Colţ de idilă

mă dezlăcrimez să pot fugi mai uşor
prin lună după fluturii insomniaci.
spaţiilor chiar destul de abordabil sunt,
de când în mână se joacă timpul de-a copilăria.

mă tăvălesc fără scăpare de succes
de-a lungul cuvintelor tale
pe palete de întrebări neajunse de sens.
curaj nedoborât acum pot fi
găsindu-te în buza deschisă visului meu
pe un petic uitat de moarte.

candela se dezaripează -
constelaţii de zulufi pe cearşaf
ultimul gând zburdă prin foşnet de porţelan,
pe un drum ce nu ştie să aibă capăt.
sărutul îl dau jos dintr-o batistă ascuns
şi cu sferele din vârf de degete
îţi tulbur celulele toate.
o poftă zburdă prin ochii tăi aproape închişi neteferi
şi geamătul sparge golul nopţii de pe noptieră
îmi înfigi unghiile în sânge, tu leoaică neîmblânzită,
ca pe nişte peniţe în cerneala de dragoste poemului.

înteţirea mişcărilor ne împăduresc minţile;
o nebuloasă în contur amânat
ne cutreieră văgăuna strâmtă a lucidităţii de acu;
rând pe rând sub mişcare îţi cedezi
spaţiile trupului toate
azi mai puţine ca ieri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini sub impuls

roua îşi plânge conturul pe margini verzi
oraşe prinse de clopote
şi atârnând în dureri alcaline.
dâra albă a melcului
marchează starea dincoace de uimire
cu luciri obraznice.
popasuri pe speranţe pustii
emoţii întortocheate când arţarul zburdă prin noi.
din petice de întuneric gândul nu mai cară
înfricoşări ce se ascund sub trecători de timp.
păsări căzute din argint în noi cei doi
daţi în lungimea nimicului ce bate din consistenţe.

aşteptarea scârţâie în uşi
cerneala se joacă cu verbe martire.
aproape de mine glezne nude în derivă
prin iarba arsă de umbră în talent şi voluptate.
prin gene se strecoară muget de apus
întins de creangă pe creangă.
zări îngropate în cimentul sub talpă.
spirala se uită în fântâni medievale
cu strigăt la chimia nordică de-a lungul râului sudic.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea izolării

eu străbat replicile tăcerii definitive
şi ordonez bibelouri între axele părerii înlăcrimate.
mut gânduri prin aspiraţii prăfuite,
banal ud viaţa muşcatei de pe noptieră
îngândurat lăsând-o să privească împrejurul
până la refuz.

muchiile şifonierului zac în inepţii grave
de când în patrulaterul izolării
adun amintiri solidificate rând pe rând.
mi-e teamă că primăvara-mi va cere degete afară
pentru transfer de simţuri...
că şansa uitării de înverzire m-ar putea cuprinde
ca o răutăcioasă inspecţie
de când pustiul străzii se înhăită cu viruşii covid19
în răsfrângerea sensului de moarte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leacul

răsari în gându-mi uitat pe noptieră
c-o mirare înaintea mirării de ieri,
purtată sub corset aproape de gâtuire.
goleşte patul de amintirile antologice
pe care ai presărat naftalină ieftină destul,
până ce eu ţ-oi veni din aspiraţiile dragi ţie
destrămate-n suspin.

învaţă-ţi bibeloul martor să tacă vertical
nimic lumii nu a spune
de plecările tale în distanţe gri,
ori de fluturii ce-ţi sorb
rezervele surâsului roz.

eu sunt leacul sentimental
ce sare direct în inimă şi undă
invitat să ucid dorul năuc deodată,
mai repede decât săgeata mângâiată
de venin.
sunt o stea înaintea nopţii apărută
prin distrucţia zilei neodihnă
cu menirea de-a lumina
chinul înserat al capotului tău când hotărăşte
să-şi desfacă repezit nasturii nestâmperi -
vederii nudul tău jertfă să apară,
tranchilizat de fiorii coroană
şi într-o expunere mai liberă decât gândirea.

