Cântec de trecere

această corabie cu pânze roşii
n-a atins niciodată ţărmul.
podelele ei lustruite
de rotunjimea secundelor
trosnesc în flacăra molcomă
a asfinţitului.

catargele-i lungi s-au înfipt de atâtea ori
în pieptul dezgolit al înălţimilor.
furtunile au agonizat
împroşcând cerul
cu sânge albastru şi rece.

trase la indigo
câte păsări prin brazi
ca furtuna vor trece?!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau

vreau să fiu o corabie cu pânze
şi să naufragiez numai la ţărmul tău
voi scrie idila noastră pe nisip

nu sunt o navă fantomă
dar voi eşua pentru totdeauna

voi veni după ce o să plutesc
între acvamarin şi albastru de voroneţ
o să ondulez marea catifelând patul

o să mă mint că m-ai înşelat
cu farul tău înşelător

la ţărm o să aduc aurul piraţilor
comorile cavalerilor templieri
şi sticlele naufragiaţilor

o să scriu versuri pe cerul nostru
şi ne vom înlănţui prin ploaie

peste câteva sute de ani vom primi vizite
alte iubiri imposibile scrise
pe nuci de cocos sau pe maşinile de tipărit bani

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Cu înserarea pe spate,
mă duc la mare să mă fac
corabie

ca un pelerin, străbat pe jos câmpiile
şi munţii, trec în genunchi
prin nisipuri ca să-mi îndeplinesc
visul dintotdeauna: să fiu corabie,
să plutesc şi să mă bată furtunile,
să se aşeze soarele în pânzele mele
ca un albatros obosit,
să dănţuiască delfinii în juru-mi.

cu înserarea pe spate
mă apropii de această privire lichidă
a mării
şi nu ştiu, măcar, ce voi face
dacă înecaţii vor ieşi din valuri
şi vor vrea să-i iau pe punte,
ce voi face eu singur,
Eu, o biată corabie.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o locomotivă trece
prin tunelul lung şi rece
spintecând liniştea-n două,
piatra-n patru, vara-n nouă,
licuricii-n mii de cioburi,
liliecii-n roşii globuri...

prin al nopţii adânc fald
nesfârşite gânduri scald,
fluturii-i legăn pe flori
şi, de la prea mulţi fiori,
inima ta aburi scoate
ca un cozonac cu lapte!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire

un stol mare de păsări s-a oprit asupra mea
fiecare pasăre îmi ciuguleşte lutul
deschizând o fereastră
crucile din cimitir s-au ridicat la înălţimea crucii lui Iisus
cerul pictează caii cu albastru
copitele răstignesc pământul pe-o cărare nouă
din muşchi îmi ies coroane de fluturi
şira spinării a devenit un copac din al cărui lemn
s-au construit biserici într-o viaţă anterioară
plutesc pe sânge icoane spre răsărit
în mâinile întinse ţin lanţul unui lacăt
o noptieră stă în faţa mării
îi deschid sertarul şi iau cheia ruginită a timpulul
cheia se topeşte pe pieptul meu
ies afară în stropii de ploaie
în apa căzând aud glasul naşterii

poezie de Radu Chiorean (5 noiembrie 2018)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

unul câte unul
să cadă aceşti spini!

tâmplele Tale
două păsări cu aripi rubinii
să zvâcnească mai sus
tot mai sus
unde crezul meu
de albastru
se lasă răpus!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Niciodată atingerea
nu a fost mai delicată,
ca în noaptea în care m-ai iubit
cu Cerul în palme,
iar mâna ta nu a fost niciodată mai blândă
şi mai catifelată, asemeni unei petale roşii
de trandafir răsfirat pe pielea mea albă.

Niciodată până atunci
nu mai simţisem tâmpla ta
atât de aproape de inima mea
pulsând
eternitate..

Ştii?
Niciodată Eu
nu am mai iubit Cerul
la fel ca în noaptea aceea
Iar Tu
niciodată nu ai mai ascultat
glasul Lunii
în pieptul meu
şoptindu-ţi numele...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un inger

Un inger bun
Cu pieptul dezgolit
Si aripile frante
Ca dupa o furtuna

Sta in ploaie
Batand la usa mea
Si eu, deschid

poezie de Florea Nicolae (19 noiembrie 2008)
Adăugat de Florea Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec întomnat

struguri se coc peste noapte.
timpul se-ntoarce în timp
zile din şapte în şapte
trec prin al inimii ghimp.

