânge doar morţii cei vii!
Tensiune şi medici la tomograf...
Ce banal epitaf!
La morgă, brancardierul,
Din plictiseală,
(Ori poate-i înfometat)
Îşi mănâncă brânzoaica.
Un câine aşteaptă prânzul - un os -
Trecut prin focul ce tulbură liniştea decedaţilor.
Spitalul de urgenţă
Închiriază tronuri şi lumânări.
Părăsiţi de salvare,
Se ascund în mirosul de cenuşă de oase.
Adio, spital! Te salut de pe un pat mortuar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicilor cardiologi Petrişor Tudoraşcu şi Rodica Muşetescu (de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova), incompetenţi care au interpretat eronat banala tensiune şi i-au greşit tratamentul tatălui meu, ducând la moartea lui

Medici slabi, de suflet goi,
Vieţii îi suntéţi duşmani;
De n-ar fi venit la voi,
Ar mai fi trăit mulţi ani.

pamflet de George Budoi din Medicii şi medicina în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (14 aprilie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciuta morţii

Priveşte o ciută! Aleargă prin neaua
Crescută la tâmple cu grijă şi har...
Mă simt o copilă cu gânduri şi vise,
Aceeaşi de vremuri... În trup-sanctuar,
Lumina credinţei, sfioasă şi pură,
Precum căprioara, se-nalţă tăcut,
Pătrunde-n privire abisul durerii
Şi caută-n ceruri un nou început.
Se-adapă-n Iordanul trecutelor clipe,
Devine izvorul trecutului ieri
Şi stâncă i-e ochiul... Şi plânge... Şi plânge...
O vezi?! Îngenunche... Tu du-te să-i ceri
Esenţa... iubirea copilului-mâine...
Ce suflet de aur! Rănită, aleargă
Prin sângele clopot, pe veşnica apă...
S-a dus... Parcă plânge... Cu mâini tremurânde,
Copilul din mine o cată-n ceaţă...
O ciută, la tâmple, prin albă ninsoare,
Se naşte şi moare-ntr-o altă viaţă...
În altă viaţă... se naşte şi moare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciuta morţii

Priveşte o ciută! Aleargă prin neaua
Crescută la tâmple în taină... Ce har!
Mă simt o copilă, cu gânduri şi vise,
Aceeaşi de vremuri... În trup - sanctuar-
Lumina credinţei, sfioasă şi pură
Precum căprioara, se-nalţă tăcut...
Pătrunde-n privire abisul durerii
Şi caută-n ceruri un nou început.
Se-adapă-n Iordanul trecutelor clipe,
Devine izvorul trecutului ieri
Şi stâncă i-e ochiul... Şi plânge... şi plânge...
O vezi?! Îngenunche... Tu du-te să-i ceri
Esenţa... iubirea copilului-mâine...
Lumina şi pacea trecutului-ieri.
Ce suflet de aur! Rănită, aleargă,
Prin sângele-clopot, pe veşnica apă.
S-a dus... parcă plânge... Ce mâini tremurânde!
Ce taină ascunsă în gânduri plăpânde...
Copilul din mine o caută-n ceaţă...
Stihie în vise mereu tremurânde,
O ciută, la tâmple, prin albă ninsoare,
Se naşte şi moare-ntr-o altă viaţă.
Căci viaţa aceasta e crudă şi hoaţă,
Căci viaţa aceasta ne-nşală, ne doare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâieri de foc

Ce vremuri de criză! Ce de nenoroc!
Zadarnic picătura de voinţă...
Incinerând această lume...-n loc,
Ne vom zidi cenuşa-n suferinţă.

Se zbat în noi furtuni, vulcani, cenuşă.
N-avem cui plânge... Umeri nu mai sunt.
Doar către Cer ne-a mai rămas o uşă.
Ne sapă-n suflet fiecare vânt.

Avem o schijă-n inima ce plânge,
Pulsând speranţe, vise, adevăr...
Dar moartea parcă tot mai mult ne strânge,
Iar eu duc grija pentru-acest popor.

Aici, la noi, încă domneşte ura
Şi focul vieţii mi-a pârlit lumina.
Îţi simt pe suflet, iar, mângâietura.
Dar, vezi, cine să-mi ude rădăcina?!

Sunt urme de ruşine pe retină.
M-a scormonit un sentiment ciudat
În goana după fală şi lumină
Şi pe retina mea s-a-ntunecat.

