Sonetul celor cinci coroane

Regină-mi eşti, iar eu ţi-am pus coroană
S-o porţi, cu mine-alături, peste-un timp
Ce-l cred nu doar o viaţă pământeană
Ci, într-o veşnicie, anotimp.

Iar tu, strălucitoare, mi-ai zâmbit
Şi mi te-ai oferit cu totul mie,
Apoi coroana ai înlocuit
Cu-a timpurilor ce vor fi să fie.

Le-ai tot schimbat, le schimbi şi-acum, mereu,
Dar îmi rămâi aceeaşi tu, cea care
Le împleteşti cu fir de curcubeu
Punând culoarea lui în fiecare.

E iarăşi toamnă – timp de-ncoronare
Cu ruginiu, cu galben şi cu... eu.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii şi pleci

Ai apărut în ploaia dintr-o toamnă
cu părul ud, pierdută-ntr-un oftat.
Te-am încălzit, şi-ai înţeles ce-nsemnă
sărutul nebunesc... dar ai plecat.

Ai fost, un timp, o stâncă-n vârf de munte,
sub soarele puternic, nemilos.
Eu ţi-am adus, coroană peste frunte,
un nor, o ploaie, însă... ce folos?

Ai fost pierdută... ţi-am fost regăsire,
ai fost o salcie... ţi-am dat un râu.
Eu am fost gând şi vânt, am fost iubire,
iar libertatea-ţi n-am ţinut-o-n frâu.

Te-am înţeles mereu şi, fără vrajmă,
ţi-am urmărit şi vechile poteci,
căci tu eşti peste tot la mine-n preajmă.
Eu te iubesc, dar ştiu că vii... şi pleci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de scump eşti Tu Isuse

Cât de mare eşti Isuse
Cât de scump şi minunat
Toate florile nespuse
Sunt de Tine aici aduse
Pe toate Tu le-ai creat
Nouă Doamne ni le-ai dat

Cât de scump şi minunat
Eşti Isuse Mire Sfânt
Viaţă nouă Tu ne-ai dat
Să-ţi cântăm în lung şi-n lat
Orişiunde pe pământ
Să-ţi cinstim al Tău Cuvânt

Cât de scumpă ţi-e Fiinţa
Mâna Ta de Dumnezeu
Tu ce-ai pus în noi credinţa
Dându-ne şi biruinţa
Să-ţi cântăm aici mereu
O Isuse Domnul meu

Cât de gingaş Isus eşti
Plin de slavă şi lumină
Duhu-ţi când ne dăruieşti
Şi-n Cuvânt ne împleteşti
Să trăim fără de vină
Viaţa nouă şi deplină

Doamne mintea ne-ai furat
Cu-a Ta sfântă gingăşie
Căci lumina Ta ne-ai dat
Mire scump şi minunat
Slăvită Fiinţa-ţi fie
O Isus — în veşnicie

Căci doar Tu ne eşti menirea
Tu al vieţii Creator
Noi îţi dăm acum iubirea
Să ne dai neprihănirea
Căci ne eşti Doamne izvor
De viaţă dătător

Vrem Isus pe veci să fim
Doar ai Tăi şi-n curăţie
Fiinţa Ta să o slăvim
Şi în veci să ne sfinţim
Mire drag din veşnicie
Onorat Numele-ţi fie

Ne-nchinăm dar Isus Ţie
Pentru veci noi te cinstim
A Ta gloria dar fie
De acum în veşnicie
Căci pe Tine te iubim
Şi ai Tăi ne vrem să fim

Slavă cinste şi onoare
Fiu al Celui Prea Înalt
Căci Tu ne-ai adus salvare
Şi ne-ai dăruit iertare
Fii în veci glorificat
Şi fii al nostru-Mpărat

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 ianuarie 2022, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Un curcubeu surprins de o furtună
A încercat, un timp, să se opună,
Să fie el: un arc frumos pe cer,
Plin de culoare, farmec şi mister,
Dar a-ncetat şi-acum e ea ca el,
Furtuna curcubeului rebel.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi

Cu câte-o floare, câte-o damă,
Cu câte-un foc ori un absint,
Te mai distrezi din timp în timp,
Jucându-ţi rolul într-o dramă.

Pe frig, în verde irizează
Absintu-un suflet afumat.
Iar florile ce i le-ai dat
În iarnă, dulce-l parfumează.

Apoi sărutu-l nu-ţi mai place,
Doar a durat un anotimp.
Şi vin trădări, şi trece-un timp,
Şi-amorul singur se desface.

