Marea

MAREA! Marea! Largul apelor sărate!
Albastru peste albastru, tinereţe, libertate!
Fără-nsemne, fără hotare; ea, contur cu contur,
Îmbrăţişează pământul de jur împrejur;
Alintă norii şi tachinează cerul, fratele ei geamăn;
Sau doarme ca un copilaş în leagăn.

Pe mare! Pe mare! Marea e regatul meu!
Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu mereu;
Albastru jos şi-albastru sus,
Şi tăcerea, de toate mai presus;
Vine furtuna şi trezeşte-adâncurile mării?
Nu-i nimic, eu voi dormi sub sprânceana zării.

Îmi place, o, cât de mult îmi place să călăresc
Valurile mareei nărăvaşe când se răzvrătesc
Înălţându-se spre cer, sperând s-atingă luna –
Sau fluieră de nebune, acompaniind furtuna,
Făcând ceea ce se întâmplă sub ape manifest –
Împinse de bidivii vânturilor de sud-vest.

Nu mi-a plăcut niciodată ţărmul tern şi mut;
În schimb, marea am iubit-o foarte mult
M-am întors la ea întotdeauna, în bătaia velelor,
Ca păsărelele care se întorc la cuibul lor;
A fost şi este mama mea –
Căci m-am născut pe mare, sub o norocoasă stea!

Zorii erau roşii şi albe valurile,-n spume,
În zarva orei care m-a adus pe lume;
Balena şuiera, pescăruşii se roteau în zbor,
Delfinii-şi dezveleau aurul dorsalelor;
Şi toţi martorii marini de la locul întâmplării
Au înălţat urări de bun venit pentru copilul mării!

Şi-am trăit apoi liniştit sau lovit de biciuştile sării
Cincizeci de ani, o viaţă de om al mării,
Cu chef de hârjoană şi cu bani de cheltuit în buzunare,
Şi niciodată n-am tânjit, nici suspinat după o schimbare;
Iar când va veni moartea să-mi ureze noapte bună,
Să poftească-n largul mării, pe vreme de furtună!

poezie de Bryan Waller Procter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

O fiinţă crucificată devine imobilă.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai marea...

Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniştit
Şi vrăjit, pe ţărmul zilei
Să priveşti spre răsărit.

Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!

Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Şi s-asculţi, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!

Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esenţa sa
Şi tu însuţi să fii mare,
De iubire, undeva...

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În barca vieţii mele

În barca vieţii mele am navigat tare mult,
fie în zorii dimineţii, fie în amurg.
Ale vieţii valuri mereu m-au lovit,
am ieşit la ţărmuri şi am revenit.
Cu mine în barcă alături ai stat,
tu, tânără fată, viaţa mi-ai salvat.
Acuma fără tine în largul mării plutesc
şi în furtuna care vine singur rătăcesc.
În barca vieţii mele apa a intrat
şi valurile mării rău m-au scufundat.
Stihiile nopţii groaznic mă lovesc,
când bezna se aşterne, eu mă prăpădesc.
Te rog mult, iubito, fii salvarea mea,
din ghearele morţii să mă scapi aş vrea!
Din stele te coboară, de-acolo de sus
să mă scapi de Iele, cu voia lui Isus!
Ieşiţi din furtună, spre far vom naviga,
vom învinge valuri şi ajunşi pe mal,
ne vom fi alături sub cerul de cristal.

poezie de Dumitru Delcă (7 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea uitării la marginea mării

Răsărise luna şi murise timpul
Ce frumoasă noapte plină de tăcere
Se-auzea doar marea sărutând nisipul
Valul care vine, valul care piere.

Luna răsărise, dar murise valul
Niciodată marea nu va mai visa
La străine ţărmuri părăsindu-şi malul
Şi-o credea nisipul pe iubita sa.

Răsărise luna şi murise marea
Şi plângea nisipul sărutat mereu
Îţi ador sărutul şi-ţi urmez chemarea
Şi te cred iubito ca pe Dumnezeu...

S-a sfârşit povestea şi ne-am dat uitării
Mai puteam o viaţă să trăim în doi
Ce păcat iubito că la ţărmul mării
Luna răsărise, dar murisem noi.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă pe ocean, pe val

O viaţă pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalţă şi recade muzical,
Iar vânturile o ţin tot într-un chef!

Şoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest ţărm gri, acelaşi mereu, mereu:
Redaţi-mi gustul şi sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăşi, stăpân pe mare şi pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroşi eliberaţi, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălaşul
În singurătăţile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă şi bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul şi-apele aiurează sub cerul de cleştar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viaţă pe ocean, pe val!

poezie de Epes Sargent, 1813–1880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Ţărmul mării,
împodobit cu dantelă de spumă,
contemplă talazuri nervoase...
Sunt cuprinsă
de-o slăbiciune voluptoasă
cu privirea pierdută-n nemărginirea albastră.

