Sânii zvelţi, ca cheia sol

Degetele-ţi trec prin pār,
Ca în dragostile vechi,
Cu cireşe la urechi,
Şi te ning cu flori de mār...

Oare ştii, Nicolle, cât dor,
Am acumulat în suflet
Şi, cu ultimul rāsuflet,
Cā te-aştept în zorior?

Oare, ochii tāi căprii,
Ca-ntr-un joc de vodevil,
Cum rezistā lacrimii
Ochilor mei bleo-vernil?

Cum îţi vei salva, Nicolle,
Sfârcurile-ţi, dude coapte,
În aceastā dulce noapte,
De-un nāpraznic rotocol?

Dar pe fluturii tāi-stol,
Care prin stomac îţi zboarā,
Şi prin sân şi-n subsuoarā,
Cum îi vei goni, Nicolle?

Nu falsa, nu te preface,
Cā nu ai în nuri jāratic,
Ştiu cā pasu-ţi simptomatic,
Când sā plece, se întoarce!

Vino-n straiul Evei, darā,
În locul cel consacrat,
Cā pe florile din pat,
Am presārat scorţişoarā...

Calcā, maiestuos, Nicolle,
Rai şi Iad ne-or încolţi,
Doar ştii cā-ţi vor ínflori
Sânii zvelţi, ca cheia sol...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bonjour, Nicolle

Demult te-aştept la marginile gliei,
Ca s-ascultăm Cântarea României,
Să-ţi spun sublim, dar fără protocol,
Bonjour, ma vierge immaculée, ma gracieuse –
Nicolle.

Îndrăgostit până-n celula-mamă,
Te caut, trecând vamă după vamă,
Şi-am în stomac duium de fluturi – stol,
Je vous préfère juste sexy, ma petite princesse –
Nicolle.

Să lunecăm voios în altă lume,
Ca să reiterăm mai vechi cutume,
Şi crini de foc ne deie rotocol,
Je t'aime pour toujours ma bleu de reine –
Nicolle.

Destinul nostru – silex şi arcer –
Să ne înalţe visele la cer,
M-aşeze-n tine, precum Cheia-Sol,
Je rêve encore de toi, ma femme magnifique –
Nicolle.

Ne dizolvăm într-un fior total,
Cântec vrăjit, decor sarcerdotal,
Un cerb suav ne dă, încet, ocol,
Amour stellaire... Venez á moi, ma sensuelle –
Nicolle.

Până târziu, spre zările albastre,
Dădurăm aripi înfrunzirii noastre,
S-aducem Nemuririi un obol,
Bonjour, mon ange, bonne journée, ma déesse –
Nicolle.

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşe coapte

Frumosul meu, să dormi si să mă uiţi în noapte,
Dar când vin zorii să te-ntorci, te-aştept.
La mine în grădină, sunt cireşe coapte.
O să măncăm şi-o să te strâng la piept.

Să te respir şi să-mi încarc plămânii
Şi ochii să mi-i spăl privindu-ţi gura.
Ce o să spunem când ne-or întreba străinii?
Că stăm de vorbă sub cireş şi admirăm natura.

Iar când nu trece nimeni, pe drum, ca să ne vadă,
Ne strângem mâinile şi ne sorbim din ochi,
Că vine iarăşi noaptea şi dorul ca o pradă,
Ne tulbură, ne doare, zici că e deochi.

Şi pot să ne tot stingă cărbuni, târziu în noapte,
Că leacul nu-i la ei şi nici în alte cele,
E-n noi, şi nu mâncând cireşe coapte,
Ci doar îmbrăţişaţi scăpăm de chin şi rele.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea unui gând stingher

Tu, suflet rătăcit, cum nu ştii, oare,
Că n-am plecat şi nu ne-am despărţit?
Sunt încă-n tine, viu, căci o plecare
Ar însemna pustiul de sfârşit.

Nu simţi privirea mea cum îţi măsoară
Plăcerea-n jocul noului sărut?
Nu ştii că te cunosc şi mă-nfioară
Toţi paşii tăi prin timpul ce-a trecut?

Nu te sfii de-acum! Din întâmplare,
Te mai privesc şi eu, la fel ca tine,
Dar nu cum te priveam, cu-nflăcărare;
Cred că-i dorinţa mea să-ţi fie bine.

Sunt doar un gând acum, ca o mirare
Prin gândul tău Dar ştii. Oi ştii, tu, oare?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de împrumut

Împrumută-mi visul, Criss,
Dă-mi-l aşa într-o doară,
Ca să văd a câta oară,
Mă înşeli chiar şi prin vis...

Să văd prin ce Paradis
Pasul tău de domnişoară
Şi-ochii-ţi verzi de căprioară
De-al meu nume s-au dezis!

