Alcool contra sens

S-a răzvrătit pulsul sufocat de inerţie,
A căzut şi pielea prin care şerpuiau iluziile,
Iarba mă ceartă prin foşnetu-i a toamnă,
Scorţişoara din ceai fiind singurul îndulcitor.

Îngeri îmi vin străinii chemaţi a ne ruga împreună,
Ciuma se plânge uitată ca ultima zdreanţă de rătăcire,
Marcând hotarul dintre privirea nenăscută şi fiorul de a fi.
Ştiu oare norii să te ascundă în lacrimi de secetă?

Luna e la a nu ştiu câta eclipsă deportând seva
străbunelor armonii,
Îmi întrebi frica duioasă de ce ţi-ar înghimpa curajul,
Iar vacarmul străzii împinge negocierile spre pauză,
Dând sens furnicarului înecat în alcool de mancurtizare.

poezie de Diana Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a nu ştiu câta oară

Pentru a nu ştiu câta oară
Am dormit într-un copac
Îmbrăcat în sânii tăi
În culorile de mac.

Pentru a nu ştiu câta oară
Ţi-am supt sânii din iubire
Pentru a nu ştiu câta oară
Înviat spre nemurie.

Pentru a nu ştiu câta oară
Am băut din vinul vechi
Fermecat de ochii tăi
Şi de stele neperechi.

Pentru a nu ştiu câta oară
Te iubesc la infinit.
Seara îngână o chitară
Cerul s-a îndrăgostit.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut şi ultima gutuie

A căzut şi ultima gutuie,
Frunzele s-au risipit şi ele,
Doru-n braţe vrea să mi se suie,
Când privirea mi-o atârn de stele.

A căzut gutuia şi-o cam doare,
Timpul parcă plânge cu stropi grei,
Pe pervaz o pun lângă o floare
Şi-nspre seară muşc din seva ei.

A căzut gutuia dinspre toamnă
Şi în palmă puful i-l adun,
Dezgolind-o-ncet, ca pe o doamnă,
Sărutări pe coapse când îi pun.

A căzut gutuia din grădină,
Am o poală plină de gutui,
Pot de-acum ninsorile să vină,
Însă tu, iubita mea, rămâi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu să-not în iubire,
M-am înecat de multe ori,
Ori am plutit în neştire
Spre ţărmul ce-aşteaptă cocori.

Nu ştiu să calc pe durere,
Mă-mpiedic şi mă prăbuşesc,
Dacă iubirea o cere,
Durere respir... nu crâcnesc!

Nu ştiu să zbor printre vise,
Mă tem, simt că mă rătăcesc,
Zac cu aripile-ntinse,
Totuşi, n-aş vrea să mă trezesc!

Nu ştiu să lunec prin viaţă,
Slalom să fac prin probleme,
La răutăţi nu fac faţă,
Încontinuu am dileme..

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Val după val

Mă ceartă şi marea val după val,
pe ţărmul care din imensitatea lui
a rămas doar o dungă de pământ,
poetic sau straniu numită mal...
Mă ceartă şi vântul cu stropii lui reci
venit să-mi scuture gândul
într-un tern si tainic amurg
cu raze pierdute prin norii buieci.
Mă ceartă şi dorul din mine
prin strigăt mut sufocat de valuri
doar soarele mi-e mângâierea cea caldă
pe ţărmul cel rece al lumii marine.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă

E toamnă, surâsul tău s-a transformat în mit
Cad ploi ca-ntr-o perfidă rătăcire,
Şi te întrebi de-a existat iubire
Şi ce păcat de moarte-am săvârşit.
Ne rătăcim prin sute de perechi
Cuprinşi de amnezii ce n-au cădere,
Şi picuri mari cu iz de mângâiere
Ne-aşează Bach şi Mozart în urechi.
Şi totuşi, ne iubim cu flori de toamnă
C-o ultimă risipă de tăcere,
Eu ştiu că din iubire iese miere
Şi ochii tăi, ca două mări sunt, doamnă.

poezie de Adrian Abrudan (2014)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost...

Scumpi copii, după vacanţă,
Vă mai amintiţi de Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă,
Cum l-am scris şi l-aţi citit?

Câte unul, câţi aţi fost,
L-învăţa şi pe de rost.
Răsfăţat şi mult iubit
Zdreanţă-al nostru a murit.

