Invitație de dragoste

hai pe la mine deseară -
nu te-am mai văzut de mult

adu toate spaimele și îngrijorările tale -
voi râde cu poftă de ele mai încolo

invită-ți și demonii la mine
ca să mă distreze cu cele mai mari lașități ale tale

vino și cu speranțele tale de viitor
ca să ți le ucid una câte una
și-apoi să plângem împreună după ele
îndelung

îndrăgostește-te nebunește de mine
și-ți promit că mă vei părăsi furioasă și dezgustată
la următoarea lună plină

adu și câteva întrebări despre viață și moarte
pe care o să le discutăm amândoi
după ce ne futem
și apoi să le ignorăm răspunsurile înțelepte

mai ales, nu uita să cumperi niște vodcă pe drum -
o s-o amestec cu suc de portocale
ca să mă îmbăt porcește când o să mă satur de tine
și de reproșurile tale

poezie de din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Nu da putere celor din jur. Indiferent de care sunt valorile tale, credințele tale, comportamentele tale, trăiește-ți viața după principiile dorite de tine, nu pentru aprobarea celor din jur. La sfârșitul zilei, fiecare individ se întoarce la propria viață mizerabilă și chinuită iar tu, după toate eforturile tale ești oricum dat uitării. Fiecare crede că problemele lui sunt cele mai mari așa că nu te mai chinui să fii cumva pentru alții. Fii tu, câștigi mai mult timp și energie pentru tine.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mariana Daniela Bidascu

* * *

Simt că ne-am închis unul într-altul
pentru totdeauna
În zidurile unei iubiri
Cum nu va mai fi alta...
M-arunci în gol, apoi, în clipa ce urmează, mă prinzi
ascunzându-mă în tine...
De vrei, slobozește-mă din mrejele orbitoare
ale luminii tale, dragul meu...
și nu mă slobozi...
te rog, nu mă slobozi...
M-aș pierde din nou în întuneric...
Amestecă-mi țărâna cu tine...
frământă-mă cu palme de dor...
și apoi îmbracă-mă cu Cerul...
Cu Cerul tău...
Alintă-mi plânsul cu cântece tăcute
și-apoi lasă-mă pe mine, odihnă tâmplelor să-ți fiu...
Spală-mă cu lacrimile tale...
și-apoi gustă din căușul palmelor mele...
apa vie cu care te-am așteptat mereu...
Scrie-te în mine cu literele veșniciei...
leagă-mă de zidurile cuvintelor
Și-apoi
slobozește-mă...
și nu mă slobozi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune

rugăciune

ai ținut Lumina în mâinile tale
ai ținut totul în mâinile tale
ai ținut perfecțiunea în mâinile tale
ai ținut veșnicia în mâinile tale
ai ținut sori și luni în mâinile tale
ai ținut lumea în mâinile tale
ai ținut gândul în mâinile tale
ai ținut cuvântul în mâinile tale

în mâinile tale mă ții pe mine
în sufletul meu te țin pe tine
mulțumesc

poezie de
Adăugat de Gabriela MarinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Urmele tale

Lași urme pe zăpadă
Și în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

De-ar cădea fulgi mari din cer,
Chiar de-ar veni cel mai năprasnic ger.
Urmele tale nu vor dispărea,
Ele vor rămâne ca o amintire în inima mea.

Căci tu ai fost departe,
Dar eu te-am găsit
După urmele tale lăsate
Peste acest frumos asfințit.

poezie de (14 ianuarie 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Cais înflorit

Pentru mine, ești un cais înflorit,
De când cu dragoste te-am acoperit.
Nu mă satur de tine și nu mă pot opri din privit,
Cu frumusețea sufletului tău, m-ai cucerit.

Primăvara îmi placi cel mai mult.
Îmi place, florile cum cântă să ți le ascult,
Sub crengile tale vânjoase să devin adult,
Aroma florilor tale să mă vrăjească precum un descântec de demult.

Vara, abia aștept din fructele tale să mă înfrupt,
Setea să mi-o potolesc,
Dragostea să o pârguiesc,
Cu toată iubirea, în jurul tău să mă încolăcesc.

Toamna, vin să te îmbrățișez,
În culorile toamnei să te colorez,
Sub coroana ta să adorm, să te visez,
În ritmul inimii tale să vibrez.

Iarna, alerg la tine să ne bucurăm de fulgii de nea,
Care sclipesc feeric în coroana ta, sub lumini de stea,
Să-ți cuprind trunchiul cu dragostea mea
Și îmbrățișați să așteptăm primăvara, cu pasiunea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Dorinta cuantica" de Gabriela Aronovici este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -18.00- 12.99 lei.

