Anotimpurile fricii

Frica are patru anotimpuri....
Primăvara, când se instalează în suflet,
Când încolţeşte în gânduri şi-n plâns,
Vara, ca un surâs al tăcerilor,
Ca o fântână a ne-cunoaşterii,
Toamna - germinând lacrimi de frunze şi ploi,
Apoi iarna durerii ascunsă în noi.
Nu, nu este drumul spre libertate.
Este doar durere şi noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele patru anotimpuri

Ce bine, Doamne-ai împărţit egal întregul an!
Eu sunt printre acei ce Te elogiază,
Nu pentru că-aş avea o minte mai vitează,
Dar patru anotimpuri îţi vădesc divinul plan.

Începi cu primăvara, care propulsează
Potop de clorofilă-n tot ce este vegetal,
Ca vara să contribuie l-al toamnei rod bălan,
Să aibă omul trai plăcut şi mai de vază,

Când iarna cu zăpezi ne calcă şi ea ţara;
Din toatele sezoane, unul nu-i în dungă!

Dar... de ar fi un pic mai lungi, şi primăvara
Şi vara, toamna, iarna chiar, de-ar fi mai lungă,

Mai câştigaţi am fi, mai plină-ar fi cămara,
Of Doamne, anul Tău, mai-mai să nu ne-ajungă!...

poezie de Corin Bianu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploi

Ploi de toamnă lungi şi grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi şi pe vale...

Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Şi gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...

Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri şi şoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu de toamnă

E doliu în noapte şi-n golul privirii
Şi plânge-n adâncuri şi astrul Luminii.
Miroase a toamnă, cad frunze de ploi
În gânduri, în suflet, ades peste noi.

Miroase a rânced, a nuci şi-a sarmale,
Miroase a ploaie în gânduri... şi doare
Sub pleoapele-n neguri ascunsa durere,
Când vântul zvâcneşte, în lanţuri, spre stele.

Cărări de tăcere, sub stropi sidefii,
Îşi plimbă sub ramuri, etern simfonii.
Se-nvârte umbrela în cercuri de vis
E doliu în noapte... lumina s-a stins.

Mai trec tufănele pe strada de jar...
Sculptată în răni de uitat chihlimbar,
Rămâne-n memorii, în numele meu
Şi toamna aceasta zăcând pe traseu.

Cuptorul şi pâinea făcând juământ,
Sub crucea plecată de-al toamnei cuvânt,
Rămân plecăciune în nopţile reci...
Miroase a pâine pe-a toamnei poteci...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre cer

Drumul spre cer - un pian,
Cu trepte-n zig-zag,
Cu clape şi voci...
Alb şi negru - suflet integru.
Trecerea noastră prin timp,
Nu este un singur anotimp.
Este vară, cu bucurii şi lumină, maci, energie,
Este etern reverie...
Dar vine iarna, cu vânturi şi degete îngheţate.
Imaginea tăcerii se vede-n oglindă de gheţuri.
Bate cu vânturi... este înfometată de cânturi...
Iarna - tristeţe ce dezleagă lacătele durerii,
Lăsând muzica ruginei
Să cânte poeme negre şi învechite.
Tăcerea se aude pe clape
Alunecând ca un şopot de ape.
Note negre pe un portativ alb -
Muzica unui suflet bolnav.
Fără durere, bucuria nu s-ar cunoaşte.
Durerea, tristeţea şi lacrima laolaltă,
Compun valsul destinului.
Sunt paharul de vin
Reverenţă... iertare!
reverenţă... iertare!
Nu voi mai acuza lacrima.
Ea este drumul spre Soare.

(pentru prietena mea, V. I.)

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

Mult mi-e dragă primăvara
Dar mai mult îmi place vara,
Toamna îmi stârneşte hazul,
Iarna plâng... când vine "gazul"!

epigramă de Lucia Paşcalău din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu ţi-aş aduce în suflet Primăvara,
Ţi-aş pune în cafea şi ghiocei
Iar la desert, ţi-aş servi Vara
Doar să priveşti adânc, în ochii mei!

