Cad lacrimi

Strânge mâna poza-n care
Tu erai om, ci nu stea
Curg din ochi lacrimi şiroaie
C-ai plecat din viaţa mea.

Plâng şi mă gândesc la tine
Neuitând ce s-a sfârşit
Căci ai fost speranţa care
Prea devreme mi-a murit.

Curg din ochi lacrimi amare,
Timpu-ngroapă în uitare
Tot ce-a fost şi nu mai moare,
Tot ce-a fost şi încă doare.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi bărbaţii ştiu să plângă

Când plâng cu lacrimi de femeie,
Devin cumva şi mai bărbat,
Aprind în suflet o scânteie
Cu care iert orice păcat

Deschid spre ceruri porţi, speranţă,
În val de lacrimi mă scufund
Şi mă botez cu toleranţă,
Devin mai blând şi mai profund

Ademenesc gânduri iertare,
În mângâiere mă transform,
Accept că viaţa mă mai doare,
N-am ce să fac... sunt doar un om

Şi plâng... şiroaie curg în versuri,
În matca lor mă scald tăcut,
Găsind printre cuvinte sensuri,
Ce-n zâmbete nu am putut...

Nu prea admit că sunt sensibil,
Gândesc că poate mi-e ruşine,
Bărbat să plângi... pare penibil,
Dar plânsul este o minune

Mă limpezeşte sufleteşte
Şi vindecă tot ce-a durut,
Când plâng, un înger mă iubeşte,
Chiar dacă poate nu am vrut...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile vieţii

(Lelianei Rogojinaru)

Valurile vieţii trec în depărtări
Şi cu ochii-n lacrimi, mama-i uneori.
Pe obraji de sticlă, curg mărgăritare
Şi Măicuţei Sfinte, îi cere iertare.

Tânără fecioară, îşi dorea băiat,
Căci femeii-n lume-a suferi i-e dat,
Dar a fost să fie, fiică să se nască,
S-o păstreze-n suflet şi să o iubească.

Chipul ei de zână ţeasă la ferestre
Odă mulţumirii, ie de poveste –
Părul de castană, ochi de diamant,
Voce de izvoare, în păduri de jad.

Mulţumesc măicuţă, te sărut cu drag!
Lacrimi curg şiroaie pe-al iubirii prag...
Oh, Maică Maie, ţie-ţi mulţumesc,
Că am o copilă şi mult o iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Mi-am închis durerea în suflet
Şi am rugat ochii să nu plângă
Căci am ştiut că nu veţi înţelege
Şi îmi veţi cere motivele acestei stări.

Mi-am pus la suflet cheie
Şi am şters colţurile ochilor cu mâneca
Fiindcă mi-a fost teamă că veţi observa
Şi îmi veţi cere socoteală pentru lacrimi.

Aveam ochii umezi şi mă durea sufletul
Dar nu-mi permiteam să vărs lacrimi
Căci aţi fi înţeles greşit
Şi m-aţi fi certat că-s prea slab...

Mi-am pus lacăt la suflet,
Mi-am impus jurământul tăcerii
Şi m-am minţit că nu veţi înţelege
În timp ce conştiinţa îmi şoptea opusul.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi... de toamnă... din gând

Aş scrie fără de cuvinte
Căci ele mă dor
şi sufletu-mi moare
şi tomna mă-ngroapă
în frunzele tâmpe
şi lacrimi şiroaie
îmi curg pe pămant.
De-a dorului dor
m-aş duce să mor
să uit de vânt rece
şi geruri ce-mi vin
prin gânduri de frig
mă-ncing dintr-o dat
căci tu eşti plecat
şi vorba se-nşiră
pe fir de uitare.
Nu-i oare păcat?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist rămâne

dor de ieri, ce va fi mâine,
nu gândesc, nu vreau să ştiu,
ce în urma mea rămâne,
ştiu, e totul străveziu

