Dimineață
O cafea neagră... și-o ploaie de gheață
Când spiritul mai arde culori în odaie
O privire pe-o carte, pe straie
Și pasul mă îndrumă în dimineață
Cum frigul tremurând ca o veste,
Tot fuge de-al meu și de-al tău...
Tot mai mult am rămas cu ce este,
Și plouă cu-o părere de rău.
Am uitat dacă merg... încă tot mai iubesc...
Am ajuns la timp, ocup și un loc.
Dar gândul apasă cu greul său bloc...
E numai vedere... nu mai pot să vorbesc...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.