E glaucomul dragostei de sine...
Nimic nu este azi ca la-nceput.
Mi-a mai rămas o pată de ruşine
Şi-n mine m-am închis şi plâng tăcut.

Mă tem că-mi este rău când îmi e bine.
Şi plec la îngeri să mă spovedesc,
Dar mint că e O. K. fără ruşine.
Că-mi este bine vreau să dovedesc.

Şi mulţumesc când plec... dar ce minciună!
Sunt iar murdar din cap până-n picioare
De boli, incest, durere, lacrimi, ură
Şi spini se-nfig în carnea tălpii goale.

Mi-e iar război şi diavolii din mine
Mi-alintă plânsu-n mângâieri de foc.
Şi când mi-e rău, atunci mi-e cel mai bine...
Voi nu vedeţi că nu mai am noroc?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmări...

Privind spre trecut, prin lacrima unui vis de nemurire,
La poarta încătuşată a inimii lovite cândva
De trăznetul viu, aprins dintr-o dulce sclipire...
Zăresc desprinsă din ceaţă umbra ta...

Şi paşii tăi...urmându-mă prin negura tăcerii,
Aleargă spre ultimul val de iubire din trecut
Şi rătăcind în noapte se lovesc de zidul durerii
...ce tu l-ai ridicat prin ultimul sărut!

poezie de Roxana Grigorescu
Adăugat de Roxana Grigorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumiri în sistemul sanitar

În sistemul sanitar,
Doar contractul mortuar...
Morga-i plină de bolnavi...
Te aşteaptă doar să crapi.
Cel mai profitabil post
E aici... din câte-au fost.
Nu-s siringi, medicamente,
Asistentele-s absente,
Vrei cearşaf curat pe pat?!
Doar dacă ai cotizat.
Plosca, dacă ţi se dă,
Taxa este sigură.
Şi nu este unica,
Altele îi vor urma.
Badygard sau liftier,
Toţi, de vrei, nu vrei, îţi cer.
Pe holuri sau prin saloane,
Ai dreptul de-a da... plocoane.
...........................................
Caşcavalu-i în prim-plan.
Ce mă fac dacă nu-l am?!
Doar la Bloc Operator
Te rog, Doamne, să nu mor!

Zice-n sinea lui bolnavul:
Doamne, rău mă doare capul!
Doctorii-s preocupaţi
De "ne daţi sau nu ne daţi"...
Din Psaltire ne citesc
Popii şi ne spovedesc.
Doamne, dacă aş scăpa,
Prin spital, dracu-ar mai da!
De la liftier în sus
Joci cu banii "uite-i nu-s",
De la liftier în jos,
Nu ai bani, eşti luat de prost.
Vremea, Doamne, e nasoală!
Cum să mai trăieşti în ţară,
Când şi cu asigurare
Este secetă-n spitale¬?!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui leneş

E mort şi, după-un vechi tipic,
Se cere-un epitaf, fireşte...
Şi-aş scrie eu "se odihneşte",
Da-n viaţă, n-a făcut... nimic.

epitaf epigramatic de Bernard de Fontenelle din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânilor

Cad fulgi de nea la tâmple şi am îmbătrânit...
Atâta tinereţe în noi s-a cuibărit!
Ne cuibărim actorii în suflete şi-n lume
Nu mai cunoaştem replici, nici temeri, nici renume.
Ne stingem astăzi stele, la margine de cer,
Uitând, la varsta asta, ce rosturi mai avem.
Ştim c-am pierdut şi drumul spre transcendent... Trudim
Şi-n iarna fărţ nume, în noi ne regăsim.
Ne prăbuşim, de-acuma, quasari în lumea noastră
Privind pustietatea tăcerii, prin fereastră.
Arzând vulcani, o clipă, cenuşă devenim
Şi prunci pentru o clipă nutrim... nutrim să fim.
.......................................................................
Şi ne privim tăcut prin moartea noastră
Şi ne vedem... şi ne vedem murind
Mereu ne colindăm prin amintire,
Un clopot viu în cântec de colind.
Nameţi, la tâmple, îşi împart tăcere,
Murim în noapte întru devenire
Să ningă peste suflet mângâiere...
Să nu ne-ascundă pruncii în neştire.
Nu vă uitaţi la pleoapele-mpietrite!
Nici numele, de-acum, nu mai contează...
Căci am trecut – un abur peste lume
Şi ne-am promis că vom trăi o viaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

"Moartea este originea unei alte vieţi."
Montaigne

Cel ce moare cade în viaţă
Viaţa priveşte-o ca un vis
Iar moartea trezirea ce-i în faţă
Origine înspre infern ori paradis.