Fermecată
de elenul curenţilor marini,
trăiesc senzaţia de risipire,
de topire...
Curg asemeni apelor unui torent grăbit,
nu mai ştiu nimic despre lume.

Eu, ca fiinţă,
nu mai contez.
Sunt mică, neînsemnată,
ameţită
de simfonia mării şi de lumină.
Simt dureros slăbiciunea din mine.
Visez, în noaptea albită de lună,
să am puterea mării...
Urcată pe corabia vieţii,
aş vrea
să navigez fără teamă,
să pot înfrunta marea-n furtună!

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul mării

Stau pe malul mării, valurile ascult
Mă-ncălzesc la soare, însă vreau mai mult
Cerul e albastru, pescăruşii zboară
Roiuri de albine acum mă-nconjoară
Briza răcoroasă spulberă nisipul
Văd şi două stele ce-şi arată chipul
Pacea mă cuprinde, cerul sus se ţine
Dar cât de plăcut e când te văd pe tine.

Fiindcă ceru-albastru pare că păleşte
Când a mea privire ochii-ţi întâlneşte
Şi deşi e soare toată dimineaţa
Eu prefer să plouă, dar să îţi văd faţa
Ce încerc să spun cu mintea haihui
E că îmi doresc ca tu să rămâi
Mare, soare, stele, roiuri de albine
Eu renunţ la toate, dar nu şi la tine.

poezie de L. Kimberley Simpson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În valurile mării

În valurile mării
Soarele înoată,
Cu fiecare rază
Înaintând în soartă.

Tu te învoieşti
Cu sufletul la gură
Clepsidrei de nisip,
Ce umbrele ne fură,

Să zâmbeşti la lună
Când te alint sub stele.
Ne topim de-a valma
În scoici fără de vele.

Marea ne mângâie,
Ecoul ne-nconjoară,
Umbra prinde aripi
Şi printre valuri zboară.

Cerul se supune,
Îngerii s-arată
Când valurile urlă
În sânii tăi de fată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul mării

Marea-l va izbi mereu cu valurile,
dar coastele lui albe de piatră spălată
călărind pe pânzele spumei
sau pe hula de fund, sau pe talazurile
cu-albatroşi

sunt ale unui om încăpăţânat.
El cheamă furtuna, el
trăieşte din ea! Instinct
cu temeri care nu sunt temeri,
ci ghimpii extazului,
o licoare secretă, un foc
care-i inflamează sângele
până când acesta devine-atât de rece
încât stâncile par să sară în mare,
şi nu marea să le îmbrăţişeze. Ele se-avântă
spre larg pentru a prinde navele
sau chiar cerul care
se apleacă spre-a fi sfâşiat.
Acestora el le strigă,
acesta sunt eu! Eu sunt aceste stânci!
În lipsa mea nimic nu poate râde.

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră

Se spune că tauri albaştri colindă
Slobozi primăvara mării,
Că soarele-i nostrom acolo-întotdeauna,
Că voaluri sunt norii pe-a bolţii oglindă,
Că ei stăpânesc şi cheamă furtuna.
Se spune că tauri albaştri colindă
Slobozi primăvara mării.

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Spune-mi că-i adevărat
Tot ce se-aude despre ea.
Eu n-o pot vedea de la fereastră,
Marea nu se vede
De la fereastra mea.
Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Spune-mi cum te simţi
Când eşti acolo, lângă ea.
Eu nu pot să ştiu asta
Privind pe fereastră,
Marea nu se vede
De la fereastra mea.

Se spune că vaporul navighează
Îndrăgostit de mare.
El caută sirene subţiri,
El caută tinere sirene
Care cântă cu voci fremătătoare.
Se spune că vaporul navighează
Îndrăgostit de mare.

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Povesteşte-mi despre mare, povesteşte.

Rafael Alberti

Poemul "Hablame del mar, marinero", a fost pus pe muzica de Manuel Alejandro, rezultând un celebru cântec spaniol interpretat printre alţii de: Marisol, Manolo Escobar, Isabel Pantoja, Herboso, Raphael etc

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada celui care pleacă

La serbarea mării e gratis,
orice spectator e binevenit,
scaunele sunt goale
soarele dă spre asfinţit.
***
S-aude în depărtare
ţipătul unui vapor,
iubita-i totuna cu Marea,
stelele pier de dor.
***
Valurile-ngână uşor
serenada celui ce pleacă.
s-apleacă-o pasăre-n zbor
timpul prea iute aleargă.
***
Pescăruşii s-adună în dans,
ninge cu pene de vise
valurile s-au albit,
ninge cu aduceri-aminte.
***
Serbarea a-nceput de mult,
stelele privesc mirate,
spectatorii au adormit
legănaţi de ape.
***
O rază de-a lunii coboară
lângă scena făcută din scoici,
îmi numără anii
trăiţi cu rost şi fără rost.
***
Luna păleşte mai tare,
n-am înţeles de ce,
poate-am greşit la adunare
falsificând ce e frumos.
***
Şi marea îşi cântă tristeţea,
vaporul in port a rămas,
spectacolul mării e viaţa,
pescăruşii – ani ce-au rămas.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mare

Stăteam lângă gura sobei singură,-ntr-o sură-negurare:
Auzeam cum ţârâie ploaia şi furtuna vântură suspine,
Cineva a deschis uşa şi s-a apropiat de mine –
Băiatul meu, băiatul meu demult dispărut pe mare.

