
* * *
mi-e bine
în haina ce-o port
moștenire
mamă
nici nu știi
cât de bine mă simt
când strâng pe trupu-mi plăpând
oasele tale și alor tăi
într-o banală noapte de toamnă
oasele voastre îmi sunt scut
și funie legănată de vânt
sângele în care mă scald
mamă
aproape amorf
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre vestimentație, poezii despre toamnă, poezii despre sânge, poezii despre noapte, poezii despre moștenire sau poezii despre mamă
Citate similare
Mi-e dor de tine, mamă
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Măicuța mea: grădină
Cu flori, cu nuci și mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor și omenie
Și cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom cuprinde
Și frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ți caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
O stea mi-atinge fața
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
poezie celebră de Grigore Vieru (17 octombrie 1994)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viscol, poezii despre ochi, poezii despre muzică, poezii despre mere, poezii despre lumină, poezii despre iarnă sau poezii despre gură

Cât e până departe, mamă?
cât e până departe,
mamă?
copil fiind, am obosit
să dau cu sapa-n via asta
pe-același rând neterminat
și invadat de buruieni.
mai știi ce-mi promiteai?
să ai răbdare, și să strângi în pumnișori
atât cât poți, o tâmplă crudă
că vom ajunge noi, cândva,
la marginea fântânii.
ce sete, mamă, ce sete simt acum
când sunt pe rândul ăla blestemat
în care m-ai lăsat să sap, să sap
până la capăt, ca să găsesc filonul
mamă,
e mult până departe?
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie
Mie dor de-acasă...
Mi-e dor de iarba crudă, din poteci,
Pe care mi-am pășit copilăria,
De iernile sălbatice... și reci,
De crângu'-n care cântă ciocărlia.
Mi-e dor de tine mamă... și de voi,
Mi-e dor de teiul frunzărind în geamuri,
De lacrima căzută... dintre ploi,
Mi-e dor de vânt, de umbre și de ramuri.
Mie dor de teama sărăciei crunte
De care am fugit așa departe,
Azi, piatra ei, s-a transformat in munte,
Stă mamă, între noi... și ne desparte.
Aici, departe, mamă, sângerez...
Mi-e sufletul... arzândă vâlvătaie
N-am timp, în noapte, nici să mai visez,
În zi, n-am timp să mai ascult o ploaie.
Aici, singurătatea-i peste tot,
Mă strâng nespus cătușele tăcerii,
Am obosit... și mamă, nu mai pot
O stavilă și-un frâu să-i pun durerii.
Mi-e dor de-acasă, mamă... tare dor,
De pâinea care sta cu noi, la masă,
Mușcata înflorită, din pridvor...
Mi-e tare dor, mi-e dor... mi-e dor de-acasă.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre cătușe
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre tei
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suflet

Cămașa de borangic
când totul îmi pare a fi
o negură albă
plâng și râd
mă izbesc cu tâmpla
de toate stihiile nopții
și tac și râd
în cămașa asta de forță
Doamne
cât mi-e de bine
cu mâinile strânse la piept
de toți neiubiții
neștiuții
nevăzuții vreodată
de om sau fiară
picioarele mele
sunt ca vulpile
ce merg chiorâș
o iau înaintea ochilor
și merg
pe panta abruptă
a vulnerabilității
din părul strâns
în coadă de cal
îmi zidesc un altar
la care șă mă-nchin
să plâng din ochi de fluturi
tot ce-am văzut eu
știi cât mi-e de bine
să port pe suflet
o grea moștenire
cămașa de borangic
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre plâns, poezii despre picioare, poezii despre mâini, poezii despre fluturi sau poezii despre alb
Mi-e dor de tine, mamă (variantă)
Când ești departe mamă,
La tine mă gândesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te-întâlnesc.
Hai, vino-acasă, mamă!
La piept să mă-încălzești.
Cu lacrima ta, mamă,
Tot doru-mi potolești.
Când ești acasă, mamă,
Nimic nu mă mai doare.
Mă uit la tine, mamă,
Mă uit ca la un soare.
De când ai plecat, mamă,
Eu nu știu să zâmbesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te iubesc.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- citate de Dumitru Delcă despre zâmbet
- citate de Dumitru Delcă despre mamă
- poezii despre iubire
- citate de Dumitru Delcă despre iubire
- poezii despre declarații de dragoste
- poezii despre acasă
- citate de Dumitru Delcă despre acasă
- poezii despre Soare
- citate de Dumitru Delcă despre Soare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Nu plânge, mamă...
Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Și noaptea uitå de ninsori
Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!
Nu plânge, mamă, trece toamna
Și frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!
Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Și sufletul mi-e înghețat
De dorul mare ce îl am!
Nu plânge, mamă, lasă așa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ștergem lacrimile-n zori
Și până-n seară se usucă!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre seară sau poezii despre ninsoare

