Colocviu sentimental

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenuşiu.

Li-s ochii ofiliţi, au buze moi
Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Nălucile îşi fac trecutul viu.

− Îţi aminteşti extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Când gurile ni se uneau! − O fi...

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

Şi astfel merg stârnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum...

poezie celebră de Paul Verlaine din Fêtes galantes (1869), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenuşiu.

Li-s ochii ofiliţi, au buze moi
Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Nălucile îşi fac trecutul viu.

− Îţi aminteşti extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Cînd gurile ni se uneau! − O fi...

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

Şi astfel merg stîrnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum...

poezie celebră de Paul Verlaine, traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg mistic

Amurgul cu o Amintire
Roşesc şi picură aprinsa zare
De flacăra Speranţei ce revine
Crescând, precum sub paravane
Ascunse,-mboboceşte-o floare
− Lalele, crini, garoafe şi gherghine −
Se-nalţă pe-un umbrar, fac să suspine
Prin reaua, bolnava duhoare
Fanate izuri şi otrăvitoare
− Lalele, crini, garoafe şi gherghine −
Scăldându-mi suflet, simţuri, cugetare
Amestecă-n imensă leşinare
Amurgul cu o Amintire.

poezie de Paul Verlaine, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

amurg în poiană −
la vederea florilor
luna se-ascunde

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem trece prin viaţă uşor în două feluri: acceptând totul sau punând totul la îndoială − ambele feluri ne scutesc să gândim.

citat din Theodore Isaac Rubin
Adăugat de Zenovia Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edgar Poe

Nevrând să fie înger, un demon el a fost.
Iar nu Privighetoarea, ci Corbul l-a cântat;
Şi cizelat-a visu-i teribil de frumos
Cu al Răului şi al Straniului diamant.

Cătat-a în genunea ce orice gând cufundă
Secretele Morţii şi-ale Eternităţii,
Şi sufletu-i lucind în crima sângerândă
Avea visul năprasnic, cel al Perversităţii.

Misterios şi cast, sardonic şi feroce,
Intensul rafinează şi îl ascute-atroce;
Chiparosul i-e arbor; iubita o nălucă.

Cu ochii săi de linx orice mister dezleagă:
− Baudelaire, acum pricep iubirea ce te leagă
De-Ntunecatu-acesta, citirea sa-nspăimântă!

sonet de Maurice Rollinat, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, femeie

Când te-ai născut, în prag de primăvară,
Au uneltit şi zeii să le primeşti pe toate,
Un trup armonios precum o lăcrămioară
Scăldat în ploi cu soare de raze dantelate.

Ţi-au dăruit curaj să poţi să rabzi mereu
Furtunilor din viaţă cu-atâta demnitate,
Tăria unei stânci să nu-ngenunchi la greu
Când trebuie să stai prin ape-nvolburate.

Pe chipul de lumină − un zâmbet arborat
Blândeţe în privire şi-adânci sclipiri brodate,
În sufletul cât cerul şi-atâta de curat
Vărsat-a Dumnezeu, imensă bunătate.

Dar, dintre tot ce ai, nimic nu e mai sfânt
Ca sentimentul-mamă, pecetluit în tine,
Ni te-ai născut să dărui, iubire pe pământ,
Femeie, tu eşti rodul, creaţiei divine.

Un curcubeu îţi este întreaga ta trăire,
Jertfindu-te, te-nalţi, răsplată-i mântuirea,
Prinos ţi-aducem astăzi şi laudă, cinstire,
E ziua ta femeie! Prin tine-i nemurirea!

poezie de Angelina Nădejde (28 februarie 2014)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete bolnave

Ne zâmbesc pe faţă de înduioşează,
În noian de vorbe ne tot dau târcoale
Şi teatral, cu tact, ne manipulează,
De părem a fi puncte cardinale.

Le deschidem uşa sufletelor noastre,
Îi lăsăm să intre... cum intră lumina,
Cuibăriţi ca şerpii fac prin noi dezastre
Răspândind otrava, provocând ruina.

Deghizaţi în flori chiar de-s mărăcini
Trag cu sete seva dragostei din noi,
O prefac în larve secerând tulpini
Şi ne pierdem crezul... şi ne lasă goi.

