Soţia soldatului beat

mergea pe trei cărări dorind
să descopere drumul
pe care vine soţul soldat beat
s-au căsătorit înainte de-a pleca
în misiunea aia periculos
de secretă că nici nu s-a mai întors
treaz şi teafăr şi plin de onoruri
după ce-a descoperit gustul ţuicii
de pere acum bea orice
distanţa dintre ei o doare
aşteaptă ieşirea primilor eroi
turtiţi priveau în zare şi se întrebau
cât mai au până acasă
vor afla dacă vor ajunge
soţul ei soldat zace într-un bar
ascuns strategic sub o masă
aşteaptă venirea infanteriei
blindatele vin la urmă cu nota de plată
se va întoarce curând acasă
acum aşteaptă cuminte
să găsească cele trei drumuri
care duc spre casa lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia marinarului breton

La-începutul celeilalte ierni noi, prea-frumoşii,
Ne-am căsătorit – după Anul Nou a plecat pe mare.
Acum florile de mac ard roşii,
Iar eu sunt aici pe cheu, privind în zare.
I-aştept sosirea, având tovarăşi albatroşii,
Pe unde-o fi? Distanţa dintre noi îl doare?

"Nu plânge, curaj, coniţă,"-mi spune căpitanul;
"Se va întoarce curând acasă. Aşteaptă, fii cuminte!
Deocamdată zace într-un spital, se face de-acum anul...
La Rio de Janeiro,-n Brazilia febricidă şi fierbinte.
Nu ştiu ce boală-a căpătat, ştiu doar că trăieşte băietanul
Şi că-într-o bună zi iarăşi îţi va ieşi-înainte."

Am trimis telegramă, să aflu date mai precise,
La Spitalul Marinei şi-am primit răspuns a doua zi.
Citez cuvintele infirmierei, exact cum au fost scrise:
"Soţul tău iubit nu va muri;
Dar să nu te-aştepţi la un barcaz cu velele întinse –
Nu pot, desculpa-me, să-ţi spun din ce pricini. "

Luni după luni au tot trecut,
La multele scrisori trimise, primeam doar un răspuns,
Mereu acelaşi, cu-acelaşi conţinut:
" Nu te lăsa-învinsă de nici un neajuns,
Căci omul tău nu va muri, deşi-îndelung a tot zăcut –
Ce boala are nu-ţi putem spune, oricât ar ţi-ar fi de neplăcut. "

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

După încă zece luni, iată-l intrând din nou pe poartă,
Gârbov şi-îmbătrânit, o biată arătare,
Pentru-a-mi spune că niciodată, dar niciodată,
El nu va mai pleca pe mare.
De-atunci, cu ochi lipsiţi de strălucire, la mareea-înaltă,
Stă lângă uşă urmărind talazurile verzi din depărtare.

În somn, se-întoarce cu spatele la mine
Şi geme, blestemând amar, nişte anume
Iepe spanioleşti de dincolo de mările saline,
Care l-au nenorocit pentru cât va mai trăi pe lume –
Căci nu v-a scăpa nicicând de neputinţa şi de-acea ruşine
Aduse lui de Boala Care N-are Nume.

poezie clasică de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă... mai aşteaptă

Aşteaptă, mai aşteaptă
Primi-vei un răspuns
Vei auzi o şoaptă
Stăpânul nu-i ascuns.

Aşteaptă cu răbdare
Cântând spre slava Lui
Şi fără-ngrijorare
Spre Paradis să sui.

Aşteaptă împlinirea
Căci va veni-n curând
Să-nfăptuieşti slujirea
Cu mult avânt lucrând.

Aşteaptă să sosească
Ce-n rugă ai cerut
Făptura-ţi să vestească
Cine e Domn şi scut.

În lunga aşteptare
Răsplata nu ţi-o pierzi
Vedea-vei pomii-n floare,
Vor fi copacii verzi.

Aşteaptă revenirea
Cu sufletu-ţi deschis
Acel ce e Iubirea
Îţi dă ce ţi-a promis.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2 august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aşteptând
Fie veşti noi, fie o nouă zi sau apusul soarelui
Toţi asteptăm
Aşteaptă-un minut!
Aşteaptă schimbul de tură
Aşteaptă până când se va întoarce tatăl tău acasă!
Aşteaptă
Am tot aşteptat şi-am tot auzit aceste lucruri de-a lungul anilor
Merită să-aştepţi
Să rămâi în acest joc al aşteptării?
Ce aştepţi?
Nu mă aştepta pe mine!

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolanul

Femeia aia de-acolo e de-acum pe moarte
Picioarele de plumb nu mai pot s-o poarte;
Motanu-i umblă lela după pisici neruşinate
Şi nu va reveni acasă-n această noapte.

