din ieri…

…dacă eu o iubesc, ea
de ce nu mă iubeşte?!
Dacă mă oglindesc în lac, nu…
şi invers!
Ieri am scris un poem bufnit
vibraţii joase îmi taie pasul
pornind din acel moment,
tremur în frigul personal
parte din frigul amplu –
aşteptarea comună
……………………….
între timp, îţi voi săpa un lac
tu doar să-mi aprinzi focul
să nu-mi mai fie aşa de frig

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frigul

Frigul, când eram la ţară,
Îl simţeam doar stând pe-afară.
La oraş, ca un mister,
Vine prin calorifer.

epigramă de George Zarafu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apriliadele 1

frig
teribil de frig de parcă
sângele-i din mii de statuete
minuscule

când eram
lângă tine căutam cuvinte
frumoase, neasemuite, un fel
de maxim al expresiei –
nu era nevoie
iubirea nu se explică
simple, cele mai simple, aparent
banale fraze
nasc una câte una acum
în frigul acesta când Dorul
te amplifică
mă amplifică, apoi
ne anulează, ai zice
că suntem două cornete
de îngheţată intacte, neatinse – iată
soarele crescând pe tâmpla
dimineţii –
nu-mi va mai fi
frig
nu vom mai fi…

se urnesc statuetele
fluid
crescând

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am adus primăvară în decembrie, azi...

Decembrie-şi minte şi frigul şi gerul, şi marea-i albastră şi cerul senin,
E soare şi razele-şi prind colierul de ziua aceasta cu iz de divin...
Aproape că firul de iarbă zâmbeşte şi verdele crud mi se-mbibă în cord
Nu bate nici vântul, cu liniştea sfântă, bătăile inimii sunt în acord...
Am dat ieri comandă instanţei astrale s-amâne c-o zi mersul iernii firesc
Să fiu doar o clipă în braţele tale, când marea m-aşteaptă să-ţi spun te iubesc...
Cu valu-i mieriu limpezit de iubire, sărută cuminte un ţărm unde eu
Între cer şi pământ, chiar de sunt amăgire, implor indulgenţă să îţi fiu numai eu
Mesager al acestei minuni, când zăpada, ar fi fost un veşmânt natural,
Am adus primăvară pentru noi, doar pe strada, unde astăzi dansăm pe un vârf de coral...
Alte daruri nu am şi nu-mi sunt la-ndemână, un poem îţi mai scriu
să ajungă la timp
Tu să-l prinzi, să nu-ţi scape, iubite, din mână, că-i poem dintr-un alt violet anotimp!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Public...

Cosaşa, curioasă, dacă m-am mai îngrăşat
dacă m-a lăsat memoria să cred
că un dincolo va fi mai blând mie
pe seama neputinţelor de dincoace

placenta uscată pe gardul hienelor
m-a lepădat între
clipa de intensă iubire şi spaimă -
o caut şi din păcate i-am crescut peste măsură

vin puzderie de zei reciclaţi să-mi atribuie sarcini
demoni să-mi sporească ispita pe care
tot eu o uneltesc, ei doar ţinând de ecou
şi la ceasul bilanţului jucăm la remiză

unica mea consolare ar trebui să fie
incredulitatea ta
mă tot supui la teste imposibile cum ar fi să
recunosc public că te iubesc - eu, docil, mă supun

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă

O cafea neagră... şi-o ploaie de gheaţă
Când spiritul mai arde culori în odaie
O privire pe-o carte, pe straie
Şi pasul mă îndrumă în dimineaţă

Cum frigul tremurând ca o veste,
Tot fuge de-al meu şi de-al tău...
Tot mai mult am rămas cu ce este,
Şi plouă cu-o părere de rău.

Am uitat dacă merg... încă tot mai iubesc...
Am ajuns la timp, ocup şi un loc.
Dar gândul apasă cu greul său bloc...
E numai vedere... nu mai pot să vorbesc...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Mă-ntreb unde eşti?
azi e ziua când se logodesc păsările
între două lacrime
mi-e de dragoste până departe
chiar dacă te-ai mutat în cer
chiar dacă durerea mă-nfiază
nu-mi lipseşti!
dar fă-mă să-mi pese
te-am pus în rândul zeilor
să văd cum se iubeşte
după legile cereşti...
trăiesc o viaţă pe pedepse
între ‘'a fi'' şi ‘'a nu fi''
un poem amar mi se ţese
unde tu-mi eşti un vers mut-
între noapte şi zi!
în toate-aşteptările pământului
m-am înveşmântat
că să pot rupe graniţa
între viaţă şi moarte...
dar mai lasă-mă un pic
mai am ceva de spus,
de plâns,
de cântat...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (24 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

am lacrimi pe suflet şi sunt trist
frigul îmi taie răsuflarea
tremur
singurătatea rupe din mine
puţin câte puţin şi
nu înţeleg multe lucruri
aud liniştea cum cotrobăie
prin clopot
dincolo de lumea mea
un Dumnezeu se descompune în colinde
îngerii se adună în cerc
doar eu îngenunchez pe durere
şi aştept

cineva îmi umblă prin suflet
e mama
o strig
dar
nu spune nimic...
durerea topită în lumina unei lumânări
se întinde peste tot
nu-i nimic
într- o bună zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre mama

