Lămâi amare

Pe-o insulă-a lămâilor amare
Unde frigurile lunii reci ard
În globurie întunecate ale fructelor,

Iar sub picioare iarba uscată
Tortureaza memoria şi reînvie
Deprinderi moarte de-o jumătate de viaţă,

Lasă mai bine să doarmă tot ce n-a fost încă spus,
Frumuseţea, întunericul, vehemenţa.
Lasă infirmierele mării străvechi

Să le comemoreze somnul,
Iar capul cârlionţat al mărilor greceşti
Să-şi păstreze calmul, ca pe nişte lacrimi care n-au curs.

Să-şi păstreze calmul, ca pe nişte lacrimi care n-au curs.

poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e un curs!

Viaţa e un curs!
Curs de timp!
Curs de apă!
Curs de lume!
Curs de viaţă!
Curs de multe!
Un singur curs!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainică poruncă

lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă
cărări de speranţă cu avânt parcurg
dar moartea mă pândeşte pitită în luncă.

stau în genunchi mă rog la Demiurg
să-mi dea rezistenţă şi putere de stâncă
lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă.

flăcări de cenaclu să fiu în amurg
luminând poezia care glăsuie încă
cu aripi să străbat aglomeratul burg
inima trăieşte versul ca pe o poruncă.

lacrimi de suferinţă la picioare curg
ca nişte izvoare cu matcă adâncă.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că Academia Suedeză, alegând un poet grec pentru Premiul Nobel, a vrut să-şi manifeste solidaritatea cu Grecia spirituală vie. Înţeleg, prin aceasta, Grecia pentru care atâtea generaţii au luptat ca să păstreze tot ce, plecând de la lunga ei tradiţie, s-a putut păstra în viaţă. Mai cred că Academia Suedeză a vrut să arate că omenirea de astăzi are, de asemenea, nevoie de poezia, de poporul şi de spiritul grec. Asta, ca grec. Ca individ poţi face faţă anunţului, cu sânge rece, dar când îl concepi ca grec este minunat.

Giorgos Seferis în Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În peşterile mării

În peşterile mării
este o sete este o dragoste
este un extaz
toate dure ca nişte scoici
le poţi ţine în palma ta.

În peşterile mării
zile întregi ţi-am scrutat privirea
şi nu te-am cunoscut. Nici tu pe mine.

poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-ţi mintea să se rătăcească în puritate şi simplitate. Lasă lucrurile să-şi urmeze propriul curs.

citat din Chuang Tzu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele mării

eu zic să nu ne mai iubim
eu zic să nu mai ocrotim copiii pe care îi naştem
eu zic să punem o umbrelă de alge de
asupra fructelor mării in
fantile pe care le strivim între pleoape
ca pe
nişte balene vegetale uscate (?!)
în aerul cald
eu
spun că ar fi
bine aşa
bine merci
...
ei
oamenii mării
ah
fructele parcă
n-ar fi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde bate vântul

ai putea să-mi spui
de ce porţi pe umeri întunericul
şi nu-l fugăreşti călcându-l în picioare

el se loveşte de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înţeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
şi nu pot să-i opresc să privească departele

de unde bate vântul
vine praful şi ierburile îl subţiază
oamenii îi întorc spatele
şi nu se lasă orbiţi

poţi neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îţi călăuzeşte paşii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
şi eşti aşteptat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul va fi educat să-şi cruţe şi să-şi păstreze vrednicia, când o va fi dobândit.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Dis)continuităţi

oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subţiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate

oamenii despre care nu poţi spune
dacă sunt trişti... dacă doar răi... nişte măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăştia ca-ntr-un destin rătăciţi în frunze
şi câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbuşă glasul!

dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ţinut de vorbă pe Dumnezeu
şi înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii şi egrete

oamenii trec pe lângă
toţi copiii aceştia care altfel vor creşte
pentru că n-au avut cum
să-şi recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
şi ea a plecat definitiv

oamenii ăştia poate sunt tocmai copiii aceia
şi atunci copacii trebuie să-şi poarte singuri de grijă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În roman îl recunoaştem pe poetul care, cu un deceniu în urmă, cântase,, miezul amar al cucutei amare'', îndemnându-şi urmaşii să păstreze vie memoria străbunilor, robi ai pământurilor...

