Spaima

nu mi-am dorit nimic
din toate ce sunt şi rămân
doar obiecte

mi-aş fi dorit o casă
cât miezul unui ou
în care să fug
de pe un perete pe altul
să mă ascund
să mă ascund
în tavanul înalt
ca floarea de colţ
în lungi uitări
făr' a răni
ochii mijiţi ai zorilor
într-o banală zi de toamnă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neconcordanţă

Nu mi-am dorit această stare
de om înnebunit de ea,
nu mi-am dorit a ei plecare
şi n-am dorit a nu mă vrea.

Nu mi-am dorit să stau cu gândul
împleticit de buimăceli,
nu mi-am dorit să-mi cheme visul
acele stări de ameţeli.

Eu mi-am dorit doar o poveste,
şi-al ei final doar fericit,
eu mi-am dorit să urc pe trepte
cu gândul că sunt eu iubit.

Eu mi-am dorit doar sărbătoare
în ochii clari şi al meu vis,
eu mi-am dorit iubirea mare,
şi-acum, eu sunt doar un proscris.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând

mi-aş fi dorit să scriu
un poem despre iarba
crescută în piatră
despre piatră gândeam
să spun
intangibilă stare
pun bandana pe fruntea
celui mai înalt munte
şi rămân sclava foilor albe

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi–aş fi dorit...

Era atâta primăvară
În ochii tăi când te-am văzut,
Că aş fi dorit să fiu lumina
Ce-ţi mângâie intregul chip.

Mi-aş fi dorit să fiu eu vântul
Ce-ţi vântură rochia inflorată
Şi părul tău să-l răscolesc
Suflându-ţi flori pe la urechi.

Şi aş fi dorit să fiu şi soare
Să te cuprindă a mea căldură;
Şi ploaia ce te răcoreşte
Şi curcubeu după furtună.

Mi-aş fi dorit să fiu eu luna
Ce o priveşti târziu in noapte;
Apoi, când somnul te cuprinde,
Să-ţi invadez visele toate.
Să mă visezi in tot şi-n toate
Numai pe mine.

poezie de Angelina Nădejde (2 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult

Mi-am dorit atât de mult
ca dragostea să cadă
ca o ploaie caldă de primăvară
din negura cerului sfânt
şi eu să mă ascund
să nu mă vadă nimeni
cum plâng şi spun poveşti.
Mi-am dorit atât de mult
să am trăiri reale cu sentimente
şi emoţii călătoare
care zboară prin univers
trezind plăceri trupeşti.
Mi-am dorit atât de mult
să am un înger al meu
ce să fie mut şi timid
şi să vină pe un norişor de catifea
viaţa mea împărţind-o astfel cu cineva.

poezie de Eugenia Calancea (11 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mereu mi-am dorit să port
o fustă verde fără zorzoane
de frunze ce se-ascund şi mor
în arbori singuri

câtă lipsă de noi şi cuvânt
în toamna pădurii

insinuant
un gând mă străbate
ca ochiul de laser

mereu mi-am dorit să fiu
o tentă verde fără de fustă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ să merg

în lumea noastră
cinismul capătă valenţe
de competiţie acerbă
nu eşti cel mai frumos
nici eu nu sunt floarea perfectă
nici generos pe cât mi-aş fi dorit
să fii nu eşti
eu sunt delfinul rătăcit
între un plin şi-un gol
pe care cerul ruinat apasă
alte şi alte dureri
în viaţa asta sălbatică
tu desenezi un dor căprui
pe gura mea de aer
iar eu sculptez în nisip
cinismul de-a merge departe

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perenitate

de ceva vreme
am căpătat un obicei ciudat
îmi place să mă ascund
în diverse stări
ale unor lucruri anume
cum ar fi nişte scorburi
sau înşelătoare gânduri
din pieitoare spume de stea

în fapt
am fugit în venele unei pietre
să fiu una cu fulgerul ce despică
dincolo de cumpăna simţurilor
colbul luminii

n-a curs picătură de sânge
nimic n-a curs din vena cavă
a pietrei inerte

şi am fugit să mă ascund
în braţele ierbii
într-o lume ce clipoceşte peren

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am dorit, am împlinit

Ca o lebădă pe ape
Viaţa noastră a plutit.
Acum suntem mai aproape
De tot ceea ce-am dorit.

