Evadare
Tăcerile evadează din spasmele
Cuvintelor nerostite...
Un vulcan erupând
În toamna unui oraș fumegând.
Trenul uitării s-a oprit
Între cer și pământ.
S-a spart cochilia gândului
De tristețea mormântului.
Viața este o groapă comună
În care sunt aruncate de-a valma
Lacrimi și sentimente.
Vântul spulberă gudronul și cianura
Depusă pe cearșaful de opiu.
Suntem ultimul cadavru
Respirând noaptea.
Altarul tăcerii este pregătit...
Un pas spre plus infinit...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.