Într-o bodegă soţul bea cu nişte matracuci
Iar fata ei tocmai face unui soldat ochi dulci;
Feciorul se distrează şicanând păgân
Ore la rând un biet cizmar olog, bătrân.

Acum cu dinţii mei tari ca pietrele de moară
Îi voi roade-un obraz, înainte ca să moară:
Când soţul, fiica şi fiul se întorc acasă
Vor vedea numaidecât cine-i stăpân în casă.

poezie clasică de W.H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margarete

vine! nu vine! vine! nu vine...
aşteaptă!
aşa mi s-a spus de nenumărate ori
încât am ajuns să cred că asta-i numele meu adevărat
vine! nu vine! vine! nu vine...
fiecare zi se prelungeşte până se lipeşte de alta
şi tot aşa, zi după zi, epuizarea se căţără lingându-mi picioarele
aşteaptă. aştept. aşteaptă. aştept. aştept. aştept.
după care mi-am zis că am devenit zeul aşteptărilor
aşa cum şi Luna este zeiţa mareelor
aşteaptă!
şi-am aşteptat, dar Godot venea întotdeauna după unsprezece seară
abia târându-şi picioarele de la teatru şi se prăvălea lângă mine
zicând stins "a fost un triumf"
după care îşi desfăcea pachetul şi lua o muşcătură zdravănă
din tăcerile sleite... dacă ai fi văzut...
aşteaptă!
şi vedeam revoluţiile spălându-şi mâinile de sânge
nopţile ca şi cruciadele aveau ore bine stabilite
iar paznicul striga lipindu-şi incertitudinile
de suflul felinarului
aşteaptă!
şi Golgota fremăta sub biciul ploilor fulgerate
încât până şi perdeaua templului
a fugit despletită din calea istoriei
aşteaptă!
şi-aşa am aflat că la început a fost cuvântul
şi cuvântul eram eu şi eu eram cuvânt
aşteaptă... mă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi stăm acum acolo unde se întretaie două drumuri. Dar spre deosebire de poemul cunoscut al lui Robert Frost, cele două drumuri nu sunt la fel de bune. Drumul pe care călătorim de mult este o şosea magistrală pe care progresăm cu mare viteză, dar la capătul său, ne aşteaptă dezastrul. Celălalt drum din răspântie - cel pe care s-a mers mai puţin ne oferă singura noastră şansă de a ajunge la o destinaţie care ne asigură că putem păstra Pământul.

citat din Rachel Carson
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-acasă

Sunt acasă!
Graurii mi-au adus sperietori şi urme de cizme
în picioarele descălţaţilor.
Sunt acasă...
Pisica linge cactusul stropit cu apa
în care mama a spălat peştele.
Sunt acasă!
Cireşele dansează pe masă.
Tata şi-a făcut bagajul cu un an într-o secundă.
Mama şi-a pus pe geam
ochiul din care porumbeii nici nu mai vor să se-ascundă.
Sunt acasă!
Şi iarba mă aşteaptă îmbrăcată în coasă
şi în mireasă
să-i zic
şi să tac
Da!
Sunt acasă!
Să te tai sau până mai vin din casă-n-casă
că te văd să mă prefac?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ori­­ce călător, mai ales artist fiind, după drumuri lungi, se întoarce întotdeauna acasă, la familie. Bi­neînţeles, dacă acolo îl aşteaptă ci­neva care ştie să asculte. Şi tot acolo, zic eu, se găsesc şi amin­tirile! Iar viitorul... şi el locuieşte în aceeaşi casă.

citat din Florin Piersic
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am cunoaşte toate dificultăţile ce ne aşteaptă de-a lungul unei călătorii, nu am mai pleca deloc de acasă.

citat din Dan Rather
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi a ajuns acasă şi, după ce a văzut pe mumă-sa, a plesnit de trei ori cu biciul, şi cele trei nuci s-au desfăcut în trei palate frumoase şi cu cele trei surori ale lui întriu-însele, pe care, după ce le-au dat munca înapoi, le-au măritat şi s-a făcut mare bucurie şi veselie în toata împărăţia. Încălecai pe-o şa şi v-o spusei dumneavoastră aşa.

finalul de la Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos de Nicolae Filimon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

în fiecare an orice anotimp ajunge la sfârşit
cu oricine
fără să mai guste deliciile naşterii
şi nicio nostalgie

pe canapeaua de frunze
până s-apuce s-adormă
toamna
visul visează
cu orgolioasă voluptate
grăbeşte ruginirea viorilor agăţate pe ramuri
învelit în ploi pământul
cuminte aşteaptă deprins să răsufle din ce în ce
mai greu

ce vis ciudat ajunge pe drumul pe care pleacă spre iarnă oricine
de acum ce vis târziu o să te pândească toamnă
mai bine nu răspunde
la colţul meu de stradă nu există staţie de tramvai

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul berzelor

S-au întors berzele acasă
Din drumuri lungi, istovitoare,
În greaua lor cale întoarsă
Le-a mângâiat puţinul soare.

