
Aripi prind când dorul mă apasă
Măicuța mea când dorul mă apasă
Aripi prind, prin nori, să zbor acasă,
Să-ngenunchez țărânei și virtuții,
Să depăn amintiri, în praful curții
S-adun în sân și mere dar și nuci,
S-ascult în zori și mierle dar și cuci,
Să merg la pescuit în apele cu stele
Unde-noată luna în valurile rebele,
Unde lebăda ca semn de întrebare
Gâtu-și rotunjește în razele de soare,
Unde tricoloru-i mândru în ferestre,
Cruce din istorii pe iatagan de creste.
Măicuța mea când dorul mă cuprinde
Sângele de neam ca flacăra m-aprinde
Și ard în zbor s-ajung cu nerăbdare
Să-ți ating lumina de românească floare.
Nimic nu e mai scump în lumea toată
Decât a fi acasă, pe prispă, laolaltă
Și frați, dar și bunici, frumoși nepoți
Punând cununi la stâlpii de la porți
În ochii tăi speranță mă re-ntorc
Să-mi fac din obicei izvor de foc,
Să ard îngenunchind profund, fierbinte,
Pătruns de amintiri, de vise sfinte!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre stele
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre pescuit
Citate similare
Acasă
Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Și zboară singură în noapte spre o stea.
Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârșit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.
REFREN
Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-așteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul și cu inima.
Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toți-n seară
La gura sobei, printre atâtea povestiri.
Azi, miroase-a mere coapte iară
Și a gutui păstrate pe-un bătrân cuptor
Teiul din grădina de afară
Ne retrezește al copilăriei dor.
REFREN
Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-așteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul și cu inima.
Acasă, icoană-i sacră din copilăria noastră
Acasă, e Dumnezeu cu noi duminica la masă
Acasă, ni-i ruga pusă în genunchi, ne e altar
Acasă, acasă, e Raiul unde ne întoarcem iar.
E Raiul unde ne întoarcem iar,
E Raiul unde ne întoarcem iar.
cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre religie
- poezii despre muzică
- poezii despre mamă
- poezii despre tei
- poezii despre tată
- poezii despre sărbători
- poezii despre suflet
Întruchipat în așteptare
Pe unde mergi, să-ți calc pe urme
Și unde gânduri îți rostești,
Să ți le prind din zbor, trupești
Să le adulmec, să mă îndrume?
În care timp, din calendar,
Îți pui amprente de solstiții,
Să-ți caut ierni din dispariții,
Să știu când vara o porți dar?
Pe care pagini le citești,
Să-ți pătrund literă în pupilă,
În priviri caste de-o idilă
Trupul de iris să-mi clătești?
În care anturaj te învârți,
Să-și sorb din dulcele de albină
Din zbor floral de balerină,
Să mă încânt, când taci și asculți?
Pe când să te aștept, senină
Ca Soarele spălat de nori,
Cu raza să-mi topești fiori,
Să mă aprind... cum Luna, plină?
În care stea sălășuiești
Și când cobori, din nou, lumină,
Să-ți ating luciu-n cer, ce-anină
Privirea mea, de mă zărești?!
Neștiut sunt, ca noua floare
Din fulg de iarnă... în așteptare.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iarnă, poezii despre flori, poezii despre tăcere, poezii despre nori, poezii despre lună plină sau poezii despre lectură