De mână să mă iei, când vine Toamna
Să nu mă laşi singură prin vânt şi ploi,
Cu iubirea ta să mă înveleşti, când vine Iarna
Iubirea nu e simplă, dragul meu... şi se împarte la doi!

poezie de Elena Bulancea (24 martie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dor să nu mă doară...

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu-l frământ,
e mereu ca prima oară,
e durere chiar de-l cânt

este ca un pom în iarnă
şi eu iarna tot crăpând,
apoi este primăvară
şi eu frunze înfrunzind

apoi se transformă vară
şi eu vara înflorind,
toamna lui acum pe-afară,
în durere mi-o colind

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu îl plâng,
e cum este o vioară,
care cântă verde crâng

este dorul o năpastă,
dar de nu-i sunt un mormânt,
fără floarea lui albastră,
nu-mi simt inima bătând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea toamnei noastre

Cad ultimele frunze din ram,
Eu mă încăpăţânez să te am,
Storul pleoapei m-ascunde în noapte,
Cu lacrimi şi vise vrea să m-adape.
Se tânguie-n noapte copacii de sticlă,
Şi dor... tăcerea şi gândul –
Fiorduri la ceas de durere,
Clepsidră ascunsă în noapte, de neagră tăcere...
Mai ninge şi lacomi, trec vulturi la margini de dor,
Lumină şi taină – cuşete în tristul poem,
Mi-e frig şi mi-e teamă şi cel mai adesea mi-e somn,
Căci viaţa îmi este de-a pururi, jar şi blestem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bărbaţi ca otrava pentru sufletul unei femei şi otrava-i gustoasa până să te nimicească. Ca soarele.. primăvara te mângâie, vara te arde, toamna te zgârie şi iarna te muşcă... aduni răni. Şi apoi iar vine primăvara de te mângâie, şi rănile te ustură... vara te arde şi îţi curge sânge, toamna şi iarna se repetă povestea. Asta-i dragostea cu omul nepotrivit.

citat din Bianca Crăciun (13 februarie 2016)
Adăugat de Puffasss
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de toamnă

De-azi noapte plouă liniştit...
Bate ploaie mocănească,
Frunze bat la geam şoptit,
Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă.
Râu de lacrimi şipotind,
Dans de ramuri, plâns şi teamă
A gutuie mirosind...
Vii din nou, iubită toamnă!

De-azi noapte plouă liniştit...
Şi-n noi lumina se ascunde...
Toamna-n tufişuri s-a pitit
Şi bat la geamuri ramuri ude.
Altele-n viaţă scormonesc,
În a-ntunericului plasă.
Eu, ca un prunc mă rătăcesc
Şi nu ştiu unde sunt acasă.

Bate ploaie mocănească,
Zboară-n vaiete de vânt
Frunza cu lucirea arsă,
Peste pietre de mormânt.
Cad grei stropi pe caldarâmul
Gri şi-n nenutite ploi,
Plânge-n linişte românul...
Plânge lacrima din noi.

Frunze bat la geam şoptit
O aleasă sindrofie...
Ploi de versuri s-au ivit
Pe o coală de hârtie.
Dorm cuvinte-n palma mea –
Un surâs de trandafir,
Cad petale de peltea
Peste frunţile cu mir.

Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă,
Azi sunt tot mai obosit,
Amitirea, ca o mască,
Timpul vieţii mi-a cernit.
Merg cuvintele în şiruri,
Cartea vieţii s-a deschis,
Bate vântul frunza – triluri...
Viaţa este doar un vis.

Râu de lacrimi şipotind,
Râu de verbe şi de temeri,
Ne trezim îmbătrânind,
Râu de plângeri printre semeni.
Bate inimă de clopot,
Toamna-n noi s-a deşteptat,
Trec secundele în ropot
Peste ceru-ndoliat.

