Dansul fluturilor

Fluturii nu vor înceta să zboare...
Refuză să creadă în popasul pe-o floare
Şi când se vor plictisi de ea
Vor zbura-n noapte, picătură de vis,
Spre polenul de pe stelele Căii Lactee.
Şi va veni o nouă zi
Când vor poposi pe-o creangă, pe un umăr,
Sau chiar pe mâna mea,
Iar atunci îi voi privi,
Cu teama că o altă viaţă le va fura lumina din ochii mei.

poezie de Camelia Rogojinaru din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada sufletului între aripi

Pe-o creangă de-alun,
sufletul îmi pun;
pe-o creangă de os,
sufletul îmi cos;
pe-o creangă de brad,
sufletul îmi ard;
pe-o creangă de pin,
caut în destin.
Pe-o creangă de apă,
sufletul îmi scapă
şi-alerg după el
tras printr-un inel
până ilumină
fructul din grădină,
curcubeu-n umăr,
soarele-ntr-un număr,
timpul ce se coace
printre dobitoace,
clipa-n altă clipă,
aripă-n aripă,
corul într-un nor,
zborul într-alt zbor,
soboru-n sobor,
vina-n altă vină:
lumină, lumină...!

poezie de Ion Pachia-Tatomirescu din volumul de versuri Zoria (7 iunie 1977)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolănit pe-o mângâiere

M-aş culca spre zori, cu tine,
Pe un câmp de rouă plin...
Printre frunzele puţine
Şi-ntr-un vis, mereu, carmin.

Te-aş întinde-n dimineaţă
Pe albi fulgi de păpădie,
Când lumina ne dă viaţă
Şi sărutul... ne învie.

M-aş păstra parfum şi taină,
Înflorind în flori de mac,
Ce se-ascund pe dup-o haină
Când atâtea clipe tac.

Te-aş privi, ca pe-o-ntrebare,
Când mai zboară câte-o gâză
Căutând mereu o floare
Şi-un sărut uitat... pe-o buză.

M-aş lăsa în nemişcare,
Tolănit... pe-o mângâiere
Şi pe razele de soare
Risipite în tăcere.

Te-aş cuprinde cu petale
Şi cu valuri de iubire,
Trupul tău îmi este cale,
Clipă, timp, nemărginire.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Când ploaia de la geamul tău
Plângând, te va trezi în noapte
O picătură voi fi eu
Venit la tine de departe.

Când vântul, fremătând uşor,
Lin printre crengi va adia
Tu vei simţi prin al tău păr
Timidă, mângâierea mea.

Când Soarele va străluci
Şi, zâmbitoare, a ta faţă
O rază-a lui o va privi
Voi fi eu cel ce te răsfaţă.

Când marea-n ea te va primi
Şi-n apa ei vei luneca,
Un val al mării eu voi fi
Învolburat de vraja ta.

Când, la fereastră, chipul meu
Plângând, te va trezi în noapte
În poezie voi fi eu
Venit la tine de departe.

Voi fi cu tine zi de zi,
Te-oi însoţi în a ta viaţă,
La geamul tău mă vei privi
Zâmbind, în astă dimineaţă"

Din vis, atunci eu m-am trezit
Şi am privit spre curcubeu,
Ştiind că cel ce mi-a vorbit
A fost chiar El, iubitul meu.

poezie de Marilena Răghinaru din Frânturi de suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolănit pe-o mângâiere

M-aş culca, spre zori cu tine,
Pe un câmp de rouă plin,
Printre frunzele puţine,
Şi-ntr-un vis mereu carmin.

Te-aş întinde -n dimineaţă,
Pe albi fulgi de păpădie,
Când lumina ne dă viaţă
Şi sărutul... ne învie.

M-aş păstra parfum şi taină,
Înflorind în flori de mac,
Ce se ascund pe dup-o haină,
Când atâtea clipe tac.

Te-aş privi, ca pe-o-ntrebare
Când mai zboară câte -o gâză,
Căutând mereu o floare
Şi-un sărut uitat... pe-o buză.

M-aş lăsa în nemişcare,
Tolănit... pe -o mângâiere
Şi pe razele de soare,
Risipite în tăcere.