Am dorit s-avem o casă,
O casă şi doi copii.
S-avem ce pune pe masă,
Să le facem bucurii.

Avem casă, avem masă,
Doi copii cum ne-am dorit.
Viaţa ne este frumoasă,
Ce-am dorit, am împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

sărutul ierbii dimineaţa
umbra lunii lăsată
ca o perdea sub care mă ascund
să joc şotronul sau să bat ţurca
pe roua ochilor tăi
pe toate ţi le dăruiesc şi mă rog
mai umple doamne cupa
căci vreau să beau clipa aceasta
să uit

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, aş fugi de tine!

Aş fugi de tine, toamnă,
Ochii aprigi de Brumar
Să mă vadă cum dispar,
Chiar de timpul mă condamnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
Mi-aş zidi un stăvilar,
Să mă caute-n zadar
Seci surâsuri cabotine.

Aş fugi de tine, toamnă,
Nu doresc să-mi fii stăpână,
Să ajung tot mai bătrână,
Îndreptându-mă spre iarnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
De mă strigi, să nu-ţi răspund,
De reci ploi să mă ascund,
Ropotind prin copertine.

Aş fugi de tine, toamnă,
Oricând, ştiu, a ta surată
Va putea, aşa, deodată,
Grele-omături să aştearnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
Alungând, în mod bizar,
Până-n Luna lui Florar,
Toate iernile din mine.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să nu-mi spui nimic
despre cer
păsările sunt în derivă
mama sfântă zâmbeşte
când eu mă ascund
în penele însângerate
ale misticelor păsări
mi-e frică de înălţimi
şi-mi caut febril
un alt i
în coada unei comete

mie să nu-mi spui nimic
despre zbor

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mi-e bine
în haina ce-o port
moştenire

mamă

nici nu ştii
cât de bine mă simt
când strâng pe trupu-mi plăpând
oasele tale şi alor tăi

într-o banală noapte de toamnă
oasele voastre îmi sunt scut
şi funie legănată de vânt
sângele în care mă scald

mamă

aproape amorf

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Nu mi-am dorit delicateţea florilor de mai,
Nu mi-am dorit argint desprins din catifeaua înstelată
Nu mi-am dorit nici roua dimineţii preacurată
Ci mi-am dorit să simt că trăiesc măcar o dată.

Am vrut să confecţionez vise dintr-o mare bucată de NIMIC,
Să făuresc gânduri din stele,
Să fac din lemn o porţiune de nisip
Şi să permit vântului să-mi pătrundă în piele.

Am aşteptat atât de mult măcar o clipă de beţie.
O clipă-n care să văd culoarea vieţii
Dar am realizat că viaţa n-are o culoare anume.
Tu poţi găsi în mare, cheia fericirii,
O poţi găsi în nisip,
O poţi găsi în pământ,
Îţi poţi crea propria nuanţă făcând abstracţie de celelalte culori.
Abia atunci vei fi capabil să culegi aur din Soare,
Să te joci cu vântul,
Să redirecţionezi gândul.

poezie de Alessandra Spătariu (4 mai 2016)
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mi-aş fi dorit să scriu
epocal despre tine şi noi
un poem cu alte cuvinte
multe cuvinte neînţelese
de noi, cu atât mai mult
de cei ce trăiesc şi sunt
minunea piramidelor
sufletul meu zboară
ca sufletul tău eliberat
de frontiere fără de hades
ape limpezi, cristale de sare
lăsate de praful cometelor
în noaptea cea neagră
dragul meu
sufletul nostru se-agaţă
de-o stea ce e şi nu e