ştiu că în aşteptarea asta
la o distanţă de o lacrimă
sunt doar eu

... şi o dorinţă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noua zi, cu cer senin, se anunţa tare frumoasă, călduroasă, o adevărată zi de vară. Doar pentru Mihai emoţiile nu luaseră sfârşit; mai avea de trecut un hop, ultimul... Bineînţeles, ştia foarte bine, era pregătit, învăţase... Dar putea scăpa de emoţii, frământări? Nici gând! Toată noaptea îşi chinuise mintea cu întrebări banale de genul: "Dacă nu voi şti ceva la un moment dat?"; "Dacă nu-mi voi aminti?"; "Dacă o să uit?"; "Dacă o să-mi dea ceva ce mi-a scăpat, ce n-am învăţat...?!"; "Dacă n-o să termin la timp?!"; "Dacă, dacă...?!" Şi somnul nu-i priise deloc.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă cer vouă şi lumii întregi să-mi arătaţi un caracter generic distinctiv între om şi maimuţă. În mod sigur eu personal nu cunosc vreunul. Doresc să-mi arate cineva unul. Dar dacă aş fi numit omul maimuţă, sau invers, aş fi căzut sub anatema tuturor ecleziaştilor. S-ar putea ca în calitate de naturalist, să fi trebuit să fac asta.

citat din Carolus Linnaeus
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi

Între astăzi şi ieri mai există trecut
Între astăzi şi mâine e timp ne-nceput
Între tine şi mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.

Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.

Între noi, şi clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.

Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munţi în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

Nu-mi fi iarnă,
Să-mi fii vara ce-ncălzeşte!

Nu-mi fi toamnă,
Să-mi fii primăvara ce-nfloreşte!

Nu-mi fi negru,
Să-mi fii albul ce sclipeşte!

Nu-mi fi armă,
Să-mi fii scutul ce păzeşte!

Nu-mi fi dor,
Fii-mi SPERANŢA ce trăieşte!

Nu-mi fi altul,
Să-mi fii tu, cel ce iubeşte!

poezie de Denisa-Elena Marinescu din Şoapte spre lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

Am un stil inconfundabil in a scrie poezie
Se perindă-n faţă oameni si o tonă de hârtie
In final ţes o poveste despre ieri si despre azi
Despre norii prinşi de cerul in albastru de topaz.

Pasul meu coboară munţii si străbate lunca verde
Pasul meu trece pârâul, călcând pietre după pietre
Pasul meu nu-i şovăielnic nici când frigul mă cuprinde
Mă-ncălzesc cu vers fierbinte din o mie de cuvinte.

Port cu mine scris in sânge, gânduri care imi sunt dragi
România e Ardealul cu pădurile de fagi
România e Danubiu, delta si Moldova toată
România este marea, România mi-este vatră.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te iubeşte...

Dacă te iubeşte, însemni pentru el "acasă",
Dacă te iubeşte, ai asigurate flori proaspete în vaza de pe masă,
Dacă te iubeşte, îţi spune des că eşti frumoasă,
Dacă te iubeşte, se comportă ca un om cu clasă, de viţă aleasă.

Dacă te iubeşte, nu te pripeşte, ci are tact şi răbdare,
Dacă te iubeşte, aduce pe strada ta ale bucuriei raze de soare,
Dacă te iubeşte, devii în forţele proprii încrezătoare,
Dacă te iubeşte, aduce în viaţa ta a purităţii culoare.

Dacă te iubeşte, simţi intens al fidelităţii parfum,
Dacă te iubeşte, eşti fericită aici şi acum,
Dacă te iubeşte, te susţine vizibil pe al carierei drum,
Dacă te iubeşte, îmbracă de bună voie al mariajului costum.

Dacă te iubeşte, ale minciunilor gogoşi nu găteşte şi pretexte nu scormoneşte,
Dacă te iubeşte, mereu adevărul pe tavă îţi serveşte,
Dacă te iubeşte, cu îmbrăţişări lungi te încălzeşte,
Dacă te iubeşte, cu sărutări dulci te împodobeşte.