Obraz de lună

Îți mângâi obrazul de lună,
Obrazul de lună,
Feriga părului, fildeșul trupului,
Feriga părului.

Visele tale prin mine le treci
Negre și reci.
Stâncile tale de var și mărgean
În mine le clatini ca-ntr-un ocean.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.

Gând de toamnă...

(ludic)


Poem simplu, de dragoste

E felul în care răsare soarele undeva lângă peretele casei
a izbit nucul și îl umple cu raze
și din copac ies păsări, proaspăt trezite,
mă chemi cu alt nume
razele s-au topit, deja, la tine în păr
și mi-ai uitat
fața de lună
chipului
și atunci, numai atunci, îmi vine să mă joc cu degetele tale
cu mâna, printre degetele tale,
nu mă satur
ca și cum am străpunge sunete de chitară
îmi place cum îți așezi părul
și brațele
ești poate mai frumos decât mine și mai păcătos
cel mai drăguț
atunci când pisica Nera ți se încâlcește în picioare
și toarce
ți se cațără pe perechea de blugi și te sperie
te-am primit, deja, la mine în palmă
e răcoros în
filigoria păcatului
cu pisica.
în mașină, s-au topit toate razele
pe afară, pe vopseaua roșie, și în vreme,
tu te răzgâiești, acum, prin fotografiile mele
și surâzi...
strugurii din mâinile tale sunt mai dulci, în toamna aceasta,
țin, pesemne, în pulpă, aproape tot soarele molcom
îmi răsare, acum, ca un gălbenuș proaspăt, lângă peretele casei...
razele, de câteva luni,
te-au uitat -
contele vremii de mult nu mai răzbate prin anotimpuri
și prin razele, de doar câteva luni,


c-ai plecat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ford

În mâinile tale mi-am lăsat mașina.
În mâinile tale mari și crăpate, mașina pe care o iubesc atât de mult.
Ți-am zis, ai grijă de ea și când mă voi întoarce
îți voi plăti
tot ce ai cheltuit în plus și jumătate.
Am văzut cum îți frecai palmele de fericire.
În viață numai o dată, cel mult de două ori
cineva îți poate aduce
atâta bucurie.
Uleiul cel mai bun, plăcuțele cele mai bune,
filtre, bărbate, filtre!
Pentru că viața e importantă.
Să nu lăsăm răul să intre în motor.
Știi că mașinile respiră,
că vorbesc între ele
că-și dau faruri
despre noi
despre unde au fost ieri
despre cimitirul de la marginea orașului...
Ai grijă de ea ca de tine, frate cu mâinile negre.
În cea de-a 11-a poruncă ar trebui să fie asta.
Cimitirele sunt pline
de fiare.
În mâinile tale, mașina pe care
o iubesc atât de mult.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Și vei învăța că lumea nu-ți vede sufletul, că nu-i pasă de speranțele tale, de visele tale, de durerile tale, mai ales dacă ele nu au nicio legătură cu oasele și pielea ta. Acesta este adevărul: simplu, absurd și crud.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "A Thousand Splendid Suns Paperback" de Khaled Hosseini este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.99- 40.99 lei.

Întotdeauna ascultă-ți instinctele și află că toate răspunsurile de care ai nevoie se găsesc în tine. Stai singur un timp. Fii suficient de relaxat pentru a găsi răspunsurile și a le asculta. Găsește ceva care îți place să faci și apoi trăiește o viață care să dovedească acest lucru. Țelurile tale ar trebui să țâșnească din valorile tale, și atunci munca ta va radia dorințele inimii. Acest fapt te va opri de la toate acele distracții prostești care nu fac altceva decât să-ți risipească timpul – viața înseamnă timp – și vei afla cât de mult poți crește în anii în care îți sunt destinați.

în Supă de pui pentru suflet
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Chicken Soup for the Teenage Soul: Stories of Life Love and Learning Paperback" de Jack Canfield este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -61.99- 56.99 lei.

O lume

Nu-mi plac ochii tăi.
Au marginile strânse
Și genele moi,
Au pleoapele calde
Și retina grea.
Dar niciodată
Nu-i iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă privești
Cu ochii-nchiși
Și vezi în mine,
Clar,
O lume...

Nu-mi plac mâinile tale
Au degetele crunte
Și liniile fine,
Au pielea calmă
Și ridurile mici.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă mângâi,
Fără să mă atingi,
Și strângi în mine,
Cald,
O lume.

Nu-mi plac buzele tale.
Au vârfurile crude
Și colțurile-n zâmbet,
Au doruri în vorbe
Și plinul roșu.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă alinți,
Fără cuvinte,
Și sapi în mine,
Senin,
O lume...

