Primul dans

A fost, la început, un dans, se pare,
dar muzica n-o auzeam, căci amândoi
eram surprinşi de noul ritm, în care
călcam, iubirea mea, pe cerul de sub noi.

Pluteam privindu-ne cu-nflăcărare,
în vraja clipei, ne rupsesem de Pământ,
simţeam cum, vag, a muzicii chemare
ne poartă printre nori, atinşi de un descânt.

Eram uşor, eram într-o visare
în care te strângeam în braţe şi, râzând,
m-am bucurat când, la "aterizare"
finalul a fost cu dulci buze sărutând.

Aş vrea ce am simţit să se repete
şi caut prin arhive muzica, uimit
că nu e nici măcar printre casete;
-La primul dans, iubito, ce... n-am auzit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodia noastră

Eram deja demult în gândul tău
Iar tu erai zeiţă pentru mine
Nu ne-ntrecea iubirea niciun hău
Sau cele mai înalte culmi alpine.

Eram sedus, eram îndrăgostit,
Eram cum alţii n-ar putea-nţelege,
Eram şi cucerit şi fericit,
Eram deasupra de uman sau lege.

Priveam în jur ca de pe-un ring de dans
În care noi dansam o melodie,
Iar viaţa noastră, dulcele balans,
Era doar pas în doi şi armonie,

A fost atunci şi nu s-a terminat
Căci melodia noastră e eternă,
Revine în surdină, repetat,
În variantă nouă, mai modernă.

În noaptea ce-a trecut, iar am dansat
Ca într-un ritual, ca-ntr-o poveste
În care eu, ca prinţ, te-am invitat,
Privind în ochii-ţi cu luciri celeste.

Pluteam cu tine-n braţe şi-mi doream
Ca ţărmul să rămână-n depărtare,
Se terminase dansul, dar păream
Sub vraja unui răsărit, la mare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mai

A fost o noapte-n luna mai
când stelele, mirate,
au strălucit când tu dansai
şi-au vrut să te arate
aceluia ce te privea
în toată frumuseţea ta,
de-o rară puritate.

Eu te priveam înmărmurit
iar muzica tăcuse
şi, ca prin vis, te-am auzit,
sau poate îmi păruse:
"-Dansezi? - Eu,... sigur, dar aş vrea...
- Stai liniştit, îţi voi cânta!"
... iubirea apăruse.

N-a fost un dans, a fost un zbor
prin lumi necunoscute,
în care te strângeam uşor
în mâinile făcute
un arc în timpul preţios
pierdut din vremea lui Cronos
în spaţii absolute.

Am fost în al iubirii pont,
în spaţiul dintre fapte,
privind acelaşi orizont
acolo,-n marea noapte.
Apoi, de mână şi uşori,
strălucitori ca nişte sori,
ne-am mângâiat cu şoapte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând, e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru, azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram şi nu eram

mi-a fost greu să fiu simplu
mi-a fost uşor
am avut curaj - nu
mi-a fost frică şi am avut timp
să-l citesc pe jung -
eram şi nu eram intere
sat (!?) de psihoterapia
clinică
nu mi-a fost greu să-l citesc
pe freud
eram şi nu eram
interesat de psihanaliză
impulsuri şi nevroze
l-am lăsat pe jung
l-am lăsat pe freud
m-am refugiat pe moldova
eram şi nu eram nomad
stăteam pe malul râu
lui jung i-am pus gând rău
şi lui freud
eram şi nu eram un caz
psihiatric într-un conflict
inconştient legat de dorinţele
refulate
eram şi nu eram

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi- e dor nespus de mine... fizic!
Călătorind pe alei de parc...
Cât de uşor eram... un arc,
Cu trup de pană, suflet liric.

Nici inima n-aveam cu mine...
Era în zbor, în ascunsă stea...
Ce-a de pe cer, o peruzea,
Ce-o rezervasem pentru tine!

Şi-un colibri îmi eram, în minte...
Eram în zbor, din floare în flori.
Nectar să-ţi dau... că poţi să mori;
Aşa mi-ai spus, o rugăminte!

Nici nu vedeam pe unde merg,
Pluteam pe aripi de zăgan.
Eram un fulg şi doar plonjam;
Doar vis... vroiam real, să şterg!

Ades, din pas, îmi luam elan
În triplu salt, fugeam ferice.
N-aveam rival... Cine să strice
Extazul; ce mi-a fost alean?

Un râs nebun stătea să iasă
Din piept, din braţe, din obraji.
Zburam... Te văd cu buze fragi
Cum râzi; când vin la tine acasă...