Te-aş cuprinde cu petale
Şi cu valuri de iubire,
Trupul tău îmi este cale,
Clipă, timp, nemărginire.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă Golgotă

M-ai răstignit pe-o cruce virtuală,
Atârn precum o searbădă paiaţă,
În glezne, mâini, am turţuri mari de gheaţă,
Privirea ta e rece şi e goală.

Pe umăr, clipa, ca o cioară hoaţă,
Se-aşează fără urmă de sfială;
M-ai răstignit pe-o cruce virtuală,
Atârn precum o searbădă paiaţă.

Iei cina cea de taină, senzuală,
Cu hoţul ce l-ai vrut părtaş în viaţă,
Din când în când c-o grijă criminală,
Îmi pui oţet pe buze şi pe faţă...

M-ai răstignit pe-o cruce virtuală...

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au gust de tine...

Ochii mei poartă izbânda luminii
pun carmin în sângele macilor
şi râd atât de albastru
când fluturii se rotesc în simfonii,
ochii mei stau primii la pândă
să prindă galbenul ce sărută albul lunii
şi atunci ochii mei scriu poezii,
ochii mei sunt căprui şi verzi în lumină
aşa ca o dulce nehotărâre,
când vrei să pleci şi nu poţi,
sau ca atunci când stelele
nu ştiu să spună noapte bună
ochii mei poartă în sclipiri chipul tău,
aşa sunt ochii mei
scrişi să vadă cu tine....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doare, da...

Doare, da, când se deschid bobocii.
Altfel, primăvara cum s-ar teme?
Altfel, dorul s-ar înfiora,
când răsare şi pe ger, devreme?
Iarna ocrotit a fost bobocul.
Ce putere vrea să-l spargă, oare?
Doare, da, când floarea se deschide,
şi-apărându-se, de-asemeni doare.

Doare, da, când de pe crengi cad picuri,
tremurând ca lacrime, cu teamă,
şi de ram se-agaţă şi se umflă,
şi-altă forţă spre pământ îl cheamă.
Grea-ndoiala, greu necunoscutul.
Când te-atrage-adâncul către sine,
greu s-aştepţi tremurător pe-o creangă;
să rămâi e greu; să cazi, e bine?

Şi când nu mai poţi răbda, deodată
ţi se sparg toţi mugurii în soare.
Fără teamă se desprind de ramuri
stropii, într-o ploaie sclipitoare.
Uită ei sfială şi-ndoială,
teama de o altă, nouă fire;
singuri şi încrezători în sine
înveşmântă ţărna-n devenire.

poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormind pe-o creangă

Am adormit pe-o creangă,
agăţată într-un copac.
Puţin cam ameƫit
un fulg de apă îngheţat,
de mine s-a accidentat.

Am adormit pe-o creangă
agăţată într-un copac
si n-ai sa râzi,
nici n-ai să crezi,
nu eram beat.

Şi stând aşa cam îngheƫat,
la polul nord eu m-am visat,
unde e soare şi e cald
şi te-am visat pe tine iarnă
topindu-te de ciudă,
în vara ce curând
îƫi spun eu c-o să vină.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de =
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna, Mamă Floare..

Mândra floare de sulfină,
Plecă dis-de-dimineaţă
Cu o veche mandolină
La serbarea din colină.

Fiindcă-i neam cu altă floare
Are casa mai la vale,
Iar surorile ei, două,
Sună-n clopoţei de rouă.

Floricica se opri,
Cu tulpina-n poartă bate:
– Sărut mâna, Mamă Floare:
Uită-te cât sunt de mare!

În căsuţa din colină,
Ceasul bate în surdină
Şi vesteşte-n grabă mare.
Că e noapte la hotare.

Veni noaptea cea albastră,
Însă floricica noastră
Prinse Luna de spinare
Şi urcă în Caru ' Mare.

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com, Poezii pentru copii (2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi să fii o floare

De-ar fi să nu fii om, ci doar o floare
Ce-n cupă-i toarnă zorii, dimineaţa,
Izvoarele luminilor stelare
Prin care Cerul iar aduce viaţa,

Ai da şi tu lumina mai departe,
La fel de generos precum e Cerul,
Când chiar şi de pe Cruce-a pus în Carte
Cuvântul ce dezvăluie misterul

Întoarcerii din moarte la-nviere,
Precum ea, îngropată sub răzoare,
Lumina rupe-a morţilor tăcere,
Când Cerul iar o trece într-o floare?