Zborul de noapte
zborul cu fluturii
pare a fi o stare de bine
pentru cei care văd
fântâna în dimineți umbrite
câtă rouă li se scurge din aripi
îngerilor sacrificați
pe altarul de iarbă
și ce stare de bine revine
în ochii străpunși de lumină
ai celor care-au "trădat "
ciutura legănată de vânt
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zbor, poezii despre trădare, poezii despre sacrificiu sau poezii despre rouă

Spălarea de păcate
mă scald în zăpadă
ca într-o albie
a fericirii tăcute
din care misterul răzbate
ținându-se de rădăcini
nu-mi este frică de alb
nici sete nu am
foame nu simt
mă scald în bulboană
și-atât
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre frică sau poezii despre fericire

Mamă, Dumnezeul meu
Mamă, Dumnezeul meu,
Prima lacrimă de mine
S-a ivit în ochi la tine,
Ți-a părut așa de bine
C-am venit pe lume eu.
În această seară tristă, plouă, plânge Dumnezeu
Sunt așa de singur, Mamă, și ce dor îmi e de tine!
Oare mai trăiești măicuță, să-ți mai fie rău sau bine,
Ca măcar un ochi pe lume să plângă și pentru mine
Când mi-e teamă sau mi-e greu,
Mamă, Dumnezeul meu!
poezie de Marius Robu din Drumul robilor (25 noiembrie 2000)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre religie sau poezii despre Dumnezeu

Rugă
Hai, mamă, la cina cu lacrimi de foc!
Te-aștept cu o pâine și-o cană cu vin.
Tu, adu-mi Lumină și-un dram de noroc,
Că-n mine e noapte 'muiată-n venin.
Adu-mi pacea-n cupă de crin înstelat!
Acolo, la tine, e vară mereu.
La mine și gândurile au înghețat
Și să te invoc, mi-e atâta de greu.!
Pereții se strâng tot mai mult și respir
Prin pori de hârtie cu iz de alcool,
Că pomii-nfloresc pe afară, mă mir,
Când eu n-am ferestre și sufletu-i gol.
Vin Paștile mamă și nu simt nimic,
Sunt piatră de râu răstignită în rugi.
Nici clopot nu bate decât pentru dric,
E moartea în tine, nu ai cum să fugi.
Sau, nu mai veni, să nu mori înc-odat'!
Mai bine te roagă, s-adorm ca un prunc,
Că nu mai am aer nici pentru oftat
Și nu mai am mamă nici ce să mănânc.
Se leagănă zorii în drumul spre zi,
Privind înspre lume... și n-ar mai veni...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre pâine, poezii despre noroc, poezii despre hârtie, poezii despre gânduri sau poezii despre gheață

Mamă
Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
Că vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.
Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunțiș,
Mi-e gândul la măritiș, mamă.
Lasă mamă că nu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Și le dai pe card la toți,
Fată dragă, cât mai poți, mamă.
Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă ești fata lui tata, mamă.
Și-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.
Nașa Carantina știe, mamă,
De folos ce-are să-ți fie, mamă.
Stai aici și nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre tată, poezii despre sărbători, poezii despre muncă sau poezii despre flori

Rugăciune de dimineață
mamă tu știi îmi fac rugăciunea în stilul meu și merg pe mâna Lui prin această ceață
în toate zilele dar în una nu îți voi vorbi despre
abilitatea speranței
de a fi nevăzutul misterioasei flori de culoarea edenului
ce mă face să doresc soarele în zile
în care cu ochi de albină chiar
mă simt moale și mă las în grija ei
iar tu îmi întinzi oasele degetelor
să mă prinzi în brațe cu o forță impersonală
ca în ceasul din seară când m-ai scăldat în apa dintre curcubeie ascunzând complet noaptea stră-mângâiată de efluvii îndepărtate și întărite în toate articulațiile mele de întâmplări acoperite
cu cercuri decupate în jumătăți și lipite în chip de plasture
mamă nu plânge
în oasele mele e liniște
îmi amintesc exact ziua și ora ieșirii mele din copilărie
uite pielea-mi uscată se exfoliază iarăși
îmi aud din tine bătăile inimii
în timp ce
se scrie acest poem
să-mi facă bine lăcrimând peste cele trei degete împreunate
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre degete, poezii despre vorbire, poezii despre rai, poezii despre puls sau poezii despre poezie