Etalând credinţa ca pe-o marfă-n piaţă,
Fac să-nduioşeze mii de muritori
Şi la fel ca Iuda, ne vor vinde-n viaţă
Pe arginţi murdari... triştii scamatori.

Şi bravează-n oameni plini de bunătate,
Defilează zilnic cu iubirea steag...
Germenii de ură plămădiţi în noapte,
Vor creşte deodată şi-i vor da-n vileag.

Nu vor reuşi cu-a lor josnicie
Să ucidă-n toţi cinstea şi omenia,
Sufletele lor − o leprozerie
Ce în putregaiuri... scaldă agonia.

poezie de Angelina Nădejde (21 ianuarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Trecură două umbre adinioarea, chiar.

Ochii le erau morţi şi buzele muiate,
Şi abia li se-auzeau cuvintele schimbate.

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Nălucile-nviară din nou trecutul iar.

- Îţi aminteşti extazul iubirii noastre vii?
- Să mi-l mai amintesc acum, de ce mai ţii?

- Dar inima-ţi mai bate, gândind la mine? Tu,
În visurile tale, mereu mă mai vezi? – Nu.

- Ah! Zilele frumoase şi fericite, toate,
Când, gură-n gură stam înlănţuiţi! - Se poate.

- Ce-albastru era cerul speranţei, luminat!
- Speranţa a fugit spre ceru-ntunecat.

Şi ei mergeau aşa, prin ierburi răscolite.
Şi noaptea doar ghicea cuvintele şoptite.

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mihail Cruceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vom avea optzeci de ani

Când vom avea optzeci de ani
Şi-n dimineţile cu soare rece vom privi pe geam,
Trecutul, vechi prieten, trecând pe lângă casa noastră,
C-un zâmbet trist îşi va aminti de noi,
Convins că l-am uitat.
O clipă se mai uită-n spate şi dispare în neant, poate nici n-a existat.
Trecutul - prieten vechi imaginar?
Când vom avea optzeci de ani
Şi-n dimineţile cu soare rece vom privi pe geam,
Viitorul, misterios necunoscut,
Ne va fascina cum un profet
Fascinează credincioşii.
Îl vom privi hipnotizaţi
Cum ne conduce spre etern şi spre speranţă
O speranţă poate moartă, precum profetul misterios
Căci de la geam vedem
Cum cade la pământ şi dispare în neant.
Viitorule - ce eşti tu, fiinţă mitică?

poezie de Clara Baiguera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece

Ramură de viscol ruptă
Geme noaptea la fereastră,
Tulburând candela slută
Prin funesta casă a noastră.

Alte braţe alertate
Ale arborilor trişti,
Se cutremură sedate,
Ai naturii vechi artişti.

Noaptea rece betegeşte
Munţi şi codrii părăsiţi,
Şi din ceruri fulguieşte,
Dintre aştrii-n nori pitiţi.

Fumegă stane de hornuri
Dar în case nici un glas,
Nici de cânt şi nici de ofuri
Nu trădează vreun taifas.

Umbre reci în cale strânse
Din grămezi de nea-ngheţată,
Născute-s din ceruri plânse
Şi de viscoluri sculptate.

Din văzduhul cânepiu
Se mai cern prin noapte fulgi,
Şi-n năucitor pustiu,
Pribegesc urme adânci.

poezie de Emil Utalea (20 decembrie 2018)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie II

Visez cu ochii mari, deschişi
Visuri doar ideale
Ochii ce mi-s dragi îs prinşi
Steluţe pe bolţi siderale.

Dar stelele lumină rece
Iar ochii tăi emană-n spaţii
O căldură care trece,
Ca furtuni prin constelaţii.

Răpeşti din inimă ce-ai cucerit,
Iubirea, liniştea şi fericirea
Şi-n ochii ce odată i-ai privit.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etapele şcolare şi academice ale vinului: must: vin preşcolar; tulburel: vin în clasele primare; vin tânăr, de 1 an: vin la gimnaziu; vin vechi de 2-10 ani: vin la liceu; vin vechi de 11-25 de ani: vin la colegiu; vin vechi de 26-50 de ani: vin la facltate; vin vechi de 51-75 de ani: vin cu doctorat; vin vechi de 76-100 de ani: profesor universitar; vin vechi de peste 100 de ani: academician.

aforism de George Budoi din Elogii vinului şi viei (14 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuile albastre

Statuile albastre, în parcul prins de ceaţă,
Prin lacrimile lunei fantastic strălucesc....
Şi singur printre ele doar eu mai rătăcesc
Şi-n farmecul de noapte privirea lor mă-ngheaţă.