A tras zăvorul, n-a scos nicio vorbă şi nici n-a oftat:
A apăsat clanţa, a intrat şi lângă căminul cald s-a aciuat.
Bălării ude i-atârnau din călcâie până pe fruntea-naltă,
Iar pe duşumea picurau stropi de apă sărată.

A spus: "Deşi nu-i voi mai revedea niciodată acestui foc vâlvătaia,
Nu plânge mamă, mă dor lacrimile tale curgând ca toamna ploaia.
Undeva deasupra oaselor mele vârtejul valurilor e înalt nespus,
Pentru că trupul meu îi aparţine mării, iar sufletul lui Isus.

Isus care le-a cerut celor din breasla pescărească să-L urmeze,
Care-a ogoit furtuna când luna şi stelele-ncetaseră să lumineze,
Isus care-a mers pe valurile-nalte ale Galileii senin şi liniştit
Mi-a salvat sufletul pierdut din abisul mării îngheţat cumplit.

O, la mii de metri jos sub ape oasele mele-s albe ca zăpada:
Dar sufletul meu, de El salvat, e tânăr şi verde cum e zada:
Nu plânge că valurile şi vânturile bat deasupra mea, acolo sus,
Pentru că trupul meu îi aparţine mării, iar sufletul lui Isus".

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resac de dragoste

Ale tale visuri mărmuroase,
Pierdută singurătate.
Marmuroasa a ta viaţă,
O noapte de dragoste.

Ca o noapte de visare
Oceanul îşi aduce aminte,
A valurilor unduire
Cu a mării asemănare.

După valurile sparte,
Marea te va uita.
Dar eu visul meu:
Niciodată, niciodată, niciodată...

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în largul mării

Noaptea, când marea mă leagănă
Şi când licărul stelei palide
Se aşează peste valurile ample,
Mă eliberez pe de-a-întregul
De toate lucrurile şi de toată dragostea,
Stau în linişte şi pur şi simplu respir,
Singur-singurel, legănat de marea
De sub mine, rece şi tăcută, cu o mie de luminiţe.

Atunci simt nevoia să mă gândesc la prieteni,
Iar privirea mea se-afundă-n privirea lor
Şi, tăcut, îi întreb, unul câte unul, pe fiecare:
"Suntem încă împreună?"
Este tristeţea mea o tristeţe pentru tine, moartea mea, o moarte?
Simţi oare în iubirea mea, în suferinţa mea,
Doar o adiere, doar un ecou?

Şi marea mă priveşte binevoitoare, tăcută
Şi zâmbeşte: nu.
Şi niciun salut, şi niciun răspuns nu se ivesc de undeva.

poezie de Hermann Hesse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastra despre mare

În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Şi în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.

"Spre castel vrodată ochii
N-am întors şi totuşi plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul albastru

Desprins din codrul secular
Un curcubeu se regăseşte,
Ascuns în cioata de stejar
Unde tăcerea întâlneşte,

Apoi urcat pe cerul trist
Alungă norii cei zburdalnici
Şi cu pretenţii de artist
Răsare printre brazii falnici,

Se scaldă-n mare până-n zori
Creând un peisaj măiastru,
Pe cerul părăsit de nori
Devine-un curcubeu albastru,

Iar după ploaia cea trecut
Se-nalţă-n zare peste lume
Trecând pe podul cel de lut
Spre marea nopţilor postume.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de furtună

Deasupra portului – cerul vânăt ca faţa unei femei înfricoşate;
Suspinele valurilor – femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.

Încetişor, ceţurile se ridică – fantome pale-n largul mării sau
Gri şi reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insuliţe,
Prevestind naufragii şi vijelii, un răstimp de durere şi de chin.

Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii şi tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.

De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă şi s-o ajute când uraganu-i va aţine calea!
Femei, vegheaţi în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecaţi în zori să înfrunte destinul şi, feroce, marea!

* Păsările furtunii (puffinus puffinus), numiţi şi petreli, furtunari sau rândunici
de mare; marinarii cred că zboară în întâmpinarea furtunii, fiind, de fapt, sufletele
navigatorilor morţi.

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!