Vocalize autumnale

în eufonice adieri
pereţii camerei deşiră mătănii
aud toamna cum pleacă în toate desprinderile
construind sunete din frunze
altele decât cele de ieri în vârtejuri palide
una cu hazardul şi porumbele coapte
îşi va continua jocul
până când
debarasată de vânt
nici ultima frunză nu mai face nimic
copacule copacule ce pot face eu
cu atâtea frunze îngălbenite aproape de perna mea
ce vei face tu vântule
cu cele care stau agăţate de gol
toamna se va aşterne în curând ca o ninsoare roşiatică
pământule tu ce vei face
cu atâtea culori ce vor pieri pe trotuare
lipite de toţi pantofii
prin ploile întrezărite printre copaci înalţi până la cer

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de toamnă

E toamna ca un ucigaş proscris,
Măcel făcând prin frunze an de an,
Nu iartă nici gutui şi nici cais,
Nici tei, nici fag, nici plop şi nici platan.

Cu florile nu face compromis,
Gonind din bălţi şi ultimul bâtlan,
E toamna ca un ucigaş proscris
Măcel făcând prin frunze an de an.

Pe toate le cufundă în abis;
Mi-e sufletul o frunză de castan
Ce-ncearcă să se-agaţe de un vis,
Plutind prin aer ca un pui orfan!

E toamna ca un ucigaş proscris.

rondel de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, copacule

Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-şi roteşte ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă şi subţire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra

Am rămas aşa, ţinând în mână
şaua şi hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate şi pentru că nu mi-e sete,
pentru că aş vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezeşte
şi-al unui copac cu frunze căzând.

Până unde - nici eu nu ştiu
şi nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
şi e dulce căldura şi e un timp şi e o linişte
ca o flacără verzuie, arzând!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia. I-au ieşit toate minunile, şi venirea pe pământ, şi viaţa, până şi moartea, dar o dată ajuns aici, în mormânt - nu mai poate învia. Se dă cu capul de toţi pereţii, cheamă toate şiretlicurile minţii şi ale minunii, îşi face vânt ţn dumnezeire ca leul, la circ, în aureola de foc. Dar cade în mijlocul flăcărilor. De atâtea ori a sărit prin cer, nici nu s-a gândit c-o să se poticnească tocmai la înviere!

citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de merisor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca un dumnezeu care nu mai poate învia. I-au ieşit toate minunile, şi venirea pe pământ, şi viaţa, până şi moartea - dar o dată ajuns aici, în mormânt, nu mai poate învia. Se dă cu capul de toţi pereţii, cheamă toate şiretlicurile minţii şi ale minunii, îşi face vânt în dumnezeire ca leul, la circ, în aureola lui de foc. Dar cade în mijlocul flăcărilor. De atâtea ori a sărit prin cerc, nici nu s-a gândit c-o să se poticnească tocmai la înviere!

citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna-n falduri de mătasă
Şi-n mătănii de dantele,
A venit la ea acasă,
Printre flori de crizanteme.

Scame plumburii de îngeri,
Sub fanatice blesteme,
În apusuri moi de sângeri,
Vin pe cerul trist, alene...

Din copacii noştri nobili
Pică plâns de catifea,
Dăltuind tăcerea ploii...
Bruma, a căzut şi ea.

Peste bănci, peste trotuare,
Frunze arămii de vis
Sunt purtate peste-o mare
De iubiri de neatins...

Molcom vânt... Sub ramuri ude,
Zgribulite şi sprinţare,
Stau vreo patru vrăbiuţe,
Căutându-şi de mâncare.

Şi în rest, atâta ploaie...
Toamna drepturile-şi cere,
Printre falduri de mătasă
Şi mătănii de dantele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizita

o toamna lunga se arata
prin geamul spart de
vantul furios
tu Doamne azi imi intri in casa
si ma privesti prietenos
nu-s Doamne vrednica
de tine
si vizita se face intre ruine
mi-e sufletul ca un castel surpat
prin care toamna a umblat
smulgand din frunze
ravasind
izbind in usa
tropaind
eu doar pe tine azi te vreau
din prag de toamna Doamne
sa te iau
sa te primesc in inima deschisa
in care toamna a intins
covor de frunze ruginii
stiam ca o sa vii
stiam ca o sa vii.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu,,, toamna

tu... toamna

mi-e toamna tristeţe
petale de roze zac scuturate
fără culoare
şi-apusul e mereu aproape
şi-atât de departe se deschid zorii
plină de griuri lumina răsare

cerul de plumb amestecă norii
şi plouă mărunt zile la rând...
prin porii deschişi
frigul îmi intră până la oase
şi carnea mă doare
parcă-i o rană

singur sunt pe-alei pustii
păşind pe un covor de frunze roase
doar vechi amintiri îmi picură-n gând
când tu erai şi amândoi -
mână în mână -
prin ploi indiferenţi treceam
şi adieri de vânt tăioase...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna cu gust de gutuie

Doamne, frumoasă – i toamna cu gust de gutuie!
Cad frunze pe noi şi strugurii crapă,
Din cana de lut un cântec mă îmbată.
Vara îşi face bagajul şi pleacă
Spre crama albastră de unde se adapă.