George Călinescu în Opinii despre romanul Desculţ (Zaharia Stancu)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Radioul

Velele devenind tot mai mici în vâltoarea vântului
sunt tot ce reţine memoria din acea zi.
Parfumul pinilor şi tăcerea
vor alina rana
făcută de navigatorul care se-îndepărtează –
sclipirea fulgurantă-a lipanului în râu,- a dumbrăvencii în aer.
O, femeie rămasă fără mângâiere,
ascultă recviemul vântului.

Potirul de aur este gol,
soarele-a devenit o rufă
la gâtul unei femei de vârstă mijlocie,
care tuşeşte fără contenire –
amintirea verii-n care el a plecat o întristează...
atunci ea avea aur la mâini şi în pântece.
O, femeie cu priviri pierdute,
ascultă cântecul orbului.

Se întunecă; închide ferestrele –
fă-ţi flaut din trestia zilei de ieri,
dar nu deschide, oricât ţi s-ar bate-n uşă:
ei strigă, dar n-au nimic de spus.
Culege ciclame, ace de pin,
nuferi şi anemone din apele mării.
O, femeie cu mintea răvăşită,
ascultă, trec duhurile apelor...

poezie de Giorgos Seferis din Sturzul, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceata de squaws îşi agita pletele ca nişte tăişuri negre. Sângele ţâşni, beţivii îşi pierdură capetele. Într-o clipită, se ciocneau ca nişte bile pe podeaua însângerată. Nici înţelepţi n-au mai fost, nici beţie: n-au mai fost decât nişte squaws de o frumuseţe ameninţătoare - câteva sute, poate. Iar când ele s-au alăturat armatei de suflete ce le aştepta nerăbdătoare sosirea, s-au făcut atunci o mie de miriade de squaws care zburau în tăcere către patria lor, ca să pună stăpânire pe trupurile cuceritorilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunarea frunzelor

Frunzele pică de singurătate,
Lăsând copacii să se-nveţe minte,
Ca anul viitor să le alinte
Şi când vor fi bătrâne şi uscate,

Nu să-şi păstreze seva pentru cele
Pe care le visează de pe-acum,
Ivindu-se pe ramuri, tinerele
Şi radiind de-al florilor parfum.

Să nu dea toamna, iar, pe primăvară,
Frunzele-i lasă pe copaci să-i doară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad lacrimi

Strânge mâna poza-n care
Tu erai om, ci nu stea
Curg din ochi lacrimi şiroaie
C-ai plecat din viaţa mea.

Plâng şi mă gândesc la tine
Neuitând ce s-a sfârşit
Căci ai fost speranţa care
Prea devreme mi-a murit.

Curg din ochi lacrimi amare,
Timpu-ngroapă în uitare
Tot ce-a fost şi nu mai moare,
Tot ce-a fost şi încă doare.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din colţ de la chinezi

o pană de gâscă a lătrat ieftin, a râgâit şi m-a blestemat
atunci o tâmplă cu o stea postcomunistă a început să crească de sub uşă
mi-a spus că mă bate la fund dacă mă fac că nu înţeleg şi mă port ca un prost
i-am spus să-şi facă nişte rate la mersul pe cărbuni aprinşi în pieţele suferinţelor publice
dar ea mi-a spus că nu are nevoie
pentru că submarinul diamantin de aer propulsat i-a crescut în spate
şi că nu vrea să aibe parte de nici o infecţie

dar eu i-am spus că sunt cumătru cu ciobănescul mioritic
şi că am un covor de gâze cu vocale din moldova
unde de alfel mi-am pierdut inima
şi că mărgelele mele alabastre curg
din capitala ţării în sens invers
care sunt cărate de vapoarele neruseşti şi nebritanice
ale dorurilor nerambursabile
şi că vreau să mă întorc

ea mi-a spus că sunt un copil
iar că atunci când apare factura o să încep cu buldozere pe uranus
şi că "o să spui ca era mai bine pe vremea ştii tu cui"
dar eu i-am spus că nu comentez
apoi ea a început să râdă din trei taste şi o claviculă
unde-i vara mă întrebă
i-am zis să-şi ia nişte acţiuni la pieţele financiare
din pădurea noastră nebună
dar ea mi-a spus că nu vinde şi că nu cumpără nimic
pentru că aici râmaru s-a dus s-o urmărească pe sfânta parascheva
în schimb eu am urlat
ţuţea
samurai de legenda
eu i-am mai spus că sunt un fel de seismograf demodat şi că mi-am adunat feelingul
din vocile de siliciu cu briceag de verişor
că inima mea dintr-o vitrină râde plângând prăbuşită-n sondaje
şi că arde ofrande visând la stelele în chloroform dintr-un ţărm uitat