* * *
mi-e toamnă de noi
iubesc și urăsc acest
anotimp aproape incert
nici nu mai știu câtă umbră
de frunză am strâns
ca să-mi fie culcuș
în camera asta oarbă
mi-e frig și mi-e toamnă
de noaptea scăldării
în ghețuri ce dorm
și adorm toate ferestrele verii
în ruginiul uitării
mi-e teamă și dor
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre vară, poezii despre uitare, poezii despre frunze sau poezii despre anotimpuri
Mamă - dulce nostalgie
N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână și pe pat m-ai așezat
Cu căldura-îmbrățișării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai așezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ți-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde ești copilărie? Unde ești măicuța mea?
Tot umblând prin țări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viața-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aștept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.
poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Dumitru Delcă despre copilărie, poezii despre țări, citate de Dumitru Delcă despre țări, poezii despre sărut, citate de Dumitru Delcă despre sărut, poezii despre fotografie, poezii despre dor sau citate de Dumitru Delcă despre dor

* * *
cât de departe e
ce mi-ai promis?
mi-e foame, mamă!
tu cântă, sapă
te uită-n jur de-a lungul și de-a latul
să vezi câți sunt ca noi și rabdă
mi-e sete, mamă!
am obosit de foamea ce mă roade
adânc, adânc
e o fântână mai încolo
de-al nouălea rând
să ai răbdare, sapă
sapă până când
pământul tot o să îl simți în gură
și nu uita să cânți
Copile!
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni sau poezii despre Pământ

Cântec-descântec
Mi-e sete de stele și lună,
Mi-e sete de mierea din strună,
Mi-e bine pe-a liniștii scară,
Mi-e ploaie, mi-e pace, mi-e țară!
Mi-e sete de-albastru și verde,
De codrul ce-n sine mă pierde,
Mi-e bine cu gândul spre mâine,
Mi-e cântec, mi-e ie, mi-e pâine!
Mi-e sete de frate și soră,
Mi-e floare, mi-e holdă, mi-e horă,
Mi-e bine, când muguri m-aclamă,
Mi-e înger, mi-e rouă, mi-e mamă!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre pace

* * *
de ziua ta
mă iartă, mamă
iar am uitat
s-aprind o lumânare
pe frunte de mesteacăn
a cincea poruncă
tu știi câte nopți
mi-au fost date
fără de umbră
de când ai plecat
fără păcat mi-ai spus
mai sunt încă nouă porunci
chiar dacă
soarele mi-a fost
confiscat de cei ce nu
întrezăresc bine lumina
și iarba și roua
lacrima albă din sufletul florilor
mi-au fost șterse
fără drept de apel
la vreo instanță supremă
Mamă,
sunt vinovată fără de vină
de ziua ta născută din lut
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre naștere, poezii despre lumânări sau poezii despre iertare
Cu tine, mamă!
Ca tine, mamă!
Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Așa cum se poate de bine,
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.
Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.
Pot moarte să-nving și să sufăr,
Să tac și să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie rușine
Nici plânge nu pot ca și tine!
Chișinău 30 septembrie 2019
poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rușine

Mamă, vine toamna
nici eu nu mai sunt cel care am fost
știi bine asta
mamă
mimez doar ceea ce am fost
o parte din mine se clatină
precum vântul
din când în când
mă uit în oglindă și mă contrazic
de dragul a ceea ce am fost
m-aș pregăti să-și cer ceva dar
cuvintele mi se transformă în umbre
aidoma apei în gheață
vine toamna mamă și
cuvintele nu se mai leagă
știu
tu plângi și desenezi umbre
pentru atunci când
ne vom reîntâlni
mamă,
vine toamna
poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre desen, poezii despre cuvinte sau poezii despre apă
Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aș vrea să-ți pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ți întâlnesc privirea,
Să văd cum îmi zâmbești,
Să-ți simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzești.
Mi-e dor să trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor să-ți aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiți că vii
În brațe am să-ți pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am să te-aștept pe punte,
La mine să ajungi.
Să mă săruți pe frunte,
În brațe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieții,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineții
Pe frunte m-ai stropit.
Așa am crescut mare.
Ce mândră, mama, ești!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubești!
poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere sau poezii despre trandafiri