Păcatul

Păcatul plătit este pe jumătate iertat.
Ca o lampă de petrol ardem – flacără vie...
Ardem până ce devenim un atom
Petrecându-şi secundele spre ultima frontieră.
O funie de păcate ne leagă de moarte...
A. D. N.-ul durerii!
Martiri ai cuvintelor,
Altare de lacrimi,
Ascunsele patimi...
Şi toate din păcat revărsate,
Din tăcere, în moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul

Se vede în zare, ca o lampă de foc
Un vulcan, gravând
Pe lava abia răcită urmele
Sufletelor rătăcite, plângând, suspinând...
Se spulberă cenuşa lor în fiecare atom
Pierzându-se liniştea
În vuiet de valuri încinse, până dispare...
Apoi tăcere... tăcere...
Până ce ploaia, spală-ne cu lacrimile ei,
În zeci de anotimpuri, umbrele urmelor rămase vii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi noi trăim, şi noi respirăm numai dacă ardem şi ardem...

citat din T.S. Eliot
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec lin

Hei, Moarte! Parcă ai întinerit.
Eşti muza verde, iubită cu nuri,
Până şi crinul a înmugurit
În cerul meu albăstrit de visări.

Hai, Moarte! Uită de neagra coasă
Ardă iadul, invită-mă la vals,
Bea vinul, aşează-te la masă
Şi-mbată-mă cu un cântec fals.

Hei, Moarte! Cărarea rece spre rai
S-a înroşit cu şapte păcate
Scrise cu sânge de Eros la nai
De spiritul ce naşte lăcate.

Hai, Moarte! Şi ziua gri de apoi
Cerne avan prin sita durerii.
Tu vii să mă iei zălog pe la voi
Cântec lin din lumina cântării...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

pe scaunul gol
doar tăcere şi lacrimi -
ultima umbră

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânări suntem. Şi ardem dureros, până la ultima picătură de lumină.

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Tăcerea mă strânge
În braţe de fier.
Îmi sugrumă personalitatea
Şi visele...
Mă amăgeşte... şi mă arde
Pe catafalcul durerii.
Mă cheamă din lumea mea pură
Cu iz de albastră singurătate
Spre tăcerea din moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oamenii, suntem ca nişte fluturi cu aripi de foc, ne facem scrum înainte de a ne naşte, ardem înainte de a fi aprinse dorinţele şi idealurile noastre.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţeam secundele zgâriindu-mi timpanul obosit de atâta tăcere... această tăcere de sticlă.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidire

Zidită-n liniştea credinţei,
Trup întru trupul lui Hristos,
Sunt parte din calvar şi preţul
Durerii mele-i de prisos.

Sunt crucea peste care paşii
Atât de aspru judecaţi,
Mai calcă peste trup de lacrimi...
Să mă opriţi, nu încercaţi!

Îmi plec genunchiul... Rugi străine
Mă cheamă. Inima mi-e grea,
Iertarea nu mi se cuvine!
Porunca, Tatăl îmi va da.

Din lanţuri voi slăbi prin moarte
Şi gândul către Dumnezeu
Va trece sufletul prin moarte...
Născut prin lege fariseu,

Jurând pe falsele credinţe,
Adeseori m-am întrebat
De-am să-mi plătesc amar greşala...
Acum Tu, Doamne, m-ai iertat!

De-acum, biserică creştină
Altar voi fii... Mă iartă, dar!
Şi mă-mpresoară cu lumină
Spre a renaşte-n duh şi har!

Sunt candelă... Cu mir sfinţeşte
Iertarea sufletului meu!
Întinde-ţi braţul către mine
Doamne! Nu mă lăsa la greu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul

Trupul este containerul mizeriilor
Ce ne stăpânesc gândurile...
Este spitalul în care
Tăcerile hibernează,
Lăsând simţul tactil la limita inferioară.
O poveste banală,
În care rândurile aleargă,
Fuzionând cu gânduri şi sentimente.
O conexiune radiografiată în 3D,
Dând naştere unor marionete
Ce îşi deversează conştiinţa în fapte
Şi A. D. N-ul în multiplii cu handicap ai tăcerilor.
Veniţi să ardem noxele sufletului
În crematoriul durerii!
Se usucă cerneala în iris
şi putem deveni orbi,
Ori imuni la dezastrul umanităţii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eros

Încă
nu ştim
Doamne

Rana
cărui
copil
este
zăpada

Dar
luăm
foc
de la
ultima
ninsoare
îndrăgostită

Şi
ardem
până
la
primul
mugur

Al
nopţii
de-apoi

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (februarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Întunericul ascuns în lumină
Echivalează cu fericirea nefericirii,
Cu păcatul iertării şi cu păcatul iubirii...
Clădită de zeul neant,
Mă ascund în vreascuri ce ard
Tăcut, ca un gând...
Trupul - pământul flămând,
De zboruri şi vis,
De stele cuprins,
Înlănţuit de tăceri foşnitoare,
În lacrimi de mare...
Ce suntem noi?!
O uşă dintre două goluri,
Dintre naştere şi tăcere...
În bine sau în rău întrupaţi,
Alergăm spre niciunde,
Iluzii şi speranţe plăpânde...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc vicios

Nu va temeţi de iad.
Iadul e pe pământ!
În el sufletele noastre cad
Ciuruite de vânt.
Aici ne ardem trupul
În pălălaie amară
Şi vânturăm nisipul,
Şi dragostea de Ţară.

