Vis - I

mi-a luat mâna purtând-o
să-i ating rotundul pântecului
vedeam
prin buricele degetelor
rotind ca în aer o monedă
mare, roşie… în chip de făt –
am tras cu spaimă mâna
a repetat gestul cu blândeţe
de data asta am văzut
un schelet chircit
ca în mormintele egiptene
din el răzbăteau aburi aurii
şi lumină subţire
.........
m-am trezit
cu degetele amorţite
strângeam o iconiţă, muchiile ramei
înfipte în podul palmei
îmi părea că sunt
deasupra aşternutului levitând

acum scriu aici în atelierul mic
lemnăria mea vremelnică şi
mi-e bine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

corbitor

în locul unde se reculeg apele
cerul nu ajunge
umbrele se multiplică la fiecare pas
desculţ, în mantia de argint a lunii îmbrăcat
aud muzică înăuntru şi lunec în dans
dansul mă are şi nu eu pe acesta
sunt ram subţire sau nici măcar atât – traiectorie
părere că zbor descărnat – nu…
aşa cum mă ştiţi sunt doar umbrele
proiectate, în ele dansul îşi are măiestria
întâlnirea într-o secundă
a tuturor emoţiilor, simbioze, culori
forme, sunete… lumina-i de fapt
singura atitudine…!
Ba nu, şi ochiul, altfel de unde aş şti
sau văd cu buricele degetelor
cu tălpile, buzele, cu genunchii
cu genunchii rădăcini

ghem de foc stern rotind eliptic
continuu
trupul meu de vânt…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce va fi

Mă voi urca în podul palmei
să simt vârful degetelor
cum ating viaţa
Niciodată o zi nu va fi mai bună
ca acea care avea să înceapă
Niciodată o seară nu va fi mai plină
dacă nu-i vei sta în umbră
Mă voi întoarce - în sfârşit
în podul tău
să întoarcem fânul

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mai sus

repetarea erorilor vine cumva
din rutină
m-am săturat
tot reîncărcându-mă, cel puţin
acum ultima oară, câtă risipă…
nici de data asta n-am reuşit
să mă ridic mai sus
de rădăcina ierbii ostile
am ochii uscaţi, arşi în setea
de lumină

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu Te mai las

M-am apucat cu mâna de poala hainei Tale
Cu nici un chip de-acuma nu Te mai las să pleci
Şi dacă mi s-ar pune nălucile în cale
Eu sunt a Ta, Isuse, eu sunt a Ta pe veci.
De multe ori din ceruri nu mai aud nimica,
Pe buzele închise nu-i poate un cuvânt,
De multe ori mă doare, de multe ori mi-e frică,
De multe ori mă clatin înveşmântată-n vânt.

Dar degetele mele de Tine se agaţă,
Nu Te mai las, Isuse, să pleci nu Te mai las,
Am rătăcit în lume, am rătăcit în viaţă
Dar poala hainei Tale, ea tot mi-a mai rămas...

Nu Te mai las, Isuse, nu mă mai las de Tine,
Să-mi steie înainte tot iadul cu năluci
Şi trupul să mi-l frângă, cu mâna mă voi ţine
De poala hainei Tale şi tot n-o să Te duci...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas în copilărie

Mă aşezam sub brazi... Ca pe-o comoară
Strângeam în mână conurile gri.
Şi pumnul strâns ar fi putut să doară
În amintirea blândă de copii.

Acum am mai crescut, poveri sunt multe,
Mi-e pumnul strâns a dor şi-a neputinţă.
Ignor tăcut puterile oculte
Şi mă aplec beteag, înspre căinţă.

Nu mai am munţi, doar goluri de lumină
Plutesc în amintire repetat.
Şi lumea mea acum pluteşte-n tină
Şi globurile din copaci s-au spart.

Acum am brazi în gânduri. Şi golaşe
Sunt crestele – poeme rezalit.
În mine amintirile se-adună
Preum se-adună credincioşii-n schit.