De n-ai fi om, ci floare pentru-o clipă,
Ai fi în stare lumii să-i dai zorii
Precum o face-această floare-n pripă,
Să şteargă de pe inimă toţi norii?

Dacă răspunzi cu "da" la întrebare,
Atunci când noaptea-ţi va veni în viaţă,
Fii sigur că din om ajungi o floare,
Ce va-nflori şi ea-ntr-o dimineaţă!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa oferită

Inima zgomotos bate,
gândurile odihnă cer,
vorbele – au tăcut demult.
Ochii refuză realitatea obositoare
strânsă-n ghemul zilei ce-abia a trecut.
Iertarea şi uitarea sunt chemate
a ridica zidul înalt,
genele se unesc strângând şi ascunzând
lacrimi cristaline căutătoare de libertate.
Pleoapele precum fluturii aripile-şi strâng,
cuminţi aşteptând zâmbetul zorilor
când,
harfele copacilor se vor auzi cântând.
Îngerul dimineţii va veni zâmbitor,
cu speranţa pusă pe-o tavă de-argint,
oferită drept – ceaşcă de cafea.

poezie de Vavila Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce bun o floare

Am vrut să-ţi aduc o floare din parc
Dar când am văzut că şi ea
Era îndrăgostită de o altă floare mai albastră
Am renunţat,
şi m-am dus la o florărie
Care vindea numai ghivece
Am luat un ghiveci cu câteva flori în el.
Emoţionat de pământul pe care şi-l împărţeau
În aceeaşi formă de viaţă,
Am renunţat, şi
Am fugit spre un cimitir
Măcar acolo florile nu contează,
Erau munţi de flori
Şi un nume celebru înscris pe o piatră.
Am luat o floare din miile de cozi verzi
Dar roua ce cădea pe ea
Venea de pe frunzele ce îmi arătau
O altă floare pe care o ţinea un tânăr în braţe,
Pe-o piatră era un nume de ea.
Să mă scuzi iubito, că am venit la tine fără nici o floare,
La cum miroşi, la ce bun o altă plantă
cu parfum de lăcrămioare?

Autor: Mili Dumitru
copyright
#poezieînrampă

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2019)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie 9

Am să te iau ca pe-o femeie nouă,
Ca şi când nu te-am avut nicicum
Şi-am să-ţi sărut a ostenelii rouă,
Ca plată-n urma tandrului consum.

Am să te iau ca pe-o femeie 8,
Al necuprinsului întortocheat simbol,
Ca patimă atâta cât mai pot,
Alături de cafea şi de alcool.

Am să te iau ca pe-o femeie 7,
Ca pe-o desăvârşită fantezie
Şi-a nopţilor catifelate şoapte,
În zori se vor preface-n poezie.

Am să te iau ca pe-o femeie 6
Şi am să te iubesc fundamental,
Nebun şi incurabil fără şanse,
Nepământean, fatitic şi total.

Am să te iau ca pe-o femeie 5,
Am să te iau cu foame şi cu sete,
Fără temei, reflecţii sau lozinci,
Călcând peste orgolii şi regrete.

Am să te iau ca pe-o femeie 4,
Am să te iau flămând şi natural,
Direct, fără scenariu sau teatru,
Desăvârşit, sublim şi imoral.

Am să te iau ca pe-o femeie 3,
De nouă, zeci de ori şi mii de zeci
Şi-am să te iau de câte ori mă vrei,
Până-n finalul vecilor de veci.

Am să te iau ca pe-o femeie, 2
Rugându-mă la îngeri cu nesaţiu,
Să-ntoarcă timpul în genunchi la noi,
Acolo unde rupt a fost din spaţiu.