Rămăsese din frumosul
Prieten bun, pielea şi osul.
Îşi pierduse şi mirosul
Şi vederea, şchiopătând
Şi căzând din când în când.
Mă striga din glod şi apă
Să-l mai scot din câte-o groapă,
Aducându-şi poate-aminte
De un drum de mai nainte
O luă strâmb printre strujani
Dând cu botu-n bolovani,
Pentru că întâi şi-ntâi
Să-l ridic şi să-l mângâi.
Zdreanţă, fără să mă vadă,
Mă ştia cam prin livadă.

Sufăr de atunci cumplit
Să ştiu Zdreanţă că-a murit.

Plânge sufletul din mine.
Îl aştept şi nu mai vine.
Mai aflaţi, şi nu e bine,
Că ce fuse nu mai vine.

Vremea deapănă şi toarce
Şi ce-a fost nu mai se-ntoarce.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu..

... eu ştiu că v-a veni o zi de toamnă, poate
sau zi de primăvară timpurie
şi-n mine totul v-a cădea în toate
şi vor porni încet spre veşnicie

şi-ncă mai ştiu că-n ziua sorocită
tot biologicul din mine, instabil
v-a curge cum curg apele prin sită
şi prin dârmoane cânepa, tiptil

mai ştiu c-am să revin iar la esenţă
şi-ncă mai ştiu că iar voi fi trimis
prin alte lumi să scot din decadentă
subtilul rătăcit şi compromis...

poezie de Iurie Osoianu (20 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

ticăitul celebru

sentimentul bizar
mă încearcă
în singurul sens permis

ce ştiu eu despre îngeri
şi lumi în care n-am fost

ce ştiu

de ce mă caut mereu
crezând că sunt
povestea sclipitoare
din golul vecin?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele mamei

eu ştiu că tu ai învăţat cuvintele să meargă.
eu ştiu că tu învârţi zilele cu cheiţa, că seară de seară pui soarele în piept, la încălzit şi-mi trimiţi visele la joacă.
eu ştiu că tu coşi cerul de pământ, cu lacrimi pentru cei care ne aşteaptă.
eu ştiu că tu ai inventat ciocolata, pisicile şi vara. că îţi place să vorbeşti cu păpuşile mele, când plouă. că tu ai pus fluturii la borcan, peste iarnă. că tu ai înrudit gutuia şi scorţişoara.
eu ştiu că tu îmi frămânţi sufletul înfrigurată, să fie crescut şi plăcut sfinţilor, să le ţină de foame, când îmi vor bate la poartă.

noi ştim că fierbem în aceeaşi oală. dar nu vorbim despre asta, niciodată. eu nu îţi spun că în burta mea se zbate amintirea facerii. noi zâmbim cu subînţeles şi îl bârfim pe doamne iartă, amatorul care a pus prea multă carne în oameni. eu ştiu că doar sarmalele tale mai pot salva lumea.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii

Aş vrea să pot să-ţi cânt, să fiu cu tine
acolo unde ploaia se opreşte
şi soarele, în suflet, îmi zâmbeşte,
dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.

Nici tu nu poţi. Te văd mergând prin ploaie
atât de tristă, dar atât de calmă,
încât prin mine, gândurile, valmă,
se-adună-n lacrimi ce se scurg, şiroaie.

Voi revărsa tristeţea pe-o chitară
atunci când mâinile vor fi în stare
şi nu vor tremura ca-n ziua-n care
am vrut să fac surâsul să-ţi apară.

Îţi voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,
aşa cum simt acum, prin vocea ploii
ce-şi plânge stropii, răspunzând nevoii
acelor ce-o aşteaptă să-i alinte,

Căci ştiu că-ţi vei întoarce-atunci privirea
iar norii vor pleca spre zări, departe,
luând cu ei tot ceea ce împarte
în două, inimi ce-şi doresc iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te uit

(Oare de ce inima plânge când e rănită de vorbe?)

De ce să-mi supăr inima
că ai uitat de mine,
Pot oare norii să-i adun
şi să-i arunc în mare?

Când vorbele ce mi le spui
sunt ca săgeţi în soare,
Se fac în ghem ce le păstrez
lumina când dispare.

Mă ceartă oare Dumnezeu
că ştiu ce e durerea,
Sau îngerii sunt sub blestem
că gândul meu e teama?

Nu ştiu de-am să te pot uita
sau ce va fi şi mâine
Ajunge zilei soarta sa,
necazului durerea.

Şi fiecare gând al meu
e un porumbel ce zboară
În vârf de munte, am să urc
să uit de dragoste amară!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea în nopţi de vise mistuite
Să fim doar noi în largul de pe glob
Şi două inimi triste, rătăcite
Să se unească într-un singur strop.