S-au dus în chip de cruci, în cimitire,
Cei drepţi şi buni. Eu singură-am rămas.
Îi plâng şi-aştept, cum scris e în psaltie,
Să-i pomenesc la câte-un parastas.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am curaj s-o ating!

căzută în afara paginii de scris
m-am trezit agăţată de semnul mirării înfipt
întrun colţ încăpăţânat să mă ţină la înălţime

în neprevăzuta cădere mă poate salva doar hazliul situaţiei

ca un miracol cu mâinile streaşină rumoarea privea spre punctul de sprijin

m-am trezit din vis pe o pagină de început suspendată pe un miez de noapte rătăcită

încotro să mă-ndrept
nimeni nu-mi arată calea
poezia îmi face semn cu mâna
nu am curaj s-o ating

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intenţie ascunsă

În curtea lui Vasile, om cu har,
Vedeam doar mâna lui de gospodar,
Cum însă m-am văzut în capul mesei,
Vedeam numai piciorul jupânesei…

epigramă de Gheorghe Bâlici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncuri

lemnul lut sculptează, el nu vorbeşte
tăcerea lui lin pe trup aşează gând
inimă şi suflet, el pictează
ne spune cu mâna ce-i destin

imagini răsar din lut, rotundul unui sân
sau, prin albul pântecului,
murmur de lumină blândă
iubire ochilor, şi-un gând nebun

pune taină din adâncuri, jăratec în sânge
mişcări şi viaţă de păgân
el scoate amintiri nescrise
priveşte prin obloane închise, trecutul ca nebun

pune taina lumii, din sipeturi, dintre lumi
pune pe-o statuie, el pune
perle de lumină, gânduri în imagini
pune în momentul unirii saltul spre înălţimi

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine - 3

Convergenţele luminilor
dincolo, în adâncul mătăsos, fierbinte, roşu
punctul primordial unde şapte suflete
îşi împlinesc rotundul – doar cu-n ochi
am ajuns aici trecând răsuciri dureroase

ţin ritmul cu şapte sfere, gravităm împreună
în colţul acesta de univers suntem o galaxie
soarelui nostru nu-i ştim vârsta – alb-sidef raza lui
nu avem încă un Pământ, dar la nevoie
îl vom zămisli din atingerea frunţilor

sunt şapte culori, şapte anotimpuri şi tot atâţia
arhangheli
………………………….

m-am trezit, un arlechin în patul meu
o sârmă întinsă între lună şi fereastra mică
întotdeauna mică –
îmi spăl faţa îndelung. oglinda ironic surâde
«vrei înapoi acolo, nu?!»… desculţ încerc sârma
«nu te teme. vântul te va ţine de mână, hai.
de vei cădea, vei atinge adâncimea ochiului, dacă nu,
vei rămâne al meu şi să ştii
nu-i luna ceea ce-ţi pare
este genunchiul întâiului arhanghel…»

trezire în trezire, adormisem în oglindă şi…
acum mi-e mai bine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

cadre

stelele sunt din… os, galaxii schelet
luna-i rotula unui arhanghel

văd cu dinţii
mi-e teamă că nu-i de ajuns
privesc glezna

cadrele se suprapun
sunt, deci, şi eu din os – făină cosmică
…………………..

munţi goi
aici uneori un petic alb
zăpezi sărace şi vânt bătrân
pe unul din piscuri am ajuns, nu
pe cel mai înalt…

mi-am pus deoparte cartilagii
în perspectiva altei vieţi – ecoul:
«şi dacă-i abisul şi nu-i ce crezi?!»
Nu poate fi
văd cu dinţii stelele, cu fruntea
chiar le ating – de nu mai stau
în genunchi… e piscul, sigur
acestor cadre moi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aş vrea să-ţi pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ţi întâlnesc privirea,
Să văd cum îmi zâmbeşti,
Să-ţi simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzeşti.
Mi-e dor să trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor să-ţi aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiţi că vii
În braţe am să-ţi pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am să te-aştept pe punte,
La mine să ajungi.
Să mă săruţi pe frunte,
În braţe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieţii,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineţii
Pe frunte m-ai stropit.
Aşa am crescut mare.
Ce mândră, mama, eşti!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubeşti!

poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus, prima mea lumină

În prima zi a vieţii mele
Pe Isus Hristos l-am întâlnit.
M-a îndemnat să nu fac rele,
Cu blândeţe multă mi-a zâmbit.

