O adiere uşoară de vânt

O adiere uşoară de vânt aerisind noaptea calmă:
O lună strălucitoare deasupra turnului.
O voce şopteşte, dar nimeni nu răspunde când chem:
O umbră se clatină, dar nimeni nu vine când fac semn.

Bucătarul mi-aduce-o farfurie cu linte:
Vinul e acolo, dar nu-mi torn în pahar.

Împăcarea cu sărăcia e cel mai bun dar al Sorţii:
Bogăţiile şi Onorurile sunt servitoarele Nenorocirii.
Deşi diamantele şi aurul sunt căutate de oameni şi preţuite,
Pentru mine-s doar pleavă, vreascuri.

poezie de Fu Hsüan, 217–278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu răspunde

Cântă la viori din lemn fulgerat
cu acordul muzelor pădurii
până la întruparea în faun.

De o vreme încornoratul stă şi priveşte turmele
şi în cântec de fluier tânguitor
îşi duce viaţa însemnând pe un băţ
trecerile stelelor pe deasupra capului.

Din când în când întreabă;
în ce lume să se nască pentru totdeauna
să nu-i mai sece izvoarele minţii
şi să devină altcineva?
Nimeni nu răspunde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, vecine Dumnezeu...

Tu, vecine Dumnezeu, când uneori
în noaptea lungă eu de tulbur cu a mea bătaie
e că-ţi aud răsuflu-ţi rareori
şi ştiu: Eşti singur în odaie.
Când îţi doreşti ceva, nu-i nimeni pentru tine
să-ntindă un pahar să bei:
Ascult mereu. Dăm doar un singur semn.
Îţi sunt aproape.

Doar un perete-ngust, întâmplător, ce ne desparte
e între noi; căci s-ar putea să fie:
Chemarea gurii tale, alei mele, de departe -
şi el se prăbuşeşte făr' să ştie
lipsit de zgomot, mut.

E construit din ale tale chipuri.

Tablourile tale îţi stau ca nume-n seamă.
Şi când luminile odată mă cunosc
eu, în adâncul meu, te recunosc,
ca strălucire risipită pe o ramă.

Şi simţurile mele-n grabă amorţite
Sunt fără ţară şi de tine despărţite.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, vecine Dumnezeu

Tu, vecine Dumnezeu, când uneori
în noaptea lungă eu de tulbur cu a mea bătaie
e că-ţi aud răsuflu-ţi rareori
şi ştiu: Eşti singur în odaie.
Când îţi doreşti ceva, nu-i nimeni pentru tine
să-ntindă un pahar să bei:
Ascult mereu. Dă-mi doar un singur semn.
Îţi sunt aproape.

Doar un perete-ngust, întâmplător, ce ne desparte
e între noi; căci s-ar putea să fie:
Chemarea gurii tale, alei mele, de departe -
şi el se prăbuşeşte făr' să ştie,
lipsit de zgomot, mut.

E construit din ale tale chipuri.

Tablourile tale îţi stau ca nume-n seamă.
Şi când luminile odată mă cunosc
eu, în adâncul meu, te recunosc,
ca strălucire risipită pe o ramă.

Şi simţurile mele-n grabă amorţite
Sunt fără ţară şi de tine despărţite.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea

Stau întins pe pământ
Şi-mi pare cald pământul
Şi-n linişte ascult o voce.
E vocea mea şi,
Îmi şopteşte.

Îmi şopteşte să privesc
La ce-am avut şi am în jurul meu
Şi să văd că, bucurie
Am adus şi-aduc mereu,
Iar bucuria mă face mai bogat.

Şi, când încep să mă gândesc
Dacă nu cumva şi tristeţe am adus,
Vocea-mi spune tare:
- Nu. Tristeţea vine singură!
N-o aduce nimeni!

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Cât de trist este să fii femeie!
Nimic pe lumea asta nu-i mai ieftin.
Băieţii, asemeni unor Zei căzuţi din Paradis,
Stau sprijiniţi de uşă.
Inimile lor înfruntă cele Patru Oceane,
Vântul şi praful a o sută de mile.

Nimeni nu-i bucuros când i se naşte-o fată:
Prin ea familia nu obţine mai multe provizii.
Când creşte mare, stă ascunsă-n camera ei,
Temătoare să privească-n ochii unui bărbat.
Când părăseşte casa părintească nimeni nu plânge –
În grabă, ca norii după ce a stat ploaia.

Îşi înclină capul şi-şi ascunde faţa,
Dinţii apasă pe buzele ei roşii:
Se înclină şi îngenunchează de nenumărate ori.
Trebuie să fie smerită până şi-n prezenţa slujnicilor.

Dragostea lui e la fel de îndepărtată ca stelele de pe cer,
Şi totuşi floarea soarelui întoarce capul după soare.
Inimile lor sunt mai separate decât apa şi focul –
O mie de răutăţi s-au adunat deasupra ei.

