Scrisoarea toamnei

În grădină, cu şoptite note de vioară,
Amorul meu tomnatic din nou mă-nconjoară.
Greierul îşi cântă, întristător o ultimă baladă,
Miroase-a cărţi vechi, miroase-a toamnă...

Norii încruntaţi mă gonesc în a mea cutie,
Se-anunţa ploi reci în zilele lui octombrie.
Frunzele foşnesc în simfonia toamnei,
La uscat, se unduiesc în vânt rochiile doamnei...

Bătrânii citesc pe fotolii ziare galbene...
Tinerii se sărută sub umbrele pe străzile galbene...
Din zori, la geam, toamna mi-a o adus o idilică scrisoare,
Urmează, urmează, după-amiezile poetei de visare...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece şi-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă şi-a gogoşi
Când cu ghiozdanele în spate
Spre şcoală trec copii sfioşi.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deşteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele şi le-a lungit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul toamnei

M-a sărutat toamna pe frunte
Cu stropi reci de ploaie,
Pe pletele cărunte şi pe tălpile goale!
M-a mângâiat toamna pe obraz
Cu o frunză galbenă de arţar.
Şi mi-am amintit că e din nou toamnă în calendar!
Sărutul toamnei în geam cu o ramură de nuc
Mi-am adus aminte că e toamnă şi păsările se duc.
M-a strigat toamna din prag cu glas dulce amarui
Eu m -am dus cu mult drag şi am văzut un pom cu galbene gutui.
M-am bucurat ca un copil şi am vrut să sărut toamna pe buze,
Dar ea cu un gest ruşinos şi umil a fugit şi s-a ascuns în frunze.

poezie de Vladimir Potlog (16 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă pe Pământ

Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Şi vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei

Văd frunzele cum cad din ram
Şi tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ

Şi florile s-au veştejit
Şi berzele s-au dus
Şi zilele s-au risipit
Şi crinii au apus

Şi nopţile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Şi plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfinţit...

Şi vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veşmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu din toamnă

de ceva vreme nucul din dreptul ferestrei
e prietenul meu bun
îi vorbesc şi el mă ascultă
frunzele sale galbene se mişcă se rotesc în voie
ocolesc percepţiile mele sub adieri ce-mi par înteţite
în această seară nu predică nu se văicăresc nu varsă lacrimi
nu cântă nu dansează doar foşnesc în desprinderi
decriptând răspunsurile despre toate drumurile lor
unite într-unul ce duce spre nicăieri
în timp ce
între arome de gutui struguri şi busuioc uscat
umbrele unor mâini subţiri emană ca nişte moaşte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a gust...

Miroase-a gust...

Miroase-a gustul de iubire, miroase-a patimă în noi

Miroase-a gust de fericire, miroase-a fân şi caprifoi!

Miroase-a zâmbete furate, miroase-a sărutări fierbinţi,

Miroase-a binecuvântare din Univers şi de la Sfinţi!

Miroase-a inimi împletite în contopirea unui trup

Şi are gustul bucuriei când din amor nebun mă-nfrupt!

Miroase-a gust de primăvară când înfloresc salcâmii-n mai,

Miroase-a florile grădinii, a nopţilor urcate-n rai!

Miroase a sălbăticie, când trupurile cad înfrânte

La firul ierbii din poiană şi a bujorilor de munte!

Miroase-a cer senin şi soare, a alge şi amor nebun

Când înspumaţi ieşim din mare, sub ocrotirea lui Neptun!

Miroase-a gust sărat de lacrimi când fericirea te înalţă

Şi-atâta bucurie-n suflet, prelinge lacrima pe faţă!

Miroase a copilărie, a gust de joacă şi hârjoană

Şi are gust de mângâiere şi a miros de sân de mamă!

Miroase-a tot ce am uitat şi are gust de te înalţă

Miroase a trăirea ta şi are gust nebun de viaţă!

poezie de Florentina Mitrică (1 noiembrie 2014)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de ceai

Flori de ceai şi eşarfe groase,
Pe mese, dovleac şi mere coapte.
Roşu vin sorbit de pe buzele noastre,
Izul lui Eros în nările noastre.

Viaţa-i o vioară ce-şi plânge simfoniile,
În parcul poet în după-amiezile,
Când toamna croieşte rochii din frunze,
Şi poeţii caută-n parcuri muze...

