Ritual

în fiecare an orice anotimp ajunge la sfârşit
cu oricine
fără să mai guste deliciile naşterii
şi nicio nostalgie

pe canapeaua de frunze
până s-apuce s-adormă
toamna
visul visează
cu orgolioasă voluptate
grăbeşte ruginirea viorilor agăţate pe ramuri
învelit în ploi pământul
cuminte aşteaptă deprins să răsufle din ce în ce
mai greu

ce vis ciudat ajunge pe drumul pe care pleacă spre iarnă oricine
de acum ce vis târziu o să te pândească toamnă
mai bine nu răspunde
la colţul meu de stradă nu există staţie de tramvai

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul e ceva la care oricine ajunge în ritmul a şaizeci de minute pe oră, orice ar face, oricine ar fi.

citat celebru din C.S. Lewis
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, în cădere, visez pân' la durere...

Cu fiecare pas mai moare o secundă, cu fiecare ceas amurgul mă inundă şi-mi intră pe sub piele ca un intrus pervers cum şi în poezie se-aşază gându-n vers...
Mai gust o dimineaţă, ca pe un dar divin, amiaza mă răfaţă ca un pahar cu vin şi seara-mi cern tăcerea prin site de-aşteptări, cum îşi aşteaptă trenul locomotiva-n gări...
Mă mai îmbrac c-o toamnă cu poale ruginii, cu mânecile pline de strugurii din vii şi e cam greu veşmântul bătut de vânt şi ploi... ia-mi, Doamne, neputinţa de-a merge înapoi!
Când îmi cânta pădurea, foşnind din verde crud... acum doar ofilite cantate mai aud... şi de mai vine-o vară, la tine nu ajung, căci va fi drumul vieţii c-o toamnă mult mai lung...
Mă ning din ramuri frunze cu scâncetul lor surd, deşi-n căderi dansează, le este valsu-absurd... cum, paşi de dans să-ţi poarte pe drumul morţii trupul şi tu să-ţi legeni vise-n pieire, fără scrupul?
Şi ca şi frunza, toamna-n a ei degringoladă şi eu mai fur din vise şi-aş mai dansa pe stradă... deşi-n clepsidră resturi au mai rămas de timp, m-agăţ de o secundă dintr-un alt anotimp...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocalize autumnale

în eufonice adieri
pereţii camerei deşiră mătănii
aud toamna cum pleacă în toate desprinderile
construind sunete din frunze
altele decât cele de ieri în vârtejuri palide
una cu hazardul şi porumbele coapte
îşi va continua jocul
până când
debarasată de vânt
nici ultima frunză nu mai face nimic
copacule copacule ce pot face eu
cu atâtea frunze îngălbenite aproape de perna mea
ce vei face tu vântule
cu cele care stau agăţate de gol
toamna se va aşterne în curând ca o ninsoare roşiatică
pământule tu ce vei face
cu atâtea culori ce vor pieri pe trotuare
lipite de toţi pantofii
prin ploile întrezărite printre copaci înalţi până la cer

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de toamnă

Petale de toamna mai plâng peste noi,

E vremea frumoasă, chiar daca sunt ploi,

Ne picura viaţa petale de vis

In păr peste ochi, peste frunti de abis.

Mai trece un an, in toamna intrăm

Pe-aripi de Iubire cu Viaţa zburăm,

Minune e Oameni sa poţi să zâmbeşti

Să numeri petale şi frunze cereşti
.

E viaţa şi vara şi toamna arzând

E şi primavara muiata-n Cuvânt

Viaţa e iarnă şi e anotimp

Viaţa e Soare, crâmpeie de Timp.

Viaţa e tot ce inseamn-Univers

Viata-i poetul ce scrie un Vers,

Viata-i un Inger cu-aripi de pian

Ce trece uşor cu mers diafan.

Nu-i greu sa fim oameni, ajunge sa fim

Frumoşi, generoşi şi să ştim să iubim.

Da Doamne in fiece suflet frumos

Iubire şi Pace, Destin norocos!

Dar daca-ntr-o zi vom uita să iubim,

Vom pierde chiar tot ce-i Frumos şi sublim

Şi noaptea va cade pe umerii goi

Şi urmele noastre vor plange in ploi.

poezie de Felicia Felidiorean (25 octombrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine poate ajunge preşedintele SUA, dar nu oricine poate ajunge acolo.

aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia soldatului beat

mergea pe trei cărări dorind
să descopere drumul
pe care vine soţul soldat beat
s-au căsătorit înainte de-a pleca
în misiunea aia periculos
de secretă că nici nu s-a mai întors
treaz şi teafăr şi plin de onoruri
după ce-a descoperit gustul ţuicii
de pere acum bea orice
distanţa dintre ei o doare
aşteaptă ieşirea primilor eroi
turtiţi priveau în zare şi se întrebau
cât mai au până acasă
vor afla dacă vor ajunge
soţul ei soldat zace într-un bar
ascuns strategic sub o masă
aşteaptă venirea infanteriei
blindatele vin la urmă cu nota de plată
se va întoarce curând acasă
acum aşteaptă cuminte
să găsească cele trei drumuri
care duc spre casa lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului meu

E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aştern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt uşor.