A fost prima mea lumină
Primită de la Dumnezeu.
Am văzut giulgiul, hermină,
Ce-învăluia trupşorul său.

Mi-a deschis drum luminos,
În viaţă ca să-l urmez.
Să-i fiu ucenic sfios,
La rându-mi să luminez.

M-am apropiat de cruce
Şi privind la chipul său,
Am jurat, când mă voi duce,
Să-l port în suflet mereu.

Iar când viaţa-îmi va fi cruntă,
Să-l am aproape zi de zi.
Să-i urmez credinţa sfântă,
De a ierta, de a iubi.

Toate-acestea, vă spun sigur,
De la Isus le-am aflat,
În biserică, desigur,
În genunchi când m-am rugat.

De trăim frumos pe lume
Lui Isus îi datorăm.
Cu El avem zile bune,
De la El multe-învăţăm.

Ca un bun mântuitor
Mi-a luat din suflet jalea.
Nu vreau să-i rămân dator.
Cu credinţă-i urmez Calea.

Credinţa îmi e comoara
Care îmi ţine lumina.
Maica Maria, Fecioara
Îmi infloreşte grădina.

poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare

rătăceam într-o lume aşa... cum este ea
nopţile şi zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineaţă de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăţ să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăţ să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată fiinţa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ţi fiu mereu aproape
la tine totul era unic şi perfect

acum, ceva s-a risipit aşa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea îşi vâră soarele în sân
şi nu mai ştiu cine am fost, cine sunt

tu eşti probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viaţă altor bărbaţi
aşa cum s-a întâmplat mie

şi ce dacă pe mine, pe alţii, ne ucizi astfel
aşa ne ajuţi să înţelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriţi pe buza vasului vieţii, tu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezul lucrurilor

cuţitul chimic scrijelea în ţărână chip,
iminentă naşterea mea
– uriaşule în halat alb, cândva,
îţi voi da înapoi, la fund, palma asta
să ştii...

ecourile... după atingerea lucrurilor
nicio consoană
cel mai greu a fost până mi-am dresat degetele:
zahăr cubic, bici, curaj, sete de zbor
vântul de jos în sus îmi ţinea discursuri:
"dacă există vreo ţintă
neapărat va fi atinsă, altfel nu..."

lumina lăptoasă încheia întâia oară
nasturii umbrei mele de trup –
vântul, cheamă lucrurile,
aşterne nume sub ele... "e bine aşa!"..

acum, însemnele de aur
nu mai are cine să le poarte
nicio medalie nu se va da
pentru conservarea ignoranţei virgine...
timpul definit concret la început
aici e iluzie
nu mai ştiu întoarcerea la singurătatea dintâi
... cu ce aş putea să-l răsplătesc
pe acela care-mi înapoia copilăria?
întâiul plâns...
două promisiuni au rămas la botezul lucrurilor:
palma şi ţinta
chircit într-o lacrimă
lunec
sunt sare cu bilet doar dus
spre mare amară – vântul,
nici umil, nici mândru
sună în cristelniţe...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul despre scosul la tablă

când m-am trezit cu o grămadă de furnici scobindu-mi palmele
nu am presupus că am murit
mi-am zis că am fost uitat undeva prin univers
şi ajuns din urmă

mi-am scuturat puternic tot corpul
ajutat de un păpuşar
şi furnicile au dispărut
puf! puf!

