Spirala

Alunec pe-o lume-n spirală,
cu ochii pe-o treaptă în plus,
rotindu-mă iară şi iară,
dar cad, iar căderea e-n sus.

Îngheaţă privirea-mi uimită,
căderea se-opreşte şi ea,
căci toată spirala se-agită,
întinde o mână, mă ia,

şi-ncepe o nouă rotire
cu mine urcând un abis,
şi cad, şi mai urc o clipire
spre vârful spiralei din vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

E multă tristeţe pe-o hartă
în care, poteci paralele,
cu spini sau abis între ele,
te-anunţă că viaţa nu iartă.

Sunt oare şi lumi diferite,
în care, pe-o hartă mai bună,
potecile se împreună
şi merg mai departe lipite?

Există o singură lume
în care iubirea aşteaptă
un semn, o privire, o şoaptă,

a celor ieşiţi dintre hume,
sau, doar, o alegere-anume,
pe scara cu-o singură treaptă?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decenţă

Ai ascultat tăcerea cu care frunza pică?
Podoabă nelipsită a verdelui din pom...
Căderea ei e moarte, căci nu se mai ridică,
De multe ori căderea e-aceeaşi şi la om.

Căderea ei lipsită de orice tevatură...
Ar trebui în suflet să simţi o despărţire
Ea, în oceanul vieţii a pus o picătură,
Din care viaţa ta să poată să respire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi-mi căderea!

Opriţi-mi căderea!
În vale, Iarna
îşi întinde braţele,
gata să mă acopere
cu venele ei albe
ce se preling lasciv
de-a lungul
corpului meu,
prefăcându-mă
în stană de gheaţă.

Nimic nu-mi poate opri
împietrirea,
nimeni nu mă poate salva.
Privind înapoi,
nostalgic,
mă preschimb
într-o tristă statuie
ca femeia lui Lot.

Opriţi-mi căderea!
Valul acesta de frig
care-a năvălit
intempestiv în mine,
îmi solidifică
tot sângele.
În capilarele dilatate
curgerea s-a oprit,
ţintuindu-mă locului,
într-o nemişcare
mută şi surdă.

Mă cuprinde un somn
tandru,
de uitare
de mine,
şi de toţi.

În sfârşit,
nu mai sunt!
Ba nu, sunt Sus,
Sus de tot!
Urc...
Mă înalţ...
În mine pătrunde,
încet,
tot Înaltul,
căderii mele.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (octombrie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiunea

Frumoaso cu ochii tăciune
pierduţi pe-o frântură de vis,
îndreaptă-ţi privirea şi spune:
îmi eşti tot ce-n noapte-ai promis?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior pe-o urmă de ecou

Mergea pe valea unui râu
Ce şerpuia prin munte
Şi etala un mic desfrâu
De străluciri mărunte
Acelui ce, pe-o punte,
Voia la gânduri frâu.

Nu reuşea – povara lor
Îi apleca privirea
Spre râul ce, seducător,
Îi agita simţirea
Trezindu-i amintirea
Şi-n piept, un vechi fior.

Molatic, undele duceau
Spre locuri neştiute
Şi clipe ce se depărtau,
Şi chipuri cunoscute
Din zile petrecute
Când stelele cântau.

Din unde reci, ca un cadou
Al râului din munte,
Un alt fior, puternic, nou,
Cerea să îşi descrunte
Privirile, pe-o punte
Şi-o urmă de ecou.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trist când căderea dinţilor coincide cu căderea frunzelor.

aforism de Mihail Kuzmin din O casă încălzită cu utopii, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul razei care piere

Alunec printre gânduri ca o rază
ce, printre ramuri, îşi urmează calea
spre un lăstar ce-şi încetează jalea
când simte cum pe frunte i s-aşază.

Nu ştiu nici eu, nici ea, nici lumea toată,
ce voi găsi la margine de gânduri,
dar merg, şi merg, lăsând în urmă rânduri
ce par lăstari pe-o ramură uscată.

E, oare, bucurie, sau tristeţe
în raza care mângâie, în joacă,
lăstarul care creşte-n frumuseţe?