E o despărţire a materiei de viaţă
Triumful sufletului, aceasta este ea
Obişnuieşte-te cu gândul ce-i în faţă
Moartea-i un bine când te va lua.

Fieştecare zi a vieţii noastre spun
E un pas făcut înspre trezire
E-o mângâiere dacă mori cu nume bun
Când îţi rămâne pe pământ o vie amintire.

Mulţi fug de moarte, dar aleargă după ea
Un muritor nu ştie el cât va trăi
Nici nu şti pe ce cale moartea i să-l ea
Nu-i sigur că în altă zi că n-o sfârşi.

Nici un muritor nu îşi cunoaşte ceasul
Aşteaptă moartea oriunde, oricând
Refugiu este când mizerabilii dau glasul
Deci nu trăi cu îngrozitorul gând.

Să-ţi fie moartea pe măsura vieţii tale
Atâta doar pe lumea asta să doreşti
Căci nu-ţi ia daruri moartea când apare
Dar nu-i totuna câine de sfârşeşti.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când cu ordonanţa de urgenţă,
Eu am ajuns cu soţul la urgenţă,
Căci legea asta, s-o poţi respecta,
Nici cu Viagra... nu ajungi... la ea.

catren de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Nu pătrundeţi în cercul meu colorat,
Oameni! Ori ce vreţi voi să fiţi...
Sabia tăcerii se va răzvrăti.
M-aţi înşelat, m-aţi minţit, m-aţi rănit!
Nu ştiţi să iubiţi!
Vedeţi viermi cum, credincioşi, aleargă pe trupul meu?
Şi se înfruptă din carnea mea,
Miruindu-şi trupul cu sângele meu?!
Ei, cu adevarat mă iubesc?!
Acelaşi Dumnezeu ne ştie durerea...
Şi foamea... şi lacrima...
Aşa cum ştie că am devenit de prisos
În lumea în care
Nu mai sunt oameni.
Ultimul bastion şi-a întins năvodul
În transcendent.
Sunt ultima victimă ce aleargă spre stele –
Un titlu absent.
Nu mă judecaţi pentru tăcerea mea!
Alungaâi-mă în însingurare!
Acum sunt o cruce mâncată de cari
Ce plânge întruna... îşi plânge menirea
... şi doare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf. Unui boxer

Este mulţumit de sine,
Chiar întins, fără suflare,
În sfârşit, se simte bine:
Are gardă de onoare!

epitaf epigramatic de Traian Conciatu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De la o vreme ninge a durere,
Nu mai avem nici lacrimi, nici putere.
Ieşiţi voi, morţi, spre a intra noi, vii,
Moartea să nu ne poată birui!
Rugaţi-i voi iertare lui Iisus,
Căci noi nu mai avem nimic de spus.
Aici e-ngenuncheată lumea toată,
Ne plângem morţii, singuri, toţi odată.
Miroase a tămâie şi-a durere.
Aici suntem lipsiţi de mângâiere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un război tacit

Casele ne-au devenit tronuri...
Tăceri de gheaţă se aud ca un clopot
Clocotind în sufletele de rug.
Vom rămâne nemuritori prin moarte,
Călătorind sub al stelelor jug.
Nu ne mai recunoaştem morţii.
Toţi sunt cenuşă...
Mânia şi teama, durerea şi plânsul,
Ne-au prins în cătuşe.
Plânsul din ochii lor, cel de dinainte de moarte, ne doare...
Blestemele celor ce ne-au greşit
Ne strâng şi ne dor.
Pe frontul crematoriului nu sunt cruci.
Străine, unde te duci?!
De ce te-nrolezi în armata străină
De Soare şi viaţă?! Dumnezeu te-a lăsat
Să-ţi trăieşti fericirea.
Cu Satan te-ai certat? Astăzi drumuri de sânge
Pe pământ clocotesc.
Oh, tu iartă-mă Doamne, dacă iar îţi greşesc!
Dar opreşte odată coasa morţii din lucru!
Şi aruncă în moarte inamicul lugubru.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miercurea cenuşii

Cenuşă, cenuşă, cenuşie cenuşă!
Te aşezi pe fruntea noastră
Într-o zi de Miercuri, tu cenuşă!
Amintind de Soarta noastră...