Arzi flori, scrisori, şi vine rândul
Să-ţi dai şi ţie însuţi foc.
Rămâi - când scapi, când ai noroc -
Doar cu sughiţul, cu absintul.

Sunt arse pozele în rame.
Şi mâna-ţi tremură, crispată.
Şi mori, de-atâta somn, odată
Cu-acele multe flori şi dame.

poezie clasică de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţi de cer

Dintr-un cuib de iubiri,
Prindem aripi peste nopţi cu trandafiri
Porţi de cer se deschid,
Dragostea mai sparge înc-un zid.
Îngeri albi ne privesc
Valsul nostru lin neomenesc.
Noi plutim peste timp,
Iubirea e un veşnic anotimp.

REFREN:
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu.
Doar noi doi aprindem nopţile şi apoi
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.

Ca-ntr-un vers de poem,
Dragostea e tot ce mai avem.
Legământ între sfinţi,
Sărutările între mări şi munţi,
Fluturi albi ca doi miri,
Nopţi ascunse în flămândele iubiri
Dragostea-i un jurământ
Ce uneşte Cerul nostru de Pământ.

REFREN:
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.
Doar noi doi aprindem nopţile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu.

Doar noi doi fugim prin Paradis cu paşii goi,
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu,
Dăm Cerului un curcubeu,
Dăm Cerului un curcubeu.

Dragoste şi-un jurământ
Ce uneşte Cerul nostru de Pământ.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (15 septembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de departe

Atât de departe de viaţă
de tine, de mine, de noi,
eşti vis rătăcit într-o ceaţă,
şi-ai vrea să te-ntorci înapoi,

în lumea ce-ţi pare ciudată,
dar ştii că există un loc
în care aveai, altădată,
iubirea, cu tainicu-i joc.

Priveşti, ca şi mine, departe,
dar locul de vis a pierit
şi totul acum ne desparte,
uitarea, deja, a venit.

Mai sunt amintiri ce se-agaţă
de gânduri, rezistă un timp,
dar cad obosite, îngheaţă,
ucise de-un alt anotimp.

Privim, degajaţi, depărtarea
ce nu mai contează la noi,
când totul pluteşte pe marea
speranţei în lumea de-apoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti altfel

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Pe lângă ploi ai şi ninsori,
Cât de-ncâlcită eşti spre seară,
Eşti cum n-ai fost pe vechii zori.

Acum eşti verde cu răceală,
Acum eşti caldă peste flori,
Apoi eşti albă de zăpadă,
Eşti cum n-ai fost pe ochişori.

Cât te-ai schimbat de astă vară,
Când ai plecat unde nu ştiu,
Lăsându-ţi sora tropicală,
Să ardă verdele cel viu.

Îmi pari atât de supărată,
Pe pomi, pe flori şi-apoi pe noi,
De-aş şti ce ţi-am făcut surato,
Cât m-aş certa întins sub ploi.

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Te porţi de parcă te răzbuni,
Că ai găsit pădurea rară
Şi luncile ce nu mai sunt.

E timpul, scurs, să pleci surato,
E timpul tău să nu mai fii
Şi-ai să dispari îngândurată,
Cu stolul tău de păpădii.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi mereu iubire

În care vis mi te-ai ascus iubire
Aş vrea să vin să îţi şoptesc,
Că îmi este tare dor de tine
Şi în fiecare clipă te iubesc.

De-ai ştii că te am în suflet
Esenţă vie a sufletui meu,
Şi prind viaţă când sunt cu tine
Mă duci prin galaxie, mereu.

În care timp, uşor te voi atinge
Să-mi alin focul ce mă mistuie încet,
O boală eşti, te port în sânge
Şi în fiecare clipă te aştept.

Să vii să îmi acorzi un ultim dans
O ultima privire, plină de iubire,
Un tatuaj în suflet mi-ai rămas
Aştept doar clipă să fiu doar cu tine.

poezie de Georgescu Elena (9 ianuarie 2020)
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea toamnei sângelui de foc

E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ţi-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Şi să-l ducă-n lumea veşnicei câmpii
Care, nesfârşită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Şi înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-acelaşi data viitoare!"

Nu a fost. El, timpul, pe neaşteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Şi, cuprins cu totul de eternitate,
Ţi-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în acelaşi loc
Năpădit de toamna care-ţi înverzeşte
Amintiri din vremea sângelui de foc
Şi, prin timp, o umbră care te iubeşte?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp interzis

Hai, vino, e timpul să rupem din timp
bucăţi preţioase şi clipe de vis,
să-l facem să creadă că-i alt anotimp,
în care nimic nu mai e interzis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp în amurg

Pe strada cu dale a vechilor paşi,
Trec umbre grăbite, cu gol în priviri,
Iar ploaia îndeamnă copacii golaşi,
Cu lacrimi de frunze, să-şi plângă-amintiri.