Va fi o floare care o să placă
şi raza l-a hrănit cu-a sa blândeţe,
apoi s-a stins, încet, în el. Dar dacă...

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea soarelui şi căderea frunzelor dădeau ceasului de toamnă o gravitate îngândurată.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Corynna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iatacul norilor

O ceaţă deasă curge peste dale,
pe-o stradă-n care totu-i nemişcat,
şi face ca luminile banale
să pară candelabre-ntr-un palat.

Iar la lumina lor, ca pe o scenă,
o balerină-alunecă uşor,
plutirea ei lăsând în urmă trenă
prin aerul ce pare-acum un nor.

E-atât de naturală, de frumoasă,
în dansul pe o arie de vis,
încât privirea-mi fuge, curioasă,
spre scena care-n noapte s-a deschis.

M-apropii şi-o cuprind cu aripi blânde
- sunt lebădă pe apa unui lac -
în dansul ce, prin ceţuri fremătânde,
mă poartă spre al norilor iatac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul durerii

Simţeam, în piept, durerea din tăieturi de stâncă
Ieşită dintre neguri în calea unui val
Ce mi-a-ntrerupt plutirea-n neliniştea adâncă.

Mă încleştasem bine, cu ochii către-un mal
Ce îmi părea limanul, scăparea dintr-o mare
Cu răbufniri de sare pe-o rană în carnal.

Era un ţărm sălbatic, o oază, o-ntâmplare,
O linişte de-o clipă, o mână de nisip
Din timpul dintre valuri ce-l are fiecare

Şi eu, strigând spre ceruri durerea-mi fără chip.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad. Fireşte, cad, întotdeauna cad. Cad într-un gol imens, negru, ca un con cu vârful în jos, dar niciodată nu ating vârful conului. Ca şi cum coşmarul nu ar fi strivirea finală, ci însăşi căderea nesfârşită.

Cristina Nemerovschi în Sânge satanic (2010)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce ştiu că îi plăcea,
A razelor de Soare şi-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerşetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, şi cad, şi mor,
Să fie vinovate şi gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioşie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină şi umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu ştiu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Şi-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalţă prin florile de gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger în lumea nouă

L-am căutat în jurul meu o vreme
Şi nu era. Plecase. L-am pierdut!
Nu m-aş fi aşteptat, n-aş fi crezut
Că va pleca şi n-o să mă mai cheme,

Că aripile-i albe, ne-ntinate,
Îşi vor întinde umbra într-un zbor
Îndepărtat de vechiul călător
Pe care l-a-nsoţit, un timp, în toate.

Îl văd prin gânduri, dincolo de zare,
Prin ceaţa care-mi strigă în priviri,
În fulgerări de magice sclipiri,
Plutind spre-o altă lume, viitoare.

A fost, în mine, înger şi lumină,
Iubire-n dans de aripi i-am fost eu,
Dar nu mai e, nu, nu mai e al meu,
Nici alb nu e în noua lui grădină.

E-un mugur ce aşteaptă, plin de rouă,
Pe-o ramură-nflorită atârnând,
Cu veşnicia primăverii-n gând...
Un înger vechi pierdut în lumea nouă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul fluturilor

Fluturii nu vor înceta să zboare...
Refuză să creadă în popasul pe-o floare
Şi când se vor plictisi de ea
Vor zbura-n noapte, picătură de vis,
Spre polenul de pe stelele Căii Lactee.
Şi va veni o nouă zi
Când vor poposi pe-o creangă, pe un umăr,
Sau chiar pe mâna mea,
Iar atunci îi voi privi,
Cu teama că o altă viaţă le va fura lumina din ochii mei.

