Petale de toamnă

Petale de toamna mai plâng peste noi,

E vremea frumoasă, chiar daca sunt ploi,

Ne picura viaţa petale de vis

In păr peste ochi, peste frunti de abis.

Mai trece un an, in toamna intrăm

Pe-aripi de Iubire cu Viaţa zburăm,

Minune e Oameni sa poţi să zâmbeşti

Să numeri petale şi frunze cereşti
.

E viaţa şi vara şi toamna arzând

E şi primavara muiata-n Cuvânt

Viaţa e iarnă şi e anotimp

Viaţa e Soare, crâmpeie de Timp.

Viaţa e tot ce inseamn-Univers

Viata-i poetul ce scrie un Vers,

Viata-i un Inger cu-aripi de pian

Ce trece uşor cu mers diafan.

Nu-i greu sa fim oameni, ajunge sa fim

Frumoşi, generoşi şi să ştim să iubim.

Da Doamne in fiece suflet frumos

Iubire şi Pace, Destin norocos!

Dar daca-ntr-o zi vom uita să iubim,

Vom pierde chiar tot ce-i Frumos şi sublim

Şi noaptea va cade pe umerii goi

Şi urmele noastre vor plange in ploi.

poezie de Felicia Felidiorean (25 octombrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe perete

Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână

Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Şi ne prinde c-un fior
Şi cu frunze în ochi sapă

Totul a îngălbenit
Chiar şi mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte

Şi pădurile s-au copt
Şi de umbre şi de paşi
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te laşi

Bate vântul crengile
Frunzele doar au plecat
Să umple izvoarele
Vara ce ne-au stâmpărat

Astăzi iată cum sunt lipsă
Pomii şi copacii-s goi
Căci viaţa în eclipsă
A primit un iz de ploi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vino vară!

În suflet toate cate am
De pare să nu treacă
Şi amintirile apar
De tot ce a fost odata

O, vino vara, în suflet vino
Ca viaţa acum îmi trece
Deşi e soare parcă totuşi
În mine e înca rece.

Din vremuri toamna e stăpână
Şi peste tot domneşte
Cand vine iarna apar-dispar
Şi parcă numai trece.

De-ar fi sa fie numai verde,
Şi vara, soare, cald,
În suflet florile să crească
Să nu mai fie iad.

Cu zmei şi cu culori cereşti
Şi glasuri de iubire
Şi cu puteri împărăteşti
Ce vor urma sa fie.

Aşa sunt eu când mgândesc
Şi veselă şi tristă
Nu, nu ma plâng nici ma mândresc
E dreptul meu ceresc.

poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna!

Iubito, vine toamna peste noi,
Făcând să plece vara în uitare!
Ţi-aş da, subit, o caldă sărutare,
Pe ceafa şi pe umerii tăi goi.

Iubito, vine toamna peste tot!
Cad frunzele ce-mpodobeau copacii.
În stoluri mari, plecat-au pitpalacii,
Iar timpul prins-a verdele-n chivot.

Iubito, vine toamna peste văi
Cu paşi târşiţi, de frunze buimăcite,
Ce s-au trezit din vise năruite
Şi rătăcesc pe neumblate căi!

Iubito, vine toamna peste deal,
Cu ploi şi vânt, călcând însingurate,
Pe sufletele noastre tulburate,
Surpând în crez, supremul ideal.

Iubito, vine toamna peste munţi
Şi se prăvale-nscăunând stihia,
Uitând să ia-n desagi anestezia
Şi să arunce înainte punţi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

Pâlpâie viaţa, în timp,
în al meu anotimp,
ce a încremenit
nins şi cernit.
Viaţa mea, o mare de gheaţă,
că-i noapte, că-i dimineaţă
aşteptă...
un vis, necuprins
să vină acum,
că sunt nins.
Gene tivite, obosite de iarnă
încă aşteaptă
ca viaţa să cearnă
un foşnet...
de iubire arzând
în ochii mei
şi...
la tine în gând.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa trece ca o clipă

Cine eşti tu suflet de om?
Tu care te-ai născut.
Să ai un nume, să fii un domn.
Dar până la urmă te usuci ca o frunză
Pe o ramură de pom.

Cine eşti tu pasăre care zbori?
Peste dealuri, peste nori.
Cu aripile întinse în vânt,
Dar nu ai cuibul tău pe pământ.

Cine eşti tu fir de iarbă verde?
Care nimeni nu te vede.
Dar toţi te calcă în picioare.
Poate eşti o frumoasă floare.

Cine eşti tu pui de pom?
Care ai fost sădit de mâna unui om.
Ai suflet tu sau nu ai?
Sau poate eşti un cântec frumos cântat la nai.