Cum mai arăți, măicuță blândă
Cum mai arăți, măicuță blândă?
Poate albită și mai scundă,
Mai înțeleaptă, mai plăpândă...
Și-aș vrea s-ajung într-o secundă,
Să-mi treacă dorul ce mă doare,
Acum, în prag de sărbătoare.
Cum mai arăți? Poate mai tristă,
Și bolnăvioară... stând pe prispă
Poate îngâni o doină veche,
Privind cățeii în pereche,
Ce șed lipiți cu duioșie,
Să ai și tu, tovărășie...
Cum mai arăți, mamă duioasă?
Aș vrea să zbor până acasă,
Să văd ograda și grădina...
Să știi măicuță, eu port vina
Că mi-am dorit s-ajung departe,
Însă speranțele-s deșarte...
Ce straie porți, mamă iubită,
Tot vesta veche, ponosită,
Ce-o croșetai când eram mică?
Mai porți miros de levănțică?
Mai porți aleanul ce mă doare,
Mai porți în gânduri frământare?
Cum mai arăți măicuță blândă?
Poate de dorul meu, mai scundă...
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înțelepciune, poezii despre vinovăție, poezii despre tristețe, poezii despre secunde, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Zbor cu gândul la urmași
N-ai cerut, dar eu îți cer
Să-mi dai pasărea din cer,
Dă-mi și-un fluturaș de vrei
Chiar din cioculețul ei,
Să mă-atingă, să-l ating,
Dorul de tine să sting,
Să nu mai fiu supărat
Că soarta ne-a-ndepărtat.
Tu ești Pasărea Măiastră,
Zboară fin în vraja noastră,
Ca să-ți pun în sirinx nai
Să-ncântăm pe Domnu-n Rai,
Să fim păsări cântătoare,
Plini de zbor și de candoare
Cu aripi de fluturași,
Și cu gândul la urmași!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre fluturi, poezii despre supărare, poezii despre inocență, poezii despre gânduri, poezii despre dor sau poezii despre aripi

Un zbor din iubire
Fluturi o floare
Pământ roditor
O adiere de vară
Un soare orbitor
Un gând satanic
Vise destamate
Un ceas nemernic
Te-a luat departe
Vreau să fiu fluture
Să zbor în neant
Un zbor din iubire
Din drum nu te abat
Fluture nevinovat
Aripi transparente
Te veghez pe însetat
C-un sărut pe frunte
Când zorii vor veni
Voi fi cine stie unde
Rătăcită printre ierni
Dorul mă ascunde
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut sau poezii despre nevinovăție

Dor
De-aș fi eu cumpănă-n răscruce,
I-aș iscodi pe trecători,
De unde vin și-unde s-or duce,
De au văzut dorul în zori;
De-aș fi troiță în cărare,
Pe babe, pân s-or închina,
Le-aș pune-aceeași întrebare:
Văzut-ați dorul pe-undeva?
De-aș fi eu pod, pe râu, în vale,
I-aș strânge apele ce-i curg,
Să-mi spună albiile-i goale,
Unde e dorul, în amurg,
Iar pe-noptat, ca și o fată,
Aș întreba Luna mereu,
Sub care boltă înstelată
Visează-acuma dorul meu (?);
De-aș fi clopotnița bătrână,
Aș întreba întregul sat,
Din deal, de sus, până la stână,
Cu dorul, ce s-a întâmplat?
Căci
parcă s-a înstrăinat,
În uliță, când rar apare,
E-atât de trist, și-nlăcrimat,
Pe-o filă numai de scrisoare.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, citate de Valeriu Cercel despre văi, citate de Valeriu Cercel despre timp, poezii despre scrisori, poezii despre bătrânețe, citate de Valeriu Cercel despre bătrânețe, poezii despre apă sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Miez de stea
Cad tencuieli din cerul plin de stele
Pe răsăritul meu de dealuri și vâlcele,
Unde florile s-ascund la tine-n sân
De când iubirii veșnic mă supun.
Cuvintele-s rostite în geamul singuratic
Pe unde iese-n lume mânzul meu sălbatic,
Aleargă-n gândul lui fierbinte și dulceag
Ca fulgerul pe-o dâră de amintiri în prag.
Tu îl aștepți s-alerge sub așternut de lună,
Să cânte ne-ncetat la a iubirii strună
Până cenușile din tencuieli cerești
Se transformă în stele și povești.
Mă cheamă netezirea zvâcnirilor dorite,
Sângele pulsează în curcubeie sfinte,
Îmi pui iubirii aromă în cafea,
O sorbim fierbinte în propriu-i miez de stea.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate
Visându-l pe Li Bo
Când mă despart de morți, îmi stăpânesc suspinul,
dar despărțirea de cei în viață mă scufundă într-o durere permanentă.
La sud de Yangze se află un teritoriu al febrei și al molimei;
nici un cuvânt nu vine din exil.
Totuși, vechiul meu prieten mi-a pătruns în vise,
dovadă a cât de apropiați am fost.
El nu mai arată așa cum îl știam,
Iar drumul e atât de lung mai lung decât mi-aș fi putut închipui.
Spiritul lui a venit de acolo unde crângurile de arțari sunt verzi,
apoi s-a întors înapoi de unde venise, abandonând-mă în ținutul întunericului.
Acum când tu ești prins în păienjenișul legilor
cum de mai porți aripi pentru zbor?
Luna în scădere îmi luminează grinzile camerei,
dar mie mi se pare că acolo se vede strălucind chipul tău.
Acolo unde te duci apele sunt adânci, valurile învolburate
Ai grijă, nu lăsa dragonii dragonii cu coarne să te rănească!
poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre viață, poezii despre verde, poezii despre prietenie sau poezii despre moarte

