Anotimp incurabil

cântul uitat din ţipătul prelung al unui pescăruş
împrumutat nopţii
e devorat de
umbre
neîmpovărate de nicio moarte
agăţate de picioarele memoriei
de atâtea ori
amintire
neadevărată (sau adevărată a fost?)
în faţa abisului
ecou
agonizând în cuib de cenuşă abia răcită
pe un ţărm
copleşit de lumină şi verdeaţă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoteoză

fir de fum
se înalţă
într-un sunet prelung
rugul pe ape
leagăn-cuib
al păsării măiastre
pat nupţial
într-o floare de lotus

ea ştie să moară
învelită în speranţă
pentru mii de ani şansă
să înfrunte timpul
cenuşă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile şi florile ne fac credincioşi memoriei noastre.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt multe de "rotunjit" la sufletul unui om... Ne suntem pe de-a-ntregul abia la sfârşit.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâtea ori

am visat permanenţa
în atâtea zvârcoliri ratate
de atâtea ori în aşteptare
răbdătoare aştept acest
protest al instinctului când
aş vrea să nu mai visez
să pot umple un vid cu graţia
respiraţiei doar cât am nevoie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cuib de cenuşă

a devenit pasărea phoenix
după ce a devenit
şi nu înainte
ea
pasărea phoenix
îşi păstrează taina devenirii
în patima ce reproduce devenirea
şi fără să predice nimicul
ţine loc de o bibliotecă nu mai ştiutoare
decât cel sărac cu duhul
restul paradoxul
numai El îl ştie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe tărâmul satului meu,
Dumnezeu se odihneşte
În glasul greierilor ce cântă
Verdele memoriei noastre.

Creşte în fiecare an un stâlp
Cu un cuib de barza în vârf,
Unde femeile aduc ofrande
Pentru pântecul lor roditor.

La tărâmul satului meu
Sufletul şi-a spălat faţa de copil,
A împrumutat chipul părinţilor,
S-a aşezat pe prispa casei
Şi priveşte asfinţitul.

poezie de Tudorel Ciobotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita lucidităţii

toate cuvintele îmi par lucide
sterile strădanii să Îi văd faţa

Cel Fără Chip
un cerc de lumină
deasupra lumii

în zadar trase afară din inimă
în miniatură
greşelile

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini şi umbre se lovesc de ziduri şi capătă ecouri.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

te caut în noaptea tăcută
te găsesc în ecoul prelung al unui gând
gând sfărâmat pe ţărm
umbre se târăsc prin ţărână
trăiesc în locuinţe lugubre
poposesc nicăieri
şi azi şi ieri
se mai opresc să mai plângă un pic
în suflet ţipăt şi plâns
din astă vreme zbuciumată
mă sting în tăcere
fără vorbe, fără speranţe
aşa ajung şi eu, o umbră

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soclul toamnei

cutie de rezonanţă a paşilor/ pe străzi de nicăieri/
acest anotimp
cu ochi de albină ce multiplică efectele
în tufănele
nu începe ceva ci sfârşeşte
într-o piruetă a unui balet clasic
incredibil de adevărat
mai adevărat decât viaţa într-o clipă improvizată
am fost făcută prizonieră jocului
ca un dorian gray
o dezvăluire prima oară în faţa mea la răscruce de vremi
nicio răscumpărare doar prăbuşire între
frunze aurolate
ce profită de soclul toamnei
cultivând mai departe aure

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai speri nimic când nu-ţi mai aminteşti nimic. Când iei viaţa de la capăt, o urgenţă mai mare decât construirea unui viitor este construirea unui trecut. Iar şansa este ziua care abia începe.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lucruri stâncoase ce nu se clatină, adevărată este clipa-lumină ce moare după ce străluceşte intens.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou

prins de inimă cu o perlă
vuietul mării răscolite
e o simfonie nebună
ascultată în liniştea unui cercel

urmează tăcerea
îndulcită de şoapte
cu îngânări şi pauze
brodate pe braţe desprinse de trup
pe care aleargă note muzicale
în ordinea clipelor clare
ce par mai secrete
atât

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie aproximativă

gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca şi cum nu m-aş gândi

nesfârşitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înţelese prin ricoşeu

mi-e foarte greu să plec de acasă

aici îmi pun
aşa ca pe o cenuşă caldă pe lista de priorităţi
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârşit

povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coşul pieptului
sunete de frecvenţă înaltă şi sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde şi copacii pădurilor de esenţe tari

au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu acelaşi foşnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să păşesc mai gingaş
n-a fost niciuna aşezată la picioarele mele
au venit unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi şti dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută în marea verde a pupilelor
toamna are şapte ani

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie aproximativă

gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca şi cum nu m-aş gândi
nesfârşitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înţelese prin ricoşeu
mi-e foarte greu să plec de acasă
aici îmi pun
aşa ca pe o cenuşă caldă pe lista de priorităţi
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârşit
povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coşul pieptului
sunete de frecvenţă înaltă şi sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde şi copacii pădurilor de esenţe tari
au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu acelaşi foşnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să păşesc mai gingaş
n-a fost niciuna aşezată la picioarele mele
au venit
unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi şti dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută
în marea verde a pupilelor toamna are şapte ani

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocalize autumnale

în eufonice adieri
pereţii camerei deşiră mătănii
aud toamna cum pleacă în toate desprinderile
construind sunete din frunze
altele decât cele de ieri în vârtejuri palide
una cu hazardul şi porumbele coapte
îşi va continua jocul
până când
debarasată de vânt
nici ultima frunză nu mai face nimic
copacule copacule ce pot face eu
cu atâtea frunze îngălbenite aproape de perna mea
ce vei face tu vântule
cu cele care stau agăţate de gol
toamna se va aşterne în curând ca o ninsoare roşiatică
pământule tu ce vei face
cu atâtea culori ce vor pieri pe trotuare
lipite de toţi pantofii
prin ploile întrezărite printre copaci înalţi până la cer

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pact

în atâtea moduri
tu mângâi ploaia
eu îngân ploaia
cu toate simţurile
tot în atâtea moduri
această zi
de toamnă
dincolo de detalii
cât de necesar
minte
din instinct
nu riscă învinuire
şi de ce ar explica
amănunţit când

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem împărţi totul în viaţă, în afară de moarte.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sa se deschideau două drumuri, ca două guri flămânde ale unui destin-vânător pe care nicio strategie elaborată minuţios, pe timp de zi sau de noapte, nu l-ar fi putut păcăli vreodată, în faţa sa se deschideau două drumuri, ca două condamnări la moarte, pe care dintre ele o vei alege până la urmă?, dar întrebarea nu se desprinse de pe buze, iar drumurile acelea pietruite unduiau în faţa sa, bizare, părelnice, tăiate în utopie şi străjuite de insinuări abia date în pârg...

Cristian Lisandru în Două drumuri (mai 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realism magic. Între vis şi realitate, chiar şi când nu le amesteci, nu e nicio graniţă precisă.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!