Cine eşti tu inimă care baţi în piept?
Plină de bucurie şi regret.
Tu eşti acea care ne îndemni mereu să iubim.
Căci viaţa trece ca o clipă şi trebuie s-o preţuim.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe palme-vântul

Din privire-ţi cad petale
De atâtea amintiri
Toamna când îşi taie cale
Cu-o mulţime de sclipiri

Ne-a luat pe palme vântul
Toamna când o desfrunzeşte
Cu ea acoperind pământul
Sufletul de ni-l topeşte

Şi se fac semănături
Şi la ţară şi-n oraş
Tortu-i plin de umpluturi
Cu privirea de ostaş

În jur totu-i colorat
În galben şi-n arămiu
Clujul iată azi ne-a dat
Ochi de frunze dar târziu

Nu se văd din magazine
De priveşti iar pe afară
A frunzelor vii mulţime
Ca o floare legendară

S-a topit parcă viaţa
Şi din pomi şi din copaci
Nu-i mai verde astăzi faţa
Clujului — îns-acum taci

Căci a toamnei iar veşminte
Peste tot noi le simţim
Şi ne apasă gându-n minte
De iarnă — ne pregătim 09-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e tot

Lumina e viaţă şi viaţa e zbor
De păsări ce fulgeră nor după nor
Iubirea e viaţă şi viaţa e vis
Cu aripi de fluturi şi flori de cais.
Un câmp de verdeaţă cu fraged miros
E viaţa aceasta cu trup lunecos
Ea trece aşa precum trecem în zbor
Pe luciul zăpezii c-un simplu fior.
Viaţa e cartea pe care o ştii
Zi după noapte, amurg după zi
E-un dangăt de clopot ce bate mereu
Şi ştim că va trece şi ne este greu.
E zbuciumul mării pe timp de furtuni
E luna ce-ascunde atâtea minciuni
E foşnetul ierbii când trece un cerb
Şi e substantiv, adjectiv sau e verb.
E floarea de colţ a iubirii dintâi
E şoaptă de seară spunând,, mai rămâi‘‘
E dulcea mireasă cu mers diafan
E cântecul nopţii pe-aripi de pian.
O frază de clipe, de luni şi de ani
Un şir infinit de salcâmi şi castani
Un soare ce stă prea ades după nori
E viaţa aceasta-n mai multe culori.
Şi focul ce arde şi creşte mereu
Şi binele-bine şi binele-greu
Şi plânsul amarnic al celui bătut
Şi râsul sarcastic al celui avut.
E viaţă copilul în lume pierdut
Un semn de întrebare imens, neştiut
Un hohot de râs ce revine mereu
Şi iarba ce creşte acuma mai greu.
Viaţa e-ntregul acest Univers
Cu râuri de lacrimi ce n-au nici un sens
Cu griji, bucurii, cu nevoi şi dureri
Speranţa-ntr-o zi mult mai bună ca ieri.
E-o grea bătălie pierdută în zori
În care învinşii vor fi-nvingători
Iubiţi-o, căci unică e pe pământ
E rază de soare şi boare de vânt.

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tarziu si se numara anii...

Si norii se cern azi de vise,
E toamna, se numara castanii,
Felinare sant inca aprinse
E tarziu si se numara anii.

Si frunzele cer alinare,
E vantul ce le poarta departe,
E toamna ce le mistuie si care
De verde si trunchi le desparte.

Foi cad si e cerul in flacari,
Si o boare te cutremura-n suflet,
De departe se intorc azi corabii
Si incet se aude un zumzet.

Ne strange azi vantul de-afara,
E toamna si se numara bobocii,
Sant pasii un ropot pe seara,
Si vantul ne-mpresoara, patrunde in suflet,
se tine de sotii.

Si frunze formeaza buchet de mireasa,
Castanii si plopii, si tei si stejar,
Si-n spate se-ntinde o ceata prea deasa,
E vantul ce-anunta: E toamna iar!

O ploaie ce cade marunta din ceruri
Ne spala picurii ce curg pe obraji,
Pe cer nu mai sant pasari in stoluri,
Stejari si castani sant ai toamnei paji.

Soare, octombrie, plimbari tarzii
Pe plaje pierdute de spumoase valuri
Sarutari aprinse-n parcuri ruginii,
Declaratii romantice semnate pe maluri.

Nori desi, picuri mici peste gene plapande,
Noiembrie rece-n petale rozalii,
Si ochii inchisi si maini tremurande
Si candele-arzande prin parcuri pustii.

