Glossă toamnei ruginii
Aleargă-n vânt, chihlimbării,
De sângeri și de jad pătate.
Iar, pe poteca dintre vii,
Voal foșnitor de frunze moarte...
Pe cer aleargă nori... Pustiu
De păsări este cerul, azi
Și în apusul sângeriu
Dansează cetele de brazi.
Aleargă-n vânt, chihlimbării,
Printre mătăniile de stele,
Frunze și fluturi. Tu nu știi
Că voi pleca și eu cu ele?!
Nu știi că în tăcerea grea,
Sub pleoapa vremii plumburie,
Ca un cocor eu voi zbura?!
Unde anume?! Cine știe...
De sângeri și de jad pătate
Mi-s tâmplele... Ce toamnă grea!
E-un drum, același... către noapte...
În toamnă iar voi evada...
Nemărginirile solare
În valuri plumburii s-au dus.
Mai tare toamna asta doare!
Lumina-n noapte s-a ascuns.
Iar pe poteca dintre vii,
Cănd trec aducerile-aminte,
Miros gutuile-arămii,
De bruma toamnei ceruite.
Copaci de-acum atât de goi,
Se-apleacă-n plângeri. Timpul trece
Și plouă, plouă zi de zi
Și-i tot mai rece, tot mai rece...
Voal foșnitor de frunze moarte
Se-apleacă peste chipul meu
Și sunt un fluture de noapte
Căzând străin la pieptul tău.
Mă dor aripile întinse,
Cerșesc solarul jurământ,
Dar toate, de acum, sunt vise.
De mâine-am să devin pământ.
Pe cer aleargă nori. Pustiu
Se desenează în adâncuri
Și pentru mine-i prea târziu.
Voi alergați către-nceputuri!
Pictați o altă primăvară
Pe pleoapa ochiului bolnav
De alb, de roșu, de lumină...
Plânge în toamnă ochiul cav...
De păsări, este cerul azi,
Gol precum cerul de furtună.
O pasăre te-nalți și cazi
Și mii de cioburi se adună
Din carnea care a rămas
Plutind fâșii pe putred cer
Și trupu-n rug de frunze-a ars...
Ce crud destin! Ce greu blestem!
Și în apusul sângeriu
Se-nalță rugi de inimi frânte.
Voal de mătasă ruginiu,
Bătând precum un ceas, ascunde
Lumina-n falduri de argint.
Și tâmpla în zvâcniri se pierde
Precum un clopot... E târziu!
Se scurge toamna-n noi, se pierde...
Dansează cetele de brazi
Jad și cleștar, în dulci poeme.
Tu, taină,-n adormire cazi!
Ne lași ale tăcerii semne...
Melancolie, vis, căderi,
În haosul ce ne-nconjoară
În pragul fiecărei seri,
În gerul aspru de afară.
Dansează cetele de brazi
Și în apusul sângeriu,
De păsări, este cerul azi,
Pe ceru-nnourat, pustiu.
Voal foșnitor de frunze moarte...
Iar pe poteca dintre vii,
De sângeri și de jad pătate,
Aleargă-n vânt, chihlimbării...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.