Şi cad, se adună pe dale, şuvoi,
Pe urme lăsate-ntr-un alt anotimp
De suflete care, de mână, în doi,
Păşeau neştiind ce-i amurgul în timp.

Se scurg amintirile-n frunze şiroi
Prin ploaia ce lasă copacii golaşi
Sub cerul de toamnă în care doar noi
Mai trecem pe dalele vechilor paşi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretele zeilor

O, zeu trufaş, de ce a trebuit
copacul meu, ce se-nălţa în crâng
atât de mândru şi de împlinit,
să mi-l distrugi? Ştiai că am să-l plâng?

Ce ţi-a făcut? De ce mi l-ai trăznit
cu biciul tău? Era nevinovat,
era frumos şi-adesea, fericit,
din umbra lui, la ceruri m-am rugat.

Acum, gândind la tine, zeu trufaş
c-un trai ce-l vrei intens, mă-ntreb: "Poţi, oare,
acolo, în al zeilor sălaş,
să n-ai, în viaţă, nicio remuşcare?"

Credeam că ai. Un timp, am aşteptat
să umpli golul, îţi era uşor:
pe-acelaşi loc, puteai să fi plantat
un altul, mic, să nu-mi mai fie dor

Şi, poate, peste-un timp l-aş fi uitat
pe cel ce-a fost. Puteai, nu, zeu trufaş?
Dar ţie,-n lumea ta, nu ţi-a păsat,
tu eşti etern! "Regrete, zeii?! Aş!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gramatica iubirii...

Te-aş mângâia iubire
de aş avea motiv
Te-aş săruta pe braţe
da-mi eşti doar substantiv...

N-am prea avut eu parte
de mângâieri încât
Ai fost, eşti pentru mine
doar predicat şi-atât...

Ţi-am fost întreaga viaţă
şi rob şi sclav şi şerb
N-a meritat iubire
te simt ca un adverb...

N-am ascultat de mine
iertarea-i laitmotiv
Tu-ai profitat de asta
eşti doar un adjectiv...

E timpul destrămării
Eu n-am avut noroc
Tu-ai fost şi vei rămâne
Un complement de loc...

De loc, de timp, de spaţiu
M-ai transformat în cerb
Nimic nu-ţi cer iubire
rămâi ce-ai fost doar verb...

Mai nou mi-ai dat speranţe
eu te-am crezut la fix
Te-ai comportat iubire
cu mine ca sufix!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este timp să te recucereşti

Sare şi pământ pe scena unei vieţi,
O, tristeţi!...
Omule orb, cât timp mai vrei să pierzi fugind,
De semne...
Negând simţirea ce o porţi,
În vene...?

Curg lacrimile tale din mofturi capricioase,
Angoase...
Şi te frămânţi pentru imaginea-ţi terestră,
De lut...
Uitându-ţi scopul şi zestrea,
Ce-ai pierdut...

Mai este timp să te recucereşti,
Încă mai eşti...
De vrei iertarea, o capeţi prin căintă,
Vie...
Mai este încă timp ca să rămâi,
În veşnicie.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

Mi-ai fost şi minus, dar şi plus,
Ne-am înmulţit, ne-am împărţit...
Ai fost şi nou, dar şi-nvechit,
Ţi-am fost ajuns şi neajuns.

Mi-ai fost şi-ntreg, dar şi pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost şi viaţă, dar şi moarte,
Ţi-am fost ce nu o să-ţi mai fiu...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate şi dorinţă

Eşti liberă! De ce nu pleci? Hai, du-te
spre lumi ce le-ai crezut demult pierdute,
dar le-ai dorit şi ai visat la ele,
iar aripile încă nu-ţi sunt grele!

Îndreaptă-ţi zborul către zări senine
c-un cântec ce s-ar auzi mai bine
decât în locul trist în care-o viaţă
simţeai cum bucuria îţi îngheaţă
doar la vederea gratiilor care
îţi îngrădeau şi dreptul la visare.

De ce nu pleci? Rămâi doar pentru mine?
Eu sunt bătrân, sunt altfel, nu-s ca tine,
iar ce cânt eu... e-o biată poezie
cu stări ce par, adesea, utopie.