În serile de toamnă mi te dăruiai...
În nopţile plumburii, tu mă iubeai...
E frig, şi-a noastră dragoste,
O frunză de toamnă este...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia culorilor

mă trezesc în zori când cântă cocoşii
cerul violet este plin de vrajă
îmi mângâie chipul luminile roşii
acoperă munţii care stau de strajă.

arborii îmbracă încă salopeta verde
trudesc să fie aer proaspăt pe pământ
ceaţa cicălitoare peste văi se pierde
norii albi se împrăştie-n vânt.

trandafirii roz mai zâmbesc în grădină
parcă îmi fac semne că le este sete
crizanteme albe cântă în surdină
romanţa toamnei scrisă în versete.

savurez cafeaua în armonia florilor
şi trec în agendă simfonia culorilor.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de toamnă

Mărgele de rouă... pământul ridat
Sărută lumina... Cad iar pe asfalt
Dantele de frunze brumate şi reci
E toamnă... Mirajul rămâne în veci.

Tristeţe... Şi plouă... Şi plouă mereu,
Miroase-a gutuie în sufletul meu
Şi curge prin vene vin chihlimbăriu
Argintul şi jadul... şi must rubiniu.

Şi toamna aceasta pătrunsă-i în noi.
Ne-acoperă nori cenuşii... Suntem goi...
Păpuşi ceruite, ceasornice vii,
Trăind între timpuri, etern, veşnicii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

albumul foto -
răvaşul adus de vânt
pierdut în iarbă

aleea colorată
de frunzele galbene

tanka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările răzleţe ale verii vin la fereastra mea şi cântă, apoi îşi iau zborul. Iar frunzele galbene, ale toamnei, care n-au cântece, zboară şi cad acolo, cu un suspin.

Rabindranath Tagore în Păsări răzleţe (1916), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile toamnei

Toamna desenează pete aurii
Pe smaraldul verde-al frunzelor de nuc
Pune iar rugină pe frunza din vii,
Stoluri călătoare înspre sud se duc

Se pictează-n roşu frunza de cireş
Şi în rotocoale, desprinsă de ram,
Mi-o aşterne vântul pe sub talpă preş
Şi cu stropi de ploaie îmi loveşte-n geam

Globuri ca de ceară atârnă-n gutui
Şi miroase-a prune coapte, violet
Iar prin vii se-anină struguri brumării
Graurii şi mierla cântă în duet

Râde-n dumitriţe azurul din cer
Şi pe crizanteme râde-un curcubeu
Iar grădina pare ca un giuvaier
Din culori de toamnă pe un imprimeu

Când amurgu-mbracă nuanţe violet
Dimineţi cu brumă rece sidefie
Pun pe umăr toamnei stele epolet
Peste roba ei galben-arămie...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul toamnei

Sonetul toamnei frunzele-n rugină
Îl cântă melancolic ca poeţii
Şi îndelung se-aude aria tristeţii
Din simfonia toamnei cea divină!

Se plimbă vântul singur prin grădină
Şi e mai rece roua dimineţii,
Sunt mai îngrijoraţi de-acum drumeţii,
Cu gândul lor la vremea ce-o să vină.

Spre calde, dar îndepărtate ţări,
Se-ndreaptă cârduri, păsări călătoare,
S-au pregătit de drum spre alte zări.

Noi trist privim cum ele au să zboare,
Mereu pe-acele vechi şi lungi cărări,
Ce sunt pierdute-n zbucium şi visare.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vioară plânge-n noapte

Încă îţi mai scriu poeme, şi pe note le aştern,
Iar în ceas tarziu adesea, eu ţi le trimit pe vânt.
O vioară plânge-n noapte, pe-ale sale strune dragi
Simfonii cu lacrimi scrise, al iubirii bun rămas.

Pe o rază de la lună, notele zboară spre cer
Tremurând de-nfiorare, la fereastra ta alerg.
Bate într-una gândul meu, îţi aşez sărutul dalb
Pe o frunza îngălbenită, de al toamnei rece voal.

Îţi compun o simfonie pe al lacrimii păcat,
Pe un viers de poezie, scris pe-o frunză de arţar.
La sărutul tău visez, vreau aroma lui să simt...
Eu nu te-am atins vreodată, doar în vise te-am văzut.

Doar în vise-n miez de noapte, îţi simt focul ce mă arde,
Ca un fulger care cade, noaptea-n nopţile cu ploi.
Toamna a sosit din nou, a câta de când te aştept...
Tu departe eşti de mine, oare de ce te iubesc?

Toamna acoperă cărarea, frunzele în zbor mai cântă
Către tine-n miez de noapte, poartă note pe-a ei frunze.
Eu pierdută printre vise, zbor şi mor ca şi un flutur...
Azi pe note de vioară cânt iubirea mea pierdută.

Inima-mi nebună este, tot ce-a suferit, azi uită...
Ea se-închină neîncetat, glasului ce a iubit.
Şi pe-a notelor dulci liră, astăzi îţi trimit din nou,
Un poem pe frunze triste, şi cu lacrima în ochi.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu tine

Toamna se-apropie-ncet prin livezi,
galbene frunze-mi cad la picioare,
strigă la poartă un glas cunoscut
şi apoi pleacă: se pierde-n zare!