Am să te iau ca pe-o femeie, una
Şi prin vecie-mi voi purta mereu,
Jobenul sau tichia sau cununa,
Ca un prolog la epilogul meu.
......................................................... epilog
Acestea zic de jos, de la la podea,
Liber-arbitru-mi numără secunde,
În minte-mi sună,, Mă ucide ea"
Şi-aştept să-nceapă drumul spre neunde.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de noapte

mă pierd în miezul orelor târzii
visul e hoinar nu a venit la timp
dar mă scufund în val de poezii
însămânţez gânduri pe al nopţii câmp.

bat bucuria în cui ca pe-o icoană
să mă închin la ea atunci când nu dorm
tremurul privirii se simte-n sprânceană
când aş vrea în lumină să mă transform.

nutresc iluminarea fără să mă sacrific
steaua mea e prezentă îmi dă imbold
să ating universul iubirii prolific
vibraţia luminii coboară spre şold.

târziu în noapte am un gând specific
fluxul creaţiei filigranat în gold.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SONETUL ULTIMULUI CEAS

Iar sună ceasul, iar e dimineaţă,
Şi soarele va răsări din zare,
Trezind cu rouă fiecare floare;
Fii bucuros, e-o nouă zi de viaţă!

Nu trânti ceasul, nu-l privi cu greaţă,
Trezeşte-te, ridică-te-n picioare!
Nu te văita, când nimic nu te doare!
Dacă eşti viu? Ciupeşte-te de faţă!

Că trece timpul, nu-i ceasul de vină,
El doar te-ajută să ţii vieţii pasul,
Ţi-arată dacă-i beznă sau lumină,

Îţi spune unde, când, să faci popasul...
Dar şi el e măcinat de rugină,
Şi în final... şi lui îi sună ceasul!

sonet de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lumânărilor

Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea
Şi-n alba luminare ca de vată
M-am aşezat, tot alb, deasupra mea.

Atunci a hohotit o mască lată,
Căci, fără rost, pe-n cub de piatră grea,
Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea.

Eu am plutit spre bagdadii, deodată,
Spre zeul zugrăvit, care privea
Nepăsător, pe lada înstelată
Din podul alb cum, făr-a fumega,
Ardea o lumânare aşezată.

rondel clasic de Leonid Dimov din Texte (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste umăr

Întoarce pagina cu mâna
şi raza va îmblânzi neliniştea,
deschide ochii cu inima
şi destinul va regăsi lumina...
răspunde tăcerii cu porii tăi,
Când sângele mai face tulumbe,
alunecă-n stelele ochilor mei,
cu sănii prelungi şi cu iarbă,
vino cu hora, întreruptă de mult,
izvoru-ndoielii, din nou să ascult!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

Nimeni nu mai cheamă zeii să culeagă vântul din stepe
La noapte voi bea cu steaua polară
Voi spune cobzarului să aştepte
Şi îmi voi împărţi inima cu altă vioară
Nu mai veni!
Cerul şi fluturii sunt plumburii
Merele s-au cosit, iarba-i albastră
Tu nu ai de unde să ştii
Nici vântul nu te aşteaptă
Nici imaginea ploii solare
Solstiţiul a coborât în toamnă, lumina la val
Albastru e negru, cuvintele sunt sparte
Aripi de păsări aleargă întoarse spre moarte
Moarte şoptită din inima mea
Mă atinge vântul atunci şi acum nu mai veni!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ce moare zâmbind

Te-am văzut cu ochii închişi peste ochii tăi,
Palmele răstoarnă ţipete peste umbre de smalţ,
În urna sufletului votează nemurirea
Scrumul scheletic prin care te-nalţ.

Ascunse cuprinsuri duc febra în vânt,
M-adăpostesc pe-o hârtie de scris,
Speranţa zâmbeşte trufaşă în mine
Purtându-mă virtual pe-o dâră de vis.

Te-am văzut călărind transparent
Pe-o măduvă din oase profunde de zid,
Aritmia oglinzii fierbinte mă-mbată
Cu lumina ce moare în sânu-i zâmbind!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior pe-o urmă de ecou

Mergea pe valea unui râu
Ce şerpuia prin munte
Şi etala un mic desfrâu
De străluciri mărunte
Acelui ce, pe-o punte,
Voia la gânduri frâu.

Nu reuşea – povara lor
Îi apleca privirea
Spre râul ce, seducător,
Îi agita simţirea
Trezindu-i amintirea
Şi-n piept, un vechi fior.

Molatic, undele duceau
Spre locuri neştiute
Şi clipe ce se depărtau,
Şi chipuri cunoscute
Din zile petrecute
Când stelele cântau.

Din unde reci, ca un cadou
Al râului din munte,
Un alt fior, puternic, nou,
Cerea să îşi descrunte
Privirile, pe-o punte
Şi-o urmă de ecou.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!