A doua zi
Cu câte-o floare, câte-o damă,
Cu câte-un foc ori un absint,
Te mai distrezi din timp în timp,
Jucându-ți rolul într-o dramă.
Pe frig, în verde irizează
Absintu-un suflet afumat.
Iar florile ce i le-ai dat
În iarnă, dulce-l parfumează.
Apoi sărutu-l nu-ți mai place,
Doar a durat un anotimp.
Și vin trădări, și trece-un timp,
Și-amorul singur se desface.
Arzi flori, scrisori, și vine rândul
Să-ți dai și ție însuți foc.
Rămâi - când scapi, când ai noroc -
Doar cu sughițul, cu absintul.
Sunt arse pozele în rame.
Și mâna-ți tremură, crispată.
Și mori, de-atâta somn, odată
Cu-acele multe flori și dame.
poezie clasică de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.