Chipul ei însoţeşte prefacerile anilor:
Stăpânul va găsi mereu alte plăceri.
Odinioară erau substanţă şi umbră,
Dar acum sunt la fel de îndepărtaţi ca Hu de Ch'in,*
Deşi Hu şi Ch'in s-ar putea întâlni mai repede
Decât fiinţele aflate la o depărtare
Mai mare decât cea dintre Ts'an şi Ch'ēn.**

* Două ţinuturi din China.
** Două stele.

poezie de Fu Hsüan, 217–278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecăruia dintre noi i se dă şansă după şansă, semnal după semnal. La început ţi se şopteşte, apoi viaţa urlă la tine, apoi eşti lovit cu barosul în cap până când înţelegi. Dar mesajele sunt încă de la început acolo. Tiparele se repetă. Când nu învăţăm lecţia, oameni diferiţi se comportă în moduri asemănătoare cu noi, deşi nu se cunosc între ei. Spunem că oamenii sunt cum sunt însă noi suntem numitorul comun al problemei. Faptul că suntem minţiţi, trădaţi, batjocoriţi, folosiţi înseamnă că noi invităm oamenii să ne trateze astfel şi mai mult, cumva obţinem şi noi beneficii din asta pentru că altfel nu am permite să se repete aceste comportamente. Când nu învăţăm lecţia, se întâmplă să ajungem în aceleaşi situaţii din nou şi din nou, şi spunem că e vina sorţii când de fapt mergând pe căi aparent diferite, ajungem în acelaşi loc pentru că nu vedem imaginea de ansamblu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nimeni...

Şi nimeni nu mă vede când eu tac...
Şi nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit şi mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...

Şi nimeni nu cunoaşte ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Şi-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce ştie să ofere...

Şi nimeni nu alege să îşi tacă
Plânsul tăcut, aşa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Şi-aştept comoara să-mi culeg.

Şi nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simţăminte.
Nimeni nu vrea să-şi urce munţi, coline
Şi-au încălcat chiar proprii jurăminte.

Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poţi să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toţi ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perplexitate

Parcă sunt singur, în acest oraş.
Sunt un străin... pentru mine, pentru tine
E o senzaţie ciudată, să treci, fără să observe nimeni,
Printre trecători. Dar e seară. Stelele s-au aprins.
Nu mai e nimeni. Toţi s-au sinucis.
Gândurile sunt confuze. Mă plimb pe străzi
Fără un tel. Sunt doar eu?
Mă sperii, zăresc o umbră.
Rămân perplex: eşti tu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună.
Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.
Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni care deşi de văd, nu te cunosc.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine...
Sunt oameni care, deşi te mângâie şi te îmbrăţişează, nu te iubesc.
Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri...

poezie de Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de jar

Oh, viaţa nu mi-a fost uşoară,
Dar când copilul te doboară,
La ceas târziu, la-ntunecare,
Aceasta şi mai grea îţi pare.
E-n suflet plâns şi-ntinăciune,
Nori negrii-n suflet şi în lume...
Plouă la ceas târziu în noapte,
Nimeni în uşă nu-mi mai bate.
Pâlpâie în tăceri uitarea,
Îndoliată îmi e zarea.
Zadarnic plâns, ori fericire,
Eu sunt mormântul de iubire
Ce s-a închis – o umbră doar...
Voi, nici nu m-aţi iubit măcar!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuraţi-vă, oameni!

Bucuraţi-vă, oameni!
Că sirena războiului
Încă nu geme,
A disperării chemare,
La lupta cea de pe urmă,
La a păcii şi a bucuriei plecare.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când noaptea, pe cer mai răsar,
Luna şi stelele,
Soarele, ce mângâie totul,
Viaţa şi florile.

Bucuraţi-vă, oameni, când încă,
Bunicii, mai pot fluiera,
Mergând, prin poieni, pe cărări,
Povestind, de-amintirile vieţii,
Purtate în încovoiata spinare.

Bucuraţi-vă, oameni,
Când, copilaşii nevinovaţi,
Mai sunt murdari de ciocolată,
Pe mânuţe şi pe la gură,
Când mai avem să-mpărţim,
O bucată de pâine, o firimitură,
La săraci, la câini şi la păsările
Înfometate din bătătură.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când în pace vă treziţi dimineaţa,
Şi când toţi ai casei
Sunt bine, sunt veseli,
Bucuraţi-vă, când ai voştri ochi,
Încă, mai pot privi, frumuseţile naturii,
În linişte, de la ferestre.

Bucuraţi-vă, oameni!
Cât mai puteţi cânta, ruga şi cere,
Divinităţii, să ne dea mângâiere,
Şi să ne ierte de toate,
Câte ştim c-am greşit,
Căci ne bate necazul la uşă,
Şi încă nu credem că vine,
Al nenorocirii, început de sfârşit.
De care, ne-am temut
Şi, vai! Cât ne temem.

poezie de Valeria Mahok (16 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafia Morţii...

