Stele-n mare

Într-o noapte când stelele alunecau în mare
Am ieşit în largul mării cu o barcă,
Iar ea dansa ca un copil pe apa sclipitoare,
Aplecându-se-n reverenţă pe valul de resacă.

Vâslind pe velurul lichid şi moale, violet,
Am jurat în splendoarea nopţii înstelate
Să fac curte unei anume fete, tot numai zâmbet,
Până când va ceda pasiunii mele-nfocate.

Uşoară, barca se legăna alintat şi tandru,
Iar în inima mea era atâta jind...
Într-un târziu am ajuns lângă-un flăcăiandru
Care stătea aşezat pe-o piatră, pescuind.

L-am strigat "Hei!" şi el a răspuns "Hei!"
"Cum muşcă peştele-acolo, la apă mică;
Ce crezi c-o să prinzi în cârligul undiţei,
Merlan, sardină, roşioară, sau plătică?

"În niciun fel" a zis el, algele, deşi n-au gheare,
Îmi încurcă firul, iar scoicile-ascuţite-l taie –
Îmi încerc norocul cu stelele căzute-n mare,
Acolo unde, cum vezi, toţi aştrii cereşti fac baie."

"La revedere!" de la el şi "La revedere!" de la mine,
Şi niciun chicotit în jur, nu s-a auzit nici pâs;
Atâţia oameni pescuiesc stele-n apele marine
Încât acest lucru chiar nu-i subiect de râs.

poezie de Roderic Joseph Quinn, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atracţie fatală

Eram un flăcăiandru la prima îmbarcare,
M-au numit mus şi a doua zi-am ieşit pe mare...

Io-ho-ho, mardeiaşii mei, trageţi tare!

Deşi nava abia trecuse dincolo de far,
Genunchii-mi tremurau, faţa-mi era de-un gri-murdar;

M-am târât până la căpitan şi, plângând ca idiotul,
L-am implorat să mă debarce-odată cu pilotul,
Pentru-a ajunge cu pilotina cât mai iute pe uscat,
Acolo unde pământul sub talpa omului stă nemişcat.

Căpitanul a râs în hohote şi-a strigat în gura mare,
"De-acum, băiete, până la moarte te vei legăna pe mare;
Ei îi aparţinem toţi – fulgii de spumă şi bolta cea albastră,
Vântul şi valurile – vei simţi curând că nava-i casa noastră."

Ajuns apoi timonier, am jurat cu mâna pe catarg
La fiecare voiaj că va fi ultimul pe care-l fac...
Făceam legământ după legământ, cu-ncredere şi cu curaj,
Că nu voi mai fi vreodată membrul niciunui echipaj...

Cum, zici că nava "Castelul" va părăsi-n curând acest port
Cu destinaţia Puget Sound? E vreun post vacant la bord?.
"Eşti bătrân!"... Dar cunosc marea bine, nu-s un veleitar...
Am auzit că pe "Bătrânul" e nevoie de bucătar!...

Da, pot pentru douăj de-oameni pune masa şi găti...
Nu-i aşa că, lăudat fie Domnul, mă puteţi încă folosi?...
Oh, mi-au mai rămas puţini ani de trăit sub soare
Şi-acolo vreau să mor şi să fiu înmormântat – în mare!

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se aştepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuinţare, tocmai atunci o întâlni pe Zeiţa de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiţă care este în acelaşi timp marea Zeiţă a tuturor smaraldelor. Dacă eşti în piatră, ea pare întotdeauna mare, deşi n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi şi nimic de privit. Zeiţa se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu eşti niciunde şi n-ai traversat nicio frontieră. Te simţi ca un contrabandist, deşi nu faci niciun fel de contrabandă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

La revedere, cuibuşor
La revedere, balansor
La revedere, drag zăvoi
Ne va fi dor, mult dor de voi.

La revedere, apă lină
La revedere, lună plină
La revedere, cântătoare
Până la vara viitoare.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere
Care porniseră cândva, pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă,
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta.
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără-o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere,
Care porniseră cândva pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin Ursu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ross: Mie nu-mi spui la revedere?
Rachel: Poftim?
Ross: Îţi iei la revedere de la toţi, şi eu? Ce trebuie să fac să-ţi iei la revedere de la mine? Să fiu cel mai bun prieten al tău? Să ies cu tine? Să fac un copil cu tine? A, stai un pic, am făcut deja toate lucrurile astea!

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

Ce-a fost
s-a întâmplat, cu mult mai demult decât cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare
Acolo unde trăia o fată, cine-a mai şti,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.

Am fost un copil şi ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,

cu mult mai mare decât o dragoste mare –
Şi a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripaţi,
Jinduită de ea şi de mine.

Şi aşa, nu vitregiile, ci Îngerii,
într-atât de fericiţi în Ceruri,
Pe ea şi pe mine au prins invidie -
Da! – dintr-aceasta (pe atunci,
toţi oamenii au ştiut,
În regatul de lângă mare),
Cum s-a pornit un ger, născocit din norul nopţii,
Şi a ucis-o pe-a mea Annabel Lee.