şi când nimeni nu mă ştie,
nici un bun şi nici un rău,
tot ce-a fost nimicnicie,
îmi voi lua cu mine-n hău

ştiu, e trist şi trist rămâne,
pe-a cei ochii ce m-au iubit,
mult au plâns ei pentru mine,
şi-ai mei ochii s-au chinuit

au fost ochi furaţi de noapte,
cum să vadă pe-ntuneric,
lacrimi, ce au fost spălate,
de un gând ce-a fost himeric

prea-i târziu, bate la uşă,
furişându-se încet,
moartea care-i jucăuşă,
o să vrea să fim duet

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura fiinţă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Şi ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconştient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărţit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colţ adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioşie şi uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

e o lume strâmtă
în marea asta întrebare
când caut vise prin gunoaie
şi lacrimi curg pe ţărm şiroaie
mai plâng, mă mai gândesc la fiecare
curg clipe grele de însingurare
ce crudă'i bezna din visare
în ochi se mai scufundă azi trăirea
mai vine un val în adâncimi finale
mă urc spre cer şi mă preschimb în zare
cuvântul trece, curge şi mă doare
în noaptea neagră a minţii mele
mă lepăd de păcate
şi caut drumul către stele
în nemurirea dată de primul meu toiag
cu cel ce am bătut odată în poartă
şi am plecat ducând cu mine zarea
tu mori de frig, eu caut era glaciară
şi mai vorbeam
de multe ori în van, în fiecare an
mi-e frig şi mor
se întuneca gândirea
şi ce frumos
printre milenii dus-întors
să caut, să-mi găsesc menirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi nu mai curg

Încerc să zbor... da, îndrăznesc...
Dar aripi nu mai am... şi cad... şi mă lovesc...
Şi rănile mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Şi lacrimi nu mai curg.

Încerc să evadez... da, îndrăznesc...
Dar hartă nu mai am... şi fug... mă rătăcesc...
Şi tălpile mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Şi lacrimi nu mai curg.

Încerc să FIU... da, îndrăznesc...
Dar inimă nu am... şi caut... n-o găsesc...
Şi visele mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Şi-as vrea să plâng... dar... lacrimi nu mai curg...

poezie de Ioana Gabriela Căruţaşu (16 august 2008)
Adăugat de Ioana Gabriela Căruţaşu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

plâng şi plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
trupul a prins rugină
s-a frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
şi lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în noroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

plâng şi plâng
mai mult mă plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
rugină am prins
m-am frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg, în tragic decor
ireal şi absurd, ca la noi
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în gol
noroi, gunoi, puroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldova lui Ştefan

Lui Ştefan îi curg lacrimi reci, amare
Pentru regiunea ce a fost separată.
Şi-a apărat-o decenii cu determinare,
Dar mai târziu, de graniţă-a fost trasată.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (18 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa mea

În rochie albă de mătasă ai apărut în calea mea.
Erai aşa de graţioasă, zeiţa mea cu ochi de stea.
Erai ca o gingaşă căprioară,
Care îşi potoleşte setea la un izvor
Şi am înţeles din clipa aceea că veşnic de tine mi-a fost dor.
M-am apropiat atunci de tine şi în braţe cu drag te-am ridicat.
Erai uşoară ca puful de păpădie şi miroseai a flori de fag.
În rochie albă de mătasă ai apărut în viaţa mea.
Şi vreau să-mi fii mireasă, zeiţă cu chip de stea.

poezie de Vladimir Potlog (16 august 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit

Ştiu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puţin de-a fost ceea ce-a fost bun, puţin de regretat –
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.

Nu-ţi voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ţi-aş rămâne credincioasă, necondiţionat,
Ai avea motive să fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.