scursă de sânge o pradă,
rece un ochi lacrimând
abia mai poate să vadă
dorul - un câine flămând.

mâna întinsă a toamnei,
frunza în două despică.
oh, cât de 'nalt zidul Anei!
oh, câte semne de pică!

spinarea nopţii trosneşte,
cerul îşi capătă faţa.
lumina lunii dospeşte
în struguri toată dulceaţa.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina casei de lângă Depou

Doamne, câte bazaconii îmi trec prin minte,
câte dorinţe, de pildă, aş vrea să-mi aduci grădina casei de lângă Depou
şi tramvaiul acela staţionat într-un miez fierbinte de vară,
pictat cu moşi, clopoţei şi brazi.
Scoate râsetele noastre de la naftalină,
să-mi spui cu tristeţe câte din ele s-au astupat,
în dimineaţa care mână zarea supusă ca pe-o oaie,
m-aştept să fii la fel de tandru si hoţ,
lumea din jur s-o ascunzi!
Cu uşurinţa cu care deschizi ouă Kinder s-aglomerezi magazinele, şi cafenelele, şi Parcul Romanescu,
încă de pe-acum te anunţ că vreau o îngheţată cu fistic şi nu o copilărească aşteptare.
Salbele nopţilor s-au rupt,
pe marmura rece s-au auzit spărgându-se stalactitele,
lovituri de berbec în creştetul aerului fac şi-acum să-mi zornăie geamurile la toate cele patru cămăruţe.
Îţi duc dorul mai ales când plouă,
dar mai am puterea să aştept o zi de gală
în care îmi voi deschide pieptul
în faţa zorzoanelor de odinioară pregătite să tragă fără milă.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia-pasăre

îi crescuseră păsări indigo din piele şi mici semne tribale
puţin mai sus de încheietura fină a mâinii i se înalţă cea mai vie bufniţă

ea însăşi pare o pasăre măiastră eliberată dintr-o colivie de aur
tot sufletul ei e un zbor nocturn,
rara avis cu ochi de oţel,
privire ageră,
sânge năvalnic,
dor nestăvilit,
aripă întinsă înspre cei în zbor căzut

puţin mai sus de coasta adamică îi înfloreşte o inimă la infinit

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a iarnă rece

Afară miroase a iarnă rece.
Plecat-au cocorii demult către zări,
Se simte zăpada prin aer cum trece,
Covor de petale se-aşterne-n cărări.

Afară miroase a rece şi fum
Şi păsări prin ramuri se strâng zgribulite.
Aleargă un câine grăbit peste drum,
Frunze se cern, de frig pălite.

Miroase a iarnă iarăşi afară
Şi ramul golaş a încremenit.
Miroase a zăpada ce va să cadă
Din cerul alb, de nori podidit.

poezie de Liliana Badea-Cârstea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă toamnei ruginii

Aleargă-n vânt, chihlimbării,
De sângeri şi de jad pătate.
Iar, pe poteca dintre vii,
Voal foşnitor de frunze moarte...
Pe cer aleargă nori... Pustiu
De păsări este cerul, azi
Şi în apusul sângeriu
Dansează cetele de brazi.

Aleargă-n vânt, chihlimbării,
Printre mătăniile de stele,
Frunze şi fluturi. Tu nu ştii
Că voi pleca şi eu cu ele?!
Nu ştii că în tăcerea grea,
Sub pleoapa vremii plumburie,
Ca un cocor eu voi zbura?!
Unde anume?! Cine ştie...

De sângeri şi de jad pătate
Mi-s tâmplele... Ce toamnă grea!
E-un drum, acelaşi... către noapte...
În toamnă iar voi evada...
Nemărginirile solare
În valuri plumburii s-au dus.
Mai tare toamna asta doare!
Lumina-n noapte s-a ascuns.

Iar pe poteca dintre vii,
Cănd trec aducerile-aminte,
Miros gutuile-arămii,
De bruma toamnei ceruite.
Copaci de-acum atât de goi,
Se-apleacă-n plângeri. Timpul trece
Şi plouă, plouă zi de zi
Şi-i tot mai rece, tot mai rece...

Voal foşnitor de frunze moarte
Se-apleacă peste chipul meu
Şi sunt un fluture de noapte
Căzând străin la pieptul tău.
Mă dor aripile întinse,
Cerşesc solarul jurământ,
Dar toate, de acum, sunt vise.
De mâine-am să devin pământ.

Pe cer aleargă nori. Pustiu
Se desenează în adâncuri
Şi pentru mine-i prea târziu.
Voi alergaţi către-nceputuri!
Pictaţi o altă primăvară
Pe pleoapa ochiului bolnav
De alb, de roşu, de lumină...
Plânge în toamnă ochiul cav...

De păsări, este cerul azi,
Gol precum cerul de furtună.
O pasăre te-nalţi şi cazi
Şi mii de cioburi se adună
Din carnea care a rămas
Plutind fâşii pe putred cer
Şi trupu-n rug de frunze-a ars...
Ce crud destin! Ce greu blestem!

Şi în apusul sângeriu
Se-nalţă rugi de inimi frânte.
Voal de mătasă ruginiu,
Bătând precum un ceas, ascunde
Lumina-n falduri de argint.
Şi tâmpla în zvâcniri se pierde
Precum un clopot... E târziu!
Se scurge toamna-n noi, se pierde...

Dansează cetele de brazi –
Jad şi cleştar, în dulci poeme.
Tu, taină,-n adormire cazi!
Ne laşi ale tăcerii semne...
Melancolie, vis, căderi,
În haosul ce ne-nconjoară
În pragul fiecărei seri,
În gerul aspru de afară.

Dansează cetele de brazi
Şi în apusul sângeriu,
De păsări, este cerul azi,
Pe ceru-nnourat, pustiu.
Voal foşnitor de frunze moarte...
Iar pe poteca dintre vii,
De sângeri şi de jad pătate,
Aleargă-n vânt, chihlimbării...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec domol

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Negre,
unde albatroşi nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peştii-au solzi de foc,
unde-i zi şi nu e seară
în al păsărilor cioc.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Roşii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec risipit

e-atâta risipire de cuvinte,
atâtea puncte cad în infinit,
înfipt în stele stă al nopţii dinte
de dragoste şi ură definit.

e-atâta risipire de dreptate,
atâtea plăgi rod trunchiul de copac,
piatra adună într-o cavitate
culoarea gri a unui cer opac.

e-atâta risipire de ţărână,
atâtea ore zac în ceas pe sfert,
atâtea porţi jelesc într-o ţâţână,
atâtea ploi se sting într-un deşert.

este o risipire al vremii glod
rostogolit ca soarele-n apus.
pescari de stele într-un mic zăvod
avem poveşti pe care nu le-am spus.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginează-ţi următorul scenariu: Conduci o corabie ce are un echipaj, are nevoie de vânt în pânze şi de o destinaţie. În viaţă, dacă vrem să facem lucruri deosebite, adică şi alte lucruri pe lângă mâncat, dormit şi privit la TV, ne putem asemui cu Cristofor Columb. Plecăm pe un drum care nu a mai fost străbătut, spre o destinaţie (un vis) care ştim că e acolo dar nu ştim exact cum se ajunge acolo. S-ar putea să pierim în drum spre obiectiv însă este foarte important să ne menţinem speranţa vie până în ultima clipă conform zicalei "întotdeauna este prea devreme ca să renunţi". (Normal Vincent Peale) Avem o corabie cu pânze care are nevoie de vânt (energie, motivaţie) şi avem nevoie de un echipaj pentru că obiectivele şi visurile mari niciodată nu le atingem singuri. Aşadar, dacă vrem să realizăm lucruri frumoase în această viaţă, asta este formula. Eşti căpitanul corabiei tale aşa cum eşti stăpânul sufletului tău. Dacă accepţi asta, de acum încolo trebuie să începi să te comporţi ca un căpitan de vas care are un obiectiv de atins şi un echipaj de oameni care cred în acest vis. Corabia este persoana ta, toate valorile tale şi tot bagajul tău. Echipajul este echipa ta. Energia şi motivaţia este vântul. Obiectivul reprezintă destinaţia.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veac

Umblă maşinile subpământeşti. În nevăzut peste turnuri
intercontinentale zvonuri electrice.
De pe case antenele pipăie spaţii
cu alte graiuri şi alte veşti.

Semnale se-ncrucişează albastre prin străzi.
În teatre strigă luminile, se exaltă libertăţile insului.
Se profeţesc prăbuşirile, sfârşesc în sânge cuvintele.
Undeva se trage la sorţi cămaşa învinsului.

Arhanghelii sosiţi să pedepsească oraşul
s-au rătăcit prin baruri cu penele arse.
Danţatoarea albă le trece prin sânge, râzând s-a oprit
pe-un vârf de picior ca pe-o sticlă întoarsă.