Fiind pricină invidia,
În regatul de lângă mare de-atunci, dintr-odat'
A suflat un vânt ucigaş din ceaţa îngheţului spre ea,
Frumoasa mea Annabel Lee.
Şi-ale ei rude înalte au sosit şi au luat-o
Pe un val uriaş şi au dus-o departe
S-o-nchidă sus într-un mormânt între ape
‘N-Apus de-acel regat de lângă mare.

Dar dragostea noastră era mai puternică
decât dragostea însăşi,
Chiar mai puternică decât a celor bătrâni -
Cei din trecut, cu mult mai înţelepţi –
Şi nici îngerii din Ceruri de sus
Nici demonii de jos de sub mare
N-or să poată vreodată-niciodată
să rupă din sufletul meu
Sufletul frumoasei Annabel Lee;

Pentru tine, lună din grinzi,
nu-i important să îmi prinzi visul meu despre
Ea, frumoasa Annabel Lee;
Dar eu simt cum mă dor ochii ei luminoşi,
dintre stelele niciodată ascunse de nor,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi aşa, toate nopţile-n val, mă amăgesc lângă ea...
Oh! Draga mea - dragă, a mea - viaţă, iubită mireasă,
În mormântu-i lângă mare -
În cavou-i scufundat în mare.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Horia Muntenus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechea mea barcă de pescuit

Vechea mea barcă-i trasă acum
Pe malul fluviului cu luxuriante ape,
Unde ierburile se îndoaie-n vânt
Şi unde vin vitele să se adape.

Această barcă ruginită şi uzată,
Pe care velele n-o mai încunună,
Nu va mai pluti niciodată iarăşi –
Pe vreme bună sau pe furtună.

Scândurile şi coastele-s frânte,
Scorojită şi crăpată-i podeaua,
De pe borduri i s-a desprins
Acum mulţi, mulţi ani vopseaua;

Carena-i găurită aproape peste tot,
Deschizând uşi vântului care o sugrumă.
Şi ce vitează erai când te-am lansat
La apă acum atâţia, atâţia ani în urmă,

Când forma-ţi zveltă şi prova tăiată fin
Despicau unda ca un impetuos delfin;
Erai vopsită-n nuanţe de alb, de castaniu
Şi de verdele frunzei de pin.

Ai fost triumful, ai fost mândria mea,
Gloria şi marele răsfăţ al inimii mele!
Companioana mea din anii tinereţii,
Când am ridicat întâia oară velele

Şi fanionul sus, sus în vârf de catarg:
O flamură purpurie fluturând insistentă;
Îmi amintesc cum am înălţat prima velă,
Albă ca zăpada, în briza turbulentă,

Cum am plutit în aval pe fluviu, cum am ajuns
Împreună la marea cea mare!
Oh, minunatele bancuri de peşti!
Peşti din apele fluviului şi din mare

Bântuind – în bezna subacvatică,
Scăpărând – în vâltoarea buimacă!
I-am urmărit mereu şi pretutindeni,
I-am pescuit şi i-am adunat în barcă;

Am alergat mereu pe urma lor în largul mării
Călărind pe coama mareelor sărate,
Până când cuminţi, înveliţi în solzi argintii,
Poposeau în drifter, întinşi pe-o parte.

poezie de Isaac McLellan, 1806 –1899, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând departe

Azi dimineaţă se şoşotea că vom pleca într-o barcă,
numai tu şi cu mine, şi că niciun suflet nu trebuie să ştie
de călătoria noastră spre nicio ţară şi spre niciun liman.

În acel ocean nesfârşit,
la surâsul tău atent, cântecele mele vor deveni mai melodioase,
libere ca valurile, libere de toate legăturile cu lumea.

Nu a sosit încă momentul?
Mai sunt unele lucruri de făcut?
Iată, peste faleză se lasă seara
şi-n lumina palidă păsările mării revin la cuiburile lor.

Cine ştie când parâmele vor fi molate
şi barca, asemeni unui ultim licăr al asfinţitului,
va dispărea în noapte.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În barca vieţii mele

În barca vieţii mele am navigat tare mult,
fie în zorii dimineţii, fie în amurg.
Ale vieţii valuri mereu m-au lovit,
am ieşit la ţărmuri şi am revenit.
Cu mine în barcă alături ai stat,
tu, tânără fată, viaţa mi-ai salvat.
Acuma fără tine în largul mării plutesc
şi în furtuna care vine singur rătăcesc.
În barca vieţii mele apa a intrat
şi valurile mării rău m-au scufundat.
Stihiile nopţii groaznic mă lovesc,
când bezna se aşterne, eu mă prăpădesc.
Te rog mult, iubito, fii salvarea mea,
din ghearele morţii să mă scapi aş vrea!
Din stele te coboară, de-acolo de sus
să mă scapi de Iele, cu voia lui Isus!
Ieşiţi din furtună, spre far vom naviga,
vom învinge valuri şi ajunşi pe mal,
ne vom fi alături sub cerul de cristal.