cu visarea ţ-oi atinge salvator
burta, stomacul, zgomotul...
şi restul spaţiului de trăire fonetică terestră
tu, femeie întâmplată calculelor mele în eroare
un exerciţiu al vieţii ce doare.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi ieri

o clonare nereuşită:
noul gând e cu mult mai zburdalnic
prin ifosele tale agitate
în comparaţie cu cel dinainte;
şi cu privirea mi s-a întâmplat ceva...
cred că dinadins se curbează pe buzele tale
ţârâite de un sânge anapoda, chiar rotund,
de când în aşteptare speriată te-am cunoscut
ori în taina-mi perfidă şi inestetică.

tot am devenit adeptul nopţilor lungi
aşezate pe pirostrii de meditaţii
alungând sentinţa freamătului târziu,
eu cerului returnând stele din fântâni,
din dreapta dorului
şi din rochia ta colectoare de vânturi.

mişcare înfocată şi definitorie
crezut-am că te voi învăţa
pentru o izgonire în potenţial de artă.
că vom trece prin măruntaie de singurătate
prin locul gestului speriat şi-n profil ieşit
îmbrânciţi investiţilor de mângâieri
azi, mâine, oricând, ca şi ieri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joaca de-a guvernarea

lasă aceeaşi oameni să moară
pe paturile de spital
sau
pe undeva pe coridoare
unii preferă acasă să închidă
ochii agăţaţi până-n ultima clipă
de tavanul pe care-l ştie
după ce zeci de ani
l-a dat cu var alb
se joacă posturi de miniştri
zarurile sunt aruncate
ne anunţă comentatorii politici
pacienţii strâng din dinţi
cu mâinile legate de paturi
muribunzi pot fugi de la terapie intensivă
pot fugi de moarte s-ar ascunde
când politicienii se joacă de-a guvernarea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Post-mortem

Ne-am legat în fiecare zi la ochi
de-a baba oarba, de-a v-aţi ascunselea ne jucam
pe tabla mare de sah, oraşul
plin de pioni buimaci, regi şi regine
ţinându-se de mână
şi nebuni, mulţi nebuni.
Am uitat ce am vrut să-ţi spun în nopţile
în care mă ascultai cu ochii împânziţi
cu dragoste şi momente
mi-am amintit acum, post-mortem
un cadavru visător
plin de cuvinte sfârşite de timp
stinse cu ceară.
În plămâni nu mai e aer
doar cerneala pe care am înghiţit-o
sărutându-ţi scrisorile
doar sarea pe care am strâns-o
de pe buzele înmuiate în lacrimi
şi, din când în când, în apa mării.
Pe trotuarul pe care sunt acum întinsă
privind cerul cu ochii închişi
au păşit, pe rând, fără să se uite în direcţia mea,
doi copii blonzi, râzând
o domnişoaraă strigând la telefonul mobil
nevinovat de altfel
un bătrân şi o bătrână, faţă în faţă, spate în spate
prinşi într-o tăcere mai gravă
decât tăcerea mea.
Şi mi-am dat seama, puţin prea târziu,
Că viaţa e frumoasă.

poezie de Diana Dancu (17 ianuarie 2010)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul

trupul e unicul nostru câştig
apărând ca o fragedă întâlnire de nume
cu extazul cărnii înainte de toate.
rolul de muritor îl joacă cu drumuri scurte
prin strigătul frunzelor
ce-n legănare aţipită se preţuiesc.

abia îşi îngăimă carnalul relief în
smintita trecere...
mereu racordat la un cer ce coagulează
dimensiunea albastră
şi de-a dura dă violetele tăceri
în perioada serii îmbujorate.
e un succes de ironie apăsată
pe coregrafia de jaf
al arogantului miros de salcâm...
mereu mângâindu-şi ultima consolare
spre uvertura cromaticelor dureri.
uneori pare chiar o justificare născocită
de dimensiunea unui vid colorat
unde minunea verbului a fi
mătuieşte dâră de cronologică mişcare
printre gândurile spălate de staţionara rouă.

trupul calcă elegii în care te vei trece toamnă
teribil mişcat prin fotosinteze nearse
c-un pretext dimensional de a fi privelişte
într-o recidivă de cuget zvântat
mereu prin zi şi noapte.

se crede un reactor de moarte
fără mirări alese când adesea zace înzăpezit
în petale de sentimente încăierate.
neaşteptată consolare între strigătul cutelor
şi spasmul cuvintelor îmbrăţişate
dinapoia poemelor
şi dinaintea valsului de roz fior
destrămând senzaţii de mută sferă.

trupul e impresie şi contur grăbit
într-una absorbind ritmul
înfrângerilor dinspre necunoscut
şi aspiraţiile ce-n trepte se reîntorc
până-n sprânceană de odaie...