Soapte razbat, prin vant razbat soapte,
Si noaptea scruteaza, se-afunda in cer,
Si-i miez de noapte si-s corzi acordate,
Si mireasma iubirii strabat toamna cu zel.

E toamna-devreme sau vara-tarzie,
In par am struguri copti si mere diademe,
E boare in aer si puf de papadie,
Mi-e asternutul petale moi de crizanteme.

E perna o barca cu vise
Printre ploi iar numeri castanii,
E tarziu, felinare sant stinse,
Printre gene iar se numara anii.

Si nori ce se cern
Peste `naltii castani,
Frunze se-astern
Covor peste ani!

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu uita, iubito...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
De vei putea, de vei putea, de vei putea,
Acel cuvânt ce-a fost şoptit poate pripit,
Dar fără rost nicicum n-a fost, nicicum n-a fost.

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
Dacă ai vrea, dacă vei vrea, dacă ai vrea,
Trecutul timp, cu tot trecând în tot ce-a fost,
Poate cu-n rost, poate cu-n rost, poate cu-n rost...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta,
Cum pe pământ purtaţi de vânt cad fulgi de nea,
Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita...

Vor trece ani, vor trece luni ca într-o clipă,
Şi zilele ce-au fost cândva cad în risipă,
Nu le uita, nu le uita, nu le uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat în viaţă ai de-a face cu diverse situaţii dificile. Cu toţii avem parte de astfel de situaţii, însă dacă eşti pregătit vei trece mai uşor peste şi nu te vei afunda şi mai tare în suferinţă. Una din strategiile pe care le aplic este următoarea: Să-ţi doreşti ca lucrurile să fi fost altfel şi sperând că va fi mai bine nu este o strategie. Lucrurile nu se vor îmbunătăţi de la sine. Petrecem prea mult timp plângându-ne despre situaţia în care ne aflăm încât nu mai avem energie să acţionăm. Fii realist şi priveşte viaţa aşa cum este, nu cum ar trebui să fie. Prin această strategie îţi vei schimba focusul de la a te plânge la a găsi soluţii pentru a trece peste situaţia în care eşti. Până la urmă viaţa nu este făcută doar din momente fericite, curcubee şi vată de zahăr, situaţiile dificile au rolul lor. Au rolul de a te face mai puternic, mai bun, mai înţelept. Iar data viitoare când viaţa nu este roz, fă un pas înapoi, înţelege că face parte din procesul evoluţiei tale şi cere mai mult, că doar poţi. Nu poţi fi doborît aşa uşor. Viaţa este precum anotimpurile: toate sunt trecătoare, important este să-ţi faci provizii vara ca să poţi trece peste iarnă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge toamna

Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito şi peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.

Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.

poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de trandafir

Zilele sunt petale de trandafiri
Unele sunt roze şi catifelate
Altele mai ţepoase şi au spini
Orice zi trebuie să o preţuim

Ca dar lăsat de cerul înstelat
Iubirea o descriu, o preţuiesc
Privesc la luna plină pe însetat
Înaltul din galaxii eu îl iubesc

Un trandafir cerului îl dăruiesc
Parfumul rozei călător în abis
Zilele şi nopţile zboară, plutesc
Timpul înfipt profund într-un vis

Călător între timpul de azi şi de ieri
Viaţa este această frumoasă zeiţă
Cu iubire toate durerile inimii pier
Viaţa s-o purtăm demni, cu coroniţă.

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim, separat, viaţa

Mi-e dor... Rănile dor
Că nu-mi eşti alături
Prea deasă e ceaţa
Şi de urât înnebunesc,
Iubim, separat, viaţa

Ne-ncearcă gânduri de mătase
La joc de zaruri agresiv
Râvnim secret la şase-şase
Şi jubilăm fără motiv

Iubim, separat, viaţa
Am uitat ce-i aia-mbrăţişare
La braţ, sacoşa: facem piaţa
Şi ştim demult, se mai şi moare

Doamna în negru îşi ascute coasa
Şi seceră brutal fiinţe-spice,
Bat clopote, e-ndoliată casa,
Nu-i nimenea în jur să ne ridice...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ramona Mihaela Opriş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec şi toamna...

dacă trec şi toamna asta
iar o toamnă ar sosi,
am deschis demult fereasta,
le primesc şi orice-ar fi...

cuibărită e în mine
şi pe alţii îi aşteaptă,
stă la pândă printre rime,
o vom scrie toţi odată

dacă trec şi toamna asta
chiar de-i vară pe afară,
voi paşi în fulgi de iarnă,
iarna rece, solitară

nu mă plâng, nu am regrete,
totul a fost prea frumos,
primăvara, vara, sete,
mi-a adus toamna pe jos

a venit încet, cu timpul,
care nu l-am drămuit,
acum îmi zâmbeşte chipul,
mi-amintesc cum am iubit

toamnă dulce, dulce toamnă,
doamne, sărut-mâna doamne,
am strâns doruri pentru iarnă
şi mă ard ca nişte toamne

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sentiment frugal

Se duce toamna, vântul m-apasă
Îmi spulberă şi zilele din an,
În poartă un trandafir îmi plânge,
Îi dau dreptate, soare nu mai am.