Împrumută-mi visul, zeie,
Dăruieşte-mi-l o noapte,
Ca să văd cui, măi, femeie,

I-ai dat sfârcurile-ţi coapte...
Şi-apoi coapsa-ţi rotofeie,
Printre mângăieri şi şoapte!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o să mai ştiu oare...

Când o să mai ştiu oare
Să vorbesc graiul pâinii
Ca atunci când alergam,
copilă
să culeg îmbrăţişări
din marea galbenă
despletită în pletele verii...

Când o să mai ştiu oare
să ascult şoapta pământului
ca atunci când închideam ochii
şi atingeam cu palma
obrazul pământului ud
înăsprit de zdrenţele ploii.

Când o să mai stiu oare
să hoinăresc fluierând prin padure
ca atunci când creşteam
doar o frunză în priviri
şi o plângeam verde
pe trunchiul unui copac
să-i panseze rănile
lăsate de naşterea frunzelor.

Când o să mai stiu oare
că dorul nu e o rană.
Când o mai ştiu oare
că amintirea nu e o lacrimă tristă.
Când o să mai ştiu oare
că nu o să mai ştiu...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare pot fi eu...

oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roşu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?

Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice şoapte?

oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?

oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?

oare pot fi...
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?

oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu ştiu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenuşiu.

Li-s ochii ofiliţi, au buze moi
Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Nălucile îşi fac trecutul viu.

− Îţi aminteşti extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Când gurile ni se uneau! − O fi...

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

Şi astfel merg stârnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum...

poezie celebră de Paul Verlaine din Fêtes galantes (1869), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenuşiu.

Li-s ochii ofiliţi, au buze moi
Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Nălucile îşi fac trecutul viu.

− Îţi aminteşti extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Cînd gurile ni se uneau! − O fi...

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

Şi astfel merg stîrnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum...

poezie celebră de Paul Verlaine, traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul poeziei

Ce mai faci, Miss?
Mi-e dor de necuprinsul poeziei tale,
de mugurii-ţi din suflet,
de albele petale,
ce-ţi ard în floarea ochilor căprii...

De-aceea, te întreb:
când ai să vii,
ca să sleim izvorul poeziei?

Când ai să plângi la marginile gliei,
de dorul Infinitului verzui?
Când ai să vii, tu, Miss,
de ce nu-mi spui?

Ori poate-n cerul tău
înfiorat de stele,
ai pus gând rău inimii mele?

Sau, cine ştie?, vreun clevetitor
ţi-a scris o telegramă pe un nor,
spunându-ţi, Miss, că eu,
la rândul meu,
lipsit de suflet şi de Dumnezeu,
aş vrea să-ţi fur şi inima, şi versul,
să chem la judecată Universul,
cerându-i, Miss, tribut şi socoteală,
că,-n poezia ta regală,
a introdus şi suflet, şi splendoare,
şi muzică, şi-arome de cicoare,
de toate florile din spaţiu,
iar lumea te citeşte cu nesaţiu...

De-aşa minciună, tu nu te grăbi,
ca să mă pui la zid, în zori de zi,
aşteaptă, ai răbdare, de-aproape
mă cunoaşte,
citeşte-mă în prima zi de Paşte,
citeşte-mă şi-n noaptea Învierii,
că-n versu-mi vei găsi dulceaţa mierii.
Aşa-i şi sufletu-mi, să ştii..

De-aceea, te întreb: de ce nu vii,
să punem punct melancoliei
şi să sleim izvorul poeziei?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si... trec trecand trecutul

E noapte, e timpul sa incep sa scriu, sa-i scriu iubitei mele,
De cand n-am mai dormit nici nu mai stiu,
Cum trec tacute zilele.

Si trec trecand trecutul meu
Si dulcea amintire-a ta,
Tot trec trecand trecutul tau
Unde se duc, iubita mea?

Unde se duc, de ce alearga si de ce oare se grabesc?
Cat de departe vor sa plece oare, luand cu ele chipul tau ceresc?
Vor oare ca sa mi te fure?
Sa rupa lantul care ne-a legat nu vor putea si-or sa indure
Furia unui suflet de lacrimi innecat.

Le voi lovi lipsit de mila,
Cu valuri pline de durere,
Cu ura ce am adunat-o-n suflet
Le voi lasa fara putere.

Lasandu-le fara putere, se vor opri din goana lor
Si am sa pot sa fiu din nou cu tine
Iubita mea, caci te ador!

poezie de Marian Balint
Adăugat de Marian Balint
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea prin lumină

! cărarea înspre lumea ta
putea-o-voi a o urma?
ştiu: în ce parte-oi apuca,
de paşii Domnului voi da
şi, dacă voi afla că sângeri,
mi-oi pierde urma printre îngeri,
ca-n Rai, eu duhul să-mi înec,
când trupu-mi prin lumină-mi trec...
ştii bine la ce mă refer:
sunt râul care curge-n cer
şi cred că,-n drumu-mi spre sfiinţă,
timpu-i suiş spre pocăinţă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regenerarea prin scris

oare despărţirile
proiectează sfârşitul lumii
înlăuntrul nostru?

oare între reprimarea sentimentelor
şi o sinucidere pe hârtie
există vreo diferenţă?

oare cuvintele dintr-o poezie
îşi părăsesc vreodată muza?

oare povestea noastră continuă
şi după ultimul punct
pe care-l voi scrie?

oare sufletul meu
se regenerează
prin scris?