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martirul umblător

peste zăluga joacă de fluturi
un cer lin, chiar inadmisibil de lin,
esenţe de infinit împrăştie.
pe când aici jos în bruscul foşnet de existenţă
arborii fascinează împrejurul
cu-n talent de smarald
încât ochii îi geologesc rotund.

cine ştie dacă aceste bucle de lumini nealungate
şi căzute continuu în respiraţia crengilor dragi
nu sunt chiar pentru mine,
ori pentru ora ce mă strânge în dorul ei?

pe dedesubt şi pe deasupra miresme în sunet...
într-o îndrăzneală atât de prelungă
încât starea lor de margine
mai mult spre mine şi-o îndreaptă.
orb zbor stâncile prin cârduri de umbre încearcă
când iluziile mele sunt sfărmate de un rai
când curbura aerului
atinge coapsă de femeie
şi stârneşte frumoasa lăcomie.

o dragă tu, gama paşiilor tăi
auz-îi cum spiralat răsună...
prin restanţele de îndrăgostiri
şi prin ezitarea strigătului de moleculă
către discipola celulă
tu, acomodare uşoară
deturnată fiind din al tău vis mereu.

dă-ţi seama în prea curând,
e o vreme ce curge şi cântă...
dă-ţi seamă de amenajările interioare pe care de zor
ţi le ostenesc cu solstiţiul suspinului
chiar şi cu ifosul unui roz fior
ce mă îndeamnă sensurilor tale să-ţi fiu în toate minţile,
mereu să-ţi fiu martirul umblător.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie de dragoste

hai pe la mine deseară -
nu te-am mai văzut de mult

adu toate spaimele şi îngrijorările tale -
voi râde cu poftă de ele mai încolo

invită-ţi şi demonii la mine
ca să mă distreze cu cele mai mari laşităţi ale tale

vino şi cu speranţele tale de viitor
ca să ţi le ucid una câte una
şi-apoi să plângem împreună după ele
îndelung

îndrăgosteşte-te nebuneşte de mine
şi-ţi promit că mă vei părăsi furioasă şi dezgustată
la următoarea lună plină

adu şi câteva întrebări despre viaţă şi moarte
pe care o să le discutăm amândoi
după ce ne futem
şi apoi să le ignorăm răspunsurile înţelepte

mai ales, nu uita să cumperi nişte vodcă pe drum -
o s-o amestec cu suc de portocale
ca să mă îmbăt porceşte când o să mă satur de tine
şi de reproşurile tale

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a v-aţi ascunselea prin mine

calc pe sfera aceasta cu multă gravitaţie
la un alt nivel ca un joc nesfârşit
de-a cercul
între doi pereţi de gând
involuţii recesive dintr-un altfel de ieri
zac săltăreţe pe un fir de lumină
dintr-un sens în altul
precum o regulă a dezordinii

la un capăt de tunel întunericul
de gradul opt pe scara vieţii cerne
din cer în cer prin fiecare orizont
îmi foşneşte sângele în urechi
ca prin aorta unui zeu fluture

tot felul de splendori ucise de un penel
pe o pânză de tarantulă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până-n meridianul frunţii

port priviri profunde şi paralele
cu vinovăţia cerului de-a mă răpi
chiar de cerceii tăi reazemă infosfere
şi eu pentru a supravieţui melancolic
sunt delegat să adaug cabrări sonice
pe zborul înclinat al unui granit rarefiat.

de când timpul mângâie mormânt de marmoră
într-o curbură ambiţioasă
eu speriat n-am făcut decât să mă răspândesc
prin sufletul tău ca un foc prin goluri
şi m-am învăţat cu deprinderile alergării nebune
precum animalului prin prerie.

am început să şlefuiesc iluzia de seară
până ce subteranele cugetului lucesc
în altă vreme sub o neagră lună austeră
şi prin degetele tale să mă întind cauza adaosului
de poeme însorite până-n meridianul frunţii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburdălnicii...

Zburdă destinele în timp,
Cum zburdă fluturii în văzduh,
Iar visele sub clar de lună
Prinse în corsetele iubirii
Se agită viu, înflăcărate,
Până şiretele-şi dezleagă.

poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând nocturn

E ceas târziu şi ornicele bat,
Clepsidra e acum pe jumătate,
Deşi, în aparent, e totul neschimbat
Şi orele sunt strâns grămadă toate.