Îndură frigul, nu le pasă
Că vremea-i rece, schimbătoare,
S-au întors berzele acasă
Din drumuri lungi, istovitoare.

Crenguţe mici şi beţişoare
Le-adună şi le ţes în plasă,
Căldură în culcuş se lasă,
Comori ascund sub aripioare,
S-au întors berzele acasă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea

Singuratecă ea mă aşteaptă să-i vin acasă,
În lipsa mea ea se gândeşte numai la mine,
ea cea mai dragă şi cea mai aleasă
dintre roabele sublime.

Ei i se face rău de singurătate
ea stă şi spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
şi tocmai să calce pe dânsa licheaua.

Ea spală zidul casei cu mâna ei
şi atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la uşă-n ecouri.

Ea îşi aşteaptă bărbatul beţiv
Ca să-i vină acasă
şi degetele albe şi le mişcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.

Pregătindu-i-le de dezbătat
ea ţine în boluri şi zeama acră,
părul lung şi negru şi-l întinde de la uşă spre pat
să nu greşească bărbatul niciodată
drumul predestinat.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Să înţelegem, deci, că prin tine vom avea un comandant bun, blând şi indulgent, care nu ne va impune niciodată nimic, nu va fi rău sau exigent cu noi şi ne va permite să facem absolut orice ne trece prin cap, fără a ne certa câtuşi de puţin?
Lucian: Ah, nu, nici chiar aşa; nu vreau să înţelegeţi nimic de genul acesta. După cum v-am spus, n-am de gând să mă schimb deloc, rămân acelaşi care am fost şi până acum, indiferent că vouă vă place sau nu; rămâne la aprecierea voastră dacă am fost, sunt sau voi fi bun, rău, indulgent sau exigent; fiecare dintre voi e liber să-şi formeze orice părere doreşte în privinţa mea, să tragă concluziile, fiecare în felul său, după cum a înţeles, iar eu vă asigur că indiferent care va fi părerea voastră despre mine, n-am să mă supăr. Dar după cum v-am mai spus şi deja mă repet de prea multe ori, n-am să mă schimb; voi rămâne mereu acelaşi, nimic nu mă va determina să devin altfel, nici măcar comanda misiunii. Deci, nu vă faceţi griji în acest sens, nu mi se va urca şefia la cap... Totuşi, am să mă străduiesc să fiu un bun comandant, îmi iau acest angajament în faţa voastră, deşi îmi dau seama că nu vă pot promite nimic concret, căci nu pot şti dinainte ce ne aşteaptă, însă voi încerca să vă fac mereu pe plac.
Lia: Dacă vrei să ne faci pe plac, ce-ar fi să începi încă de pe acum şi să ne laşi să plecăm acasă; părinţii ne aşteaptă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, toate femeile aşteaptă aşa, viaţa întreagă... Toate femeile, din toate ţările şi din toate timpurile. Aşteaptă un bărbat care trebuie să apară acolo, la capătul drumului, în această transparenţă a apusului. Un bărbat cu privirea hotărâtă şi gravă, venind de mai departe decât moartea, spre o femeie care aşteaptă necontenit. Iar cele care nu aşteaptă, sunt simple consumatoare de scrumbie sărată!

Andrei Makine în Femeia care aştepta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pereche

Oftează, se întoarce şi închide,
cu un oftat ce se aude-n noapte,
o uşă grea ce-ndată s-ar deschide
la şuierul venit din miazănoapte.

Îi ştie drumurile şi semnalul
cu care îşi anunţă el venirea
atunci când, înspre casă,-ndeamnă calul
s-alerge, să-şi încheie bejenirea.

E-o iarnă grea şi nu mai au provizii
cu care să răzbească-n primăvară,
în casa lor ascunsă-ntre molizii
din valea ce din marii munţi coboară.

El a plecat, de-acum sunt două zile,
şi iată, vine noaptea, iar în munte
zăpada, frigul, drumuri instabile,
chiar cei mai duri n-ar vrea să le înfrunte.

Priveşte spre icoana din perete
şi se întreabă de-ar ajunge oare
aceeaşi rugăciune să repete,
sau muntelui să-i ceară îndurare.

Începe să adune din unghere
în rucsac, tot ce poate să încapă
şi le aşează, toate, la vedere,
să ştie că ce-i trebuie, nu-i scapă.

Aruncă încă două lemne-n vatră
şi se aşează tristă, gânditoare,
neauzind nici câinele ce latră
în albul iernii reci, necruţătoare.