E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben şi portocaliu,
Pierd din culoare,
precum şi cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.

Toamnă e şi acum, era şi atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
şi deprimă.

Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieţii nu-i etern.

Aşa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Aşa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu oricine

aşadar
să nu rămâi în cele din urmă,
să legi un pod din cele ce vin
cuvinte, amintiri, dureri şi multe ceasuri fără gust
călite în foc de şaptezeci de ori câte şapte
până ce lacrima se face aur,
până ce aurul se face soare
şi tot aşa până ce podul va fi gata peste hău
(iar hăul trecut încetează să fie).
vom reînvăţa şi acest meşteşug
cum singuri am învăţat să fim locuitori ai nopţilor,
ai locurilor şi timpurilor clădite din răni.
va fi greu
va fi aproape imposibil,
mai ales că nu oricine e Pavel,
nu oricine va rosti întrebarea cea bună
spre Damasc.
Îndrăzniţi!

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără mine

Voi pleca singură,
Fără mine,
Sluga mea cea credincioasă
De-o viaţă,
Pentru că numai eu
M-am însoţit
În drumul anevoios
Spre Eben-Ezer.

Voi pleca singură,
Fără mine,
Către Elyoenai.
Voi arde odată
Cu uleiul de măsline
Al Menorei,
Până la mistuirea
Flăcării albastre
Din al şaptelea braţ.

E-adevărat,
În timpul Jertfei de Seară,
După atâta Arderedetot,
Despărţirea asta
Nu mai doare.

Până târziu,
Până departe,
Până la Manahat,
Voi ajunge
În sfârşit...
Singură,
Fără mine.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (martie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este un fruct, în toate anotimpurile, la îndemâna oricui. Oricine o poate culege, fără nici o limitare. Oricine poate ajunge la această iubire prin meditaţie, rugăciune şi sacrificiu.

citat clasic din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cincilea anotimp

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
A crescut în mine din poeme
Şi-a făcut un cuib în inima mea
Din fiecare vers aşternut pe hârtie.

Îmi vine să alerg tot timpul prin iarbă
Desculţă să mângâi cuişoarele verzi
Cu tălpile să alin durerea din frunze
Căzute în iarba înlăcrimată de moartea lor.

Vreau să împart la lume din mine
Toate ninsorile de flori şi de frunze
Toate ploile cu pietre şi pene divine
Rupte din norii şi păsările Raiului ascuns.

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
Ce are un picior de Toamnă în sânge
Iar celălalt este în gheată de Iarnă cuminte
Cu paşii rari prin sângele piciorului cald.

Rând pe rând mă apasă sub ei bucuroşi
În timp ce ochii sunt cercetaţi de o Vară
Cu razele Soarelui din foc şi mirări
Ce se sting rând pe rând în buzele Primăverii.

Vreau să vă bucuraţi şi voi cu mine
De această nuntă a anotimpurilor nesfârşită
De patru doamne ce nu mi-au ajuns
Să-mi bucure sufletul până la atingerea stelelor.

Îmi vine să cânt de bucurie şi reuşită
De toate versurile ce mi-au născut un prunc
Un al cincilea copilaş ce mă urcă la Lună
Cu starea lui schimbătoare cât căscatul de somn.

E tare ciudat dar lipicios cum e mierea
Se lasă în vene şi pulsează răcoros şi duios
Apoi te înfierbântă şi-ţi dă inspiraţie să scrii
Până cântă cocoşul pe zăpada căzută în Toamnă.

Ador acest al cincilea anotimp încurcat
Cu un ochi primăvăratic şi unul de vară
Cu un picior copt şi unul îngheţat de-o Iarnă
Ce mă calcă pe suflet şi versuri.... de-mi vine să râd!!!