E în puterea nopţii când se dă
Frâu liber prin vestigii neumblate,
Unde tăcerea se acomodă
Şi-un strat de praf acoperiră toate.

E timpul de gândit şi răzgândit,
Unor febrile şi mai noi mutaţii:
Să nu te întorci la timpul cel oprit,
Şi să asculţi de-a vremii verberaţii.

Iar cumpăna te pune să alegi,
Între un "nu" trecut şi-un "da" posibil,
Anii te fac în goană să alergi,
După un viitor de-acum vizibil.

Şi când tăcerea prinde la cuvânt,
Şi un îndemn neauzit se-aude,
Dai toate gândurile triste-n vânt,
Şi după viitor urmezi, oriunde.

poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut prin definiţie

Străfulgerând lumină-n cristale şi lichide,
Sărutul înfloreşte ca trăsnetul nisipul,
Iar dragostea-i inundă câmpiile aride,
Materiei ce-şi poartă chimia şi nimicul.

Realitatea nudă se-mbracă-n poezie
Şi nu se ruşinează de golul adevăr,
Cuvintele sunt şoapte de tristă veselie-a
Seminţelor expuse din jumătăţi de măr.

Dorinţele preschimbă imaginile-n fapte,
Fiinţele în idoli cu sufletul frumos,
Picioarele sunt iederi în noapte-ntortocheate
Şi braţele sunt aripi, iar ochii de prisos.

Prin degetele toate ce parcă ies din pori,
Iluzii parfumează lucrând ca rugăciunea
Şi mii de fluturi zburdă pe trupul câmp de flori,
Ocean al desfătării cu valuri cât e lumea.

poezie de Ovidiu Vasile din Sărutul Înflorit (18 aprilie 2015, Cluj-Napoca)
Adăugat de Ovidiu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut prin definiţie

Străfulgerând lumină-n cristale şi lichide,
Sărutul înfloreşte ca trăsnetul nisipul,
Iar dragostea-i inundă câmpiile aride,
Materiei ce-şi poartă chimia şi nimicul.

Realitatea nudă se-mbracă-n poezie
Şi nu se ruşinează de golul adevăr,
Cuvintele sunt şoapte de tristă veselie-a
Seminţelor expuse din jumătăţi de măr.

Dorinţele preschimbă imaginile-n fapte,
Fiinţele în idoli cu sufletul frumos,
Picioarele sunt iederi în noapte-ntortocheate
Şi braţele sunt aripi, iar ochii de prisos.

Prin degetele toate ce parcă ies din pori,
Iluzii parfumează lucrând ca rugăciunea
Şi mii de fluturi zburdă pe trupul câmp de flori,
Ocean al desfătării cu valuri cât e lumea.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar o umbră

mă aşez pe podea cu visele răspândite
între nopţile tale
şi
degetele îţi alunecă uşor
la marginea patului
se amestecă prin întuneric
cu respiraţia mea
iar timpul zboară
ca un adevăr
prin fereastra larg deschisă
sunt doar o umbră
şi mă predau
carne şi sânge
noapte de noapte
amestecând respiraţia mea
cu degetele tale subţiri
ce alunecă uşor
la marginea visului
da
o umbră
atât sunt
îngenuncheată
într-un vis
ce se tot întrerupe
da
da
mă aşez pe podea
degetele tale subţiri
alunecă uşor la marginea patului
între vis şi adevărul
ce se pierde
prin întuneric

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

21 grame

Încă mă întreb ce sunt,
Încă mă întreb ce eşti.
De ce trec, iar, rând pe rând,
Doar arhangheli în caleşti?

Încă simt, dar nu sunt viu.
Înca ard, nu sunt foc.
Ochii dor de loc pustiu
Şi nu se închid deloc.

Nu mai pot, ca să mai cuget,
Nu pot, nici să mai iubesc.
Clipe pier uşor pe deget,
Totul zburdă în ceresc.

Şi puterea am pierdut-o,
Chiar voinţa m-a lasat.
Iară viaţa strigă: Vino!
Către corpul de pe pat.

Şi-am rămas un suflet trist,
Enigmatic printre stele.
Ce se-ntreabă: Eu exist?!
Când se uită la himere...

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!