Începe-a ninge-n ochi cu toamna gri,
E pe sfârşite verdele din noi,
Pe-alei din ani veni-va timp târziu
Şi ierni ce le-am aduce amândoi.

Mi-e dor de mare, de talazul ei,
Pe fire de nisip aş desena
Să uit de ploi, de vânt şi de ninsori
S-aduc iar vara-ntreagă-n viaţa mea.

Mi-eşti vara ce-a trecut din calendar,
Te-am decupat din gândul meu de ieri,
Încerc să-ngheţ un sentiment frugal
Şi să-l acopăr, să nu mi-l oferi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vină toamna

O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncaţi peste-acoperişuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurişuri.

O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie şi râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-şi să bată.

O să vină toamna, inevitabil şi sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent şi himeric
În nopţile peste-ntuneric stătute.

Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veşted arzând peste nări.
Anotimp descleştat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde şi stări.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de iubire, petale de noi

Nu ai bătut la uşa mea, ploua...
ti-am deschis si te-am lăsat să intri
pentru a-ţi usca tristeţea în inima mea.
Peste bezna sufletului tău deprimat
surâsuri şi căldură cu drag am suflat.
Vremea a trecut, zapada s-a topit,
din ceruri albastre şi fără de nori,
cad acum parfumate petale de noi.
Pe neaşteptate iubirea a sosit
cu paşi delicaţi in casă a intrat
caci permis noi i-am dat,
nu că trebuia ci pentru că... se putea.
Iubirea zăpada-a topit,
din cer cad petale de iubire,
visul nesperat acum e împlinit,
respirăm parfum de fericire.
Universul e plin cu petale de noi,
petale de iubire de-acum până mai apoi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trece vremea...

Îmi trece vremea pe sub nas
Şi îmi gâdilă maturitatea,
Iubire dragă, cui mă laşi?
Nu-mi dărui singurătatea!

Ne-am răsfăţat atâta timp,
Cântând fericirea zile şi nopţi la rând,
Acum în loc să mă asculţi
Îmi ascunzi ruga sub veşmânt.

Ce-i dacă am îmbătrânit,
Şi-acum vreau să fiu iubită,
Capricii de nestăpânit
La aventura vieţii încă mă invită.

Mi-e dragă viaţa şi oamenii frumoşi,
Cum mi-e drag răsăritul dimineaţa,
Nu-mi plac făloşii hoţi şi puturoşi,
Ce lasă în urma lor urâtul, şi restanţa.

Nu ştiu ce daruri îmi aduce bătrâneţea,
Deşi speranţele mele sunt încă mari,
Înţelepciunea îmi v-a pansa cadecenţa
Şi în versuri, viaţa mi-o voi alinta.

Căci nimic pe lume nu-i mai sfânt,
Decât să fii ales de soartă
Ca mesajer al sfântului cuvânt, iubire,
Purtat cu drag, din poartă în poartă.

poezie de Valeria Mahok (18 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina cea mare

Sublimă această bună vestire,
Că viaţa mai are deplină iubire
De dăruit;
În muguri, câte un infinit
Izbucneşte cu-aceeaşi putere,
Ca răspuns la propria-i durere

Şi fiece fir ce răsare
Pe câmpuri de iarbă, nu-i întâmplare,
Sunt fire puternice şi fire firave,
Vivace şi crude sunt fire bolnave
Pe toate le naşte spre vindecare
Puterea luminii din Lumina Cea Mare.

Sublimă această iubire de viaţă,
Răbdarea aceasta de-ai face faţă
Menirii...
Miracolul acesta pur al iubirii
Te poate renaşte din noapte şi ger,
Speră făptură! Cum însămi eu sper,
Că eşti la rându-ţi o primăvară,
Chiar dacă viaţa sublimă povară
Îţi pare,
Fără-nflorire şi fără scăpare.

Dar totuşi atâta frumos
Cade toamna tandru pe jos,
Ca un dar, ca zălog
Că şi cel care-i falnic şi acela olog
Merinde-or avea pentru gerul cumplit,
Care revine la infinit.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!