poezie de Dumitru Delcă (7 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre realităţi, unele se spun despre un subiect oarecare, dar nu sunt în niciun subiect, aşa cum "om" se spune despre un subiect om oarecare, dar nu este în niciun subiect; altele sunt în subiect, dar nu se spun despre niciun subiect (iar a fi în subiect numesc ceea ce, subzistând în ceva, dar nu ca parte, nu poate totuşi să fie în afara celui în care este), aşa cum o anumită cunoaştere gramaticală este în subiectul suflet, însă nu se poate spune despre niciun subiect, iar un alb anumit este în subiectul corp (căci orice culoare este într-un corp), însă nu se spune despre niciun subiect; altele, deopotrivă se spun despre un subiect şi sunt în subiect, aşa cum ştiinţa este în subiectul suflet, dar se şi spune despre un subiect, despre gramatică; altele, în schimb, nu sunt nici în subiect şi nici nu se spun despre un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit, căci nici unul dintre aceştia, nici nu este într-un subiect, nici nu se spune despre un subiect. Iar în general cele individuale şi una la număr nu se spun despre niciun subiect, însă nimic nu se opune ca unele să fie în subiect, căci o cunoaştere gramaticală anumită face parte dintre cele ce sunt într-un subiect.

Aristotel în Categorii, 1a-1b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, cât de uşoară...

Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat şi vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
şi visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
şi care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
şi apoi cade ca cenuşa albă.
Cum ar fi şi cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
şi tu eşti acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Uşoară, cât de uşor
e un dans sub apă.
Uşoară, cât de uşoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ţi-a zâmbit
prima dată şi ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
şi tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de uşoară e viaţa!

poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverenţă

Simt că nu-s vrut, pentru prezenţă,
Plictisitor, un emul poate,
Pierdut 'ntr-atâta dat din coate...
E timp să fac o reverenţă!

Nu-i important har, competenţă,
Că peste tot familii-s, triburi,
Haite feroce; cor de triluri
Se înalţă afon... Vreau reverenţă!

E ca la şcoală; nu-i absenţă,
Că nu-i vreun bai, totul se-ascunde
De ai talent de-a nu răspunde,
Ce nici nu ştii... Dai, reverenţă.

Toţi, peste tot îşi dau licenţă,
Ca-ntr-o prostie aliterată,
Îşi diplomând titlu-n erată,
Fără vreun gând de... reverenţă?!

Căci cum poţi să nu ai clemenţă,
Când tot se minte; titluri, nume
D-experţi mistificanţi, anume
Reciproci toţi, în reverenţă....

Totu-i într-o efervescenţă;
Potenţă-n fals, furt de valoare,
Într-o cadenţă îngrozitoare
Decadenţă, deci nu reverenţă!

Speranţa-i încă la decenţă;
Eminenţa s-aibă iar cătare,
Cum fluorescenţa-i bob din floare
Şi pom dă fruct... cu reverenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

Te-am strâns sărutându-te, Radă,
Târziu într-o noapte d-april —
Azi mai fiecare copil
Ne cäntä iubirea pe stradă.
Că oameni deşi n-au ştiut
De noi şi de tainele noastre,
Dar stelele bolţii albastre
Văd toate, şi ele-au văzut.

Şi-o stea, căzătoare din cer,
Ea mării ne-a spus sărutarea,
Şi luntrei ne-a spus apoi marea,
Iar luntrea ne-a spus la năier.
Pe ţărm erau stoluri de fete
Cu drag de năier ascultând —
Şi ele râdeau scuturând
Flori albe din negrele plete.

Iar fetele-un cântec făcură
Şi-i deteră aripi de vânt;
Batjocur-au pus ele-n cânt
Şi patima, dragă, şi ură.
Şi astfel, de noaptea d-april
În lume sunt cântece, Radă;
Ne cântă iubirea pe stradă
Azi mai fiecare copil.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina era plină de minunăţii şi era aşa de mare încât nici grădinarul nu ştia până unde se întinde; dacă mergeai tot înainte ajungeai într-o pădure cu copaci înalţi şi lacuri adânci. Pădurea mergea până la marginea mării şi marea era albastră şi adâncă. Corăbiile treceau chiar pe sub ramurile copacilor şi într-un copac era o privighetoare care cânta aşa de frumos încât până şi un biet pescar care nu-şi mai vedea capul de treabă şi de griji se oprea în loc şi asculta când venea noaptea să-şi ridice năvodul.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte

E-o noapte clară, liniştită,
Cu aer cald, dezmierdător,
Iar luna ne inspiră pace
Pe când ne-mbrăţişăm uşor.

Iar noi, sub bolta sclipitoare
A nopţii clare cu zefiri,
În braţe regăsiţi sub luna
Ce ţi se scaldă în priviri

Ne-ngăduim sărutul tandru,
Fierbinte şi răscolitor,
De mult dorit, asemeni celor
Ce şi-au jurat etern amor.

Şi astfel noi, cu pasiune,
Jinduitori ne înfruptăm,
Printr-un sărut, dintru natura
Făpturii-acelei ce-adorăm.

Şi poate, cu această noapte,
Nu vom uita acest sărut –
Cu care-am presărat cu patos
Un drum ce noi l-am început.

poezie de George Ciprian Bălan din revista "Luceafărul de seară" Botoşani (30 decembrie 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!