Parfumul amintirilor

Nu ştiu cum faci,
că-mi alipeşti sufletul doar de oameni minunaţi,
iar din parfumul amintirilor
împleteşti un curcubeu,
să nu calc singură prin Lumina Poeziei.
Smerind uitarea,
mi-l colinzi harnic prin sânge,
alăptându-i pulsul cu plămăzile neuitării,
ca să-şi triumfe prin lacrima de bucurie,
zvârcolindu-se pe foi, potopite de vers,
lumina suptă din ochi radianţi,
fericindu-mi urcuşul spre rodnicie...

Tu, Doamne, ne dai cunoaşterea
şi recunoaşterea ne-o cântăreşti
cu a Luminii balanţă...
Pentru clipa desăvârşită, trecută prin sufletul,
îngenuncheat la Iubirea Ta, Supremă,
cuvântul meu ştie doar să-Ţi sărute şoaptele:
"... precum în Cer, aşa şi pre Pământ!",
ca să-şi ducă talpa fericită pe cărarea
ce nu uiţi a o împrospăta
cu explozia unui nou parfum de amintiri,
adunat din inimi împlinite cu Lumina iubirii Tale.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!