Sunetul mării

La miezul nopţii marea s-a trezit din somnul ei profund,
Şi de-a lungul plajelor întinse şi pietroase, până departe,
Am auzit cum vine primul val, valul mareelor înalte,
Şi cum urcă pe uscat răsucindu-se fosforescent, rotund.

O voce s-a înălţat din liniştea adâncurilor fără fund,
Un sunet multiplicat misterios în noapte,
Ca cel al unei cataracte-n munţi, la miazănoapte,
Ca mugetul codrului de brazi când vântoasele-l pătrund.

La fel, spre noi vin uneori din neştiute,
Inaccesibile singurătăţi ale propriei fiinţe
Talazurile răscolitoare-ale unui suflet căutându-şi rostul;
Iluminări pe care le credem ale noastre, din noi născute,

Dar ele-s prefigurări şi prevestiri, şi preştiinţe
Ale unor lucruri dincolo de-înţelegerea şi controlul nostru.

poezie de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nave care trec în noapte şi care, în trecere, îşi vorbesc una alteia,
Doar un semnal ridicat, o voce în depărtarea întunecată;
La fel, pe oceanul vieţii trecem, vorbind, unul pe lângă celălalt,
Doar o privire şi o voce, apoi întunericul şi liniştea compactă.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow din Poveşti de la Hanul Wayside, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit la tine

M-am gândit la tine şi la tot ce-a fost frumos şi ai iubit,
Plimbându-mă singură de-a lungul plajei cu nisipuri moi;
Am ascultat talazurile care băteau ca şi atunci, egal, în maluri,
Cu-acelaşi sunet ştiut şi îndrăgit cândva de amândoi.

În jurul meu ecoul lovea-n dunele înalte, dincolo de mine ardea
Argintul sclipitor şi-înfrigurat al mării sub razele de lună.
Noi doi vom trece prin nenumărate morţi şi mii de vieţi
Până când vom mai asculta din nou acelaşi sunet împreună.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om are propriile lui supărări, neştiute de lume; adesea spunem că un om este rece când el este de fapt trist.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Folosiţi-ne scheletele, răspândite absurd pe toată suprafaţa pământului
Scrieţi pe nisipul plajelor: tinereţe.
Apoi căraţi pe tatăl vostru cel senil în spate
Zile fără sfârşit
Direcţie pierdută
Spaime animalice constituie materia primă-a poeziilor noastre

Oare a cui voce poate-atinge miezul de noapte al acestei toamne
Un neîntrerupt dezacord
Ascundeţi-ne scheletele întinse absurd pe toată suprafaţa pămăntului –
Vine toamna.
Nici o umbră de compasiune sau de duioşie: toamna-i deja aici.

poezie de Hai Zi (1987), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja de la Dover

Marea e calmă-n seara asta. O lună plină
Pluteşte peste ape. Este ora mareelor înalte.
Sclipeşte şi-apoi se stinge o lumină
Pe coastele franceze; stâncile Angliei, solide,
Licăresc, dincolo de golful adormit.
Vino la fereastră, aerul serii e plin de nestemate!
Lângă lunga linie-înspumată, spre răsărit,
Unde marea întâlneşte pământul luminat de lună,
Ascultă! Ascultă mugetul scrâşnit al pietrişului
Rostogolit spre larg şi-apoi depus de valuri, rând după rând,
Pe ţărmul cel abrupt, cu scoicile-împreună;
Ascultă cum se-nalţă, cum cade şi cum se-înalţă iarăşi
Într-un tremolo-înăbuşit, predominând
O notă întotdeauna tristă – căreia-i devenim şi noi tovarăşi.

Sofocle, cu multă vreme înainte,
A auzit acelaşi vuiet pe faleză, la Egeea,
Şi, reflectând asupra condiţiei umane, i-a venit în minte
Că viaţa e un ritm, flux şi reflux. Juruiţi aceluiaşi acord,
Şi noi descoperim, departe, în Hiperboreea,
Gânduri ascunse-n sunetele mării – aici sub cerul de la nord.

Marea Credinţei
A fost odinioară plină ochi, iar trupul ei rotund
Era încins cu un brâu imens de falduri albe.
Tot ce-auzim acum e doar
Melancolia ei fără de leac, oftatul ei profund,
Pierzându-se-n răsuflarea rece-a nopţii,
În indiferenţa vitregită de hotar,
În singurătatea împietrită-a lumii.

Hai, să punem cărţile pe masă,
Unul cu celălalt, o, dragoste! Lumea care pare să se fi deschis
În faţa noastră ca un tărâm de vis,
Atât de promiţătoare, de nouă, de frumoasă,
Nu oferă nici bucurii, nici pace, nici iubire, nici lumină,
Nici certitudini, nici la durere sprijinul cel mai minuscul;
Iar noi, confuzi, trăim aici ca pe-o câmpie la crepuscul,
Răvăşiţi de spaime,-n permanentă încleştare inutilă,
Unde ignorante oşti se-încaieră-într-o noapte eternă şi meschină.

poezie celebră de Matthew Arnold, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manhattan*

Manhattan. Uneori de dincolo de zgârâie-nori,
de-a curmezişul a sute de mii de ziduri înalte,
chemarea unui remorcher la miezul nopţii nimereşte-n insomnia ta,
iar tu îţi aminteşti că acest deşert de fier şi de ciment este o insulă.

