Noapte de noiembrie

Ascultă...
Cu sunet uscat, de-abia auzit,
Ca paşii uşori ai unor stafii în trecere,
Frunzele, crispate-n frigul toamnei, se desprind din copaci
Şi cad.

poezie de Adelaide Crapsey, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţie stranie

Ţi-am auzit paşii. Am avut sentimentul
că frunzele roşii cădeau sonor pe un
pământ uscat, imediat după ce se
desprindeau dintr-un copac imaginar.
Frunzele roşii păreau a fi înfrigurate în
toamna târzie. Am avut sentimentul că

eu chiar am auzit nişte paşi. Aveam senzaţia
aceea stranie că tu, de fapt, trăiai. Dar, în
momentul imediat următor, am fost absolut
sigură că nu am auzit, de fapt, pe nimeni.
M-am uitat în grădină şi am văzut copacul
meu Ligustrum vulgare cum îşi pierdea
frunzele. Mi-am văzut chipul în oglindă.

Era de-a dreptul imposibil să aud paşi.
Tot ce ştiam era faptul că te iubeam. Tot ce
am putut eu auzi era căderea frunzelor. Dar,
în secunda imediat următoare, am simţit
sărutul tău. Am auzit clopotul bisericii bătând.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de pe copaci...

Mihai Eminescu în Vorbe ironice în conversaţie cu poeta regală Carmen Sylva
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub paşii tăi pustii

frunzele din pomi iar cad
din copacii din pădure
şi în sine toate ard
căci e vremea să le fure

tot veşmântu lor cel verde
care azi s-a transformat
pădurea o vai îl pierde
căci altfel e colorat

nu mai sunt frunzele verzi
ci roşcate-- ruginii
galbene-- ca să le pierzi
pe sub paşii tăi pustii

şi ne cântă toamna-- frigul
iar la geam fără pereche
c-a sosit în palmă timpul
să ne prindă de ureche

a sosit răceala iar
chiar ţi frigul uneori
să ne pună pe-un cântar
prin ai timpului fiori

toamnă toamnă iar şi iar
frumuseţea ţi-o arăţi
şi ne pui în buzunar
din recolte bunătăţi

totul este rânduit
şi astăzi de Creator
vine frigul la cerşit
din palmele tuturor

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

copaci arămii
scuturându-şi frunzele -
surâsul toamnei

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafii

Iubirile adevărate
sunt asemeni unor stafii.
Vorbim toţi, mult, despre ele,
dar puţini au văzut
vreuna.

poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În poem, oamenii mor altfel:
unii se usucă şi devin uşori
ca frunzele toamnei,
apoi plutesc încet în sus;
alţii se tupilează la pământ
şi devin pietre sau moviliţe de pământ

poezie de Crista Bilciu din Poema Desnuda, capitolul 5 (august 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile sunt ca frunzele din copacul vieţii. Se desprind, plutesc pe aripile de visuri şi iluzii ale sufletului, apoi se aştern pe aleea deznădejdii, aşteptând paşii grei şi nemiloşi ai morţii.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urla la lună frigul

În noaptea tot mai lungă
Salcia nemişcată lunecă,
In bărci pe apa lină
Frunzele pe arămia lună.

Gâştele în stol grăbite
Liniştea o mai răscolesc,
Greieri şi-ascund viorile
Şi nopţile încet muţesc..

Câte un clipocit pe lac
Se mai aude cu sunet fad...
Trupul salciei rămâne nud.
Frigul muşcă surd, sunetul

Nopţilor calde din vară...
În urlet trist de vârcolac

sonet de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele toamnei

Dimineaţa e frig tare,
Soarele de-abia răsare
Frunzele gătite în culori
Parcă sunt caleşti cu flori
Şi cocorii au plecat
N-au mai vrut să stea la sfat.
Mii de păsări supărate
Stau zgribulite şi plouate.
Covor de frunze la poartă
Mi-au umplut ograda toată.
Frunze aurii roşcate
Au bătut şi-n geam speriate,
Vântul bate şi e ploaie,
Dă-ne drumul în odaie!
Frunze triste surioare
Acum sunteţi plăpumioare.

poezie de Eugenia Calancea (27 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă iubito şi taci

