Val după val

Mă ceartă şi marea val după val,
pe ţărmul care din imensitatea lui
a rămas doar o dungă de pământ,
poetic sau straniu numită mal...
Mă ceartă şi vântul cu stropii lui reci
venit să-mi scuture gândul
într-un tern si tainic amurg
cu raze pierdute prin norii buieci.
Mă ceartă şi dorul din mine
prin strigăt mut sufocat de valuri
doar soarele mi-e mângâierea cea caldă
pe ţărmul cel rece al lumii marine.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te ceartă pe tine, diavole
cum ploaia ceartă deşertul
în lună de vară
te ceartă pe tine, diavole,
cum lumina ceartă
umbrele nepromise ale pământului
te ceartă pe tine, diavole,
cum visul îşi ceartă trezirea din rugă
te ceartă pe tine, diavole,
cum ruşinea ne ceartă noroiul din chip
te ceartă pe tine, diavole,
cum iubirea ceartă cuiele vrăjmaşe din carne
te ceartă pe tine, diavole,
cum sângele ceartă tăişul sabiei

să te certe tot cerul pe tine, diavole,
căci nu mai eşti perfect în căile tale

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ceartă toamna...

Se mistuie în mine zeci de toamne
Ca un ecou din vremuri ancestrale
Venind, intransigent, să mă condamne
Că scutur ale anilor petale,

Apoi le-ngrop, zâmbind copilăreşte
Într-un album cu foi de catifea
Din care, inocentă, îmi zâmbeşte
Fetiţa cu ochi mari de peruzea.

Mai scotocesc, un pic înfrigurată,
Fotografii... iar un surâs fugar,
Privind adolescenta de-altădată,
Tresare într-un colţ de calendar.

Şi lacrimi reci în ochii mei se-adună,
Mă năpădesc duioase amintiri
Privind pe Mama, ce-o ţineam de mână
În curtea cu nostalgici trandafiri.

Citesc, din altă poză, bucuria
Femeii, cu visarea logodită,
Ce-a regăsit, în ea, copilăria
Prin pruncul ce o face fericită.

Plângând, resimt durerea nesfârşită
Din clipa când Părinţii au plecat
Către imensitatea infinită
Iar, pe pământ, doar crucea au lăsat.

Se contopesc tristeţea, bucuria,
Momente grele, clipe de magie,
Extaz şi chin găsindu-şi armonia
Într-un destin scriind o elegie.

Dar nu-nţeleg de ce mă ceartă toamna
Când anii mei doar ei îi aparţin
Până atunci când voi valsa cu iarna
Şi voi pleca... puţin câte puţin...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jungla gri

Deviind din cercul lumii
De la tot ce v-aţi dorit
Doar dorinţă de avere
Pe când unii mai nimic

Ignorând fudul străbunii
Natura-ţi făcut metal
Acţionând-aţi în tăcere
Spre doar scopuşi material

Întrebată-ma-ş în ură
De ce nimeni nu ascultă
Căci privit în jur observa-ş
Ofilat-ar orice frunză

Şi privit-am prin oraşe
Totu-i de un gri murdar
Nu pot diferenţia case
De-un spital municipal

Pe când voi cu gros obrazu'
Refuzat-aţi orice spusă
Şi doar ceartă după ceartă
Văzând critica, insultă

Lasă-ma-ş la voia milei
Dezgustat de ce-aţi creat
Că până şi-n zorii zilei
Pământu-i întunecat

poezie de Stegaru Ovidiu (7 iunie 2020)
Adăugat de Uci
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog fiică-mamă

- Ceartă, ceartă şi iar ceartă,
De nu pot să mai ascult...
- Cine ne-mpăca alt-dată,
A murit deja... demult.

epigramă de Vasile Iuşan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te plânge toamna

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Iar copacii îşi pierd poboaba,
Frunzele-s uscate, seci.

Pe alee bate vântul,
Parcă te cheamă, suspinând,
C-o străbăteam zile de-a rândul,
Mâna în mâna, doar iubind.

Eu şi acum o străbat,
Cu paşi grei, cu oftat în suflet,
Să-mi amintesc ce n-am uitat,
Să-mi amintesc de al tău zâmbet.

E numai tristeţe-n jur,
Amintirile noastre se usucă,
Lăsând în urmă înmiresmat parfum,
Nu pot decât să le las să de ducă.

Urletul naturii ce piere,
Mă ceartă că am renunţat la noi,
Dar era peste puterile mele,
Să lupt, să iubesc pentru amândoi.

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Timpul, înapoi nu îl pot da,
Să te întorc, dacă te-am rugat să pleci.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Andreea Văduva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variantă la proverbul "Când doi se ceartă..."