Nu-mi plac tăcerile tale,
Au întrebări pe ecouri
Și goluri în forme,
Au răspunsuri în zâmbet
Și dureri în absențe.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă iubești,
Mut,
Și-aprinzi în mine
Tăcând,
O lume...

poezie de (5 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Lacrimile Tale

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe pleoape și îmi curg pe față
Lacrimile tale sunt dulci sau amare,
După cum ți-a fost trecerea prin viață.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe trup și îmi intră-n suflet,
Lacrimile tale alunecă tăcute
Fără ca să scoată nici măcar un sunet.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Ce încet ș-ușor inima-mi mângâie,
Lacrimile tale sunt niște cristale
Ce parcă-s făcute, din culori, o mie.

Lacrimile tale-s susur de izvor
Ce-n tăcerea nopții urcă pân' la stele,
Întâlnesc în taină dorul călător
Ș-apoi se-mpletesc cu cele ale mele.

Lacrimile tale-s flori de crizanteme
Ce-nfloresc la poarta inimii cu dor,
Lacrimile tale spun că-ntotdeauna
Marile iubiri mocnesc, dar nu mor.

poezie de (8 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
Viorel Muha

Te simt

în coloane îmbracă lumina trupului meu
m-am uitat într-o duminică, epocă trecută
pune voal viu cu semne de viață pe mine
crește trecutul în mine, pentru un prunc în viitor
în rugină de timp găsesc roșul sângelui
nu vreau zbatere și dorințe, fără cu un tine
în noapte, după care răsar să te văd, mi-e dor
limpezimea apelor sufletului meu așteaptă
corabia vieții tale să viziteze al meu port
ancora nu va mai rugini niciodată
plină de viață mă va duce în inima focului tău
poarta se va deschide și buzele se vor
albă față de masă și cerceaf fără cute aștern
pun stele pe cer și un corn de lună
am așteptat o zi și-o noapte, de viață
albă marmură am îmbrăcat, sunt în dormitor
te simt în gând, în trecut, în prezent și-n viitor

poezie de (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Laurean

Răzmeriță

Cu picioarele tale goale
Și cu ale mele tot desculțe,
Va seca Mureșul la Meșcreac!

Cu pulpele tale neglijate de rochie,
Cu izmenele mele prea scurte,
Se va întoarce Tisa în Ardeal!

Cură Dunărea și mă lasă
Să mă tăvălesc cu șoldurile tale
Până unde se revoltă Marea Neagră!

......................

Pe tine te strălucesc în perlă,
Eu prin câte oceane
Voi călca apele
Să mă iubești pe mine, tu?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uită de vocație. Până când nu simți o nevoie constantă de a dărui celor din jur, în special necunoscuților, pentru care simți o nevoie arzătoare de a le face viața mai bună, mai plăcută și mai ușoară, ai grijă de tine și de nevoile tale. Devino acel om care simte că are destul și mai mult decât suficient și lasă nevoia de a dărui să se nască natural. Nu te mai forța să schimbi lumea cât timp știi încă prea puține despre lumea ta interioară, nevoie și aspirațiile tale, traumele și demonii tăi. Devino împlinit și apoi, la fel ca și un vas care e prea plin, tot ce e mai bun în tine va începe să se reverse și să irige pământul fertil din jur care va aduce roadele toamnei. Fii tu bine, fii un exemplu și apoi vine și chemarea vocației tale.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Învață-mă

Mi-ai citit în palmă,
răscolind pasiuni adormite-ntre vise.
Cu degetele scormonitoare
ai descuiat uși zăvorâte
pe care nu știam
că sufletul le are
descătușând dorințele nebune.
Mi-ai dat foc inimii
iar sângele, șuvoi de lavă,
îmi arde carnea.
Buzele tale fac crevase
în pielea mea ce strigă
după acoperământul palmelor tale...
Sărută-mă... să mor și să învii
în brațele ce mă înlănțuie
ca un cerc de foc
din care nu vreau să scap.
Iubește-mă, arătându-mi
o nouă dimensiune a vieții!
Dezleagă misterul trupului meu,
învățându-mă pe mine,
despre mine,
în șoaptele ce desenează fiori
sub pielea mea acoperită
de roua pasiunii tale...
Învață-mă să iubesc
citindu-mi în palmă
secretele destinului...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Adrian Păunescu

Degetele tale

Sunt degetele tale, subțiri ca niște vreascuri,
Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută
Într-un ținut de gheață și de pârjol te mută
Ființa mea, plecată prin lume, după vreascuri.