Când chipul încă îţi visam,
Zăresc printre arbuşti, un cuplu...
Nu mă mai simt, nu mai am suflu!!!
Erai, iubit-o... Te pierdeam!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

am fost odată cer în universul tău
mă străduiam să fiu senin
să îţi zâmbesc
să îmi zâmbeşti
să ne zâmbim

am fost odată nor şi m-am certat cu ploaia
ea a murit s-a spulberat
în dans
catrene
cântec
zbor
ea a murit dar eu eram nemuritor
n-a fost uşor să duc în spate
şi tunete
şi fulgere
şi dor

am fost odată lacrimă pe-obraz de blândă mamă
plângea săracul suflet plângea
pentru băiat
pentru fetiţă
pentru soare
lună
stea
plângea săraca mamă dar niciodată pentru ea
o implora o lume
un cer
un univers
pământul
să plângă peste mare
să nu ude nisipul

am fost odată om
mai bine nu eram
eram poet
eram
scriam
plângeam
mi-am întâlnit iubirea
mai bine n-o făceam
şi trăiam doar o secundă
trăiam prima secundă
apoi
secunda doi
muream

poezie de Rebeca Cefalan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin voia Sa

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Şi ne-a fost cler însuşi Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.

Nuntaşi ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu şi eu... şi macii
Şi toate-n jur aplaudau.

Nici noi n-am înţeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.

Dar ne-am simţit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtaţi de îngeri pe aripe,
Acum te am şi tu mă ai.

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul,
Prin voia Lui să fim mereu,
N-am înţeles atunci misterul
Dar iată... suntem tu şi eu.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele mele au şoptit

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise şi nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să râdă şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deşert,
Care mi-am înălţat chip cioplit,
Şi am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Aminteşte-ţi cuvintele tale şi umblă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept, iubită stea

Pluteam, în barca gândurilor mele,
pe apele din visul tropical,
privind inconfundabilele stele
cu străluciri din timpul ancestral.

Nu mă gândeam la mii de ani lumină,
ci la o stea de-aici, de pe Pământ,
căci gândul nu putea să se abţină
să zboare, prin iluzii, plin de-avânt.

N-a fost decât un val, ceva mai mare,
venit de nicăieri, dar, ca un vip,
m-a ridicat pe culmi ameţitoare,
şi m-a lăsat pe-o insulă,-n nisip.

Eram pierdut şi singur într-o vreme
în care şi-o furtună-i fără sens,
privirile-mi împrăştiau dileme
pe ţărmul unde-n viaţă n-am mai mers.

În zorii de atunci era tristeţe,
şi-mi apăreau mai mult ca un apus
menit ca inima să mi-o îngheţe
în frigul ce părea că m-a răpus.

Îmi amintesc de-acea înfrigurare
cu care, de pe jos, m-am ridicat,
şi-a fost destul, eram, iar, pe picioare
pe-o insulă, cu mine, resemnat.

În jur, bucăţi de viaţă, naufragiu
din care am scăpat... sunt viu, sunt eu,
iar valului aş vrea s-aduc omagiu,
căci pot să mă transform în Prometeu,

s-aprind un foc pe insula-mi pustie,
şi să-i apară stelei ca un far
ce, dinspre mare, poate-o s-o îmbie
spre cel ce poartă-n suflet un amnar.

Te-aştept, iubită stea, în noaptea noastră,
la focul ce va fi mereu nestins,
privirea mea-nsetată şi albastră,
te va cuprinde-n focul reaprins,

în braţe vom lua iubirea noastră
şi o vom legăna sub clar de lună,
o vom păstra doar pentru noi, sihastră,
pe-o insulă c-un foc şi... împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans etern

Mai întâi ne-am atins şi ne-am zâmbit stânjeniţi
Emoţii ne-au cuprins, căci nu eram pregătiţi
Mâna ţi-am simţit cum mă mângâie pe spate
În ochii tăi negri m-am pierdut ca în noapte
Tu ai dat tonul unui lucru fermecător
Eu ca o muză a dansului păşeam în zbor
Ritmic ne mişcam şi trupul se înfiora
Simţeam căldura mâinii tale în mâna mea.
Degetele se-mpleteau şi ne mişcam uşor
Inimile noastre-n piept băteau în ritmul lor
Cu fiece suflare şi pas ce îl făceam
Cu fiece rotire întregi noi ne simţeam
Ne-am lăsat purtaţi ca în transa tinereţii
Doi iubiţi rătăciţi în eternul dans al vieţii.

poezie de Donna Vango, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis rătăcit

-Ce faci? Ştiu, ţi-am lipsit. Am fost plecat
Prin dimineţi lipsite de culoare,
Cu nori mânaţi prin lumea asta mare
De amintiri ce, iar, s-au răsculat

Şi, agăţat de franjuri stând să cadă,
Atent la ce spun ei, nu ce simt eu,
M-am transformat, un timp, în curcubeu
Trimis de cer cu ultima zăpadă.

Eram de un albastru-sângeriu,
Străpuns, din loc în loc, de câte-o rază
Din amintiri ce drumu-i fragmentează
Cu pete de un negru-cenuşiu.