* Insula Manhattan - cartier al New-Yorkului

poezie clasică de Albert Camus din Jurnale americane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea de la zece

Liniştea de la zece
vine şi trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
şi trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
şi până acum...
La mine poposeşte mai mult
căci ştie că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleşeşte
cu atenţia-i insistentă,
aşa de mult mă iubeşte...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
şi-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, uşoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-şi şi el liniştea
şi din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniştea de la zece
vine şi trece,
trece şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nopţii

A nopţii cald-aripă
Ce toate le-mpresoară,
Şi-n liniştea adâncă
E-un sunet de vioară...
E inima-mi ce bate
Când mă gândesc la tine,
Şi somnul mi-l abate
Şi ziua nu mai vine...

poezie de Crăiţa Moroieni
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumful şi înfrângerea nu se află în zarva unei străzi aglomerate, nici în strigătele şi aplauzele mulţimii, ci în noi înşine.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glontele

E mort de-acum frumosul tânăr, căzut viteazul neînvins,
Şi inima-i învăpăiată şi-obrajii lui aprinşi s-au stins!
El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfăţatul de noroc,
Pe care cu mândrie ochii îl urmăreau din loc în loc,
A cărui voce mângăioasă, al cărui zâmbet plin de vrajă
Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă...

Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet,
Eram feriţi de întuneric; — el călărea cântând încet:

"Port două roze roşii
La pălăria mea,
A treia-n vârful spadei
Îmi va-nflori şi ea..."

Atunci din margine de codru un glonte şuierând ieşi:
Cântarea-i amuţi pe buze şi, brusc, un trup se prăbuşi,
Simţii că sângele-mi îngheaţă, fiori de groază m-au pătruns.
Şi l-am strigat uşor pe nume, dar, vai! n-am căpătat răspuns!

L-am rădicat pe cal cu trudă şi-ncet, prin ploaie şi noroi,
Prin noapte şi prin ceaţă, iată-l adus la tabără-napoi!
La raza unei mici lanterne, sub cort, văzut-am dup-aceea
Pe faţa-i două roze albe, — la piept îi sângera a treia...

Şi-un vis acum mi-arată însă acelaşi glonte ucigaş
Cum şuieră zburând departe, se duce şuierând în zbor,
Străbate munţi şi văi, ajunge departe-n nordicul oraş,
Şi-n mijlocul unei căscioare
Din uliţa plină de soare,
Atinge-o inimă, oprindu-i bătăile, fulgerător!

De-acolo, dinspre nord, departe, aud un clopot trist sunând:
Vecinul Ei se minunează cum de-a murit aşa curând!

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow din Flower-de-Luce (1867), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las uşa deschisă luminii

viaţa nu se lasă furată rămâne la uşă
o să mă strecor printre oameni
fără să înţeleg de ce

la mijloc e cercul închis într-un ceas
prin care trece timpul egal
cu clipele pierdute în afară

ca o pisică în miezul nopţii de sânziene
privesc nepăsător sfârşitu-i purificat de foc
duhurile rele se întorc dincolo
să se odihnească

îndoi colţurile zilei şi aştept,
să ascund greşelile făcute din răutate
nimeni nu mai crede în minciuni sfruntate

trăirea mea se simte cu inima
e ca o melodie pusă pe suflet cu arcuşul
care vibrează
şi unge
mă simt un învins
fără participare la luptă

până când va veni asfinţitul
las uşa deschisă luminii
să se aşeze în lucruri şi fiinţe

noaptea se împătureşte-n ore înalte
se prinde pe aripile întunericului
şi zboară
zboară cu timpul măsurat de oameni

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XVIII

Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

seara, păşeam pe ţărmul umed
de lacrimi, gânduri şi păcate
întrebam destinul nostru mut
despre ceva ce a fost demult
în depărtarea agoniei priveam prin cuiburile tăcerii
visam cu vise nevisate
vocea vieţii sta ascunsă
trăiam între căderi de ape
între valuri şi nori
nevăzut de nimeni, de voi
mergeam pierdut în noapte
eram copilul care nu mai sunt
doar amintiri şi tăceri împletite
de-a lungul unei vieţi uitate
căutam un suflet pentru un suflet
ascultam cum plânge în noapte, marea
mă înţepam în tăceri
anii dispăreau, stele cădeau în palma vieţii, azi
de ieri, doar amintiri, toate târzii
ardeam mereu, pe rugul lumii, în triste singurătăţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun lucru pe care-l poţi face atunci când plouă este să accepţi ploaia.

citat din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

duminică

Duminica este încheietoarea aurită care strânge la un loc zilele săptămânii.

definiţie de Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catargul

Catargul colorat cu vise înfloreşte pe ochiul crud al mării.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

Ne–am prins izvorul ierbii de vârful unei aripi,
puterea unei pietre ce ne–a pătruns în os.
Ne hrănim din vânt, din păsări şi din greieri,
din coardă de vioară, dintr–un nuc umbros.

Ne–am prins zăpezi pe umeri şi munţi de stele în şoapte,
fiecare zi, ploi de flăcări vii.
Tulpini de anemone cu gust de mere coapte,
buza unei note, puterea de a fi.

Ne–am prins înaltul şi adâncul, romburi şi pătrate,
geometrii de vise, timpul care geme.
Imperii ce răsfaţă drumuri neumblate
ce urcă încet spre lună atunci când cerul doarme.

Ne–am prins cuvinte nerostite şi sunet de corăbii,
cuib de curcubee şi universul lor.
Leagăne de fluturi, iedere cu săbii,
umbra unei sfere în caligrafia aştrilor ce mor.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele amintirii par să foşnească, cu durere în întuneric.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea apare o singură dată în viaţă.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni mai sfânt în viaţă decât prima iubire, clipa când ea te atinge cu fluturarea aripilor ei de mătase.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de annays
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de noiembrie

Ascultă...
Cu sunet uscat, de-abia auzit,
Ca paşii uşori ai unor stafii în trecere,
Frunzele, crispate-n frigul toamnei, se desprind din copaci
Şi cad.

poezie de Adelaide Crapsey, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!