Aş vrea să zbor în larg înalt de zare
Şi să dispar, să fug de-acest fior,
Luna mândr,-o rază să-şi coboare
Şi să sărute ochii tăi uşor.

Aş vrea în zile albe, nesfârşite
Să nu mai ştiu de dor şi suferinţi,
Tu să răsai din lacrimă, iubite,
Din pasiunea ochilor cuminţi.

Aş vrea să fiu o pasăre măiastră,
Să nu-mi mai fie visul, gândul sec,
Să pot zbura lângă a ta fereastră
Şi-n triluri nesfârşite să te-nec.

Aş vrea să nu mai ştiu de lacrimi grele
Şi chiar să uit de tot şi toate-aş vrea.
Ridic priviri înmormântate-n stele
Rugându-mă să nu mai ştiu de lumea ta.

Aş vrea să nu mai am gânduri stupide,
Să nu mai sper la clipe ce vor fi.
M-am înecat în lacrimi nesfârşite
Care-mi inundă chipul zi de zi.

Aş vrea sa uit privirea ideală,
Să uit aş vrea, să nu-mi mai amintesc!
Dar ochii tăi frumoşi mă bagă-n boală
Şi-o viaţă nu mă satur să-i privesc...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumire

Sunt o pasăre rănită,
Sunt poemul violat
De necititori de carte...
Sunt... De ce m-aţi fi aflat?!

Am strâns în panerul vieţii
Pilde şi învăţături...
Cine-mi mai deschide uşa
De lumină, oameni buni?!

Nu ştiu, ploi sunt sau sunt lacrimi?!
Nu ştiu, sunt altar sau rugă?!
Am căzut în suferinţă...
Doamne, unde-o să se-ajungă?!

Ne e dată suferinţa...
Îngeri spre purificare,
Dorm cu sufletul de gheaţă
Într-un suflet de ninsoare...

Căutăm cu gândul raiul,
Dar în iad ne adâncim...
Şi-atunci care ni-i menirea?
De ce oare mai trăim?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpinism în sine...

Doamne... te-am tot căutat prin intangibil,
ca să te citesc în mine, mai unită cu cea de azi...

Doamne... şi cât de îndepărtată îmi eram
celei de ieri sau de niciodată...

Doamne... m-am rătăcit prin gândul că te mai caut,
mai singură decât mine, copila, cândva înlănţuită de cei care nu te căutau...

Doamne, oare mai am de spart piatra aşteptării
cu lacrima împlinirii prin a te striga?

poezie de Diana Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o babă care le ştie pe toate. Şi? Eu chiar le ştiu pe toate! Asta e diferenţa! Mă întrebi de avioane, ştiu de avioane; mă întrebi de medicină, ştiu de medicină; mă întrebi de gramatica limbii române, o ştiu mai bine ca cei din Parlament. Şi nu am nicio jenă!

citat din Monica Tatoiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dileme

A căzut o frunză şi-am călcat-o verde,
Nu ştiu de o doare şi nici de mă vede,
Rămasă în urmă a-nceput să moară,
Eu păşesc agale să nu mă mai doară.

Cred că vine toamna sosind dintr-o parte
Cu răzleţe lacrimi în cer adunate,
Încă-i cald spre seară şi e uscăciune
Şi plutesc prin aer miresme de prune.

Nu ştiu şi nu-mi pasă cum este afară,
Tu nu eşti cu mine şi n-ai fost de-o vară,
Ai plecat voioasă cu o dimineaţă
Fără stropi de rouă pe flori şi verdeaţă.

Nu erai mâhnită şi nici supărată
Cu-al meu braţ de vise te-ai pierdut deodată,
Am rămas cu luna să vorbesc în noapte
Când şi când îmi spune cât eşti de departe.

Pustiit în mine m-am prins de-a mea mână,
Nu vreau să fiu singur când mă ceartă luna,
Îmi vorbesc în şoaptă când aştern poeme,
Să-nţeleg femeia când iubind se teme.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna ti-a spus...

Luna ţi-a spus de dragostea din mine
Ce-o port de când mă ştiu pe-acest pământ
Pentru bărbatul care nu mai vine
Neştiind că el e tot ce am mai sfânt.

Luna nu ştie taina să-mi ascundă,
Ea alegând să-ţi spună de fiorul
Ce trupu-ntreg şi sufletu-mi inundă
Şi face dureros să-mi fie dorul.

Dar luna poate ştie de menirea
Iubirii care-n suflet aştepta
Şi vrând să îi aline-uşor simţirea
Începe-ncet, încet, a se-nnopta.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!