La pescuit pe malul fluviului Wei

În undele neclintite ca apele oglinzii,
În adâncul fluviului Wei, înoată crapi şi lipani.
Eu vin agale cu nuiaua din bambus pe umăr
Şi,-ajuns pe mal, prind cârligul.
O adiere uşoară de vânt împinge pluta spre larg,
Întinzând cei trei metri de fir.
În vreme ce trupul se odihneşte-n aşteptarea peştelui,
Inima mea cutreieră Pământul Deşertăciunilor.
Demult, un bătrân cu părul alb
A pescuit pe prispa-aceluiaşi fluviu;
Un pescar de oameni, nu de peşte,
La vârsta de şaptezeci de ani
L-a prins pe Wen Wang.
Însă eu, când mi-am aruncat cârligul,
Nu m-am gândit să prind nici peşti şi nici oameni.
Lipsindu-mi măiestria de-a captura orice fel de pradă,
Mă-ncălzesc doar lângă ape,-n lumina de mierie-a toamnei.
Mai târziu, plictisit, strâng uneltele;
Merg acasă şi beau o cupă de vin.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui amic

Un pescar îndrăgostit
A ieşit la "pescuit",
Însă nu a prins nimic
Căci avea "cârligul" mic!

epigramă de Mihai Enachi
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captura pescarului

Soţul, pescar iscusit,
Iar s-a dus la pescuit,
Însă el, un mare domn,
A prins doar... un pui de somn!

epigramă de Cornelia Georgescu din Şi-am spart gheaţa...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescuit la râmă

Deşi de-obraz mă pişcă frigul,
M-am încălzit cu una mică:
În baltă-am aruncat cârligul...
Şi-am împuşcat o păsărică!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştişorul de aur

Pe o margine de mal,
Oglindindu-şi chipu-n val,
Stă copila de pescar,
Mai scrutează pân' la far.
Aşteaptă, dusă de gând,
Cu trupul ei prea plăpând,
Mult vestitul peştisor,
Sub un plaur plutitor,
Ca s-o scape de belea
Că tot mai rău sărăcea,
Ori să-i ia necazut tot,
Să-l arunce ca pe-un ciot.
Tatăl ei, bătrân pescar,
Înfruntând valul barbar,
Rătăcea prin ceaţa grea
Lăsată ca o perdea.
Spera să prindă la peşti
Mulţi şi mari, ca în poveşti.
Ocolind un nou ostrov,
Răpus, până la istov,
Este foarte-ncrezător,
Dar vrăjitul peştişor
Ce-mplineşte trei dorinţi,
E vrăjit la noi în minţi.
Scufundând năvodul gol,
Apa nu-i dădu obol.
Când îl scoate la liman,
Vede că totu-i în van.
Bătranul pescar, tăcut,
Cu sufletul greu, de lut,
Priveşte îngândurat
Coşul neîndestulat.
Cârmeşte barca spre mal
Dus de spumegatul val,
Trăgând la vâsle uşor
Spre hanul pescarilor.
La cherhana merge-nvins
Cu un coş de peşte prins,
Dat pe niscaiva bănuţi
De şi peştii-au rămas muţi.
Abătut, sărmanul moş
Răstignit, precum Hristos,
Merge-ntins până la han
Dând pe gât ultimul ban.
Spre coliba lui paşea
Trei cărări împleticea,-
Sărăcia sta pe loc
Nu venise-al ei soroc.
Fata văzând că-i mâhnit,
Cheltuind nesăbuit
Ultimul bănuţ pe peşti,
Nu mai crede în poveşti.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine acasă, în Zhongnan

Trecut de vârsta tinereţii – seara, acasă la poalele dealurilor din sud,
devin cumva ataşat de Cale.
Când simt nevoia, le cutreier singur,
fără alt scop decât acela de a descoperi lucruri deosebite,
umblând până când ajung la capătul fluviului,
unde urmăresc norii care se înalţă.
Din întâmplare întâlnesc un bătrân în pădure;
vorbim şi râdem — noi nu trebuie să fim acasă la o oră anume.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de stele

Într-o noapte oarecare
Am vrut să prind în zbor,
O stea arzândă căzătoare.

