Octombrie, cer şi brumă de şoapte, odihneşte-ţi pasul într-o fărâmă de gând. Hrăneşte-mi sufletul veşted şi flămând de fiorul blând al iubirii. Zâmbeşte-mi cu soare firav şi braţe de vânt năvalnic. De pe o ramură să-ţi cadă fericirea proaspătă şi aromată ca o gutuie coaptă. Să muşc din ea cu poftă şi să nu mai simt niciodată frigul răului!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mugur de coastă

Femeie, tu, mugur de coastă
Cauţi pieptul să înfloreşti.
In fruct, gingaş să rodeşti,
Apetisantă şi coaptă.

Ţie frică de iarnă, toamnă...
Ascunde-te-mi sub mână
Ca o gutuie ambră, coaptă
Să te mângâi in şoaptă,

Inmuiată, goală şi caldă!
Să muşc din tine cu poftă,
Pe buze să te simt, sevă
venină.
Fără de care, sunt ramură
uscată..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să-ţi respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinţi peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruţi uşor şi trecutul se topeşte într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simţurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poţi să-mi picuri fericire în sânge, dor şi dependenţă în inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în braţe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îţi simt lipsa.

Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum te-aş fi putut găzdui într-o poveste? Să-ţi fie literele vii, senine şi pline de înţeles ca o fărâmă de bunătate într-o lume aglomerată de rău infinit. Aveam să te scriu frumos, cursiv şi lizibil pe margini de văzduh abisal, respirând atingerile goale, pierdute în deşertul uitării. O să ne treacă în fugă prin suflet iernile pline de alb şi frigul viselor împlinite pe jumătate. Privirea ta atât de plină de întreg m-ar putea izbăvi de temeri, cucerindu-mă uşor şi profund, aruncându-mi trupul în dorinţe mocnite, absorbite treptat de poftă şi dor. Ne vom strânge în braţe la început de februarie, tăcuţi, plini unul de altul până la infinit. Poate adevărul de azi ne va fi ghid în ispite şi drumul anevoios, împletit cu umbre de necunoscut.

Andreea Palasescu (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă visele ar fi culori te-aş lăsa să-mi pictezi sufletul pe o fărâmă de primăvară. Şi două gânduri proaspete, indecente şi atât de stângace prin cuminţenie, ar face să ne fie răsărit pretutindeni. Aripi de zâne mustind a praf de stele şi viaţă, fluturi şi surâs candid de soare ar strânge în pumni de trecut veşted toate răutătile.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită cine eşti în umbra palidă a privirilor mute, uită-mă provizoriu printre scrum şi egoism aspru judecat. Dacă mi-e frig, dezbracă-ţi carnea din lut moale şi-mbracă-mi sufletul cu apus. Muşcă hotărât şi plin de poftă lumini care-şi varsă dorul cu patos de gând. Sunt flămândă de tăceri care răsar melancolic din trăiri atinse lasciv, cu vârful buzelor mute, pe jumătate. Dăruieşte-mă viselor, te implor! Altfel o să plec şi n-am să-ţi mai fiu. Nici azi, nici mâine, nici trecut de împărţit cu plăcere într-o bucată proaspătă de amintiri. Ca şi cum niciodată, înţelegi? Aşa zic mereu. Pe urmă dau peste tine stingher într-un colt îngropat de suflet. Ce-o fi însemnând niciodată ăsta? Poate-i sinonim cu veşnicia...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbeşti cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene şi pasu-ţi tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri şi de atingeri sub un gând răpus,
Ţi-e toamna har şi veşnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-aşezăm în pribegia nopţii, cu şoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiţi de un păcat măcar, tăcuţi şi fericiţi sub talpa sorţii.
Şi să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii şi suspin, o mângâiere şi-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ţi-e destul, s-o-mpărţim ca pe-o gutuie coaptă?

Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei şi muze şi ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit şi lacom şi deplin
Eu vin şi uit că ţi-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?

poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau suflete care aruncau păcate într-o fărâmă de Rai. Şi dintr-o dată visele străbăteau goale furtuna gândurilor tăinuite într-o şoaptă de rouă. Timpul desena amintiri. Erau suflete în care liniştea curgea lin ca o boare de vânt răcoros. Unde era fericirea?

Andreea Palasescu (17 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă goliciunea zărilor întunecate în ecoul norilor cenusii. Cuprinde în palme zâmbetul senin al tăcerii şi umbra viselor purtate pe genele lungi ale şoaptelor din amurg. Ascunde-mă de suflete călătoare şi mângâie cu dorul firav, lacrima vântului care atinge tandru umerii goi. Vino de nicăieri şi acoperă ropotul ploii cu suspinul cald al iubirii, într-o noapte rece de octombrie...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om flămând de iubire, nu te pripi! Te-aş lua de mână într-o doară, fără explicaţii. M-am pierdut pe mine, căutându-te. Într-o lume în care fericirea nu e mai mult decât un răsărit de toamna târzie..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet de vânt, opreşte-ţi dansul lin şi cuprinde-mi inima într-o dulce îmbrăţişare! Lipeşte-ţi obrazul cald de sânii goi şi hai sa pictăm amintiri pe cerul senin. Te regăsesc veşnic prin gânduri, ca o şoaptă legănată uşor pe gene într-un tainic vis. Mâinile albe îmi ating trupul şi apoi coboară agale sărutând flămând formele dorinţelor vii. Sunt gata să înfrunt o lume şi să câştig fiecare bătalie la braţul tău. Fiorul gândurilor nespuse străbate drumul meu spre fericire şi răsăritul iubirii într-un surd abis! Tu eşti vara mea!