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor (1 septembrie 2013)
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş...

Te-aş purta cu mine prin lume,
Şi te-aş strânge adesea la piept,
Ţi-aş evidenţia cele bune,
Dar nu mai rezist să aştept.

Te-aş face să îţi ştii menirea,
Să ştii să alegi limpezită,
Să simţi întru totul iubirea,
Să simţi cât de mult eşti iubită.

Te-aş privi o viaţă întreagă,
Te-aş privi şi o sută de vieţi,
Păcat că nimic nu se leagă,
Şi-n suflet port numai tristeţi.

Te-aş alinta aşa cum ştiu eu,
Şi ţi-aş scoate din suflet amarul,
Sălbatic aş fi ca un leu,
Domestic aş fi cum e calul.

Te-aş uita, dar nu o pot face,
În gând până astăzi mi-ai stat,
Te las de acuma în pace,
Căci ştiu că de mult m-ai uitat.

poezie de Mihail Cosmin Pamfil (16 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin sânge-ţi navighez, solemn...

Sunt noul Cristophor Columb,
Prin sânge-ţi navighez, solemn,
Pe inimă să-ţi las un semn,
Că sânii vreau să ţi-i dezbumb...

Lumini, pe cerul gri de plumb,
Apar, când te sărut pe stern,
Când drăgăstos şi când fratern,
Şi-apoi, la loc, sânii ţi-'mbumb!

Pe trupul tău, noi expediţii
Eu întreprind, din când în când,
Adesea, îţi trimit petiţii,

Ca să mă laşi să-ţi intru-n gând,
Şi-n lunga zi dintre solstiţii,
(Duios, prin sânge lunecând),

Te chem, nebun, la repetiţii!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rumoare şi dulce stupoare

Verbu-ţi rumoare stârneşte
Şi-n suflet mi-e dulce stupoare,
Ah, Miss, stăpânit de candoare,
Ţi-e versul ce mă urmăreşte...

O rimă perfectă-mi clipeşte,
Poemul îţi râde în soare,
Verbu-ţi rumoare stârneşte,
Paseri râd, prin vis, migratoare.

Când lumina pe trup îţi foşneşte,
Simulând a nu ştiu câta ninsoare,
Cu polenuri suave şi-aromitoare,
Visul pur înlăuntru-ţi concreşte,

Iar verbu-ţi rumoare stârneşte!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii tu

Ştii tu oare cât de mult a trecut de ieri
de când ploaia mi-a înămolit pădurea
Oare ştii de ce pleci în fiecare vineri
şi lunea e un film remember pe trei zile
Bănuieşti oare că lumea asta e atât
de strâmta şi tăcută fără tine
fără zgomotul străzilor tale
fără drumul, luminişurile tale
Fără telefonul
sunând ocupat uneori,
Oare ştii?

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te...

ştii tu oare cât eu TE...?
te ador şi tocmai ce
ies viori din cântece
fluturaşi din pântece
ştii tu oare cât eu te-am
te-am sculptat icoană-n geam
frunză verde tam nisam
cuib prin somnul tău eram
ştii tu oare cât eu cât
ţi-adormeam şirag la gât
şi mai mult mai mult de-atât
din prezent pânâ-n trecut?
...
din prezent pânâ-n trecut
şi mai mult mai mult de-atât
ţi-adormeam şirag la gât
ştii tu oare cât eu cât
cuib prin somnul tău eram
frunză verde tam nisam
te-am sculptat icoană-n geam
ştii tu oare cât eu te-am
fluturaşi din pântece
ies viori din cântece
te ador şi tocmai ce
ştii tu oare cât eu TE...?

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac

Alunecăm pe clapele pianului -
glissando,
risipă de suflet, parfum,
patimă vie, melancolie,
note scrise pe foi de dictando...

Raiul pitulat în sânii tăi, Simm –
concert de vis,
îngeri nerăbdători să-şi dea duhul
în paradis...

Bântuiţi de primăvara poeziei,
de mitologia sufletului
şi de luminile discrete ale lui Dumnezeu,
scriem răsădind florile îndoielii,
strecurând timpul printre degete,
până când paradisul aprins
se stinge în tine...

Curios, cum putem uita, prin poezie,
scurgerea timpului,
cum lunecăm, glissando,
în murire, prin noi înşine,
cum ne dizolvăm în muzică...

"Tic-tac, tic-tac,
iaca tac!"

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!