Se uită vântul, lung, după el
spulberă-n urmă-i tăcerea mea,
mă bate gândul s-alerg spre tine,
dar ştiu c-o umbră e toamna ta!

Nori argintii plâng la fereastră,
florile-n palmă strâng stropii reci,
aş fi vrut, iarăşi, să ne iubim
şi-n noaptea toamnei: să nu mai pleci!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea toamnei...

Iată toamna a venit cu sau fără viză,
Lăsăm visele şi ne regăsim pe noi
Tot ce-a fost frumos punem în valiză
Frigul vine şi noi evadăm prin ploi.

Ar fi bine să evadăm în soare
Cu culoarea unui alt anotimp
Să pictăm ca-ntr-o visare,
Am vrea să lăsăm timpul fără timp.

Pădurea cu mii de culori să-mi arate
Că eşti singur şi a nimănui,
Cad frunzele galbene ca în poveste
Şi poţi iubi din nou doi ochi căprui.

Vezi cărarea din culoare în culoare,
Iar ecoul ce răsună e acolo doar o muză.
Nud e copacul când natura moare
Şi pe jos ne ascundem într-o frunză.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine toamna

Perfecţiunea-ntruchipată
In chipul tău frumos de fată
Mi-aduce zâmbetul in zori
Si te culeg dintre scrisori.

Trecut-au ierni si primăveri
Si toate-mi par a fi ca ieri...
In mintea mea eşti neschimbată
Şi gândul mi se face roată.

Se plimbă toamna prin grădini
Aruncă norii ploi in spini...
Sunt frunze galbene pe drum
Dar ştii si tu, ce să-ţi mai spun?

Din anotimpurile toate,
Aş lua doar clipele lăsate,
Departe undeva in munţi
Când ne plimbam prin văi desculţi.

poezie de Doina Bonescu din Aripa timpului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul gutuiului înflorit

Fitilul lămpii galbene din toamnă
Se zămisleşte-n pântecul de floare,
La viaţă, la trăire mă îndeamnă
Steluţele aprinse-n vervă mare.

Petale aurite-ncep să cearnă
Plutind uşor în mângâieri de soare,
Fitilul lămpii galbene din toamnă
Se zămisleşte-n pântecul de floare.

În ladă-şi strânge zestrea roditoare,
În candelă lumină vrea s-aştearnă,
Albinele în roiuri călătoare
Sfinţesc în semn de binecuvântare
Fitilul lămpii galbene din toamnă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Miroase-a somn
Şi-a nucă-n ciocolată.
Din vorbe cresc
Iubiri molipsitoare.
Le adorm în păr
Şi-n mâini retrase-n lene,
Încet.

Miroase-a zâmbet
Şi-a frunză galbenă, strivită.
Din gânduri cresc
Iubiri copilăroase.
Le strâng în toamnă
Şi-n ochi închişi de jenă,
Ades.

Miroase-a viaţă
Şi-a cântec scobit de cuvinte.
Din perne cresc
Iubiri stăruitoare.
Le-adun în ironie
Şi-n dor de tine aprins,
Ciudat.

Miroase-a tine
Şi-a respiraţie pripită de aproape.
Din buze cresc
Iubiri întrebătoare.
Le-alint în gânduri
Şi-n vise cu răspunsuri,
Dorite.

poezie de Gabriela Chişcari (11 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei galbene

Vom spune că toamna a venit... foarte trist -
La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva,
Însă m-a trezit un glas pozitivist...
Vânt umed, şi frunza zboară, undeva.

Am ajuns, acum, pe un câmp cu ape...
În luncă, medita un poet cunoscut -
Părea că de oameni nu mai încape;
De-această-ntâmplare, atât de rău mi-a părut.

Eu nu mai ştiu nimic, şi m-am întors acasă,
Uitaţi-vă ce gol, ce ruină-n amurg -
Amurgul galben m-a-ngălbenit, şi m-apasă,
Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.

poezie celebră de George Bacovia din Versuri şi proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînviere

În orice ochi e-o adâncime
şi-n orice frunză e o toamnă
şi nu e loc trasat de urme
care uscat nu mai emană

Din rădăcini din nou urmează
trunchiuri de lemn şi de verdeaţă
Pământul unic recreează
din moarte semnele de viaţă

Albul e pur de transparenţă
şi negrul pur îl încadrează,
uimită Luna resemnată
zâmbeşte şi se deplasează

Lumina plină de visare
şi colorând umbrele nopţii,
în fuga ei din mândrul Soare
renaşte sensul dimineţii

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!