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş fi dorit

Mi-aş fi dorit astăzi
să-mi fii alături
să-ţi pot simţi izul matern
în a patruzecişişasea respiraţie a vieţii mele
să-ţi recit poezii
despre mame
despre sacrificii
şi iubiri imposibile

mi-aş fi dorit astăzi
să-mi stai lângă inimă
accept chiar o mică revelaţie
dar mamele sunt mame
nu pot fi holograme
ele sunt fiinţe sublime
care nasc plozi
şi-apoi fără de voie îi părăsesc
lăsându-i acestei lumi
pradă destiului
şi-un imens gol de iubire în suflet

doream ca tu astăzi
să fii cireaşa tortului meu
dar mamele sunt mame
nu pot deveni cireşe
nici chiar în zilele îndulcite cu torturi

Aş fi vrut să fii lângă mine astăzi
să cântăm împreună cântecul nostru
acela cu drumurile noastre
dar mamele sunt mame
nu îşi mai cântă drumurile
ni le arată doar prin vis
dintr-o altă dimensiune
paralelă cu tine

deoarece
mamele sunt mame
şi acolo...

dincolo de viaţă...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii

Ochii sunt ciudaţi, bizari, comori.
Tentanţi, ademenitori.
Ascund poveşti, secrete, văd adevăruri
Şi erori.

Ei sunt enigme, paradoxuri, desfătări.
Ne privim, şi nu ştim cine suntem.
E un zâmbet ce ne leagă, pe veci. Simţim fiori.
Ei ne lasă să înţelegem:
Că totul e etern, dar trecător.

Azi ochii mei te văd la fel de sfânta,
De astăzi sunt o umbră
De acum, toţi ochii
Mă înspăimântă.

Ei sunt hipnotici. Ascund puteri...
Ochii sunt ciudaţi, bizari, comori
Ei sunt creati de zei nemuritori..

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După terminarea facultăţii, când am intrat cu acte în regulă, primul lucru pe care mi l-am dorit nu a fost un rol. Mi-am dorit sufletul curat şi mintea limpede.

Mircea Albulescu în Ziarul Metropolis (2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea e o stare a spiritului, bătrâneţea o alta...

Copilă fiind, mă întrebam obsesiv:
de ce bunica are fire albe
şi atât de multe şanţuri pe faţa-i cea blajină?
mi-am făcut curaj şi am întrebat-o
iar baba mi-a răspuns zâmbind:

,,—Dumnezeu a pus toată inocenţa lumii pe chipurile pruncilor
iar bătrânilor gârbovi toată povara lumii
fiecare fir alb creşte un copac
o casă ce se ridică spre înalt
un copil ce-nvaţă să umble
un lan de grâu pentru pâinea de mâine.

— Draga mea, despre şanţuri e un pic mai complicat
sunt plânsul femeii, al omenirii...
fiecare şanţ va purta în el urmele tectonice ale unui plâns de stea
ale unui suflet pribeag prin spaţiu şi timp
plânsul va aduce bătrâneţea ca stare a fiinţei...''

Mi-am dorit să fac o vrajă de miere
pentru a nu învăţa plânsul
voiam să rămân mereu copila-fluture
să dau un şut mingii numite viaţă
să stau întinsă pe spate în iarba violet a trăirii
să-mi închipui că pot să ascund soarele după umbra tălpilor mele albastre
n-am vrut să îmbătrânesc, zău, dar am învăţat plânsul.

Mi-a fost predat în paşi de vals
ai metaforei lunii pictate pe pagina sufletului
de-o stea în vara albastră a şoaptei vieţii
dăruindu-mi elixirul vieţii mele
trăirea, slova şi credinţa
şi-am înţeles atât de târziu că:
tinereţea e o stare a spiritului, bătrâneţea o alta....

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!