Eram... nu eu, acela! - o nălucă
Ce-şi rătăcise paşii într-un vis
Şi-i îndrepta... nu înspre ce-a promis,
Ci pe alt drum, departe să îl ducă.

Am revenit. Ce faci? N-a fost uşor!
Mă mai iubeşti? Ţi-e teamă? Ţi-a fost dor?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram nu numai apreciat, dar şi încurajat să fac experimente cu orchestra, să observ care combinaţie suna bine şi care nu, eram într-o poziţie care permitea o continuă evoluţie, puteam să elimin sau să adaug muzica după bunul meu plac şi să fiu oricât de îndrăzneţ vroiam. Nimeni nu mă bătea la cap şi aproape că eram forţat să fiu original.

citat din Joseph Haydn (1761)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralizie în somn

auzeam tot şi nu mă puteam ridica
sandramaua gemea ca un elefant batran
mi-am amintit ca traiam intr-un tinut temperat
ca noi nu avem elefanti care gem
odată vazusem unul si nu l-am mai vazut apoi
se zicea ceva de cimitirul elefantilor
dar habar n-am de ce imi veneau in minte toate astea
eram singur inchis ca de obicei
într-o constructie subreda careia ii spuneam casa
pe afara cineva zgaltaia geamurile
râul ramul se intampla ceva
iar eu eram din ce in ce mai sigur
ca in tinutul meu nu erau eroi
şi nici eu sigur nu eram unul
m-am liniştit ca prin farmec
auzeam tot, dar nu mă puteam ridica

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram într-o zonă gri
tu tot nu plecasei
aici e ţărmul iubirii spuneai
şi luna dicta un murmur de lună
alunecau printre noi capcane de aer
cădeau amintiri de pe acoperiş
senzaţii de adio se zbăteau printre frunze
şi noi încă eram ţinându-ne de mână
sau poate ne gândeam
la o vreme din urmă
eram într-o zonă gri
spuneau nu vă treziţi
lăsaţi copacii să doarmă
se moare circular cu o talpă afară

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai ştiut

Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă şi supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri şi sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învăţat multe în viaţă,
când eram neputincioasă.
Tu ai ştiut să-mi atingi sufletul,
când alţii au ştiut să mă rănească.
Tu ai ştiut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.

poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Şi-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare...
Şi-mi pare rău că mai exist.

Îmbătrânesc!...
Şi tinereţea
N-am cunoscut-o niciodată.
Când cei de vârsta mea
Jucau,
Cântau
Şi se înveseleau,
Eu eram mamă,
Eram tată,
Luptam din greu pentr-o bucată
De pâine,
Pentru azi şi mâine.
Îmbătrânesc!..
Şi ce-i iubirea?
Eu n-am ştiut-o niciodată;
Că niciodată n-am iubit,
Când prea iubit-am fost de-oricare...
Ca piatra, piatră-mi rămânea
Şi sufletul şi inima
La orişice chemare.

Îmbătrânesc!...
Şi tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare?
Ce ceas ferice,
Ce zi mare
Putea-va fi o sărbătoare
Şi pentru mine?
Care soare
Putea-va timpul nencălzit de nici o rază
Să-ncălzească?
Ce flacără ar fi în stare
S-aprind-o inimă în care
Au îngheţat atâtea simţuri
D-atâtea ierne grele, rele.

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră mi se pare...
Căci văd cum sufletu-mi zdrobit
Se stinge zi cu zi cum moare...
Şi mă întreb: la ce-am trăit?
Când n-am făcut decât atât:
Să plâng, să plâng, să plâng întruna,
Să plâng, să uit şi-apoi să iert.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram...

Eram şi carne şi pământ
Eram o şoaptă de pârâu,
Dar în contextul absolut
Rodisem într-un spic de grâu,

Eram iluzia compactă
A unui fapt redat în sine,
Eram renaşterea la vatră
Şi mai eram... gustul de pâine,

Eram probabil prin ispită,
-sub auspiciul de erată-
O viaţă tristă, risipită
În rame cu natură moartă.

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 septembrie 2015)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul dintre inimi

Iubito, îmi vei fi în braţe azi:
Apolo - eu, iar tu-mi vei fi vestală
Şi de va fi din templu să decazi,
Pământ voi fi, iar tu-mi vei fi petală.

Şi te voi strânge-n braţe ca-ntr-un joc
În care tu – o flacără, eu - jarul,
Vom arde clipele în dans de foc
Şi ne vom face-n fericire-altarul.

Vom fi scântei sau stele prin eter,
Eu – curcubeu, tu – stropii de culoare,
Nori albi vom fi şi păsări de pe cer,
Vom fi şi vis şi dorul care doare.

Iubita mea, e azi şi te aştept
Pe drumul dintre inimi, cel mai drept.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!