De dorul tău
de dorul tău
mă sting încet și în tăcere
într-un amurg
ce pot a cere?
decât un cer cu stele,
să-mi lumineze calea
să nu greșesc cărarea
către tine
de dorul tău...
as trece munții
de dorul tău...
as trece ape
de dorul tău...
m-aș face înger,
să pot să-ți fiu aproape
să pot să te ating
și să-ți șoptesc
că încă te iubesc...
poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre munți, poezii despre greșeli sau poezii despre declarații de dragoste

Dorul de mamă
Blând surâs cu plete albe,
Cu riduri nenumărate,
Tu mi-ai dăruit viață,
Mi-ai pus inima în carte.
Stâlpii casei mă așteaptă
Să revin mereu la tine,
Ca să văd la bătrânețe
Cum o duci, de-ți este bine.
Te aud oftând din poartă,
Dorurile te apasă,
Singură ești în ogradă,
Singură te-așezi la masă.
Zarea, cerul te-nconjoară,
Soarele îți bate-n geam
Și te bucuri când la ușă
Mai apare câte-un neam.
Însă-n lacrimi, sub năframă
Pe noi mamă ne aștepți,
Sufletu-ți este în noi,
Frații buni, ai tăi băieți.
Facem și noi ce se poate,
Ne rânduim omenește
Să aducem zâmbete
Mamei care ne iubește.
Cât suntem încă în lume
Și acasă cât te știm
Mai venim la o poveste,
Dorul să ni-l ostoim.
Rămânem pe mai departe
Tot copiii tăi iubiți,
Nu uităm că noi suntem
Și la rându-ne părinți.
Mama scumpă, stâlp la casă,
Ține-o, Doamne, cât de mult,
Locul ei fie sub soare,
Nu sub iarba de mormânt.
Vrut-am s-o luăm la noi,
S-o știm bine și aproape,
Dar cum nu era acasă
Se simțea în val de ape.
Readusă-n bătătura
Unde, Doamne, ne-a crescut,
Se simți iar fericită;
Oare bine am făcut?
Mamă, sufletul meu sfânt,
Vis frumos precum o floare,
Mi-ai dat viață, eu îți dau
Dorul meu din depărtare.
Am să vin pe prispa casei
Ca să depănăm povești,
Să te știu fără de cazne
Cât pe lume mai trăiești.
Sărut mâna și obrazul,
Iartă depărtările,
În viață pentru noi
Rămâi tu și dorurile!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare sau poezii despre zâmbet