Eşti răbdătoare, răscolitoare
De gânduri de învăţătură aducătoare!
Ai dreptate, tu Cenuşă
Soră eşti cu Focul Vieţii
După ce trupul se stinge
Şi numai ţie-ţi aparţine
Nouă nimic din el nu ne mai rămâne!

Au fost atâtea frământări,
bucurii sau mari dureri
Patimi multe sau averi,
Dar Tu pe toate ni le iei
Fără măcar să ni le ceri!

Totuşi, Cenuşă, Tu, Cenuşă!
Sufletul va zbura spre Cer
Cu toată Iubirea strânsă în El
Din care nimic, niciodată, nu vei putea să iei!!!

Cenuşă, Cenuşă, Tu, cenuşie Cenuşă!
In fiecare an, într-o Miercuri, Tu, Cenuşă
Te aşezi pe fruntea noastră
Să ne aminteşti de a deşertăciunii Soartă....
Şi că Sufletul doar Lumina o aşteaptă!!!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este primordială în viaţa fiecărui om! Totul începe prin moarte şi tot acolo se sfârşeşte. Îndeosebi pruncul născut prin lanul de porumb înceţoşat, de către o lăuză moartă, ce a trăit cândva cele mai acerbe înţepături de pumnal. Cum se scurge aievea viaţa unui om mort prin propria măduvă... Aşa este moartea... Un sfârşit lent, nemestecat, şi totuşi... sfâşietor... A da viaţă e ca şi cum i-ai promite unui om că îl vei arunca în ghearele nefaste ale morţii... Ucigându-ţi propria creaţie carnală... Aşa este viaţa... un lung prilej de agonie şi o clipă neputincioasă de revelaţie.

citat din Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tâmplele munţilor

Privesc de pe tâmplele munţilor
Sprânceana osoasă a vieţii.
M-au despădurit clipele de tăceri...
Tai liniştea şi pătrund într-un ochi virtual.
Caut destinul acestei lumi.
Plânge ochiul carnal...
Caut să schimb rostul lumii întregi.
Cititorule, înţelegi?
Nimic nu mi se pare imposibil de realizat.
O mână se întinde în Univers
Şi se deschide spre plus infinit.
Pâcla prin care trec treaptă cu treaptă
Este densă, mai densă.
Lumina aşteaptă.
Şi licărul ei devine o flacără blândă...
Este ca o floare de lotus
Ce împodobeşte seninul
Rămas încrustat în colţul ochiului meu drept.
Un senin ascuns de atrocităţile omenirii.
Putem schimba lumea în bine...
Doar să vrem!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place în antiteză

Îmi plac oamenii care răsucesc cuţitul în rană,
Şi se bucură în sine, la a altui dramă.
Nu am pretenţia de a plânge cot la cot cu mine,
Dar nici nu purta "masca suferinţei". Nu te prinde bine.
Imi place societatea care ne distribuie un rol,
Şi tot ea, ne etichetează ca fiind un "bun actor".
Îmi place, când unul e colacul de salvare pentru toţi,
Iar restul, îl încarcă cu povară şi-l face negoţ.
Îmi place, când fiecare îşi vede de el,
Acceptă să fie partaş la un joc mişel.
Imi place cum pionii se mută,
Nu în terenul celui ce joacă murdar,
Se face şah-mat, tot în spaţiul curat.

Îmi plac şi cei care se ascund sub scutul puterii,
Ca apoi, pe timp de furtună, să fie la nivel cu zgomotul durerii.
Imi plac şi cei care fug după funcţii şi renume,
Iar când totul se sfârşeşte, rămân doar simpli oameni pe lume.
Îmi place timpul, cum ne arată regulile de joc,
Să-ţi înfrunţi temerile şi să nu priveşti înapoi.
Îmi place cum unul pe altul, încearcă să se scoată,
Comanda e de la nivel înalt, de la cel cu inimă neagră.
Îmi place, iar acum nu mai e în antiteză,
Că într-un final, binele va fi cel ce va cuteza,
Îmi plac cei care afişează un caracter slab,
Ca apoi, să construiască ziduri cu cărămizile ce l-au dărămat.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!