Dacă te iubeşte, ai strălucire paradisiacă în priviri,
Dacă te iubeşte, de surprizele sale plăcute, ca un copilaş în faţa pomului de Crăciun te miri,
Dacă te iubeşte, al armoniei aer îl respiri,
Dacă te iubeşte, rămâi o femeie sublimă ce pe oameni ca o stea de cinema îi inspiri.

Dacă te iubeşte, mai zâmbitoare decât ieri devii,
Dacă te iubeşte, îţi oferă ale înţelepciunii sclipitoare bogăţii,
Dacă te iubeşte, îţi este recunoscător în fiecare zi,
Dacă te iubeşte, visează la ai voştri minunaţi copii.

Dacă te iubeşte, smulge din inimă buruienile fricii şi presară petale de speranţă,
Dacă te iubeşte, emană în prezenţa ta vigoare şi eleganţă,
Dacă te iubeşte, dă cuvintelor tale mare importanţă,
Dacă te iubeşte, îţi transformă viaţa într-o vacanţă plină de romanţă...

poezie de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales să trăiesc cu detaşarea păsării călătoare: dacă e anotimpul fericirii mele, stau şi-i ofer lecţii gratuite de zbor... Dacă vine ceaţa, şi peste ceaţă, frigul, şi peste frig, îngheţul, plec cât pot de repede în zări calde, ca să nu mor iubind...

citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aer dragobetian

şi vină, deci
primăvara
alunge frigul din cuvinte

nu pretind
dar mi-ar plăcea
ca măcar o secundă
din ziua asta
să te înveleşti cu surâsul meu timid -
în el se ascunde frica
să nu te rănească
să nu te nimerească
la vremea când
nu-ţi pasă de nimic
fiind îndrăgostită în secret
de o himeră

nu pretind dar aş vrea
să fi observat că eu am fost acela care
pe gerul năprasnic
îţi făcea pârtie prin zăpada
rătăcirilor -
oarbă căutai primăvara -
şi am tras de ea în jug până aici
pentru tine, iat-o!

poate că nici nu ai nevoie
dar mi-ar plăcea
să laşi mugurii aceştia
din cuvintele mele nepricepute
ca o certitudine
iminentei înfloriri

puteam să-ţi fi scris o poezie de dragoste
sau în secret să te privesc înfofolită
pe trotuarele spre... niciunde
puteam să-ţi fi aprins focuri de tabără
din pas în pas
puteam să te fi răpit
şi să te fi dus la poluri fiindcă doar aşa
ai putea înţelege că
nicăieri nu-i mai frig
ca între un bărbat şi o femeie
care se iubesc dar
nu se cunosc

şi vină deci, cu orice preţ
primăvara
cu riscul ca tu
să îmbraci totuşi surâsul meu
pentru un altul

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prescrisa

Sunt prescrisă pentru viaţa cu lacrimi şi zâmbete,
Sunt prescrisă cu înger obraznic
Ce nu-mi dă voie să mă arunc
De la etajul tuturor vreascurilor pentru rug,
Ce nu-mi dă voie să nu iubesc.

Şi când iubesc în mai multe finaluri reuşesc să nu mor.
Sunt prescrisă cu moarte pe foaia matricolă a cerurilor.
Pixurile ce m-au scris au folosit mult roşu.
Ca să cad doar între cer şi Pământ.

De fapt sunt prescrisă pentru îngeri.
Să le arat cum se greşeşte,
Cum se moare fără să mori:
Cum se iubeşte fără să fii iubit,
Cum se iubeşte şi să fii iubit
Cum se regăseşte iubirea renunţând la reţeta colorată a sinelui.

poezie de Ioana Camelia Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea femeii este o pasăre migratoare – cum dă un pic frigul, cum îşi ia zborul şi-şi face cuib în altă parte: n-are importanţă, tu iubeşte!

aforism de George Budoi din Dicţionarul dragostei (2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum paşii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuţită dată de absenţa zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor îşi clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranţă, sunt existenţi.
Mai mult decât atât, copacii înţeleg de ce sunt existenţi.

Ei aşteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheaţă. Vreau paşii mei înapoi, aşa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeaşi cafenea, chiar dacă mai am şi acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar şoferul ştie să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
şi această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început şi nici
sfârşit. Este mişcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia şi zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitaţi similare şi aparenţe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de Marieta Măglaş din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micropoem

Ţine-mă în palma ta
Şi c-o frunză mă-nveleşte
Nu ştii? Dacă m-ai lăsa
Frigul care se-nteţeşte
Inima mi-o îngheţa
Şi-o uita că te iubeşte...

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!