Să zburăm spre stele...
Sunt cu ochii pe tine,
Nu-mi părăsi speranța,
Nu ieși pe ușa
Unde-i lipsă clanța.
Mai bine intră-n mine,
În domul de iubire,
Te voi simți un înger
Cu zbor în prelungire.
Ne-om ostoi în farmec
Din ochii tăi țâșnind,
Aș vrea să-mi fie viață
Un dulce labirint.
Să ne ascundem gesturi
În fapte împlinite,
În ochii tăi doar stele
Ce mă ating, fierbinte.
Luminile să curgă
Din oglinzi în cafele,
Speranța să ne pună
Clanțe în vâlcele.
Să ne ascundem ritmic
De lume printre flori,
Să zburăm spre stele
Pe aripi de cocori
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ritm sau poezii despre ochi

Rondelul dorului
Mă las purtat de-un gingaș fior
Când mă cuprinde dorul de tine;
Pe aripi de-amintiri, mă scobor
În trecutul cu luciri adamantine.
Mă-ncinge-ades ceva ispititor
Cu-nțelesuri adâncite-n mine,
Mă las purtat de-un gingaș fior
Când mă cuprinde dorul de tine.
Când luna se-oglindește-n pridvor,
Visul se chinuie dorul să-mi aline,
Și-mi pune-n ochi al lacrimii izvor.
Păstrând speranța vremii care vine,
Mă las purtat de-un gingaș fior.
rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre Lună

Iubirea mângâie cuvântul
În ochii mei sălbatici de curiozitate
Pasărea singurătății și-a pierdut zborul,
Sufletul iubirii în arhitectura străveche,
Prin noi gesticulații, renaște fiorul.
Aștept îmbrățișări pe ulițe ascunse
Unde câinii latră luna măreață, rotundă,
Unde săruturile fac șezători la porțile
Satului topit în bucuria profundă.
Uit sincronizarea în zbor de păpădii,
Mirosul tău de stele împlinește-avântul,
Redirecționez în hematii lumina poeziei
Unde iubirea mângâie cuvântul!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini
Acolo...
Acolo unde murmură izvorul
Și printre stânci coboară neînfrânt,
În valea unde lăcrimează dorul,
Pe firul ierbii legănat de vânt...
Acolo unde-n lunca solitară,
Pândește Luna dintr-un colț de cer
Și-același cânt de nai și de vioară,
Îl regăsesc prin orișice ungher...
Acolo unde codri goi oftează
Când rândunelele în zbor se duc,
Când rând pe rând cocorii emigrează
Și se usucă frunzele de nuc...
Acolo unde-s toamne-mbelșugate
Iar primăverile nicicând nu mor
Și unde iernile-s de basm prin sate
Iar cerul verii n-are niciun nor...
Acolo unde marea-și cheamă valul
Să mângâie nisipul iar și iar
Și Dunărea îmbrățișează malul
Urmându-și tainic drumul milenar...
Carpații-și pun cununi de flori pe creste
Și sunt păstori cu turme la păscut,
Acolo e-un tărâm ca de poveste,
Acolo-i țara-n care m-am născut...
poezie de Violeta Andrei Stoicescu (1 decembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vioară, poezii despre vară, poezii despre stânci sau poezii despre sat

Să zburăm înspre soare
Iubirea mea cu ochi frumoși ca crinii,
Revino din nou la mine!
Că sufletul îmi tânjește de dor
Și aș vrea să am aripi, să zbor!
Să zbor până la soare și lună,
Să-ntreb de ce nu mai suntem împreună
Și unde este dragostea cea nemuritoare,
De ce-a dispărut ca un val de mare.
Ea apărut ca o scânteie
Când te-am văzut pe tine, femeie
Dulce ca un fagure de miere
Și frumoasă cum e luna-ntre stele!
Vino, iubirea mea, cu miros de crin
Ca durerea să-ți alin
Și să-ți sărut obrazul moale, ca să-ți crească aripioare!
Să zburăm înspre soare, hai, vino, iubirea mea cea mare.
poezie de Vladimir Potlog (12 decembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre crini sau poezii despre apicultură