Aleile deşarte, ca braţe iubitoare,
Molatec le alintă, le-adorm în dezmierdări...
Şi ca un suflu tainic al stinsei depărtări
Le-nvăluie zefirul cu-arome-adormitoare.

Viorile din crânguri suspină-o melodie.
Orchestrele din lacuri le-ngână aiurit;
Sub cercul cu flori de-aur, pictat de-un răsărit,
Răsună ca din basme a nopţei simfonie.

Statuile veghează şi-ascultă-n parc cum cântă –
Când luna arde-n aer – nespusele splendori,
Povestea repetată din noapte până-n zori,
Ce spune de-o viaţă şi de-o iubire sfântă.

... Mereu lumina ninge; aleile sihastre
Se pierd alene-n patul de iarbă-mbălsămat
Şi-n noaptea gânditoare, prin parcul fermecat,
Doar luna lung sărută statuile albastre.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greu

E trist prin jur
Şi negru-i tot
Şi ploaia bate sur
Pe-al inimii clopot.

Greu se lasă norii
Şi incepe iar să plouă.
Ai trandafirilor spini
Mă sfâşie in două.

Şi sânge-i inăuntrul meu
Şi sânge-i şi afară.
Pustiu, pustiu sufletul meu,
Începe inima sa doară.

poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul vechi şi leul greu

La leul vechi mă uit mereu
Crucindu-mă cu mâinile amândouă,
Cum poate-ajunge totuşi greu
Când l-au castrat de patru ouă.

epigramă de Olimpiu Radu
Adăugat de Sorin Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânii zvelţi, ca cheia sol

Degetele-ţi trec prin pār,
Ca în dragostile vechi,
Cu cireşe la urechi,
Şi te ning cu flori de mār...

Oare ştii, Nicolle, cât dor,
Am acumulat în suflet
Şi, cu ultimul rāsuflet,
Cā te-aştept în zorior?

Oare, ochii tāi căprii,
Ca-ntr-un joc de vodevil,
Cum rezistā lacrimii
Ochilor mei bleo-vernil?

Cum îţi vei salva, Nicolle,
Sfârcurile-ţi, dude coapte,
În aceastā dulce noapte,
De-un nāpraznic rotocol?

Dar pe fluturii tāi-stol,
Care prin stomac îţi zboarā,
Şi prin sân şi-n subsuoarā,
Cum îi vei goni, Nicolle?

Nu falsa, nu te preface,
Cā nu ai în nuri jāratic,
Ştiu cā pasu-ţi simptomatic,
Când sā plece, se întoarce!

Vino-n straiul Evei, darā,
În locul cel consacrat,
Cā pe florile din pat,
Am presārat scorţişoarā...

Calcā, maiestuos, Nicolle,
Rai şi Iad ne-or încolţi,
Doar ştii cā-ţi vor ínflori
Sânii zvelţi, ca cheia sol...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tot ceea ce este vechi: prieteniile vechi, timpurile de demult, vechile maniere, cărţile vechi, vinul vechi.

citat clasic din Oliver Goldsmith
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiţi o persoană plăcută, astfel încât să fiţi o companie plăcută. Fiţi asemenea unei pălării vechi sau unui pantof vechi care vă sunt dragi şi de care vă vine greu să vă despărţiţi.

David Joseph Schwartz în Puterea magică a gândului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

şarpele din floare

şi nu mai am destui arginţi şi ploi
să-mi scot credinţa de la amanet
mi-am întors buzunarele pe dos
dar n-am găsit decât vreo trei patru pistrui şi nişte vechi dureri
de şale rămase înnodate de la furtuna de acum două veacuri

(stau în întuneric la poalele crucii şi-mi număr păcatele
de la stânga la dreapta
sperând să câstig la loz în plic borcanul cu miere)

Doamne
de când nu mai am credinţă în vrăbii şi-n pietre
îmi strig viitorul pe nume şi îmi răspunde trecutul (ca un semn
de întrebare ca o naştere abandonată într-o respirare ca o
umbră care umblă continuu şi rece şi vie pe marea cea mare

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!