Dans de ramuri, plâns şi teamă,
Chipuri triste, umeri goi,
Doar o cruce de aramă
Şi-o mulţime de nevoi.
Fruze,-n verbe clătinate,
Ploi de vis în călimară,
Toamnă dincolo de moarte,
Toamnă-n noi, toamnă-n afară.

A gutuie mirosind,
Toamna – o fecioară-n gri,
Se aude iar foşnind...
În papucii aurii,
Trece-n grabă pe cărări...
Stau bătrânii la fereastră,
Plâng, cu gândul, uneori,
La întoarcerea acasă.

Vi din nou iubită toamnă...
S-a răcit cafeaua-n ceaşcă!
Pe sub muguri de aramă
Trece iute o caleaşcă.
Fragezi paşi troznesc pe stradă...
Picuri duşi pe umeri dragi...
Se aude o baladă,
Plânge ramură de fagi.

Vi din nou iubită toamnă,
A gutuie mirosind,
Dans de ramuri, plâns şi teamă,
Râu de lacrimi şipotind.
Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă,
Frunze bat la geam şoptit,
Bate ploaie mocănească...
De-azi noapte, plouă liniştit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul e permanent... ca viaţa. El rămâne acelaşi, dar are anotimpuri şi vârste: primăvara, vara, toamna, iarna.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs de tăcere

Tăcerea veghează precum un Sfinx –
Copac cu ramuri reumatice, distorsionate,
În drumul spre moarte...
Simbolic, îi spunem singurătate.
Musteşte în el atâta durere!
E drumul ce duce spre necunoscut,
Un drum abia început.
Se scutură frunzele cu aromă de lacrimi...
Cenuşa de pe frunte se rătăceşte
În pliurile adâncite-ale vieţii.
Oh, om, poposeşte!
Priveşte şi nu te mira
De trecerea ta!
Scutură amintirea şi hrăneşte cu ea
Privirea-ţi înfometată de lumina divină!
Din carnea ultimei stele fă pat
Pe care să-ţi întinzi gândul!
Te cheamă pământul!
Aprinde o torţă din sufletul tău
Şi arde lutul stricat
Din care te-ai întrupat.
Liber spre cer sufletul tău va zbura...
Transcendent...
Nu te sfii!
Moartea este un surâs al tăcerii,
Tu ştii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog de toamnă

- Mă simt călătorind... - un val...
Un val mustind sub ploi de frunze,
Într-un decor autumnal...
Am gloss tomnatic iar, pe buze.

- Sunt vals de ploi de frunze reci,
Zălog brumatelor săruturi...
Încununată-n gânduri, treci,
Peste aceleaşi începuturi...

Pe gâtul alb de catifea,
Dantele dulci chihlimbării...
Un voal rămas, iubita mea,
Ca semn al nopţilor târzii.

Te-ai îmbrăcat în fructe coapte...
Musteşti de vis şi necuprins...
Te caut! Pentru înc-o noapte,
Cu ramuri, iată, te-am atins!

Gondola nopţilor cu lună...
Catapeteasmă sângerie,
În tine toamna se adună...
Şi toamna-i parcă mai pustie!

- Rămân a nimănui deodată!
Mi-e cerul pustiit de ploi,
Dar toamna-i mult mai minunată
Atunci când suntem amândoi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cincilea anotimp

Nu sunt păcătoasă, Doamne,
Dar am păcătuit.
Ingerul ce mi l-ai sortit
Nu mai e alb –
In curcubeu l-am vopsit.
Am greşit, m-a iertat
Si iar am greşit.
Acum, prea de tot ostenit
De netihnă şi de ruşine,
Se ascunde de ceilalţi îngeri în mine.

S-a dus primăvara,
E zăpuşeală şi vine vara.