Floarea mea, frumoasă floare
Floarea mea, frumoasă floare,
Cu nume de sărbătoare
Ai pământul sub picioare,
Fruntea în stele și-n soare.
Ai gura dulce izvor
Din adâncul munților,
Sub veșnicul tricolor,
Simbol sfânt pentru popor.
Nu lași viața pusă-n sponci,
Scoți rubinele din scoici,
Te întreci cu mii de doici
Ca să faci statui din roci.
Floarea mea, floare cu rouă,
Să-mpărțim viața-n două,
S-o lăsăm curată vouă,
Urmașilor sub stea nouă...
Noi suntem în curtea țării,
Din Ceahlău în largul mării,
Lărgim trecerea cărării
De cu zori în pragul serii...
Nu uita floare frumoasă
Că ești visul de mireasă,
Ești lumina de acasă
Când m-aștepți la pusă masă.
Vreau să te privesc profund,
Să-ți cinstesc gândul rotund,
Să îți spun ce-am spus demult
Ești înger crescut din lut...
Floarea mea, frumoasă floare,
Cu nume de sărbătoare
Ai pământul sub picioare,
Gura dulce-n sărutare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări sau poezii despre simbolistică

Reintrarea în stalactite
Orizonturi răsucite, răsucite, împletite
În oasele mărunțite în transpuse stalactite
S-ar da huța zi și noapte pe sub razele de lapte
Care curg în cupa vieții din steluțele răscoapte.
Adunăm în sân cu dorul flacăra unei iubiri,
Căutăm să punem aripi pe cuțit cu străluciri,
Iadeșul în zbor cuprindă orizonturi răsucite
Și în larg de împliniri reintrăm în stalactite!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre lactate sau poezii despre foc

Amor cu rimele-n cruce
Aleargă codana sub flori de cireș
În adierea dulcii primăveri,
Se bucură de soare, mușcă din vers,
Frumoasă-i și azi ca și ieri...
Brațele-i mângâie stelele în zbor,
Voinicește o prind de mijloc,
Aleargă, aleargă codana cu dor
În clipa iubirii cu foc...
Și nu aleargă în vise pătate,
În găuri mai negre ca ochii minciunii,
Ea luminează speranța-n cetate,
Deoache pământul și-i stinge cărbunii...
Izvorul de viață apasă pe buze
Surâsu-i ca mierea iubirii, mai dulce,
Înoată cu mine între fluturi și frunze
Și facem amor cu rimele-n cruce!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre versuri, poezii despre primăvară sau poezii despre poezie

Cenușa epavei
Sunt cenușa epavei dragostei mele
Lunecând pe umbre și pe ape,
Te țin în pieptul meu mereu aproape
Aprinsă printre stinse stele.
Sunt jertfa florilor tăiate scurt
De foarfeca urzelilor tăcute,
Unde rădăcinile-s cuvintele născute
De-a picta durerile-n sărut.
M-am prosternat la visele rebele,
Am pus pe buze fluturi să zâmbească
Din neprihănita ie românească
Pe care-o porți prin ciocârlii spre stele.
Sunt văduvit de netezita iască
A partiturii pusă-n umbre lungi,
Cenușa-n zbor alungă îngeri ciungi
Când vor în locul meu să te iubească.
Te-mbrac în mii de ii cu nestemate,
Cu maci aprinși în lanurile de grâu,
Un tricolor îți pun frumos la brâu,
Spre veacuri în iubiri nemăsurate!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi
Ochii tăi sunt pajiștea viselor mele,
Cuvinte scrise cu raze în cerul de stele.
Mă înec în privirea ta, cum în cer,
Îngerii se pierd în zborul stingher.
Flori de albăstrele porți în priviri,
Podoabă regală în mări de iubiri.
Sunt țărmul ce ritmic îți poartă
Iubirea și dorul prin propria soartă.
Aș vrea-n buchetul iubirii cu dor,
Să fiu trăsnit de-al dragostei fior.
Să intru des în zborul inimii tale
Să-ți aduc etern tornade de petale.
Ochii tăi să zburde printre stele
Cu aripi de îngeri prin aripile mele!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tornade