Andreea Palasescu (31 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram atât de mici. Doar rugăciunea cu graiul ei în Duh şi simplitate ne aducea smerenia în cer, la picioarele Lui Dumnezeu. Le-am fi sărutat şi-am fi plâns dar lacrimile ne erau sărace şi pline de nevrednicie. Şi cum s-aducem Raiul în noi, fără aripi? Cum să căutăm chipul iubirii într-o fărâmă de gând pribeag? Cum să nu ne înghită hăul deznădejdii oarbe?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se poate oare să muşc din primăvara crudă şi să-ţi simt gustul de ispită? Cum se poate să-mi rumineze inima natângă cu graiul ei peltic fiecare clipă de furie şi extaz lacom?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi curge prin pori dominaţia ta. Închid ochii să-ţi simt gustul, prelung, intens, meritat. Diferit de străinii care amestecă zorii proaspeţi cu întunericul veşted. Mestecă asfinţit în gurile mari şi cerşesc viaţă. Ce umbre!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am rosti, te-ai pierde. Mai bine să-ţi păstrez toamna în palmele mici. Şi când adie vântul proaspăt să-ţi simt parfumul în fiecare gând...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îmi plăcea să-i văd sufletul înflorind. Ca mugurii de dor, proaspeţi, însetaţi de fiorul vieţii, ca raza de senin pe-o cunună de albastru văzduh. Îmi plăcea să adorm cu gândul iubirii şi noaptea când e mai blândă lumina viselor, petale din Rai şi praf de stele aveam să-i prind în părul bălai. Îi râdea inima mică, la margine de gând, cu regăsire şi freamăt încropit sub tăcerea asfinţitului.

Andreea Palasescu (24 septembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mi-ar fi după voie te-aş iubi într-o deplină tăcere. Cu fiecare inspir de clipă fragedă, cu fiecare asfinţit însigurat de aprilie ţi-aş îmbrăţişa sufletul ostenit. Într-o aglomeraţie de gânduri, dezbrăcându-ne uşor de ispite şi raţiuni hâde, în opoziţie clară cu vanitatea, ar curge timpul spumegând în valuri de vreme efemeră. Poate n-ar fi nimic în fond, doar o fărâmă de linişte menită să-mi potolească setea de tine. Am râde în hohot pe un picior de primăvară târzie, aruncând regretele în hruba uitării. Oricum n-au nici un rost.
Am gustat cu poftă toate emoţiile. În goana aceasta aclamată de străini lacomi m-am împiedicat de fericire. De atunci şi până acum îmi şchioapătă sufletul. Nu vreau nimic. Nici să mă cerţi, nici să mă aperi cu stângăcie de răutate. Ai clipit şi ti-am prins de gene raze de soare. Să nu-ti fie frig sau întuneric. Şi mai cu seamă să nu uiţi niciodată drumul înapoi...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De multă vreme îţi umblă paşii viselor prin gândurile nopţilor blânde. Timpul apune în zâmbetul tău cald şi dimineaţa culeg în palme roua parfumată a dorului firav. Eşti hrana unui suflet flămând şi lumina care mângâie întunericul nemuririi. Eşti lumea în care se odihneşte sufletul meu...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te regăseam adesea hoinărind agale prin negura gândurilor târzii. Mi-era dor de mângâierea ta şi câteodată visele adormeau în tăcerea zărilor albastre, asteptând răsăritul zâmbetului blând. Urmele paşilor tăi desenate pe nisipul fin oglindeau chipul amintirilor într-o dulce închipuire. Te rog, ai grijă de sufletul meu! Opreşte timpul şi lasă-mă să-ţi cuprind inima scăldată în razele dorului, într-o dimineaţă senină de septembrie...

Andreea Palasescu (5 septembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am rosti, s-ar alege praful viselor din esenţă. Am prinde contur şi zâmbet de sufletele robite. Ne-am domoli şi s-ar aprinde jarul iubirii în măruntaie. Fărâmă de hazard, bogată în amintiri culese pe furiş la margini de apus. Nimic mai mult. Eu nu te-aş povesti. Orator bun n-am fost niciodată. Mă pricep la cârpit şoapte şi împletit fior de lumină în tăcerea întunericului. Mă-nfurii când îmi scapă printre degete bunătate. Aşa mi-e de stingheră inima...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea iubirii

Îndreaptă-ţi, iubito,
privirea către mine,
cu ochii tăi albaştri ca marea
şi lasă-te dusă de vânt
în zări neştiute de nimeni.
De ce îmi opreşti tic-tacul inimii,
când vreau să-ţi dăruiesc o rază de soare?
Priveşte câmpul înverzit
şi albul florilor de peste tot,
vino, iubito şi strâge-mă în braţe
să-ţi simt sufletul candid.
Nu părăsi iubirea, că-i păcat,
este un dar divin
ce trebuie păstrat.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!