Am vrut să prind doar una,
Credeam că e de-ajuns
Să-ntind firesc doar mâna.

Păreau atât de multe stele
Încât ploua în atmosferă,
Cu praf cosmic, din ele.

Şi fără nici o ezitare,
Am prins la întâmplare,
Pe cea dintâi strălucitoare.

Lumina ei ce-mi aparţine,
Aprinse cerul pentru mine,
Într-o noapte... lângă tine.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Dimineaţa pe răcoare
Un pescar împătimit
Şi-a luat undiţa cea mare
Şi spre baltă a pornit.

Ziua întreagă, nemişcat,
A sfidat soarele încins,
Dar oricât a încercat
Niciun peşte nu a prins.

Supărat că n-are şansă
Şi că are acest viciu
A plecat seara spre casă
Şi-a trecut pe lângă ospiciu.

Un nebun pe gard urcat
Privindu-l pe când trecea
A râs şi l-a întrebat:
- Bă, nene, ai prins ceva?

Omul i-a răspuns mâhnit
- Nu am prins nimic, nimic,
Firul nu mi l-a smucit
Nici măcar un peşte mic.

Şi nebunul a rostit:
- Cum, n-ai prins niciun baboi?
Dacă eşti aşa smintit
Sari gardul, rămâi la noi!

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând pe lângă templu

În seara asta, cu bastonul lui uşor, se plimbă;
Se opreşte la locul unde izvorăşte Pârâul Tigrului,
Ne cere să ascultăm sunetele muntelui,
Se întoarce apoi acasă, lângă apele clare.
Covoare de flori în nemişcarea însorită.
Ciripit de păsări în adâncul văilor.
Acum el va adăsta pe dealurile pustii.
Vântul prin pini simte atingerea toamnei.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul tău

La ora 4 mă priveşti,
Mă pregătesc să prind mulţi peşti,
Surâsul tău, oceanul planetar...
Când minţile nu mai gândesc,
Orice aş cauta pe tine te găsesc,
E nefiresc?
O mână rece spune adevărul,
Cu mâna caldă vreau să - ţi ating părul,
Cu paşi mărunţi simt că te apropii,
E doar un vis sau e magia
Dimineţii?
Nu ştiu să cred în forţa întâmplării,
Cuvinte vin din valurile mării,
Emoţiile dansează pe buzele tale,
Te iau de mână şi tu mă urmezi agale.
Unde vom merge, unde am fost?
Nu ştiu nici eu să dau răspunsul,
Azi florile nu sunt în post,
Aşa că vreau să-ţi văd din nou
Surâsul!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

Când mi-am pierdut întâia carte
şi m-am ascuns în cea de-a doua
găsindu-mi siguranţa în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
du doar speranţa... -

Uitat de fiecare frază
scuipat de literele şchioape
m-am pus pe drum sa-mi caut o lume
în care nici păcatul cărţii
nici pierderile nu sunt otrăvite.

Aşa ajuns în ţara anilor din urmă
în ţara orelor în care m-am născut
m-am regăsit un pui de om în faşă
şi fericit şi plin de siguranţă.

Dar a venit tata şi când m-a văzut
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-şi arma
şi a împuşcat cu două gloanţe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărţi.

poezie de Christian W. Schenk din Elegii Coliconeze, III (2001)
Adăugat de Gheorghe Papuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi prind când dorul mă apasă

Măicuţa mea când dorul mă apasă
Aripi prind, prin nori, să zbor acasă,
Să-ngenunchez ţărânei şi virtuţii,
Să depăn amintiri, în praful curţii

S-adun în sân şi mere dar şi nuci,
S-ascult în zori şi mierle dar şi cuci,
Să merg la pescuit în apele cu stele
Unde-noată luna în valurile rebele,

Unde lebăda ca semn de întrebare
Gâtu-şi rotunjeşte în razele de soare,
Unde tricoloru-i mândru în ferestre,
Cruce din istorii pe iatagan de creste.