Proverbul mai poartă
Şi-un alt înţeles:
Dacă doi se ceartă
Poate fi... proces.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

ceartă

Orice ceartă este expresia hâdă a urii.

definiţie aforistică de David Boia (20 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceartă şi împăcare

Să ne-mpăcăm, eu nu sunt împotrivă,
Da-s împăcări care reclamă artă...
A noastră, pentru-a fi definitivă,
Are nevoie, cred, de înc-o ceartă.

epigramă de Jean Rostand din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

ceartă

Ceartă

A iubirii artă

monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jake: De se ceartă?
Alan: O, nu se ceartă, discută.
Jake: Sunt un copil cu părinţi divorţaţi, tată. Ştiu care e diferenţa.

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Dacă-n inima mea plouă
Se împarte iar în două:
Jumătatea ta mă ceartă,
Jumătatea mea te iartă.

Dacă e pusă pe ceartă
Şi pe mine nu mă iartă...
Nu rezistă dacă plouă
Şi-o să-mi iau inimă nouă!

poezie de Dumitru Râpanu (2008)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lespedea

orizontul tace
păşesc la margine de mare
prin valuri nebune, furtuna urlă în mine
mă lovesc de ziduri absurde
căutând un ţărm
azi îndepărtat în zare
uneori cioplesc o bărcuţă din paie
pentru fetiţa ce mă întreabă
cu ochii ei mari, adânci ca marea
de ce plângi bunicule
vântul se zbate în falduri
uneori aşez pe umerii trişti
aripi să zbor
alteori crestez taine
privind depărtările cum pleacă
în mâini port ape
deasupra tăcerii
să spăl păcatele lumii
pe ţărmul de granit al sufletului
presar pământ să astupe durerea
ce rece e lespedea azi, tată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Umbre dansează în jurul meu;
Mi-e inima plină de umbre.
De umbre mi-e sufletul plin
Şi chiar eu... sunt una din umbre.

Alunecă mute. Plutesc peste tot
Cu priviri încruntate, cernute prin mine.
Mă ceartă în gând şi cu mâna de mort
Ma îndeamnă s-adorm. Mă acoperă bine.

Nu mai pot să mă mişc şi mi-e frig.
Fluieră vântu-a pustiu şi suspine.
Peste jarul plăpând aburii reci
Desenează doar gropi şi ruine.

Mi-e inima gheaţă şi sufletul vânt.
Mi-e trupul deşert. Tâmpla-mi arde tăciune.
Rugăciuni şi blesteme în urechi strecurând,
Ca veninul de şarpe în sânge curgând
Îndoiala în suflet rămâne.

poezie de Viorel Mitea (1 noiembrie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă pe pământ
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba vântule azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar o dată
o fată dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat pe alt meleag
azi nu mai strâng la piept privirea
nu mă vei mai aştepta iubito în prag
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin dureri, sufletul meu arde
mă apasă
tu cine eşti
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
păşind la pas pustiu cu morţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
tu mori la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
erai steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul mi-e lacrimă, blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, urlu, plâng
în obsesia unui vis ucis
dar nu mă aude decât umbra
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată o mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita şi marea

iubito, marea agitată împingea cerul în sus
şi lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrăţişa într-o mixtură de forme şi culori
un pescar mă aduse la ţărmul plin de scoici şi sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.

iubito, visasem că in zori murisem
şi moartea mă ţinea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, îşi dorea, şi să-i fiu iubit
însă uşile inimii sigilate cu sărutul tău
mă ţineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe ţărmul infinit

iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutaţi de scoici şi de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeaţa cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motive

Politrucii când se ceartă
N-o fac pentru adevăr,
Ei se ceartă cum să-mpartă
Jarul pentru turta lor.

epigramă de Oscar Blumenthal din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia? măr de ceartă

Femeia? Ce mai este şi acest măr de ceartă,

Cu masca ei de ceară şi mintea ei deşartă...

distih de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voila

Iată e vară, şi azi marea se tot agită,
ne zâmbeşte ţărmul cu valuri ondulate;
alergăm desculţi, prin nisipuri afânate
şi-ţi ating părul şi bluza pizmuită.

Deasupra pescăruşi, cu foamea domolită,
ne dau târcoale cu ţipete speriate;
iată e vară, şi azi marea se tot agită,
ne zâmbeşte ţărmul cu valuri ondulate.

Alergăm pe plajă, briza-i blagoslovită,
marea în zări se clatină ca o vietate;
eu îţi desfac părul şi bluza cu păcate -
iată e vară, şi azi marea se tot agită.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă în vânt
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba femeie azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar odată
o ielă dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat, ai trecut
azi nu mai strâng la piept privirea
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin tristeţi, sufletul meu arde
mă apasă
tu azi eşti tu
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
eu mor la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer, de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
tu eşti steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul e lacrimă, e blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, plâng
în obsesia unui vis ucis
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţii se mai ceartă

Aşa li-i soarta, cam precară,
Înaintand spre bătrâneţe,
Pe când începe să dispară
Ce-i împăca la tinereţe!

epigramă de Vasile Larco din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!