Icoana împăcării
Împăcarea ți-o mlădii sub călcâiu-mi iarbă, pură,
Cum ți-i dat a-i fi de leac ochiului făr' de măsură...
Îți bei ploi pe săturate, să legi uscăciunii gura,
Ca rugina despărțirii să-n-atingă azi făptura...
Îți mângâi cu palma firul ce ai tors cu drag de viață,
Cum ar fi să știi că omul face-același cerc spre gheață,
Măgulindu-și dor și chin, ca și tine, cu Lumină
Și, crescând cu drag lăstarii, să nu-și uite rădăcină...
Fragedă treci prin botez spre furtunile cu zgură
Și-ți îngenunchează vise grei bocancii, plini cu ură,
Dar te readuce-n spor, de iubire, o picătură,
Și-ți înalți cu drag aripa de zidire spre căldură...
Nu fii tristă, nu te teme, vara că-ntețește pasul,
Că îți coace toamna brume, ca să-ți mângâie obrazul...
Ce minune c-ai văzut astă lume și-acest soare
Și rămai în ochiu-mi verde o icoană de-mpăcare...
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.