În strălucirea neagră, inertă şi hidoasă,
Chiar unde niciodată o rază n-a pătruns
Aproape mi-e doar tihna, o ţâţă ticăloasă,
Din care storc cu sete pentru-al sorţii uns,
Să mă prefacă-n lume în fel şi chip ascuns...
În umbră albicioasă cu aura zdrelită,
În lacrimă de piatră, întindere de colb,
În teamă la vedere şi şoaptă ponegrită,
În cucuvea, păianjen, în liliac sau corb,
În cânt de despletire a unui glas de morb...

Şi cine sunt în faţa sorţii?...
Sunt nimeni sau sunt cineva,
Sunt peste tot şi nicăieri
Dar sunt Stafia Morţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O insulă pustie

o umbră
o speranţă
spre altă întoarcere
aşa începe povestea

revenirea
la cele ce-au fost
o altă închipuire
toate îţi par cunoscute
tu doar le vezi de aproape
de aceea ţii focul aprins
ca un semn pregătit
pentru toate corăbiile
care vor trece
nu se ştie când
pe acolo
supărător e doar visul
mare pustie
şi papagalul neadormit
care cârâie mereu
în urechea aşteptărilor
tale
zadarnic! zadarnic!
pe tine
nu te aşteaptă
nimeni
acolo...

poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere...

Şi sunt momente în care nu vorbesc...
Nu vreau să mă audă nimenea.
Nimeni să ştie ce simţăminte eu nutresc,
Şi câte lacrimi vărs doar pentru ea...

Şi sunt momente de tăcere şi ascuns...
În care harul se revarsă-n veselie...
De nimeni nu mă las pătruns,
Sunt ca un cântec mut pe o hârtie.

Şi sunt momente când nu mă înţeleg,
Deşi cunosc motivele străine...
Şi plâng în inimă ca să mă dezleg,
Să zbor spre înălţimile divine.

Şi sunt şi clipe-n care-mi este dor...
Dar dorul e departe mult de mine!...
Şi iar mă nasc, renasc şi mor
În ce mi-e destinat... să-mi fie bine!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A douăzecişiuna noapte

Am întors spatele mânios pământului –
nimeni nu se mai gândea la nimeni,
nimeni nu-şi mai aducea aminte de nimeni,
nimeni nu avea părere de rău despre nimeni,
nimeni nu mai făcea nimic pentru nimeni

Ca un bivol sălbatic am fugit de mine,
departe de zarva oraşelor şi de strigătele prietenilor,
străbăteam înălţimi de păşune să prind puteri,
să ar ogoare noi, cu sămânţă nouă,
setea s-o potolesc din izvor nesecat.
Rodul meu să fie mai bun decât aurul
şi ceea ce se va naşte din mine
să fie mai de preţ decât argintul,
iar când înălţimea adâncului se va limpezi,
odată cu zorile am să zăresc calea dreaptă
să mă întorc la mine.

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni într-un pahar cu apă

Furtuni într-un pahar cu apă
Se iscă-aşa, netam-nesam,
Noi traversăm o grea etapă
Cu cai de lemn ce mor în ham.

Demagogie, vorbe-n vânt
Sunt aruncate-n lume, semn,
Că nu e bine pre pământ,
Că încă mai sunt limbi de lemn.

Când sărăcia-i suverană
Şi chiar de-i linişte-n pahar
Balsam dacă presari pe rană
Rămâne-n gură gust amar.

Furtuni într-un pahar cu apă,
Iar noi, năieri în coji de nucă
Şi cari ce pururea tot sapă...
În lemn trist paşaport de ducă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Isobel "Izzie" Stevens (când vede inelul lui Callie): E grozav. Diamantele micuţe sunt indicate, deoarece nu se va gândi nimeni să le fure.

replică din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Raluca Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de sus, de unde sta, i se părea câteodată că şi el făcea parte din lumea aceea, că-mprejurul lui se-nvârtesc toate, prietenoase, înţelepte, tăcute ca şi el. Şi era fericit. Singura fiintă fericită! Iar când zorii mijeau şi când, liniştit urca acoperamântul să se strecoare iaraşi în noaptea vreunui pod, gândea, multumit, că n-are nici o îndatorire catre nimeni, cum nimeni n-avea către el. Şi cugeta: "Fericirea e să nu fii al nimănui, nimeni să nu fie al tău – să trăieşti singur: tu şi cerul deasupra".

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă că nu ştiu unde eşti,
Căci de voi vrea, prin noaptea de mătase,
Te-oi căuta prin versuri şi poveşti,
Şi te-oi găsi prin amintiri frumoase.

Nu-mi pasă că tu eşti departe,
Căci eu ca-ntr-un căuş de palmă,
În inimă te port mereu, deoparte,
Deşi ispitele necontenit dau valmă.

Nu-mi pasă că nu sunt lângă tine,
Căci eu te văd când închid ochii strâns,
Şi nimeni n-o să afle despre mine,
De câte ori de dorul tău am plâns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!