Mă simt ca o femeie bătrână și săracă,
Plecată prin pădure să strângă niște vreascuri,
Eu degetele tale, subțiri ca niște vreascuri,
Le simt cum dau căldură ca vremea să-mi mai treacă.

Atât îmi mai rămâne, pădurea au furat-o,
Pădurea au schimbat-o pe aur și avere,
Eu degetelor tale voiesc a le mai cere
Să-mi zăbrelească ochii și fruntea rece, iat-o,
Să-mi încălzească duhul secundelor mizere
O, degetele tale prea triste, adorato.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Dorul...

mi-e dor de cuvintele tale
de șoaptele tale ce curg
senin ca o apa la vale
de soare în tainic amurg

mi-e dor de privirile tale
adânci ca o mare de flori
cu unde pe-alocuri ovale
pe-alocuri cu iz de fiori

mi-e dor de speranțele tale
(- ale mele demult s-au trecut)
speranțe ca tine, loiale
doar ție. Și mie - tribut...

poezie de (5 ianuarie 2020)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Bărbatul vieții tale...

.. m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veșniciei
știindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..

m-ai întrebat aseară de ce nu ești cu mine
de ce pășim prin viața cu sensu-i răzlețit
de ce mereu în preajmă atîtea voci străine
împută că degeaba, degeaba ai trăit

ce pot să-ți spun, mă doare, a naibii mă mai doare
că sensul vieții tale l-a hăcuit securea
că tu, cândva copila arzandă că un soare
azi ești la discretia alesului aiurea...

te-am vrut mereu un injer cu har dumnezeesc
ai fost doar o femeie, femeie ca și toate
și ți-ai ales bărbatul dintr-un instinct firesc
mereu la datorie- mereu să-l știi că poate

te-am vrut o dulce floare și călăuza-n viață
o stea mereu arzandă pe fruntea mea senină
ai preferat bărbatul frumos- frumos la față
și de acord să fie întotdeauna vină...

te-am vrut inteligentă și suplă-n armonia
cu care să-nvelim relațiile noastre
tu ai ales bărbatul profund in meseria
instinctelor carnale, dorințelor sihastre...

și te-am mai vrut în fine ființa cea mai pură
din gama răsfirată în cartea vieții mele
tu ți-ai ales bărbatul cu exigență dură
și Făt Frumos din lacrimi și mândru-n toate cele

te știu azi fericită- din dura protogină
ai devenit o floare și văd cum îți iubești
bărbatul vieții tale și care din virgină
te-a transformat în templul plăcerilor firești...

bărbatul vieții tale ales cândva de tine
a devenit cu timpul o simplă portavoce
bărbatul vieții tale din depărtări senine
bărbatul vieții tale-tiranul tău feroce...

iar eu... ce mai importă la care răspântie
de drumuri mă mai aflu -oricum sunt resemnat
că ești acea femeie ce trebuia să fie
pedeapsă pentru viață -mi trăită în păcat...

dar m-a ferit destinul să fiu unealtă simplă
ce joacă rol de rege când cerci să-l tot îmbraci
deși mai simt prezența pistolului la tâmplă
și degetul tău moale pe palidu-i trăgaci...

... m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veșniciei
știindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..

poezie de (8 februarie 2020)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

* * *

Cuvintele mele magice, cu atenție, să fie ascultate
Și de către cei ce vin după Coșciugul meu să fie scandate,
În timp ce e dus spre sălașul său, ascuns.
Iar voi, care mergeți înainte și voi, care veniți după Râ,
În mersul lui spre locul de pe Cer, aflat cel mai sus,
În timp ce stăpânul sanctuarului, însuși Râ,
În picioare așezat, în Barca sa,
Face să devină fructe florile pomilor înfloriți,
Voi, toți, să aflați!
Și Râ, la rândul său, se află în mine!
Am făcut, ca de cristal, firmamentul lui Ptah, lustruindu-l bine.
O, Râ! Sufletul meu este mulțumit, ai inima plină de bucurii,
Când contempli frumoasa rânduială din această zi,
Când, în acest oraș sfânt, Khemenu, te-ai ivit,
Pentru ca, apoi, să-l părăsești prin Poarta de Răsărit...
Primii născuți ai zeilor, care te-au precedat,
Ies în întâmpinarea ta, imediat,
Și cu strigăte de bucurie te salută...
O, Râ! Fă, pentru mine, dulce și plăcută
Calea străbătută de razele tale de soare,
Lărgește pentru mine, luminoase, Cărările tale,
În ziua în care îmi iau zborul de pe tărâmul pământean.

poezie din Cartea egipteană a morților (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook