Opriți-mi căderea!
Opriți-mi căderea!
În vale, Iarna
își întinde brațele,
gata să mă acopere
cu venele ei albe
ce se preling lasciv
de-a lungul
corpului meu,
prefăcându-mă
în stană de gheață.
Nimic nu-mi poate opri
împietrirea,
nimeni nu mă poate salva.
Privind înapoi,
nostalgic,
mă preschimb
într-o tristă statuie
ca femeia lui Lot.
Opriți-mi căderea!
Valul acesta de frig
care-a năvălit
intempestiv în mine,
îmi solidifică
tot sângele.
În capilarele dilatate
curgerea s-a oprit,
țintuindu-mă locului,
într-o nemișcare
mută și surdă.
Mă cuprinde un somn
tandru,
de uitare
de mine,
și de toți.
În sfârșit,
nu mai sunt!
Ba nu, sunt Sus,
Sus de tot!
Urc...
Mă înalț...
În mine pătrunde,
încet,
tot Înaltul,
căderii mele.
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (octombrie 2011, București)
Adăugat de Valentin Mesianic
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Daniela Reghina Onu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.