Pe îngerul meu
Intemniţat la mine in vine
Aş vrea să-l las
Să se întoarcă la Tine.
Să-l ierţi Doamne
Si înapoi să-l primeşti!
El nu e vinovat,
Prin cotloane lumeşti
Eu l-am ademenit,
L-am purtat pe cărări întortocheate
Făcând din şoapte urlet, din zi noapte,
Cu vanitatea mea l-am otrăvit,
Amăgindu-l pe el, pe mine m-am minţit,
Mi-a fost de mine milă – pe el l-am umilit,
L-am pus la încercări nenumărate
Si bune şi rele, şi gânduri şi cuvinte şi fapte.
A fost, cum doar Tu ştii, şi rău şi bine.

S-au dus primăvara, vara,
E umezeală şi toamna vine.

Ingerului meu vreau să-i fiu înger, Doamne,
Să-l las să Ti se-ntoarcă-n cer.
Vreau să-l despart de păcat, să-l dezleg de jurământ,
Si, cum m-a învăţat,
Am să Te rog, am să aştept şi-am să sper.
Am să mă aşez pe pământ
Intr-un culcuş de frunze aurii
Si-am să-mi desfac bluza,
Apoi pielea, apoi coastele,
Am să-i scot din mine aripele,
Am să le spăl cu lacrimi,
Am să le usuc cu răsuflarea,
Am să le mângâi, am să le cânt.
Am să îi spun că m-am mărturisit,
Că m-ai auzit, că m-ai ascultat, că m-ai iertat,
Că poate să mă părăsească liniştit.
Am să mă învelesc apoi încet
Cu multe frunze ruginii
Si-am să sper şi-am să aştept să mă auzi şi să vii.

S-au dus primăvara, vara, toamna,
E de-acum frig şi vine iarna.

Când frunzele se vor chirci
Si fulgii-mi vor intra sub bluză
Si sub piele şi sub coaste,
Nu ca zbaterea de aripă
Ci ca un pumnal ascuţit,
Voi şti că l-ai primit, Doamne,
Pe îngerul meu ostenit
Inapoi în cetele Tale,
Iar albul zăpezii
Va fi umbra tremurătoare,
Sub mângâierea Ta,
A aripelor lui străvezii.

S-au dus primăvara, vara, tomna, iarna...

Din cotloane cereşti
Mâna Ta hotărăşte
Al reînvierii răstimp:
Ca mereu eu întârzii, mângâind zăpada
In al cincilea anotimp.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus, tăicuţă

Te-ai dus, tăicuţă, oh, te-ai dus departe
Şi-n nemişcare morţii rătăceşti,
De-acum o veşnicie ne desparte,
Căci printre noi, de astăzi nu mai eşti.

Te-ascunzi în somnul fără de trezire,
Pe aşternut de lacrimi şi de flori,
De astăzi, tată, eşti nemărginire,
Plâns de durere, lacrimi de ninsori...

Te-ascunzi în anotimpuri fără nume
Şi-n vise treci să ne mai mângâi gândul,
Eşti înger azi, între pământ şi lume...
Te-ascunde în abis, sub cruci, mormântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi s-a-ntomnat şi versul...

Hlamidă purpurie m-aşteaptă întomnată
De după ploi albastre ce au mai plâns odată,
Când aşteptam o vară să plece după tine;
Aveam atâtea vise ascunse pe retine!
Şi am trimisă misivă, miresmele tăcerii
Aveau parfumu-n versuri şi-n lacrima durerii;
Nu ştiu de ai primit-o, citeşte-o printre rânduri,
Să afli, că mi-e zborul spre tine-n mii de gânduri!
Acum, când moare frunza, răpusă de furtună,
În mine cântă lira, melancolii adună
Şi le aşază-n rafturi de suflet, să-mi ajungă
Pentru poemul vieţii din toamna cea mai lungă.
Şi de-l găseşti în vara, ce poate-o să mai vină,
Să-l duci la malul mării, să-l umpli de lumină
Şi să-l trimiţi pe valul cel mai albastru! Luna
Să-mi înflorească versul, prin tine,-ntotdeauna!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agricultura are patru probleme mari: iarna, primăvara, vara şi toamna.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