Iubesc al cincilea anotimp
Botezat de mine, Curcubeul Pământului
Născut din metafore şi cele patru anotimpuri
El răsare şi-apune în mine cu ploi, Soare, şi ninsori
cu cozi de porumbei în orice moment.

poezie de Adelina Cojocaru (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp incurabil

cântul uitat din ţipătul prelung al unui pescăruş
împrumutat nopţii
e devorat de
umbre
neîmpovărate de nicio moarte
agăţate de picioarele memoriei
de atâtea ori
amintire
neadevărată (sau adevărată a fost?)
în faţa abisului
ecou
agonizând în cuib de cenuşă abia răcită
pe un ţărm
copleşit de lumină şi verdeaţă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă drumul pe care mergi la un moment îţi dă doar impresia că înaintezi, dar, de fapt, nu duce nicăieri, nu trebuie să disperi. Socoteşte-l ca fiind cel mai potrivit pentru a ajunge la tine însuţi.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi toamnă

în odihna fierberii continuate
de pe colină
în automorfă culoare
mai jos de vârful viţelor-de-vie
aceeaşi toamnă
aceleaşi frunze roşii străvezii
în boabele strugurilor
aştern o vreme dinspre iarnă
tăcerea
şi tu auzi paşi
auzi-i cât de nepăziţi
paşii căprioarelor

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie aproximativă

gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca şi cum nu m-aş gândi
nesfârşitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înţelese prin ricoşeu
mi-e foarte greu să plec de acasă
aici îmi pun
aşa ca pe o cenuşă caldă pe lista de priorităţi
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârşit
povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coşul pieptului
sunete de frecvenţă înaltă şi sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde şi copacii pădurilor de esenţe tari
au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu acelaşi foşnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să păşesc mai gingaş
n-a fost niciuna aşezată la picioarele mele
au venit
unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi şti dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută
în marea verde a pupilelor toamna are şapte ani

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie aproximativă

gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca şi cum nu m-aş gândi

nesfârşitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înţelese prin ricoşeu

mi-e foarte greu să plec de acasă

aici îmi pun
aşa ca pe o cenuşă caldă pe lista de priorităţi
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârşit

povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coşul pieptului
sunete de frecvenţă înaltă şi sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde şi copacii pădurilor de esenţe tari

au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu acelaşi foşnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să păşesc mai gingaş
n-a fost niciuna aşezată la picioarele mele
au venit unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi şti dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută în marea verde a pupilelor
toamna are şapte ani

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare toamnă

îmi lipesc pe umeri aripi
şi cât de limpede mă ajută să simt
aş vrea să le cer iertare păsărilor
în fiecare anotimp în fiecare zi
la fiecare fâlfâit de aripă
în fiecare clipă dacă l-aş auzi şi totuşi
n-o fac n-am furat păsărilor zborul
nu mă simt în stare să-l dau înapoi
cum mi l-am închipui

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nucul plânge

Privind pe fereastra ce duce spre sud,
Văd nucul bătrân ce-a rămas fără frunze,
Pozând melancolic cu crengile: nud,
Aşteaptă o toamnă cu pământul mai ud,

O iarnă mai aspră şi vântul mai crud,
Pregătit să reziste şi: Nu vreau s-aud
Al nimănui scuze.

În fieşce an îmi este mai greu,
Când văd « nemiloşii » ce-mi adună povara,
Unul se urcă în vârf, parcă-i zmeu,
Altul.... O creangă îmi rupe, fără tupeu,
Aşa-mi petrec anii, plângând tot mereu,
Dar cine să audă? Că ei, n-au Dumnezeu,
Degeaba-i ocara.

Când toamna va trece şi iarna ce vine,
Sosi-va iar timpul să rodesc mai... bogat,
Voi plânge din vreme să mă apere: Cine?
Corneliu ce are un geam, cu ochiul spre mine,
El vede uşor « făcătorii de bine »,
C-o voce mai aspră şi, mai de ruşine,
Cei răi vor fugii de « legat ».

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de Autograf

Târziu a început
dimineaţa aceasta,
în care încerc să imprim
litere pe sufletul tău...

Târziu acest zgomot
de suflet
m-a trezit
din visul în care
tu rătăceai
în oraşul construit de tine...

Târziu am început să mă cunosc
printre miile de suflete
care pretindeau a fi
ale mele...

Târziu acest autograf fără anotimp...

Sfârşit de Autograf...

Devreme am început să te iubesc...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (4 aprilie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

In orice zi

Cu oricine as fi,
Cu oricine vei fi,
In mine te poti intoarce
Si azi, si maine, in orice zi.

Oricat te-ai indeparta,
Te va urma inima mea,
Chiar de nu iti voi mai zambi,
O sa-ti zambeasca dragostea.

Cu oricine as fi,
Cu oricine vei fi,
In mine te poti intoarce
Si azi, si maine, in orice zi.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!