Bea busuioacă din cercuri dinţate.
Pere prin iarbă încearcă să coacă.
Valuri de ceaţă ne latră în fereastră,
Luna, doarme întinsă pe piatră.

Noaptea se tescuie până la ziuă
Cu fructe căzute din sâni de statuie.
Legată – i cu spice sub bolta de vie.
Doamne, frumoasă – i toamna cu gust de gutuie!

Haide doamnă, începe – ţi concertul,
Frământă – mi pe buze versuri şi must.
Râde cu mine, urmează – ţi ursita,
Aici, în mine, trăieşte, Nichita!

Cad frunze pe noi şi strugurii crapă,
Din cana de lut un cântec mă îmbată.
Vara îşi face bagajul şi pleacă
Spre crama albastră de unde se adapă.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu se vinde

Se-mpletesc în culori vii
Paşii toamnei pe alee
Pe când străzile-s pustii
Fără iz de orhidee

Pomii iarăşi se dezbracă
Şi copacii din păduri
Până iarna o să treacă
Uneori prin scurtături

Frunzele se colorează
În atâtea vii nunţe
La taifas apoi se aşează
Şi la uşi — în văz de clanţe

Căci un pictor iscusit
E la lucru în natură
Toamna iată a venit
Şi viaţa parcă-o fură

În imense straturi frunze
Mereu azi se stivuiesc
Şi-n pieţe — la peluze
Căci rost nu îşi mai găsesc

Moartea-n ele se strecoară
Viaţa li s-a terminat
Pe aripi de vânt coboară
Strat de ochi peste alt strat

Şi în zboruri şi-n picaje
Toate se răstălmăcesc
Umbra toarce pe pavaje
Frunze-n straturi ce tot cresc

Şi ne ating cu nerăbdare
În roiuri mereu din zbor
Surâzând pe trotuare
Ca tot omul muritor

Şi e frig şi noaptea-i mare
Pe munţi ninge şi s-a stins
Parcă a iubirii zare
Şi extazul s-a prelins

S-a sfârşit toamna — ne prinde
Iarna — este pe aproape
Căci viaţa nu se vinde
Nici a vieţii sfinte ape
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine toamna

Perfecţiunea-ntruchipată
In chipul tău frumos de fată
Mi-aduce zâmbetul in zori
Si te culeg dintre scrisori.

Trecut-au ierni si primăveri
Si toate-mi par a fi ca ieri...
In mintea mea eşti neschimbată
Şi gândul mi se face roată.

Se plimbă toamna prin grădini
Aruncă norii ploi in spini...
Sunt frunze galbene pe drum
Dar ştii si tu, ce să-ţi mai spun?

Din anotimpurile toate,
Aş lua doar clipele lăsate,
Departe undeva in munţi
Când ne plimbam prin văi desculţi.

poezie de Doina Bonescu din Aripa timpului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în arcuire

Ce-ai face, de n-ar fi, femeie,
Atâtea frunze şi atâtea flori,
Ningând pe sânii tăi sonori,
Cum ning salcâmii pe glămeie?

Cum ning crenguţe de-azalee,
Cu flori roz-albe şi fiori,
De decuseară până-n zori,
Pe coapsa-ţi stângă, rotofeie?

C-ai face fără muzică şi baluri,
Şi fără aurora-ţi din privire?
Ce-ai face fără Mare, fără valuri?

Ce-ar face trupu-ţi fără arcuire?
Cum ar participa la ritualuri?
Cum ar putea trăi fără iubire?

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

în fiecare an orice anotimp ajunge la sfârşit
cu oricine
fără să mai guste deliciile naşterii
şi nicio nostalgie

pe canapeaua de frunze
până s-apuce s-adormă
toamna
visul visează
cu orgolioasă voluptate
grăbeşte ruginirea viorilor agăţate pe ramuri
învelit în ploi pământul
cuminte aşteaptă deprins să răsufle din ce în ce
mai greu

ce vis ciudat ajunge pe drumul pe care pleacă spre iarnă oricine
de acum ce vis târziu o să te pândească toamnă
mai bine nu răspunde
la colţul meu de stradă nu există staţie de tramvai

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna copiilor

Când vine toamna la ţară
Ies copii pe ulicioară.
Cu frunzele-n dans se prind
Şi aleargă după timp.
Zeul Cronos îi veghează,
Toamna îi îmbrăţişează,
Le aşterne din flori multe
Covor pe care să zburde.
Până coboară din munte
Iarna cu stele mărunte,
Culoarea galben-aurie
Le face altă bucurie.
Le pune-n spate ghiozdanul
Cu mate şi-abecedarul,
Iar când sună clopoţelul
Merg la şcoală... cu căţelul.

poezie de Dumitru Delcă (17 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea, ca un păcat...