Măicuţa mea când dorul mă cuprinde
Sângele de neam ca flacăra m-aprinde
Şi ard în zbor s-ajung cu nerăbdare
Să-ţi ating lumina de românească floare.

Nimic nu e mai scump în lumea toată
Decât a fi acasă, pe prispă, laolaltă
Şi fraţi, dar şi bunici, frumoşi nepoţi
Punând cununi la stâlpii de la porţi

În ochii tăi speranţă mă re-ntorc
Să-mi fac din obicei izvor de foc,
Să ard îngenunchind profund, fierbinte,
Pătruns de amintiri, de vise sfinte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce nu am întâlnit eremitul de pe Muntele de la Apus

M-am căţărat spre sihăstria de aici, din vârful muntelui,
Fără nici o oprire de-a lungul celor zece mile.
Am ciocănit la uşa ta, dar nu a răspuns nimeni;
Am zărit prin dezchizătura uşii scaunul gol de la masă.
Poate că ai ieşit la plimbare cu ricşa ta acoperită,
Sau, mai degrabă, la pescuit pe unul din iezerele toamnei.
Cu regretul că s-ar putea să nu dau de tine,
Ai devenit subiectul meu de meditaţie –
Splendoarea ierbii de aici, împrospătată de ploi,
Melodiile pinilor din apropierea ferestrei tale.
Mă las pătruns până-n adâncul fiinţei de tot ce văd şi aud,
Liniştindu-mi simţurile, împăcându-mi inima;
Şi cu toate că nu se află aici nici oaspetele, nici gazda,
Există oare motiv să cred că nu a fost o vizită perfectă?
... Spre seară am coborât muntele.
De ce aş fi continuat să te mai aştept?

poezie de Qiu Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O adiere uşoară de vânt

O adiere uşoară de vânt aerisind noaptea calmă:
O lună strălucitoare deasupra turnului.
O voce şopteşte, dar nimeni nu răspunde când chem:
O umbră se clatină, dar nimeni nu vine când fac semn.

Bucătarul mi-aduce-o farfurie cu linte:
Vinul e acolo, dar nu-mi torn în pahar.

Împăcarea cu sărăcia e cel mai bun dar al Sorţii:
Bogăţiile şi Onorurile sunt servitoarele Nenorocirii.
Deşi diamantele şi aurul sunt căutate de oameni şi preţuite,
Pentru mine-s doar pleavă, vreascuri.

poezie de Fu Hsüan, 217–278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi tu? Care a fost idolul tău? Modelul tău?
Lia: Eu?! Nu ştiu. Nu m-am gândit. Mama mea, cred...
Lucian: Crezi doar?!
Lia: Ţi-am spus, nu ştiu sigur, nu m-am gândit la asta.
Lucian: Păi, mama ta e psiholog?
Lia: Nu. De ce? Ar trebui să fie?
Lucian: Nu. Însă mă gândeam... Tu de ce-ai ales psihologia?
Lia: Eu?! Nu, iniţial nu asta a fost alegerea mea, ci fizica; asta mă atrăgea... Dar n-am renunţat nici la fizică. Spre psihologie însă m-am orientat mai târziu, pe la vreo 16 ani.
Lucian: De ce atât de târziu?
Lia: Păi, pentru că, din anumite motive, atunci mi-am dat seama că-mi place ideea de a-i ajuta pe alţii să-şi rezolve problemele psihice; dacă Stela vindecă boli ale trupului, eu pot afirma că vindec, într-un fel, boli ale sufletului.
Lucian: Frumos spus...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dată, visurile şi idealurile Celinei prind contur, devin mai clare. Este ameţitor acest sentiment de plenitudine, această bucurie! Îi priveşte pe trecători aproape mirată că trec nepăsători, indiferenţi pe lângă ea, oameni care nici nu au habar de fericirea ei şi numai cu un zâmbet larg arată lumii: Sunt aici!

