Imaginează-ți următorul scenariu: Conduci o corabie ce are un echipaj, are nevoie de vânt în pânze și de o destinație. În viață, dacă vrem să facem lucruri deosebite, adică și alte lucruri pe lângă mâncat, dormit și privit la TV, ne putem asemui cu Cristofor Columb. Plecăm pe un drum care nu a mai fost străbătut, spre o destinație (un vis) care știm că e acolo dar nu știm exact cum se ajunge acolo. S-ar putea să pierim în drum spre obiectiv însă este foarte important să ne menținem speranța vie până în ultima clipă conform zicalei "întotdeauna este prea devreme ca să renunți". (Normal Vincent Peale) Avem o corabie cu pânze care are nevoie de vânt (energie, motivație) și avem nevoie de un echipaj pentru că obiectivele și visurile mari niciodată nu le atingem singuri. Așadar, dacă vrem să realizăm lucruri frumoase în această viață, asta este formula. Ești căpitanul corabiei tale așa cum ești stăpânul sufletului tău. Dacă accepți asta, de acum încolo trebuie să începi să te comporți ca un căpitan de vas care are un obiectiv de atins și un echipaj de oameni care cred în acest vis. Corabia este persoana ta, toate valorile tale și tot bagajul tău. Echipajul este echipa ta. Energia și motivația este vântul. Obiectivul reprezintă destinația.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre marină
- citate despre vânt
- citate despre motivație
- citate despre energie
- citate despre visare
- citate despre viață
- citate despre valoare
- citate despre suflet
- citate despre somn
Citate similare
Fiecare are propria experiență de viață și eu respect asta. Fiecare are valori și convingeri, lucruri care îl ung la suflet și lucruri pe care le disprețuiește. Fiecare are niște preferințe muzicale, culinare, religioase, sexuale, spirituale. Dar cum facem să măsură dacă ne îndreptăm pe calea ce duce spre succes și împlinire? Începe prin a-ți pune întrebări: Cât de bine mă servesc convingerile și preferințele mele? Sunt eu o persoană fericită și împlinită în acest moment? Ce rezultate am avut până acum cu ce știu eu? Care este gradul de adevăr al principiilor care mă ghidează în viață? Am mici succese care să mă încurajeze să continui pe aceeași linie sau trebuie să schimb tot ce știu și ce fac într-un mod profund și fundamental? Dacă nu ai ceea ce vrei în viață, dacă cel puțin nu te îndrepți spre cele mai îndrăznețe visuri și dorințe ale tale, tot ce crezi tu și tot ce știi tu acum, este GREȘIT. Ai eșuat. Dă-i un resest și ia-o de la capăt. Nu e o rușine să accepți o înfrângere cât timp ești decis să câștigi războiul. E rușine să crezi că deții adevărul suprem și viața ta să fie o mizerie.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre succes, citate despre adevăr, citate despre înfrângere, citate despre încurajare, citate despre timp, citate despre superlative sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Motivația nu vine din vorbe goale deoarece cuvintele pălesc în timp. Dacă persistența, perseverența este ceea ce trăiești, atunci de ce altă motivație mai ai nevoie? Visele tale pot deveni obiective și obiectivele tale pot deveni realitate. Tu ești toată motivația de care ai nevoie pentru a avea succes.