Eşti liberă să faci... ce vei alege!
Dorinţa ta e, pentru mine, lege.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul zeiţei

Te ştiu acum! Era doar o pojghiţă
acea răceală din privirea ta,
dar mersul calculat, ca de actriţă,
te-a dat de gol rapid, iubita mea!

Păreai de fier, erai întruchipare
a unei zeităţi de prin Olimp
ce-i gata să răspundă cu teroare,
la orice provocare, dur, la timp.

Dar te-am ghicit! Privirea-mi insistentă
te-a străbătut şi, dincolo de scut,
am întâlnit iubirea ta latentă,
pe care s-o descopăr n-am crezut.

Ţi-am curăţat răceala din privire,
şi ţi-am spălat mândria-n ape noi,
învăluindu-te cu-a mea iubire,
şi-nlăturând carcasa ca de sloi.

De-acum, iubita mea, îmi eşti din aur,
zeiţă coborâtă dintr-un vis,
ce îmi aşterne peste frunte laur,
zâmbind atât de cald şi de deschis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

În visul meu, ca o minune,
te-ai strecurat cu paşi uşori
de tânără sălbăticiune
cu ochii mari, atrăgători,

Şi mi-ai privit adânc în suflet,
te-ai luminat şi ai zâmbit,
iar visul, după un răsuflet,
a devenit neliniştit.

Ar fi dorit să mai rămână
cu tine-acolo-n lumea sa,
iubindu-te şi, mână-n mână,
să vă-ndreptaţi, de s-ar putea,

Pe-a nemuririi vieţii cale
spre locul veşnicei lumini,
spre lumi eterne, ideale,
sub cer albastru, cu grădini.

Şi s-a-ntâmplat acea minune,
iar tu pluteşti în visul meu
pe braţele ce vor a-ţi spune:
"Nu e doar vis! Eşti tu şi eu."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţul meu drag

Mi-ai furat la-nceput o privire,
apoi mi-ai inundat irişii cu lumina ta.

Priveam amândoi în aceeaşi direcţie
şi vedeam un curcubeu năbunatic,
care se apropia grăbit de noi
întinzându-se la picioarele noastre.

Mi-ai furat o atingere, o strângere,
o mângâiere şi o sărutare de mână.

Luminile curcubeului m-au orbit
şi fără nicio prezenţă de spirit
m-am adâncit în braţele tale
simţindu-mă mult ocrotită.

Mi-ai furat un zâmbet mirat şi întrebător,
apoi sărutul buzelor înfierbântate,
petale de maci în lanul trăirii
îmbelşugate de seninul clipei.

Mi-ai furat inima şi trupul
şi ca un ostaş viteaz, bine înarmat
m-ai convins să nu opun rezistenţă,
ba mai mult, să cedez necondiţionat
şi supusă te-am ajutat să mă cucereşti
şi să-ţi construieşti în mine bun locaş.

Te-ai jucat cu mine, m-am jucat cu tine,
astfel am intrat împreună într-un dans miraculos,
legănându-ne pe firul de borangic al iubirii
împletite straşnic cu dibăcie deplină.

Mi-ai vindecat suspinul, apoi plânsul,
mi-ai alungat îndoiala şi griul taciturn,
care mă locuiau de mai mult timp
şi mi-ai deschis inima ferecată
cu lacătul unor vremuri apuse.

Mi-ai zburat prudenţa de a suferi,
mi-ai dat aripi să visez aievea
şi să zbor precum zmeul copilăriei
peste marea învolburată şi munţii înalţi
din lumea în care trăim.

Dar, să ştii că nu eşti un hoţ desăvârşit,
pentru că eu, cu bună ştiinţă
ţi-am deschis uşa atunci când îmi căutai
ochii, mâna, braţele, gura, inima,
deoarece ştiam că doar astfel,
eu şi tu vom deveni un singur HOŢ,
iscusit şi însetat de iubire.

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult

E-atâta linişte pe chipul tău
de parcă timpul s-a oprit o clipă
şi te-a-nvelit cu-a nemuririi-aripă,
pierzându-se apoi pe drumul său.

Zeiţă-mi eşti, şi-ai coborât din vis
în braţele-mi deschise pentru tine,
în inima-mi ce toată-ţi aparţine,
un dar ce, poate, îngerii-au trimis.

Şi te privesc, şi-al tău aş vrea să fiu
cât cerul se va bucura de stele,
cât timp pământul va rămâne viu.

Apoi, în zbor fantastic şi zglobiu
vom reintra în vaste carusele
eterne, ca iubirea mea. O ştiu.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!