Astăzi,
lasă ploaia
să-ţi bată în geamuri.
Lasă vântul
să treacă prin copaci.
Ascultă melodia din ramuri!
Ascultă iubito!
Ascultă şi taci.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu paşii tăi ziua ne semnează

stropi de priviri
ni
se servesc pe
fiecare aşezându-ne
în
culorile toamnei

şi
ni se înverzesc
şi gândurile
şi imaginile desprinse
din frunzele colorate cu
privirile tale
luate de undeva
dintr-o
livadă cu pomi
şi frunze învredinicite
în
atâtea culori
galbene arămii şi-n
roşu aprins

ziua
ne semnează cu
paşii tăi
înrouraţi sub
aripile vântului
25 oct. 2021 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan din culorile toamnei (29 octombrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu din toamnă

de ceva vreme nucul din dreptul ferestrei
e prietenul meu bun
îi vorbesc şi el mă ascultă
frunzele sale galbene se mişcă se rotesc în voie
ocolesc percepţiile mele sub adieri ce-mi par înteţite
în această seară nu predică nu se văicăresc nu varsă lacrimi
nu cântă nu dansează doar foşnesc în desprinderi
decriptând răspunsurile despre toate drumurile lor
unite într-unul ce duce spre nicăieri
în timp ce
între arome de gutui struguri şi busuioc uscat
umbrele unor mâini subţiri emană ca nişte moaşte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci şi ascultă!

Taci şi ascultă geamătul codrului,
Cum trosnesc ramurile în bătaia vântului,
Taci şi ascultă glasul pământului,
Cum doineşte frunza în foşnetul gândului.

Taci şi ascultă zumzetul albinelor,
Cum se scurge pe buze parfumul florilor,
Taci şi ascultă murmurul apelor,
Cum îmi suflă în păr briza mărilor.

Taci şi ascultă inima îndrăgostitului
Care bate secunde în tăcerea cuvântului,
Taci şi ascultă paşii pământului
Care vibrează în vâltoarea sufletului.

Taci şi ascultă stropii de ploaie,
Cum bat la fereastră şuvoaie,
Taci şi ascultă izvorul din odaie,
Cum se scurge iubirea pe foaie.

Taci şi ascultă furtuna din icoane,
Cum se cutremură pământul în piroane,
Taci şi ascultă cuvântul din canoane,
Cum vibrează sufletul în strane.

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu

Topit în măşti, din sonor în sonor,
Bucurat Amurg, şi singur al toamnei,
Sufletul meu, pânză de corabie în soare,
Este marele pirat al acestui fior.

Vreau să iubesc furunzele, paşii alintând livada:
Zodier spurcat, alungă cirezile spaimei!
Vreau să iubesc odată ca iadul,
În mine focurile, în mine cascada.

Vântul acela viclean: Bucuria
Să mi-l aduci, tată, din vuietul toamnei.
Şi iubind carnea şi iubind ochii
Să nu mai ocolim, fiică a Obsesiei, haiducia.

Atâta fumegare pe veşteda apă, şi noi iubim.
Un muncitor a tuşit apropiat, înfrânt, şi noi iubim.
Deschide fereastra, pământule, şi ascultă:
Melodia grozavă a poemului acesta n-are tărâm.

Foşnet zilei - mâna ta. Maria Magdalena - privirea.
Albiile s-au şters de-am rămas o câmpie deşartă.
Sunt numai un sunet îngemănat cu flacăra
Şi răvăşirea.

poezie clasică de George Meniuc (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de toamnă...

Am aşteptat să se deschidă cerul
Privind de după frunza moale
Şi am icnit: Se lasă gerul!
Şi-a dispărut plăcutul Soare.

O ploaie mocănească, rece
Se unduie printre copaci,
Iar frunzele mai mult de zece
Or să revină, iar, în saci.

E totul galben-pământiu
Într-un pastel de nedescris;
Şi multe file vrea să scriu
Al toamnei joc de paradis.

Mă udă stropii reci şi mici,
Ce cad cu îndârjire fină;
Şi corpul nu-l mai simt aici
Şi gura strânge bolta palatină.

Umbrela-mi este de prisos,
Căci vântul suflă cu nesaţ,
Iar frigul se coboară-n os
Şi tot mă strânge ca un laţ.

Acum, că toamna-i pe sfârşite
Şi semne clare sunt de iarnă,
Poveştile merg înainte
Şi cerul, fulgi, începe ca să cearnă...

poezie de Liviu Reti (27 noiembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea toamnei

În grădină, cu şoptite note de vioară,
Amorul meu tomnatic din nou mă-nconjoară.
Greierul îşi cântă, întristător o ultimă baladă,
Miroase-a cărţi vechi, miroase-a toamnă...