Aşteaptă să se facă iar lumină
să meargă după el, căci nu mai poate
să mai aştepte omul ei să vină:
în casa ei e-acum singurătate,

Iar timpul trece greu atunci când teama
şi neputinţa îţi pătrund în suflet,
iar gânduri negre parcă ar da iama,
şi-apar când nu te-aştepţi, dintr-un răsuflet.

E pregătită, trebuie să doarmă,
să fie odihnită-atunci când, mâine,
în spate cu rucsacul şi o armă,
va colinda prin munţi: doar ea şi-un câine.

Lumina stranie a lunii pline
înlocuieşte focul ce se stinge,
dar n-ar putea înlocui destine,
sau flacăra iubirii, de-ar atinge.

Când noaptea se petrece în tăcere
iar noii zori se-aştern pe-a nopţii umbră,
un suflet chinuit din încăpere
se scutură de-o viziune sumbră.

Adună totul, iese,-nchide uşa,
îşi face cruce, apoi se îndreaptă
spre poartă şi hrăneşte căţeluşa
ce o priveşte blând şi o aşteaptă.

Se pierd curând pe drumul dinspre munte,
pe sub molizi bătrâni ce se apleacă,
pictând în stratul alb câte-un grăunte
din sacul plin de urme ce-o să facă.

E sigură că el e la strâmtoare,
dar că trăieşte şi că o aşteaptă,
că suferă, se chinuie, îl doare,
şi numele i-l tot repetă-n şoaptă.

Şi nu se-nşeală: vede-n depărtare,
spre ceruri îndreptându-se-ntr-o rugă,
şuviţe negre dintr-un foc la care
el s-a-ncălzit, ascuns într-o văiugă.

Aleargă într-un suflet şi-l zăreşte
săpând într-un troian, de unde scoate
samarul cu bucate ce-l găseşte
rămas la calul ce-a murit, pe spate.

A fost o avalanşă, busculadă,
ce l-a surprins pe drumul spre pădure
cu pietre, buturugi şi cu zăpadă
ce l-a făcut tot iadul să îndure.

E bine, rănile nu-i sunt prea grave,
şi-n supărarea ce-are-n ochi gravată
apar, treptat, două luciri firave,
iar inima-i, din nou, e invadată

de bucuria mare ce urmează
o viaţă de iubire ocrotită.
O ia în braţe, strâns, iar ea oftează:
-Ne-om descurca! Acum, sunt liniştită!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latenţele ce mor

În fiecare zi,
acelaşi ritm impus,
preexistent,
aceleaşi gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neştiute latenţe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi şi pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente aşteaptă răbdătoare,
ascunse după ceaţa sau după întunericul privirii.

Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găseşte drumul spre scoică
şi zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mişcătoare
sau castele de nisip,
aşa şi viaţa noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari nelinişti
ce cresc în noi şi cresc,
fără s-audă, să simtă, să ştie
latenţele ce mor.

Te-ntrebi
ce sevă să alegi din toate sevele latente?
Spre care răsărit să deschizi ochii
din toate răsăriturile latente?
Ce viaţă să trăieşti din vieţile latente
tăcute, răbdătoare,
sau pline de dorinţa de-a exista sub soare?

Răspunsul e în tine,
în inima care aşteaptă cuminte
să-ţi crească perla
din firul de nisip rătăcitor ce eşti.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familist în vin s

De trei ani nu dau pe-acasă
Niciun ban, că nu mă lasă
Nici amanta mea focoasă,
Nici a cotnarilor grasă.

Lâng-o sticlă pântecoasă,
Cu mândruţa mea frumoasă,
Uit că te-am lăsat borţoasă,
Pe trei drumuri vin acasă.

Unul vine de la vin,
Altul vine de la vie,
Iar pe ce-l de-al treilea vin
Vineri, să-ţi vin de hac Ţie.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am venit pe front departe de ţară, ca să luptăm. Ceea ce s-a spus până acum — că în cazul de a cădea prizonieri la ruşi să te împuşti. Eu vă spun să nu faceţi aşa ceva. Trebuie să vă gândiţi că acasă aţi lăsat pe cineva drag ca părinţi, fraţi, surori, soţie, copii, chiar şi o iubită viitoare soţie, care vă aşteaptă ca să vă înapoiaţi acasă. Ori cât de grea ar fi viaţa ca prizonier, să nu faceţi acest gest disperat. Veţi trăi şi soarta va face ca să vă întoarceţi acasă la cei dragi.

Simion Gârlea în Din viaţa unui basarabean. Însemnare de pe front, Un sfat înţelept, Cotul Donului Talpa Gastri (septembrie 1942)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul şi soţia pe litoral

Cum stau scăldaţi de-a mării briză,
Se tot gândesc cei doi acasă;
El, la un vin aflat pe masă,
Ea, la un fier uitat în priză...

epigramă de Vasile Larco din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!