Iarna e somn,
Primăvara e trezire,
Toamna e oboseală,
Vara extaz.
Extazul e urmat de oboseală,
Oboseala de somn,
Somnul de reînviere –
De ce iubesc oamenii primăvara?

poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de sfârşit de vară

Ascultă! Cântă chitara
Şi codrul vuieşte de plâns,
Pleacă, oh, pleacă şi vara
Şi păsări şi vise şi râs.
Se-aprind sub jăratice ploi,
Focuri de frunze şi teamă,
Tăcuţi, ne-afundăm în noroi,
Schimbăm fericirea în dramă.

Ascultă! Cântă chitara
Şi păsări se-nalţă spre cer,
Se pierde în ceţuri şi vara,
Sub umbre de vis şi mister.
O flacără-i vara şi arde
În rugi de tăceri şi dorinţi...
E azi atât de departe,
Iar noi suntem trişti şi cuminţi.

Şi codrul vuieşte de plâns,
Se-ascunde în ochiul de jar
Şi soarele iar a apus
Şi curge un râu diafan.
E râul cu peşti de argint,
E râul cu valuri de miere.
Sub pleoape, târziu adorit,
Simt frunza din ramuri cum geme.

Pleacă, oh, pleacă şi vara,
Mătăsuri de taină şi jar,
Chihlimbărie şi rece,
Toamna se-apropie iar.
Copaci ruginii peste deal
Şi rod de gutui aromate,
E toamnă în suflete iar
Şi vara-i atât de departe.

Şi păsări şi vise şi râs...
Un râu în aval ai plecat
Şi fluturi de stele am strâns
Şi vară, din nou te-am iertat.
În cupa trecutelor zări,
Un "X" călător şi stingher,
Un vuiet de plâns şi ninsori,
M-am pierdut şi eu în eter.

Se-aprind sub jăratice ploi
Azi clipe şi vreascuri de vară,
Rămânem tăcuţi amâdoi,
Ne-ascundem la margini se seară.
Un râu spre aval te tot pierd,
Oh, vară, dereme-ai plecat!
Zadarnic te chem şi te iert,
Zadarnic mereu te-am iertat...

Focuri de frunze şi teamă,
Poem-razelit reclădesc,
Cad ploi de cenuşă şi-aramă,
Tăcut, peste trupul lumesc.
Trec îngeri aripa să-şi 'moaie
În arşiţa verii târzii,
Să uite durere din ploaie
Şi nopţile iar vineţii.

Tăcuţi, ne-afundăm în noroi,
Un gând reumatic ne doare,
De sângeri, uitatele ploi,
Aleargă mereu după soare.
Ciorchinii de stele cobor
În casele slab luminate,
Oh, vară, de tine mi-e dor
Şi plâng după tine în noapte.

Schimbăm fericirea în dramă,
Inundă vulcanice ploi,
Pădurea-n copaci de aramă,
Sfielnic se-apleacă spre noi.
Cioplitele umbre îngână
Un cântec cu versul ciuntit,
Pădure, pădure bătrână,
Mereu, tot mereu te-am iubit.

Scimbăm fericirea în dramă,
Tăcuţi, ne-afundăm în noroi,
Focuri de frunze şi teamă
Se-aprind sub jăratice ploi.
Şi păsări şi vise şi râs...
Pleacă, oh, pleacă şi vara
Şi codrul vuieşte de plâns.
Ascultă! Cântă chitara...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna – poem diamant

Toamna –
Mustul rubiniu,
O gutuie-mparfumată,
Cer întunecat şi ploi...
Plâng copaci de frunze goi.
Şi nu mai ştiu,
În tabloul ruginiu,
Suntem noi?!
Noi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!