Norii încruntaţi mă gonesc în a mea cutie,
Se-anunţa ploi reci în zilele lui octombrie.
Frunzele foşnesc în simfonia toamnei,
La uscat, se unduiesc în vânt rochiile doamnei...

Bătrânii citesc pe fotolii ziare galbene...
Tinerii se sărută sub umbrele pe străzile galbene...
Din zori, la geam, toamna mi-a o adus o idilică scrisoare,
Urmează, urmează, după-amiezile poetei de visare...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumb nou

În trecere – anii, dincolo de memorie.
Solemnă – nemişcarea-însorită a acestei dimineţi.
Mă voi îmbrăca în haine uşoare de primăvară
Şi voi colinda colinele delurilor dinspre răsărit,
Unde o ceaţă străvezie pluteşte peste izvoarele muntelui...
Pluteşte un moment, apoi se pierde.
Mai adie şi-un vânticel dinspre sud,
Înfiorând frunzele lanurilor tinere de porumb.

NB. In poezia chineză sudul semnifică moartea – astfel că " vânticelul dinspre sud înfiorând frunzele" ar putea fi un poet vârstnic scriind sau recitând poezii unor copii.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnele lăsate în trecut

Stau nemişcat în umbra răsfirată
sub falnicii copaci din luminiş,
mai treci şi tu pe-acolo câteodată –
văd paşii tăi pe iarba din podiş.
Când te zăresc, copacii se frământă,
chemându-te să vii în umbra lor,
sub frunzele din plopii care cântă
pe notele desprinse dintr-un dor.

Eu te aştept privind în depărtare
când soarele coboară de pe cer,
iar umbrele-nserării cresc bizare
din scutul spart al unui lăncier.
Pe foşnetul din frunzele uscate
plâng toamnele lăsate în trecut,
se-ntorc acum pe melodii uitate
în cornul strâmb al unui arnăut.

Işi trece vântul mantia subţire
prin frunzele uscate din copaci,
pârâul între maluri, scos din fire,
stă abătut că ai ajuns dar taci.
Tăcerea ta îmi pare nesfârşită,
cuvintele nespuse mă rănesc,
privirile, trecute ca prin sită,
la mijlocul cărării se-ntâlnesc.

Din întâlnirea lor neprevăzută,
străfulgerat de-o rază de mister,
simt toate amintirile cum pier,
iar umbra ta se face nevăzută.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetul mării

La miezul nopţii marea s-a trezit din somnul ei profund,
Şi de-a lungul plajelor întinse şi pietroase, până departe,
Am auzit cum vine primul val, valul mareelor înalte,
Şi cum urcă pe uscat răsucindu-se fosforescent, rotund.

O voce s-a înălţat din liniştea adâncurilor fără fund,
Un sunet multiplicat misterios în noapte,
Ca cel al unei cataracte-n munţi, la miazănoapte,
Ca mugetul codrului de brazi când vântoasele-l pătrund.

La fel, spre noi vin uneori din neştiute,
Inaccesibile singurătăţi ale propriei fiinţe
Talazurile răscolitoare-ale unui suflet căutându-şi rostul;
Iluminări pe care le credem ale noastre, din noi născute,

Dar ele-s prefigurări şi prevestiri, şi preştiinţe
Ale unor lucruri dincolo de-înţelegerea şi controlul nostru.

poezie de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printr-o frunză de lumină

Ne-a-nflorit iar pe afară
Ochii astăzi şi privirea
Pe o punte legendară
Ne tot strigă amintirea

C-a venit toamna deplină
Şi cu zâmbet şi culori
Printr-o frunză de lumină
Ne strecoară-n noi — fiori

Totu-i colorat afară
Chiar şi zâmbetul şi mersul
O privire lapidară
Ne despică înţelesul

Căci oriunde azi priveşti
În culori deosebite
Cu ochii tu poposeşti
Chiar sub frunze aurite

Toamna iat-a zugrăvit
Şi cu sete-a colorat
Împrejur ce a găsit
Chiar şi câmpul l-a uscat

Iarba nu mai este verde
Chipul tainic i-a schimbat
Şi nimic nu se mai pierde
Căci iată e recoltat

Numai frunzele rămân
Şi din pomi şi din copaci
Cu privirea de străin
Paşii tăi să îi îmbraci 23-10-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!