hai
ridică-te şi ieşi
este extraordinar de frumos afară! mi-am zis ascuns printre amintirile
aşezate în cutiile pentru mutat

m-am trezit la tablă
cu învăţătoarea din clasele I-IV că-mi spune
cum o să faci sex cu iubita ta?
am început să îi spun definiţia substantivului
derutat fiind de situaţie
dar ea mi-a repetat întrebarea

dar ea mi-a repetat întrebarea

dar ea mi-a repetat întrebarea

de frică sau de ruşine
am început să cresc şi să mă micşorez
până am rămas la o statură imensă

eram deasupra lumii şi îmi era frig

cu cele două bucăţi de cremene păstrate în buzunar
încă din tabăra aceea
am început să aprind o grămadă de vreascuri
dar am făcut doar să îi umplu pe cei de jos cu praf
şi să îi sperii cu fulgerele mele idioate

m-am oprit când prima furnică a ieşit de sub mânecă
a înaintat pe perfuzie
repede
cu viteza unui spermatozoid
şi s-a oprit uitându-se înmărmurită
la doamna învăţătoare

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

prelungirea degetelor tale…

Sunt ochii
care veghează infinitul din tine…
Sunt cuvântul nespus
şi gestul abia
îndrăznind să se ridice
spre albastru...

Sunt prelungirea
sângelui tău
care curge
doar
prin
mine...

Sunt pleoapa
care îţi închide
universul...

Sunt mâna cu care
mângâi stelele…

Sunt gândul tău de seară
gemând de patimi
neştiute...

Sunt talpa care
îţi sărută umbra...

Sunt...
atât
de
TU
încât
sufletele noastre
se îneacă
în acelaşi
abis
de lumină...

Sunt cântecul de cocori
rămaşi
în toamna asta
uitată
de lume...

Sunt sâmburele tău
de adevăr
sau...
de otravă...

Sunt gustul
buzelor tale...
dulci-amărui...

Sunt minunea
născută
în palma ta
întinsă
pentru ultima oară
la margine de drum...
vietii,
iubirii,
mie...

poezie de Lelia Mossora (11 noiembrie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi spun

Eu pot întinde mâna
şi fruntea să-ţi ating
fac clipele lumină
pe-altar să le aprind.
Acum îmi eşti alături
în mine străluceşti
mi-e casa mai aproape
şi-ţi spun că te iubesc.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iar

Încercam să dorm – mâine
mă trezesc devreme…
muzici răzbăteau până la mine, am tras
storurile, mi-am pus perna peste urechi
…nervos deja

Ia să văd, dom’le, cine-i chefliul!
Ascultam pe la uşi… nimic

Măi să fie!… îmi cânta inima
ce-o fi apucat-o?… şi ce vioi… ce
orchestră
uf!… iar iubeşte!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

Ţi-am luat rochie să-ţi strâng mijloc
Şi sâni să-ţi ţin din sprinten joc.
M-am făcut sânge-n ruj de buze
Să mă-ntinzi cald, vorbe confuze.

Ţi-am luat şi fustă liră-n spumă
Să-ţi stea pe şolduri moi de pumă
Să-ţi ating coapse şi genunchi,
Să-ţi fiu cordon, de trup mănunchi.

Ţi-am luat pantofi să calci în zbor
Să mă faci pas cu pas amor,
Să-mi fi sensul de mers în lume;
Să-ţi strig pe străzi rimatul nume.

M-am înnegrit rimel de gene
Să-ţi fac umbrar de suave semne
Şi-n telefon m-am pus cartelă
Să-ţi fiu minute-n şir... Rebelă!

M-am tras inel cu filigrame
Să-ţi fiu uşor pe deget, grame
Să-ţi iei din mine strălucire...
M-am dedicat ţie iubire.

M-am tras ca glonţu-n ghint de ţeavă
Străjer să-ţi fiu la clipa gravă;
De singură vei fi vreodată,
Să rămâi castă, neîntinată.

Ţi-am luat parfum să-l ai de iarnă
Când floarea ta în fulgi se cearnă.
M-am făcut tot miresmi de seră
Să-ţi păstrez iz de efemeră.

Ţi-am luat cercei pe gât s-ating
Catifelatul derm, să sting
Cuvinte ce n-ai vrea s-auzi
Şi de-s iubiri să nu răspunzi.

Ţi-am luat cadou salbă de vise
Să le-mplineşti sau ţii promise
Şi perle ţi-am făcut brăţări
Să ţi-ating mâna peste mări...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!