Şi, totuşi, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-şi etaleze lucrurile mici şi dăruiască – de când e lumea,
Pentru că-i plăcut să oferi când nimic nu datorezi.
Dar ţie, care nu mi-ai cerut nici versuri şi nici făgăduieli,

Darul pe care ţi-l fac, în viaţă fiind, e-absenţa mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic să-ţi garantez.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuben Pantier

Well, Emily Sparks, rugăciunile tale n-au fost irosite,
Iubirea ta n-a fost chiar în zadar.
Datorez tot ce am fost în viaţă
Speranţei tale care nu a încetat niciodată,
Iubirii tale care mă vedea încă bun.
Dragă Emily Sparks, lasa-mă să-ţi spun povestea.
Voi trece peste ceea ce se datorează mamei şi tatei.
Am avut necazuri cu fata confecţionerei de pălării
Şi am plecat în lume,
Unde am trecut prin toate pericolele posibile
Ale vinului şi ale femeilor şi ale plăcerilor vieţii.
Într-o noapte, beam cu o cocotă cu ochi negri
Într-o camera de pe Rue de Rivoli
Şi lacrimile au ţâşnit în ochii mei.
Ea a crezut că sunt lacrimi de dragoste şi a zâmbit
La gândul că mă cucerise.
Dar sufletul meu era la trei mii de mile distanţă,
În zilele când mă învaţai, în Spoon River.
Şi asta doar pentru că nu mai puteai să mă iubeşti,
Nici să te rogi pentru mine, nici să-mi trimiţi scrisori;
Tăcerea ta fără sfârşit a vorbit însă pentru tine,
Iar cocota cu ochi negri a crezut că lacrimile curg pentru ea,
La fel ca şi săruturile mincinoase pe care i le-am dat.
Cumva, din acea oră, am avut o revelaţie nouă,
Dragă Emily Sparks!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E o distanţă mult prea mare
Ce ne desparte de un an
Şi lung e drumul pân' la cer
Şi hartă către tine n-am.

E drumul lung până la cer
Şi deşi vreau să te găsesc
Ştiu că nu-ţi este cu putinţă
La pieptul tău să mă primeşti.

Mi-ai fost model de când mă ştiu
Şi chiar de viaţă nu mi-ai dat
Eu te-am văzut ca pe o mamă
Ş-azi lipsa ta m-a săgetat...

Când strig răspunzi doar cu tăcerea
Iar sufletul mă doare tare
Şi de-ar fi să mă întrebi ce am
Ţi-aş spune"Lipsa ta mă doare..."

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul eroilor revoluţiei din 1989

Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a şi pătruns.
De uiţi uşos, ce eşti, ce-ai fost,
Laş să trăieşti? Nu are rost,
Viaţa pe ascuns.

Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor, de-a purururea şi-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era să fiu şi eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.

Fie-vă dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
Să poarte stegul triumfal,
Să-ndeplinească-un ideal
Căci aţi murit cântând.

Cu pieptul gol printre vrăjmaşi,
Marşul acelor bravi ostaşi,
Ce-au respectat un jurământ
Să-şi apere pământul sfânt,
Să nu moară “ ocnaşi”.

Si gândul vostru-a triumfat…
Mă-nchin plângând şi cu-n oftat…
O rugă, Doamne-ţi adresez,
Căci nopţi de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?

Apoi…. Mă plec la crucea lor,
Trei lacrimi curg pe obrăjor.
Eu n-am uitat cum aţi căzut,
Vă las piosul meu salut,
In glastră…. Un bujor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua dimineţii

Când am să fiu un bob de rouă
Căzând pe negrele-ţi sprîncene
Împrăştie-mă usor în două
Opreste-mă să curg din gene

Cu mâna ta să mă ridici
Să-ti curg pe buzele setoase
Si nici un strop tu sa nu pici
Pe nările umflate groase

Tu să mă sorbi drept apă vie
Si unge sufletul ce l-am iubit
Si dor mi-a fost de tine mie
Am plecat eu nu te-am părăsit

Tu să te scalzi în roua dimineţii
Când soarele nu este încă sus
Te îmbraci cu haina tinereţi
Atunci când roua nu s-a dus

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!