apoi ea mi-a zis să mă duc în america
la falusurile financiare ca niste zgîie nori
ca să mă rog la ele
sau să fac social media la uterul de nisip rânjind ca un concord
şi mi-a mai spus dispreţuitoare
nimic nu mai e nou de la pieile roşii a lui Rimbaud
eu i-am spus că dintre ceausescu şi anticipate
am ales fără timbru
şi că batista nu-i exclusă pentru extracţia cuvintelor din culori şi lacrimi
ea mi-a spus
tu dacă vrei o sa ai parte de e-uri şi adi minune
sau gropi cu pedofili şi caritas
sau ceva trichineloză şi c v tudor
sau apaca cu maidanezi si cu vântul şi cu mama fni-ului
ori ceva blonde la protecţia consumatorului şi un europarlamentar
din surse care doresc să-şi păstreze anonimatul
eu nu i-am zis nimic şi am tăcut eroic
atunci ia comisia mea de experţi mi-a spus ea
i-am spus că dintre răsărit şi apus îl prefer pe leonard doroftei boxerul
că a fost elevul lui mama şi că s-a întors şi încă pocneşte bine
atunci ea s-a suparat şi a plecat
şi m-a trimis să cumpăr de vizavi de la chinezi

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet mai curat

Cu sufletul purificat de lumină,
Ne punem trupul ramură
Pe altarul pe care au curs lacrimi amare...
Ne-au înmugurit pe braţe
Ramuri de salcie, pregătite să plângă
Tristeţea Mântuitorului.
Faptele noastre, ca plecăciunea mielului spre tăiere,
Au fost căutate.
Biserica ne-a căutat
Cu spaimă prin întunericul morţii -
Oi rătăcite,
În timp ce Iisus ne striga
Spre revenirea la viaţă.
Am fost ramuri frânte,
Dar faptele noastre ne-au înviat
Din al morţii păcat...
Cu Lumina vom face legământ
Şi vom izvorî râuri de flori,
Spre a-i lumina calea
Celui ce S-a jertfit pentru noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care m-a scris

Căzusem din mine;
Pe gresia umedă şi rece
a nepăsării.
Probabil călcasem strâmb.
Mai aluneci uneori în greşeală...
nu, nu capul mi-l sparsesem
(aş fi scăpat de bâzâitul enervant al gândurilor)
inima a fost cea care s-a spart.
Unde priveam,
în jur,
erau numai cioburi roşii,
flăcări mici
ce îmi ardeau ochii.
Am plâns, recunosc
lacrimile, însă, n-au reuşit
să stingă arsura.
Mâinile, ca nişte arbori dezgoliţi,
pendule numărând neputinţele
Te doineau într-o rugă de taină.

Tu ai fost cel care a suflat peste răni!
Tu ai fost cel care ai lipit cioburile!
M-ai luat literă cu literă
şi m-ai însăilat cuvânt.
Cu îndemânarea ceasornicarului
ai rotit cuvintele
şi timpul a curs gros,
ca mierea,
în rănile aripilor
ce s-au ridicat în taina versului.

Ieri eram o cumpănă cu ciutura spartă.
Azi fântâna cuvintelor mele şi-a ridicat apa
până la buza cerului:
Soarbe-mă poezie!
Tu eşti mâna care m-a scris...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar democratic

E un făcut că-n astă viaţă,
Urmându-şi calea sa măreaţă,
Nu poate omul să se mişte,
Înghesuit, de nişte "nişte"!

Când omul nostru vrea să fugă,
Să-şi guste liniştea în rugă,
E tras în mrejele minciunii,
De nişte "nimeni", nişte "unii"!

Şi-i dus, cu forţa, în tenebre,
De nulităţile celebre,
De papagali şi de nagâţi,
De nişte "câte", nişte..."câţi"!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din albastrul tău divin,
Au curs lacrimi îngheţate,
Dar am şters purul marin,
C-un sărut pe jumătate.

catren de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!