Păcate vechi utilizăm,
Cu alte grele ne-nfrăţim,
Pe Dumnezeu mizăm
Când ne uităm sau ne iubim.

Aici clădim şi cercuri, vai!
Din bucurii, speranţe,
Crezând c-am nimerit în rai -
Sfidăm nişte balanţe.

La ce bun ne trebuiesc
Cântărite faptele toate,
Când vacarmul pământesc
E net superior faţă de moarte!

Că nu se ştie dincolo
Ce-s patimi grele şi aride.
Durerea cântă solo
Aici, la noi, şi, râde.

Nu va temeţi de iad.
Iadul e pe pământ!
În el sufletele noastre cad
Ciuruite de vânt.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere!

Tăcere!
Vreau să aud secundele
Rostogolindu-se în albia timpului.
Să le cunosc fărămiţarea,
Spre a le putea înţelege.
Să le aud căderea ca pe a unui cristal
Căzut pe treptele vieţii.
Răsărit şi apus,
Anotimpuri transferându-şi misterele,
Fluturi şi flori,
Păsări şi susur de ape,
Toate prinse într-un curubeu
Pe care doar ochiul pineal îl percepe...
Atât de aproape
Şi totuşi... atât de departe...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dincolo de viaţă

Aici, în sanctuarul acestei suferinţe,
Încarcerat de lacrimi, cu veşnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Şi te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.

Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Aşa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viaţă, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.

Te-ai dus, lăsând în urmă şi lacrimă şi taină,
Mamă şi soră, fiică, doamnă şi înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viaţa mea...

Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viaţă
Şi clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenuşie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi amintesc

Nu-mi amintesc spasmele morţii
Dintr-o altă viaţă,
Din cursul celor trei mii de rotaţii.
Nici doliul de pe chipuri străine,
Prieteni sau rude cu mine...
Frământări, modelări,
Anotimpuri sau patimi.
Carnea mea s-a-mpărţit
Multor guri... Este preţul plătit
La păcatul din mine.
Sunt o Evă-femeie,
Alunecoasă, şerpuielnică,
Împodobită cu nuri.
Nu-mi amintesc nici de
Întoarcerea mea acasă,
Printre morţii mei vii -
Un atom rătăcit pe poteci viorii.
Văd doar imaginea unei singure morţi -
A celor ştiuţi -
Chipuri înăsprite de teamă
De plâns şi de noapte,
De etern şi de tern,
În căutarea NIRVANEI -
Dulce pământ al făgăduinţei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drujba se aude-n sat

O drujbă se aude
Ca sunetul unei goarne plângând.
Plângând durerea din sufletele muribunzilor,
Înfrăţiţi cu pământul.
E jalnic!
Nici lacrima cerului nu mai pică
Din ochiul de sticlă.
S-a înţepenit între viaţă şi moarte.
Zadarnic cu îndârjire o chem.
Ce blestem!
Asist cu gândul bolnav,
La înmormântarea trecutului.
Aş vrea să nu mai cadă nici un copac –
Racle plângându-şi propria moarte!
Aş vrea să nu mai moară nici un om
(Semenii mei dragi!)!
Iarna trebuie să fie albă
Şi zurgălăii cuvintelor să sune vesel în suflete.
În primăvară să înmugurim
Pâlpâire de zâmbete...
Să fim jumătate vară, jumătate iarnă...
Dar,
Sunt atât de departe!
Nu am dreptul să strig, nici să zbor.
Sunt copac în amurg...
Nu am dreptul să plâng!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţăm să vizualizăm

Doar vizualizăm fericirea...
Timpii se împart inegal
Între "a fi" şi "a nu fi".
Nu mai putem iubi.
Plus infinitul desparte
Universul de oameni,
Liniştea de tăcere
Şi viaţa de moarte.
Tălpile-şoaptă caută mângâiere.
Dor când stelele ascuţite
Se rostogolesc tăcut şi cuminte,
Pe portativul aducerii-aminte.
Doar utopii –
Ca şi cum am spune ca albul e negru,
Iar noaptea e zi.
La marginea fiecărei secunde
Se sfârşeşte o eră.
Noi devenim hotar şi fluture cu aripi de jar.
Relative sunt toate,
Fericire, lumină, iubireşi şoapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!