poezie de Camelia Rogojinaru din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ziseră şi făcură. Se gătiră de drum, îşi luară fiecare desăguţa d-a umeri, în care baba puse pe fund basmaua bărbatului ei, iară unchiaşul ştergarul cel vărgăţel al neveste-sei, şi apucară unul spre răsărit, iară altul spre apus. Nouă zile şi nouă nopţi se duseră, se duseră, şi iară se duseră. Întrebară şi pe bun şi pe rău, pe mare şi pe mic ce ar face ei ca să poată avea un copil. Ceea ce le spuseră să facă ei răspunseră că au tot făcut, dară în deşert. Ei căutau să le spuie cineva altceva, ce nu ştiau ei, dară nu-şi găsiră omul. A zecea zi sculându-se unchiaşul, ieşi afară să se spele, ca să pornească la drum mai departe. Când luă ştergarul să se şteargă pe ochi, ce să vază? Trei picături de sânge pe dânsul. El îşi zise: "Trebuie să mă întorc acasă, căci Dumnezeu ştie ce va fi păţit baba mea." Întinse unchiaşul la drum. Nu mai căuta nici de mâncare, nici de odihnă, şi se întoarse acasă cum plecase.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie 9

Am să te iau ca pe-o femeie nouă,
Ca şi când nu te-am avut nicicum
Şi-am să-ţi sărut a ostenelii rouă,
Ca plată-n urma tandrului consum.

Am să te iau ca pe-o femeie 8,
Al necuprinsului întortocheat simbol,
Ca patimă atâta cât mai pot,
Alături de cafea şi de alcool.

Am să te iau ca pe-o femeie 7,
Ca pe-o desăvârşită fantezie
Şi-a nopţilor catifelate şoapte,
În zori se vor preface-n poezie.

Am să te iau ca pe-o femeie 6
Şi am să te iubesc fundamental,
Nebun şi incurabil fără şanse,
Nepământean, fatitic şi total.

Am să te iau ca pe-o femeie 5,
Am să te iau cu foame şi cu sete,
Fără temei, reflecţii sau lozinci,
Călcând peste orgolii şi regrete.

Am să te iau ca pe-o femeie 4,
Am să te iau flămând şi natural,
Direct, fără scenariu sau teatru,
Desăvârşit, sublim şi imoral.

Am să te iau ca pe-o femeie 3,
De nouă, zeci de ori şi mii de zeci
Şi-am să te iau de câte ori mă vrei,
Până-n finalul vecilor de veci.

Am să te iau ca pe-o femeie, 2
Rugându-mă la îngeri cu nesaţiu,
Să-ntoarcă timpul în genunchi la noi,
Acolo unde rupt a fost din spaţiu.

Am să te iau ca pe-o femeie, una
Şi prin vecie-mi voi purta mereu,
Jobenul sau tichia sau cununa,
Ca un prolog la epilogul meu.
......................................................... epilog
Acestea zic de jos, de la la podea,
Liber-arbitru-mi numără secunde,
În minte-mi sună,, Mă ucide ea"
Şi-aştept să-nceapă drumul spre neunde.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul zbor

Când simţi că se scufundă cerul
şi cazi spre un ceva ce nici nu ştii
de a mai fost sau dacă poate fi,
pe inimă stăpân e gerul.

Iar dacă sufletul se zbate
în frigul care te încearcă-atunci,
ajută-l să dea inimii porunci,
căci, să o încălzească, poate.

De reuşeşti, transformi căderea
din dezolarea tristului décor
în altceva: nu simţi durerea

căderii-ntr-un sfârşit necruţător,
ci doar extazul şi plăcerea
plutirii-n visul ultimului zbor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e bazat pe spirală, de la spirala ADN până la spirala galaxiei.

citat din Eugen Mârţ
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

Te simt neliniştită de o vreme:
Privirea ţi se-ndreaptă către zări
Cu doruri care cer alte-alinări
Şi-ncearcă să rezolve noi dileme.

În paşii tăi văd o îngrijorare,
Şi nu mai seamănă cu paşii-acei
Pe care îi priveam cum, pe alei,
Veneau spre mine plini de încântare.

Să fie timpul care cerne clipe
Cel care s-a oprit când a văzut
Că pe-o iubire n-are de cernut?

Ea poate, singură, să se risipe?
Alung din minte gândul neplăcut,
Căci ştiu că totul... doar mi s-a părut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!