Toamna asta nu-i de mine, o alung şi de ruşine mor poemele pe rând,
Şchiopătează biata rimă, într-un act de pantomimă, peste versuri lăcrimând.
Invoc muza să apară, prea curând se face seară şi nici stele nu răsar,
Drumu-i troienit de frunze, mor cuvintele pe buze, pe un vârf de secundar.
Înspre mare pleacă luna, să se-nece ca nebuna în tăcerea unui val,
Valul fuge de păcate şi duce luna în spate, în genunchi până la mal.
Pescăruşii dau năvală peste luna-n pielea goală, s-o trezească cu-n sărut,
Chiar de vântul îi opreşte şi îi strânge ca în cleşte, nu e vreme de pierdut.
Şi de n-ar bura întruna şi de n-ar striga furtuna, ca un miel înjunghiat,
Nu m-aş lepăda de tine, ca de pofte clandestine, toamna mea, ca un păcat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetiţie

pe când nori pe cer brazde mai ară
dincolo de prima frunză căzută
întreagă pădurea-i un stejar
sub care se adună
cerbii
în labirintul toamnei
în cete
ca în fiecare an în acelaşi loc
aşteaptă iarna

în acest joc totul se repetă
nici un vrăjitor nu-i face dispăruţi
numai vânătorul
le separă destinul cu glonţul
pierdut
printre raze de lună risipite între frunze uscate
îmbrâncite de vânt pe drumul pieirii

în aprigul suflu înghiţitor de flăcări doar cerbii
în loc să se înfricoşeze
îşi iau dreptul să refuze soarta
în coarne mai strâng încă o noapte
atenţi la paşii ce se aud în afară

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicuţa

Toată ziua toarce
Şi nimic nu face...
Mult ea doarme,
Miaună când îi e foame.

Este foarte simandicoasă,
Vrea doar mâncare-aleasă.
Iar dacă-i dai lăptic,
Nu-i mai trebuie nimic.

Când ţi-e rău, te face bine
Nu pleacă de lânga tine.
Pune lăbuţa unde te doare
Şi durerea, repede dispare.

Se joacă cu cele perdele
Până rămâi fără ele.
Asta face o pisică
Tot ce prinde, strică.

Vrea mereu alintată,
Să se simtă răsfăţată,
Dar oricat te străduieşti
N-ai cum să o urăşti...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (9 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

toamnă crudă şi nervoasă,
răcoroasă şi ceţoasă,
vii din nou cu frunze moarte,
să ne chemi în şcoli, departe...

de acum o să reînvii
şi-o să ţii bine mersi,
până când oi obosi,
să omori atâtea vii...

poezie de Alexandru Simion (21 decembrie 2015)
Adăugat de ABCD
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş face frunză

de m-aş face frunză sa imbrac copacii
şi din lacrimi neaua sa le fiu vesmant
aş pali-n lumina zorilor cu bruma
veşnica mireasa, toamna pe pamant.

şi m-as face dor, busuioc in roua
să inmiresmez izvoarele curgand
pe sub crengi ascunse schiopatand in murmur
un lastar de vreme cu trenele de vant.

îmbaind cu soapte scoartele dorminde
şi cu noi monturi le-as impodobi
să-nfloresc in iarna prin feresti tacute
din manunchi de ploi, muguri argintii.

câtă gingasie-n palmele intinse
se resafata-n tihna ochilor de jad
ca într-un balet frunzele se-alinta
în pastel de toamna, cu ele si eu cad.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare departe

Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morţii de vii mi-e dor de tine;

ia mai vino la o carafă, înstrăinatule,
ia mai vino să ne sculptăm vişiniu copilăriile,
ştii că doar noi şi ecoul ne ascultăm la fel de bine,
că zâmbetele noastre sunt stafii împrumutate,
ştii doar că inimile noastre au aceeaşi ureche muzicală;

vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun;

cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie să ştii acel sentiment umbros şi rece,
sentimentul ăla care te face să vorbeşti cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă şi te duce cu gândul la pământ;

mi-e dor, şi râs, şi fugă, şi plâns,
umbrele se arcuiesc la fel, la fel sunt toate cele lăsate-n urmă,
dar nu în aceeaşi ordine;

şi nu mai înţeleg nimic din toamna asta care înoată portocaliu,
din vântul vânăt care răstoarnă toamna nu mai înţeleg nimic,

dar unghia asta de soare, curbând cerul,
unghia asta albă ca două palme impreunate,
unghia asta, doar asta,
o-nţeleg.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiţi toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminenţa,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănaţi prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunaţi, vă despărţiţi,
Vă agăţaţi cu disperare de un frunziş,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniţi unele pe altele,
Vă ofiliţi unele pe altele,
Vă înmormântaţi unele pe altele
În noroaiele de la marginea oraşului,
De la marginea societăţii,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedesluşite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliţi în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiţi într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!