Braţul de Lumină

Vor mai răzbi izvoare prin cojile de lut,
Copita căprioarei fura-va negrul scut
ţărânei, să-şi mângâie Lumina, încremenită
în ochiul plin de spaimă, fiindu-i ei menită...

Şi se va coace grâul de mână cu mohorul,
Iar spicul, plin de aur, va săruta ogorul,
Chiar de rânji-va coasa prin buza ascuţită,
Va-ngenunchea Luminii cu faţa mulţumită.

Şi frunza o va duce pe drumul ei de fum,
Cu aripi de cocor va bate acelaşi drum,
Căindu-şi neputerea, va naşte clipe scurte
Şi iernile bătrâne va trece-n flori, tăcute...

Mă va chema Acasă, de unde-am fost pornită,
Jelind doar clipa scurtă, ce mi-am dus irosită,
Voi dărui suflarea-mi, sporindu-i picătură
În tot ce-am semănat cu-a poeziei urmă...

Şi de-mi va fi norocul s-adorm la rădăcină
De cimbrişor sau mentă, a le-ocroti hodină,
Visa-voi, mântuită, să redevin, română, suflare de ţărână,
Cu Braţul de Lumină să mă atingă iarăşi Cerul pe retină...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul amintirilor

Nu ştiu cum faci,
că-mi alipeşti sufletul doar de oameni minunaţi,
iar din parfumul amintirilor
împleteşti un curcubeu,
să nu calc singură prin Lumina Poeziei.
Smerind uitarea,
mi-l colinzi harnic prin sânge,
alăptându-i pulsul cu plămăzile neuitării,
ca să-şi triumfe prin lacrima de bucurie,
zvârcolindu-se pe foi, potopite de vers,
lumina suptă din ochi radianţi,
fericindu-mi urcuşul spre rodnicie...

Tu, Doamne, ne dai cunoaşterea
şi recunoaşterea ne-o cântăreşti
cu a Luminii balanţă...
Pentru clipa desăvârşită, trecută prin sufletul,
îngenuncheat la Iubirea Ta, Supremă,
cuvântul meu ştie doar să-Ţi sărute şoaptele:
"... precum în Cer, aşa şi pre Pământ!",
ca să-şi ducă talpa fericită pe cărarea
ce nu uiţi a o împrospăta
cu explozia unui nou parfum de amintiri,
adunat din inimi împlinite cu Lumina iubirii Tale.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...E clipa urmă

Mai ieri? O, da, e clipa urmă,
cosiţa galbenă-o-mpleteşte...
pe care acum, o caldă brumă,
cu grijă, palma netezeşte.

Cu pas de ciută, răzvrătită,
cu aripi de înger zăpăcit,
ca o săgeată rău ochită,
un tunet, fulger mic zidit.

Cu talpa condamna ciulinii
la răstigniri prin sângerări,
dar cui păsa de aşa suplicii,
când râpele năşteau plăceri...

Lumină sfântă de colindă,
pe unde, dulci, aţi mas visări,
mă-ntreabă vesela oglindă:
unde-i minunea cea de ieri?

... în verde ochiul mai musteşte,
scântei pe bolta-i rumenesc,
în pup leg buze... ştrengăreşte,
şi timpului trecut zâmbesc...

... azi sfârâie sub talpă clipa,
distinde nărăvaşă struna,
cu lanţ de vise-mi leg aripa,
chiar dacă suflă-n ceafă bruma...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă (I Believe)

Eu cred că după fiecare picătură de ploaie
Creşte o floare,
Cred că şi-n cea mai întunecată noapte
Veghează o lumânare.
Eu cred că fiecare om care alege-un drum greşit
Va fi-ndrumat spre drumul bun de către cel care-a crezut,
Care doar prin credinţa sa s-a izbăvit,
Crede, crede mereu în rugăciunea ta şi nu ceda.

Cred că şi viscolele se pot opri
Daca te vei ruga în gând şi-ţi vei şopti
Că cineva te-aude în acest labirint,
În fiecare strigăt al naşterii, sfinţit,
Prin care alţi oameni vin spre noi şi ne-amintesc
Că plânsul lor e-atâta de firesc,
Strigătul lor începător, înăbuşit,
Sub soarele ce-abia a răsărit.

Dacă atingi o frunză acoperind lumine,
O să descoperi albăstrimi curgând spre tine
Şi te vei minuna privind spre cer, în sus,
Sub frunza ta de pleoapa din ochiul tău ascuns,
Dai frunza la o parte, deschizi pleoapa-n neştire
Şi te îmbeţi de-albastrul ce curge peste tine,
Albastrul plin de verde - ademenite file,
Ascunse sub coperta plăpândă din privire.

De fiecare dată când se naşte un suflet,
Tot cerul se desface ca o floare de nufăr
Şi-acoperit de frunza ce-o porţi ca pe un scut,
Ascunzi tainic albastrul în care ai crezut
Şi crezi sub soarele ce-abia a răsărit

cântec interpretat de Elvis Presley, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lansează aripi dragostei

Iubind, iubire tu să dăruieşti,
Mângâie faţa apei cristaline,
Învaţă cum iubirile se cresc,
Iubeşte, dăruind raze din tine!

Pe cerul plin de stele-nmiresmat,
Pe ramuri de s-aştern tăcute brume,
Alină-le c-un zâmbet aromat,
Iubeşte-le, cum te-ai iubi pe tine!

Amurgul de coboară peste văi,
Când îţi atinge geana ta fierbinte,
Tu izvorăşte calde, dulci scântei,
Lumină tu, a ta iubire sfântă!

Petale dalbe de plutesc şuvoi
Ori stingheriţi fiori bat la fereastră,
Să te pătrunzi atunci şi tu prin ei,
Lansează aripi dragostei albastre!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către nicăieri

Sunt drumul către nicăieri!
Un drum cu flori şi plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Şi îţi promit o lume nouă.

Vând doar iluzii pe nimic
Şi de mă ninge ori mă plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.

Sunt drumul către nicăieri,
Uşor de străbătut şi poate,
Ce ţie-ţi pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.

Sunt doar un drum ce n-a ştiut
Să se pietrifice cu moarte
Şi-arar pustiu, şi-ades tăcut.
A mers cu viaţa mai departe.

Din mii de drumuri numai eu
Mai ştiu ce-nseamnă şi odihna
Am timp să dorm, dar somnul meu
În veci n-o să-şi găsească tihna.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat inima...

Tăiată-n felii de lumină,
Mi-am dat inima ţie,
Să-ţi fiu hrană de şoapte
Şi sângele-ţi să mă adape...
Sub unghiul credinţei şi al sentimentelor,
Atunci când m-ai privit prin caleidoscop,
Mi-am schimbat, în dansul luminii
Şi farmec şi joc.
M-am aruncat în oglinda timpului
Şi m-am născut particulă albă de artă...
Tu m-ai văyut o fărâmă de piatră...
O piatră ce,
Când ploaia luminii a alunecat din ochiul meu către tine,
M-am transformat într-un munte.
Un suflet vulcan alergând spre divina sclipire,
Un suflet de jar...
Nu ai căutat lumina ce minte
Visele fiecărui bărbat.
Ţi-ai adus, printre clipe, aminte,
De ce-am însemnat.
Da, sunt piatra ce am devenit munte -
Un plăpând dans de flacără de lumânare
Ce pâlpâie fraged, dar
Lumină în a sufletului albă odaie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate-au fost şi fi-vor trecătoare

Afară-i toamnă, ploaia-mi bate-n geamuri
Fără răgaz, cu degetele-i ude.
Se zbenguie în joacă şi se-aude,
Doar vântul ce foşneşte printre ramuri.

Eu depăn amintiri din tinereţe
Şi viaţa toată-mi văd, ca-ntr-o oglindă.
Prin faţa ochilor mi se perindă,
Clipe de bucurie şi tristeţe.

Merg pe cărări, ţinându-se de mână,
Voioase clipe, clipe de-ntristare,
Mai afundate-n greaua lor ţărână,

Că toate-au fost şi fi-vor trecătoare.
Doar ploaia ce-a ţinut o săptămână
Le-a scos, tot scotocind prin vechi sertare.

sonet de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi cer

şi voi scrie vers cu vers
culegând din univers
o paletă de culori
cu parfum de vis şi flori

voi răzbi şi voi lupta
nimeni clipa nu-mi va lua
sufletul mi-e plin cu soare
ochii au azur de mare

tu eşti tu şi eu sunt eu
sub acelaşi cer mereu
mâna dreaptă îţi întind
şi-mi răspunzi la fel zâmbind

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilema toamnei

C-un ciumăfai cules din iarba necosită,
Botează tot ţinutul cu tina-i nesfinţită.
Îmbracă-n jad cărearea, cu frunzele-i pictate,
Ce se desprind tăcute, de vânturi spulberate.

Cu straie-mpodobite, cu stele vii ce ard,
Îşi poartă trena-n falduri pe-a lumilor catarg,
Mai fură din culoarea bogatului brumar,
Lăsând ramura goală, şi, fără de frunzar.

Priveşte cu durere la frunza în cădere,
Un bob de rouă cade, este a ei, durere.
Ea simte despăţirea frunzelor de pom,
Cum, în faţa morţi-i văzută, doar, la om.

În mersul ei, prin lume, strânge în hambare,
Aşa cum apa-şi cheamă val ieşit din mare.
Ea picură-n apusul iubirilor de jar,
Lumina, în şoptiri, de care, n-ai habar.

Îşi face diademă din flori de crizantemă,
Pe care-o 'mpodobeşte cu cioburile lunii.
Ar vrea cotrolul lumii, se naşte o dilemă:
-De ce, ea spală totul, cu lacrima luminii?

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de viaţă

Sunt clipe
când te iubesc
atât de mult
încât dacă te-aş săruta
ţi-aş lăsa sufletul
pe buze.
Sunt clipe cu dor
şi clipe
ce dor
cât o eternitate.
Sunt clipe
când
îmi simt durerea
umblând prin măduvă
şi cerşesc
un transplant
de bucurie.
Iubesc clipa
întâlnirii cu tine.
Cred că ne-a fost dat
să ne fim clipe;
clipa unuia
pentru altul.

poezie de Angelina Nădejde (3 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun amintiri

Adun amintiri de prin plaiuri de rai
Când razele line coboară spre zori,
Se-aude, departe, un sunet de nai
Şi roua se-aşează-n petale de flori.

Îl suflet le prind, ca pe darul divin,
Să mângâie clipa şi dorul nestins,
Căci vraja pluteşte pe cerul senin,
Iubire sădind pe tărâm necuprins.

La tine am gândul în clipe de dor
Şi arde-n tăcere cuvântul nescris,
Mă leagănă-n taină un val de fior
Ce duce aievea spre calea de vis.

Adun amintiri din freamăt de dor
Şi-n lacul iubirii privesc ne-ncetat,
Pe mal de vei trece cu pasul uşor
De-o blând-adiere voi fi mângâiat.

Căci fructul speranţei naşte iubire
Celestă ca roua în câmpul de flori,
Un rug de plăceri, aprins în privire
Dă farmecul sacru, luminii în zori!

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost un om al mării

Am fost un om al mării.
Am lucrat pe vapoare cu inspirate nume.
Am văzut, strălucitoare, gloria Domnului.
Buzele mele s-au bucurat pe-acestă lume.

Am trăit o viaţă de navigator.
Întreaga lume-a fost vecinul meu.
N-am rămas Necuratului dator,
Fiind prin aventuri vegheat de Dumnezeu.

Am urcat multe culmi, am trecut prin umbrele morţii,
Ieşind la lumină cum iese catargul prin etambreu.
Am navigat de-a lungul şi de-a latul celor Şapte Mări.
Convoiul plin de viaţă-al navelor este manifestarea evidentă
A lui " Sesasm deschide-te" şi a respiraţiei lui Dumnezeu.

Am fost un om al mării.
Eu chiar am văzut de-aproape cerul.
Domnul este Căpitanul meu.
Domnul mi-a conturat caracterul.

Ca navele trecând prin noapte,
Mi-am urmat şi eu menirea
Alături de prietenii şi bunii mei tovarăşi.
Am fost un om al mării.
Mi-am împlinit destinul – şi-aş trăi aceeaşi viaţă iarăşi.

poezie de Charles W. Mitchell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbete

Zâmbeşti cu mulţumire când toate îţi merg bine,
Zâmbeşti cu încântare norocul când revine,
Zâmbeşti cu modestie spre lauda adusă,
Zâmbeşti simţind plăcere de gluma bine spusă.

Zâmbeşti cu resemnare când totu-i doar trecut,
Zâmbeşti plin de visare spre drumul început,
Zâmbeşti cu supărare când nu ai de ales,
Zâmbeşti cu indulgenţă când nu eşti înţeles.

Zâmbeşti plin de speranţă, luând viaţa în piept,
Zâmbeşti satisfăcut spre omul înţelept,
Zâmbeşti plin de iubire spre omul ce ţi-e drag,
Cu dragoste zâmbeşti copilului din prag.

Zâmbeşti cu nostalgie spre ziua cea de mâine,
Zâmbeşti cu grea tristeţe când nu ai bani de pâine,
Zâmbeşti cu ironie când unii mari se cred,
Zâmbeşti cu răutate când şi bogaţii pierd.

Zâmbeşti dulce şi tandru când visul te dezmiardă,
Zâmbeşti cu înţeles când alţii ştiu să piardă,
Zâmbeşti cu simpatie spre un copil deştept,
Zâmbeşti plin de acreală când omul nu e drept.

Zâmbeşti cu mare spaimă când răul l-ai făcut,
Zâmbeşti cu întristare găsind alt început,
Zâmbeşti plin de uimire surprizei neaşteptate,
Zâmbeşti surprinzător când inima mai bate.

Zâmbeşti făcând cu ochiul, cu înţeles complice,
Când şeful bine înfipt nu vrea să mai abdice,
Zâmbeşti cu oboseală la un sfârşit de drum,
Zâmbeşti şi după moarte, dar nu ştii cui şi cum.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă-n vis de Paşte

Plouă în grădină
Cu aripi şi cu flori,
Albinele-n surdină
Zboară pe sub nori.

Plouă şi cu rouă
Sub curcubeu întins
În coşul plin cu ouă
Şi cozonaci de vis.

E visul meu de Paşte
Cu muguri de lumină
În care se tot naşte
Credinţa cea divină.

Plouă deci, cu vise
Şi cu Hristos în gând,
În fapte necuprinse
De suflet pe pământ.

Plouă-n primenirea
Vieţii-n generaţii,
În toate cu iubirea
De rod şi aspiraţii.

Plouă-n vis de Paşte
Cu aripi şi cu flori
Luminii care naşte
Copii biruitori.

Copil sunt şi am zborul
În bolta românească,
Unde tricolorul
Mi-i zestre strămoşească.

poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana împăcării

Împăcarea ţi-o mlădii sub călcâiu-mi iarbă, pură,
Cum ţi-i dat a-i fi de leac ochiului făr' de măsură...
Îţi bei ploi pe săturate, să legi uscăciunii gura,
Ca rugina despărţirii să-n-atingă azi făptura...

Îţi mângâi cu palma firul ce ai tors cu drag de viaţă,
Cum ar fi să ştii că omul face-acelaşi cerc spre gheaţă,
Măgulindu-şi dor şi chin, ca şi tine, cu Lumină
Şi, crescând cu drag lăstarii, să nu-şi uite rădăcină...

Fragedă treci prin botez spre furtunile cu zgură
Şi-ţi îngenunchează vise grei bocancii, plini cu ură,
Dar te readuce-n spor, de iubire, o picătură,
Şi-ţi înalţi cu drag aripa de zidire spre căldură...

Nu fii tristă, nu te teme, vara că-nteţeşte pasul,
Că îţi coace toamna brume, ca să-ţi mângâie obrazul...
Ce minune c-ai văzut astă lume şi-acest soare
Şi rămai în ochiu-mi verde o icoană de-mpăcare...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în exil

Sunt doar o umbră anonimă,
Ce-şi poartă paşii pe zăpadă
Şi dacă iarna e sublimă,
Nu ştie albul să mă vadă.

Nici cerul nu mă mai atinge,
De teama iernii ce m-apasă
Şi nici ninsoarea nu mă ninge
La cât sunt de cenuşăreasă.

Şi bate vântul dintr-o parte,
Obrazul, iar mi-l ocoleşte,
Îşi duce scâncetul departe,
Nici scâncetul nu mă iubeşte.

O stea se duce la culcare,
Îi scriu un vers să mă atingă,
Dar pentru mine, ochi nu are,
Cu-a ei lumină să mă ningă.

Un ram îşi plânge frunza deasă
Pe-aleea toamnelor nebune,
Eu îmi plâng voalul de mireasă-
O amintire ce apune.

Şi marea, marea mea iubire
Mă ocoleşte şi mă lasă,
La locul nostru de-ntâlnire,
S-aştept... şi nu mai sunt acasă,

Niciunde şi nicicând. Pădure,
Primeşte-mă la tine-n casă!
Poemul meu nu poa' să-ndure
Exilu-n umbra nemiloasă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustraţii boeme

clipe durabile fecunde care izvorăsc
din centrul universului plin de magie
gânduri limpezite în lacrimi sporesc
precum roadele dintr-o ciupercărie.

timpul s-a încălţat în pantofii roşii
primăvara zâmbeşte prin sublime magnolii
zori trezesc frenezia îi cântă cocoşii
ei nu ştiu de decepţii sau de orgolii.

azi fardez tristeţea cu farduri şi creme
fac transfuzii cu lumină, mă energizez
cresc entuziasmul şi dincolo de vreme
dragostea de lume o sporesc în crez.

absorb în retină ilustraţii boeme
cerul plin de stele mereu îl abordez.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada cu apus de soare

Seara blanda curge lina
In culori portocalii,
Cerul plin e de lumina
Si de raze rozalii
Care viu izbesc in geamul
Cerului, mangaie norii
Si aflandu-si intreg neamul
Muta de pe arcurii sorii.

E tacerea milenara
Care impresoara ganduri,
Spleenul negru vrea sa doara
Si sa-mpuste randuri-randuri
De pestrite cimitire
Din amurg bolnav de roze
Si sa smulga din privire
Cafeneaua cu mimoze.

Pace-adanca, praf in drum,
Ingeri blonzi coboara-n lume.
Stau doar singur si-ntreb "cum?"
Si mi se raspunde-anume
Din eternul adormit
Odihnindu-se in soare,
Cu vechi vinul, si grait
Intr-o floare care moare.

O, e ora care doare,
Cand lumina pleaca-n cer
Spre a nu se mai intoarce
Si sa doarma in eter.
O, e cerul care tace
In fumat de soare, lung.
O, e toamna care bate
In portile unui vechi burg.

O, e moartea linistita,
A-sfintitul se asaza
Bland in racla si se-nchina
Pana maine la amiaza.
O, e negrul care umbla
Viu, prin spiritele noastre.
O, e cerul plin de umbra
In caderi de stele caste.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!