citat din Gabriel Mason
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre realitate, citate despre perseverență, citate despre devenire sau citate despre cuvinte
Egoismul, proiecțiile, fricile și zeci de alte procese emoționale și mentale vin să polueze relațiile noastre cu cei mai dragi oameni din viața noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluției. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevărați, părinți iubitori, parteneri ce sprijină și nu care sabotează. Cum am putea noi să știm ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situație se află, când nu știm nici ce e bine pentru noi și ce surprize ne rezervă viața, ce lucruri noi vom descoperi despre noi și lume și prin ce experiențe vom trece? Nu putem ști nici pentru noi și cu atât mai puțin pentru alții. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare și o îmbrățișare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Și dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viața noastră până când nu mai simțim nevoia să schimbăm viețile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre încredere, citate despre surprize, citate despre respect sau citate despre prietenie adevărată
Fiecare are propria experiență de viață și eu respect asta. Fiecare are valori și convingeri, lucruri care îl ung la suflet și lucruri pe care le disprețuiește. Fiecare are niște preferințe muzicale, culinare, religioase, sexuale, spirituale. Până aici totul e ok. Dar acum, să ne punem întrebările bune. Cât de bine mă servesc convingerile și preferințele mele? Sunt eu o persoană fericită și împlinită în acest moment? Ce rezultate am avut până acum cu ce știu eu? Care este gradul de adevăr al principiilor care mă ghidează în viață? Am mici succese care să mă încurajeze să continui pe aceeași linie sau trebuie să schimb tot ce știu și ce fac într-un mod profund și fundamental? Dacă nu ai ceea ce vrei în viață, dacă cel puțin nu te îndrepți spre cele mai îndrăznețe visuri și dorințe ale tale, tot ce crezi tu și tot ce știi tu acum, este GREȘIT. Ai eșuat. Dă-i un reset și ia-o de la capăt. Nu e o rușine să accepți o înfrângere cât timp ești decis să câștigi războiul. E rușine să crezi că deții adevărul suprem și viața ta să fie o mizerie. Pune-ți întrebările corecte și dacă răspunsurile nu sunt pozitive, treci la pasul 1 și pornește la luptă din nou, de la zero, dar cu bagajele de cărămizi inutile lăsate deoparte.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit, dar ai și alte probleme. Poate că e nevoie să te întreții singur, dar cel puțin ai banii tăi. Problemele, însă, sunt mai mari. Apoi îți faci o firmă. Câștigi mult mai mulți bani, însă stresul și cheltuielile au crescut și ele mult, precum și responsabilitățile. Problemele nu dispar niciodată, ci devin direct proporționale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poți să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am și când o să fiu, am să fac..." este păcatul pe care mulți oameni îl comit. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reușești să fii fericit chiar în clipa asta pentru că, privind la viața ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, dacă după ce ai supraviețuit și încă ești în picioare nu poți să fii recunoscător și fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni și mai mari pe măsură ce viața trece. Așadar, e nevoie să fii fericit acum sau nu vei mai fi niciodată.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire, citate despre bani, citate despre supraviețuire, citate despre stres, citate despre responsabilitate sau citate despre recunoștință
Când o relație se încheie, să accepți realitatea este mult mai sănătos decât să suferi pentru că iluziile tale nu s-au materializat. Mare parte din suferința pe care o simțim când o relație se încheie este dată de imaginile mentale pe care le-am construit de unii singuri, de iluziile și speranțele nerealiste pe care ni le-am hrănit în ciuda evidentelor, din orgoliul rănit și din egoismul care nu ne-a fost satisfăcut. Un om rațional nu are nevoie de povesti și iluzii pentru a putea să se bucure de viață. Ia lucrurile așa cum sunt, le acceptă și nu-și creează suferințe inutile pentru că realitatea este diferită de fanteziile din mintea sa. Realitatea, dacă știi să te bucuri de ea exact așa cum este, nu are nevoie de înflorituri și fantasme. Iar atunci când trăiești ancorat în realitate, așa cum este ea, o accepți fără să îți dorești să fie alta. Astfel, trăiești cu ochii deschiși o relație, îi simți etapele, îmbunătățești acolo unde se poate, însă dacă ea se termină, accepți cu demnitate, închizi capitolul și mergi mai departe. Trăind în acest fel eviți multă suferință inutilă.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suferință, citate despre sănătate, citate despre orgoliu, citate despre ochi, citate despre imagine, citate despre dorințe sau citate despre bucurie
Fără visuri mărețe nu ai niciun viitor. Propune-ți lucruri mici și ai șanse mari să le obții. Totul a mers conform planului, ești mulțumit și acum e timpul să crapi. Dacă nu obții nici măcar lucrurile mici pe care ți le-ai propus, nu vreau să îmi imaginez în ce hal te simți la sfârșit, plin de regrete. În schimb, dacă îți propui să obții ceva ce îi face pe alții să te considere nebun, nu ai cum să ratezi. Încercările și misterul aventurii te vor duce în situații incredibile, vei cunoaște oameni nebuni ca tine și vei trăi experiențe de viață care îți vor îmbogăți sufletul. Îți vei da seama că indiferent dacă ai atins sau nu visurile nebune, secretul vieții este evoluția permanentă, să tinzi veșnic spre ceva ce dă sens existenței tale și împlinirea ta va fi maximă în orice punct al vieții tale. Pentru că știi că te poți numi un om curajos și cu inimă mare.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nebunie, citate despre viitor, citate despre sfârșit sau citate despre secrete
- entuziasm
- Entuziasmul este energia care te împinge pe cele mai mari culmi ale vieții tale. Nu doar că entuziasmul te face să îți depășești condiția și să obții rezultate extraordinare, însă îi molipsește pe cei din jurul tău să fie maxim din ce pot să fie. Entuziasmul se aprinde în noi când realizăm că este în puterea noastră să devenim ceea ce vrem să fim, și că putem să obținem orice vrem fără să depindem de aprobarea sau permisiunea cuiva. Este o combinație de curaj, optimism și pasiune care ne face oameni cu adevărat superiori.
definiție de Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre optimism, citate despre depășire sau citate despre curaj
Milionarii nu mai au nevoie neapărat de mine. Nici cei fericiți și nici cei care au dobândit succesul și sunt perfect mulțumiți de viața lor. Misiunea mea e să lucrez cu cei cărora le e greu. Asta înseamnă că nici mie nu o să îmi fie ușor. Dar decisiv a fost gândul și sentimentul că poate, prin munca mea, oamenii vor simți aceeași revelație pe care am simțit-o și eu. Acel sentiment extraordinar că deja ai și ești totul, doar că va fi nevoie de ceva timp ca să începi să și materializezi în lumea fizică comoara ce deja se află în tine. Acesta este cadoul pe care dacă îl pot da oamenilor, vreau să fac asta cât trăiesc. Să știi că deja totul e în tine, că nu e nevoie să te stresezi și grăbești. Lasă tot trecutul în urmă. Definește visurile, obiectivele și dorințele. Stabilește de asemenea clar ce anume nu mai vrei să trăiești, ce vrei să nu se mai regăsească niciodată în viața ta. Și apoi începe să muncești. Imaginează-ți că în această viață poți avea totul. Și nu la sfârșitul vieții ci în 5-10 ani de acum. Orice vârstă ai, sigur mai trăiești 10-20-30-40 de ani. Merită să investești 5 ani ca tot restul vieții să fie dincolo de tot ce îți poți imagina? Să îți dezvolți personalitatea, să fii, să te simți și să ai totul? E asta o miză pentru care merită să riști totul?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vârstă, citate despre trecut sau citate despre perfecțiune
Ca să poți să dăruiești ceva, e nevoie să posezi ceva. Fie că sunt lucruri materiale dar mai ales emoționale, psihologice sau spirituale, nu putem dărui decât din ce avem și mai mult aș spune eu, este firesc să dăruim din surplusul nostru. În avion, prima oară îmi pun masca de oxigen mie și apoi copiilor pentru că dacă eu îmi pierd cunoștința și copiii sunt prea mici să poată face această operațiune singuri, murim toți. Cu alte cuvinte, ca să pot ajuta pe cei neajutorați, prima oară trebuie să mă pot ajuta pe mine. Astfel, avem un aparent paradox. Dacă sunt egoist, mă izolez și devin nefericit și pierd sensul vieții. În același timp sensul vieții este dăruirea (vocația) dar nu pot să dau fără ca eu să am. Așadar, la început e nevoie să îmi asum o anumită doză de egoism ca să pot deveni cu adevărat altruist.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cadouri, citate despre copilărie, citate despre început, citate despre sensul vieții, citate despre psihologie sau citate despre paradox
Vine o zi în viețile majorității dintre noi când pierdem și uităm aproape tot. Pierdem încrederea în noi, în cuvântul iubire, în oamenii din jurul nostru. Ne simțim rupți, deconectați și singuri. Uităm că odată am știut să fim foarte fericiți, entuziaști, plini de viață și energie fără să avem neapărat nevoie de ceva sau de cineva. Suntem ca într-un deșert, înghesuiți și totuși atât de departe unii de ceilalți. În această "noapte neagră a sufletului", suntem gata să acuzăm cu furie și să găsim vinovați pentru starea noastră actuală și știm că nimic bun nu ne așteaptă. Și fiecare om care ajunge în acest punct al vieții sale este binecuvântat pentru că a ajuns la fundul prăpastiei și știe că de acum încolo, orice s-ar întâmpla, nu poate urma decât urcarea.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre prăpăstii, citate despre noapte, citate despre negru, citate despre iubire sau citate despre furie
Orice obiectiv poate fi atins dacă îți menții perseverența și focalizarea. Ai nevoie de o viziune clară asupra a ceea ce îți dorești, motivație continuă și acțiune. Prin viziune, motivație și acțiune înlături toate obstacolele, găsești soluții la toate problemele care apar și înaintezi pas cu pas către atingerea obiectivului tău. Este foarte important să faci din obiectivul tău o prioritate și de fiecare dată când ai de luat o decizie întreabă-te "Aceasta alegere mă aproprie sau mă îndepărtează de obiectivul meu?" iar apoi acționează în consecință. Nu te lăsa distras. Tine-ți mereu privirea ațintită pe visul tău! Nu există "Nu se poate" ci doar "Nu am încercat destul", "M-am lăsat distras", "Am cedat în fața greutăților". Cei care reușesc în viață sunt cei care înțeleg și aplică constant ideile de mai sus. Ceilalți... își găsesc scuze, dau vina pe alții, se refugiază în comoditate sau spun că nu au noroc. Tu încă îți găsești scuze sau ești hotărât sa îți atingi obiectivele?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învinovățire, citate despre viziune, citate despre priorități, citate despre obstacole sau citate despre noroc
Suntem îngropați în sarcini. Avem liste la liste, sunt atât de multe lucruri la care să fim atenți, pe care să le rezolvăm. Cei mai mulți dintre noi ne concentrăm pe ideea de "prioritizare". Facem liste cu sarcini importante și mai puțin importante. Una dintre cele mai sănătoase liste, însă, și pe care puțini o "fac", este lista cu ce să nu mai faci. Practic este aceeași listă de sarcini în care începi să tai efectiv ce nu ai nevoie (lucruri prea puțin importante și care iți mănâncă prea multă atenție în momentul ăsta). Este ca o cură sănătoasă în care, la final, te simți energizat că ai rezolvat o groază de lucruri dintr-o singură mișcare de "peniță".
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mișcare sau citate despre groază
Curajul este o DECIZIE. CURAJUL este DECIZIA. Și dacă suntem vii, suntem capabili de decizie, prin definiție. Așadar nu există scuze. Un alt lucru foarte interesant este că suntem cei mai singuri oameni în lume atunci când facem ceva CURAJOS. Însă, în următoarea clipă, întreaga lume vrea să ni se alăture. Singurul moment în care nu trebuie să fii curajos este atunci când îți pui viața în pericol. Atunci nu mai e curaj, e prostie. Soldații sunt antrenați în primul rând SĂ NU MOARĂ. Dar, în orice lucruri care îți provoacă teamă, întotdeauna vei avea CURAJUL la dispoziție. Știi care este diferența dintre destin și soartă? Destinul este ceea ce ți se întâmplă în urma acțiunilor tale. Soarta este ce ți se întâmplă fără să poți face nimic. Se poate discuta mult despre cât de mult e destin și cât e soartă în viața unei persoane. Puțini curajoși ar putea spune că e numai destin. Dacă se întâmplă, de exemplu, să vină o inundație și să îți ia casa, zici că asta e soarta. Dar dacă te-ai fi gândit că stai lângă un râu și că, dacă o să plouă mult, poate iese râul din matcă și nu sunt suficiente măsuri de protecție (diguri, etc...), atunci, POATE ți-ai fi putut lua soarta în propriile mâini. Dacă ai fi știut!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râuri, citate despre protejare, citate despre protecție, citate despre prostie, citate despre ploaie sau citate despre pericole
Există o vorbă veche de când timpul care spune că oricât de mult te-ai dus pe un drum greșit, ÎNTOARCE-TE. Fă orice e nevoie, târăște-te dacă e nevoie și ajungi înapoi la intersecția de unde ai plecat pe drumul adormirii de sine. Trezirea este rareori un proces plăcut și ușor. Însă pe măsură ce pășești pe acest nou drum, lucrurile încep să devină mai limpezi, mai clare. Primul lucru care se întâmplă după ce ai pășit suficient de mult pe drumul trezirii este că începi să îți reamintești. Îți reamintești toate promisiunile făcute ție. Începi să îți aduci aminte toate suferințele pe care le-ai îndurat și toate momentele în care ți-ai jurat că nu vei mai trăi aceleași scenarii.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre greșeli sau citate despre existență
Ce ai făcut azi pentru ce e cel mai important pentru tine în viață? Dar ieri? Ce vei face mâine? Concret, măsurabil, specific, fără iluzii și automințire. Unde este caietul sau fișierul care îți măsoară progresul? Câți bani ai pus deoparte pentru zilele când nu vei putea să mai produci bani? Ți-ai strâns în brațe iubitul sau iubita, copiii, părinții, bunicii, prietenii? Le-ai spus că îi iubești? Pentru sănătatea ta ce ai făcut? Dacă lași corpul fizic pe cont propriu el o ia la vale, îl cheamă gravitația. Dacă vrei să storci maxim din viața asta trebuie să lupți, și pentru asta ai nevoie ca aliat de fiecare celulă și neuron din trupul tău. Pe cine ai inspirat azi? Care este calitatea ta numărul 1? Ai făcut muncă de autocunoaștere și dezvoltare personală permanentă, de care e nevoie pentru a evolua? Ești o victimă sau ești o Personalitate Alfa?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre văi sau citate despre prietenie
Există așa numitele "3 cutii ale vieții": Prima cutie este școala care în mod normal durează între 12 și 16 ani. A doua cutie este munca, ce durează până la retragere. A treia cutie este ultima parte a vieții în care trebuie să te bucuri de ce ai realizat. Problema cu acest stil de viață, pe lângă faptul că riști să urli de nefericit în ultima perioadă a vieții, este că nu mai e valabil. Trăim într-un mediu economic super dinamic și în medie se schimbă cam 4 cariere de-a lungul vieții unui om muncitor. Iar ritmul va crește, nu va scădea. Totul este competitiv și dacă nu ești bun în domeniul tău riști să mori de foame. Pe lângă asta nicio companie, oricât de mare, nu este scutită de faliment. Așadar, să te dezvolți personal permanent este o condiție obligatorie. Să fii tot timpul vârful de lance în mediul tău economic, să poți face față cerințelor și să te adaptezi rapid la schimbări. Și totuși, adevăratul scop al vieții tale care este?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre școală, citate despre viteză, citate despre ritm, citate despre nefericire, citate despre muncă sau citate despre moarte
Cea mai simplă metodă prin care poți să atingi un obiectiv este să te gândești ce rol te ajută pe tine să obții acel obiectiv pe care îl dorești. Spre exemplu dacă vrei să îți cumperi o mașină și ai nevoie de bani, ca să obții banii necesari probabil că ai nevoie de o avansare sau de o mărire de salariu. În acest caz întrebarea este următoarea: ce rol trebuie să-mi asum eu ca să obțin o mărire de salariu? Sau ce rol trebuie să îmi asum să pun deoparte banii respectivi.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre salariu sau citate despre ajutor

Precum soarele, viața își răspândește lumina pretutindeni. Și când ne naștem, vrem totul în același timp, fără să stăpânim energia care ne este dată. Dar, dacă avem nevoie de foc, trebuie să facem în așa fel ca razele soarelui să se îndrepte toate în același loc. Iar marea taină pe care Energia Divină a dezvăluit-o lumii a fost focul. Nu numai cel în stare să încălzească, ci cel care transformă grâul în pâine.
Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Voință - calea vieții"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre Soare, citate despre pâine, citate despre naștere, citate despre foc sau citate despre cereale
Chiar și tu ai o șansă! Relaxează-te și ia lucrurile încet. Vindecă-te. Educă-te. Antrenează-te. Și va veni și șansa ta. Lumea nu e un loc bun sau rău, ci este așa cum o vezi tu prin prisma experiențelor tale de viață. Iar dacă lumea e rea, asta e pentru că tu ai cunoscut doar suferința. Dar îți promit că dacă ești perseverent și îți faci treaba, într-o zi vei vedea lumea ca pe un loc bun, plin de iubire, în care oamenii răi nu sunt decât niște oameni foarte răniți, judecați și împinși spre propria lor distrugere, ceea ce îi face să devină foarte agresivi. Ca și un câine turbat. Și ei, însă, și tu, aveți nevoie de încurajare, blândețe și iubire pentru a vă vindeca, iar apoi veți putea să vă exprimați adevărata măreție și măsură a potențialului vostru.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre violență sau citate despre oameni răi