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele-n mare

Într-o noapte când stelele alunecau în mare
Am ieşit în largul mării cu o barcă,
Iar ea dansa ca un copil pe apa sclipitoare,
Aplecându-se-n reverenţă pe valul de resacă.

Vâslind pe velurul lichid şi moale, violet,
Am jurat în splendoarea nopţii înstelate
Să fac curte unei anume fete, tot numai zâmbet,
Până când va ceda pasiunii mele-nfocate.

Uşoară, barca se legăna alintat şi tandru,
Iar în inima mea era atâta jind...
Într-un târziu am ajuns lângă-un flăcăiandru
Care stătea aşezat pe-o piatră, pescuind.

L-am strigat "Hei!" şi el a răspuns "Hei!"
"Cum muşcă peştele-acolo, la apă mică;
Ce crezi c-o să prinzi în cârligul undiţei,
Merlan, sardină, roşioară, sau plătică?

"În niciun fel" a zis el, algele, deşi n-au gheare,
Îmi încurcă firul, iar scoicile-ascuţite-l taie –
Îmi încerc norocul cu stelele căzute-n mare,
Acolo unde, cum vezi, toţi aştrii cereşti fac baie."

"La revedere!" de la el şi "La revedere!" de la mine,
Şi niciun chicotit în jur, nu s-a auzit nici pâs;
Atâţia oameni pescuiesc stele-n apele marine
Încât acest lucru chiar nu-i subiect de râs.

poezie de Roderic Joseph Quinn, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescar

Cu un cui
şi un ciocan
îmi prind barca...
de apă
Peştele mă invită la masă
şi îmi rupe undiţa
când e viu
Nu pot să prind apa
în plasa goală
Setea...
mă face să transpir

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i scoţi vorba nici cu cârligul.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechea mea barcă de pescuit

Vechea mea barcă-i trasă acum
Pe malul fluviului cu luxuriante ape,
Unde ierburile se îndoaie-n vânt
Şi unde vin vitele să se adape.

Această barcă ruginită şi uzată,
Pe care velele n-o mai încunună,
Nu va mai pluti niciodată iarăşi –
Pe vreme bună sau pe furtună.

Scândurile şi coastele-s frânte,
Scorojită şi crăpată-i podeaua,
De pe borduri i s-a desprins
Acum mulţi, mulţi ani vopseaua;

Carena-i găurită aproape peste tot,
Deschizând uşi vântului care o sugrumă.
Şi ce vitează erai când te-am lansat
La apă acum atâţia, atâţia ani în urmă,

Când forma-ţi zveltă şi prova tăiată fin
Despicau unda ca un impetuos delfin;
Erai vopsită-n nuanţe de alb, de castaniu
Şi de verdele frunzei de pin.

Ai fost triumful, ai fost mândria mea,
Gloria şi marele răsfăţ al inimii mele!
Companioana mea din anii tinereţii,
Când am ridicat întâia oară velele

Şi fanionul sus, sus în vârf de catarg:
O flamură purpurie fluturând insistentă;
Îmi amintesc cum am înălţat prima velă,
Albă ca zăpada, în briza turbulentă,

Cum am plutit în aval pe fluviu, cum am ajuns
Împreună la marea cea mare!
Oh, minunatele bancuri de peşti!
Peşti din apele fluviului şi din mare

Bântuind – în bezna subacvatică,
Scăpărând – în vâltoarea buimacă!
I-am urmărit mereu şi pretutindeni,
I-am pescuit şi i-am adunat în barcă;

Am alergat mereu pe urma lor în largul mării
Călărind pe coama mareelor sărate,
Până când cuminţi, înveliţi în solzi argintii,
Poposeau în drifter, întinşi pe-o parte.

poezie de Isaac McLellan, 1806 –1899, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!