Dar sus, la o mie de metri-nălţime, spre răsărit
stelele îşi spun poveşti prin cetini de brazi
şi-n miez de noapte râtul mistreţilor
deschide izvoarele.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemărginire

Pe lanul tău, prea plin de iarnă rece,
Păşesc atâtea păsări cu păreri.
Nimic din ce a fost nu se petrece,
Nimic nu are semn de primăveri.

Din glasul tău, prea plin de-ngăduinţă,
Rămâne tonul multelor ninsori
Nimic din primăvară nu-i căinţă,
Nimic nu am din ultimii tăi nori.

Pe cerul tău, prea gol de-nvăluire,
Miracolul albastru nu-i apus
Avem un zbor înalt scris în menire
Şi o ninsoare albă avem de spus.

poezie de Mihaela Gudană (12 februarie 2018)
Adăugat de mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

MAREA! Marea! Largul apelor sărate!
Albastru peste albastru, tinereţe, libertate!
Fără-nsemne, fără hotare; ea, contur cu contur,
Îmbrăţişează pământul de jur împrejur;
Alintă norii şi tachinează cerul, fratele ei geamăn;
Sau doarme ca un copilaş în leagăn.

Pe mare! Pe mare! Marea e regatul meu!
Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu mereu;
Albastru jos şi-albastru sus,
Şi tăcerea, de toate mai presus;
Vine furtuna şi trezeşte-adâncurile mării?
Nu-i nimic, eu voi dormi sub sprânceana zării.

Îmi place, o, cât de mult îmi place să călăresc
Valurile mareei nărăvaşe când se răzvrătesc
Înălţându-se spre cer, sperând s-atingă luna –
Sau fluieră de nebune, acompaniind furtuna,
Făcând ceea ce se întâmplă sub ape manifest –
Împinse de bidivii vânturilor de sud-vest.

Nu mi-a plăcut niciodată ţărmul tern şi mut;
În schimb, marea am iubit-o foarte mult
M-am întors la ea întotdeauna, în bătaia velelor,
Ca păsărelele care se întorc la cuibul lor;
A fost şi este mama mea –
Căci m-am născut pe mare, sub o norocoasă stea!

Zorii erau roşii şi albe valurile,-n spume,
În zarva orei care m-a adus pe lume;
Balena şuiera, pescăruşii se roteau în zbor,
Delfinii-şi dezveleau aurul dorsalelor;
Şi toţi martorii marini de la locul întâmplării
Au înălţat urări de bun venit pentru copilul mării!

Şi-am trăit apoi liniştit sau lovit de biciuştile sării
Cincizeci de ani, o viaţă de om al mării,
Cu chef de hârjoană şi cu bani de cheltuit în buzunare,
Şi niciodată n-am tânjit, nici suspinat după o schimbare;
Iar când va veni moartea să-mi ureze noapte bună,
Să poftească-n largul mării, pe vreme de furtună!

poezie de Bryan Waller Procter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Atâtea păsări cântătoare
atâtea flori în lung şi-n lat!
Ori nu-s acestea toate oare
spre slava Celui Înviat?

Ce înţelept şi prin ce lege
aduce-atâtea frumuseţi,
de nu nemuritorul Rege
maestrul făuritor de vieţi?

Un ghiocel din muşchi se-arată
şi-un strop de rouă dă-n vileag.
Nu-i oare lacrimă curată
de bucurie şi de drag?

Mireasma dulce şi jilavă
din liliac şi din salcâm
ce-i alta decât imn de slavă
către-al tăriilor tărâm?

Ce vrea să spună fulguirea
ce-mbracă ramuri de cireşi,
de nu-i în ea neprihănirea
celui Ales între aleşi?

Sub soarele ce se răsfrânge
lalele roşii ies pe grui.
Nu-s oare stropii cei de sânge
ce-au picurat sub paşii Lui?

Iar când se-nalţă-ntre boschete
narcise galbene în zori,
nu-s oare tainice trompete,
nu-s oare crainici vestitori?

Atâtea păsări cântătoare
atâta soare revărsat!...
Ori nu-s acestea toate oare
un larg
"CRISTOS A ÎNVIAT!"?

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

la nunta marmurei cu cerul
pădurile se petreceau fără nori
(la fel ca în filmul luminii protagoniste)

acolo noaptea stătea strânsă
în gloanţe
iar frigul răsucea ecoul din sânge

câte poveşti s-au strâns oare în răni
şi cât voal s-a risipit peste lacrimi?
câte pietre devenite prunci
şi câte pântece minţite
cu hrană?

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!