Când lumina grăieşte

Nu mai ştiu cum arăt în carne şi oase
De când mă miruie splendoarea ta în atrii şi gleznă
Nu mai văd chipul meu, de când pieliţele-i luminoase
Au orbit totul în jur, subliniez apăsat, corola-mi de beznă.

O, vino iar Lumină! La suprafaţa-mi vie
Căci îmi zâmbeşte el şi-mi este de-al negurii clar
Trece cu mâna frunte şi mă învie iar
Minune-n fir de praf, prin nopţile-mi întunecoase, far!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă arde poezia la picioare
se cere a-mi intra în gleznă
e-acelaşi fagure cum sărutare
ce-mi risipea ieri-ul din beznă

a iulie stau teii drepţi se strânge
în iris vară dă pe-afară
soarele în mine se împinge
simt că mă ninge tu a flori de primăvară

mă arde poezia la picioare
aripile îi sunt demult
prin val de puls însângerare
tic tac în ochiul meu cărunt

nu-i vinovat de mine cerul sus
eu praf atins de fără vină
eroare-ntre pilaştri de lumină pus
alb pe cămaşa lui Isus!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambroziac

Îţi torn să bei seninătate din rai abia sosit,
Uşi largi, vitraliuri de cer ţi se deschid,
Începe-a prinde viaţă prin spasme, răsărit,
Că poate-aşa-o să-mi treacă venirile de rid.

Mie-mi ajunge rugul sporadicelor doruri
Umblându-şi viţă scumpă pe-aiurea empireuri
Îmi spală infinitul orbirile cu cloruri,
Norocul nu-mi mai joacă la groapa cu deşeuri.

Nici miile de ploi, cutremur negru-n oase,
Nu le mai port la gleznă brăţară de fier rece,
Mi-apropii drept izbândă corole luminoase,
Iubirea stă pe loc, din sfânt nu se mai trece.

Şi-acum, că te-aduseşi, îţi vreau suflet cu totul,
Nu jumătăţi, nu foame cu sferturi de măsură.
Preumblă păsări zvonul că-i dus îndoliatul,
Typhonul ce ne-a lacrimi, crivăţul ce ne-a zgură.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu merită nisipul şi nici valul
Să îţi atingă gleznă, umbletul
Călcâiul gol şi chipul ca opalul
Ţi le sărută-n grabă vântul, vuietul.

catren de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor când îmi vei fi

Într-o zi
de dor când îmi vei fi
mă vor curta punţi de suspine
nuntindu-mă cu beznă

Într-o zi
de dor când îmi vei fi
voi bea din guri de crini peline
spatelui ierbii Lună

Într-o zi
de dor când îmi vei fi
voi scrie / un dumnezeiesc de îngeri /
cu amintirea ta pe masă.

poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino...

Vino, în cerul înalt, printre nori
Vino, să numărăm stelele până-n zori
Vino, să îţi arăt steaua mea
Vino, doar aşa, cred, ne vom vedea!

Vino, eu te aştept oricât ar trebui
Vino, nu-ţi fie frică, te voi păzi...
Vino, să vezi îngerii cum ne zâmbesc,
Vino, doar ştii ce mult te iubesc.

Vino, în noapte, sub clar de lună
Vino, te aştept să fim împreună,
Vino, şi dacă şi tu ai vrea...
Vino, să îmi arăţi steaua ta!

Vino, în amurg, în fapt de seară
Vino, când stele-ncep să răsară
Vino, să zburăm printre ele...
Vino...
Să ne-mpletim cununi din flori şi din... stele

poezie de Mariana Simionescu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţii luminoase

fluxul creaţiei e consfinţit de stele
din univers poetic principii se nasc
la baza luminii pe ample reţele
versuri sangvine în inimă renasc.

e minunat să fiu dependentă de lumină
iluminarea pură este dorinţa mea
sunt legată de cer ca o sibilină
plină de speranţe că am şi eu o stea.

azi foamea de lumină e virală
nu pot trăi în întuneric beznă
iubirea mă înalţă pe albastră spirală
extazul urcă şi coboară de la gleznă.

revelaţii luminoase din ceruri revin
îmi spun că iluminismul este dar divin.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cruce...

Iubirea ta mă-mbracă-n parfum de patchouli,
Rămâne-aicea veghe, de potolire-n atrii;
Cum măduva-i în os poporul îngerimii,
'Nmuiat cu trunchiu-n dulce de Vino să-mi rămâi.

Iubirea ta mă umblă prin timpurile-ţi coapte,
Scot inima din teacă să-şi ia avânt pe Soare...
Murită-n Altădată când nu-exista-nviere,
Cu poalele luminii desfăşurări în bezne.

Şi-atât de tu prin soartă chemându-mi infinitul,
Şi-atât de tu nemoarte, consoartă din cel Sfânt;
Iubirea ta tulipe, certate cu sahare,
Îmi stă lipită-n taina ce îmi deschide zborul

Şi-albastrului mister De unde-ţi vine Cerul?
Cu bulbii-nseninării sbucniţi aur prin stele;
Cum îţi iubesc eu viaţa, pe vastele-mi trufii,
Aşa-ţi pândesc murirea, numai al meu să fii.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile de ieri

Mă chemi să umblu carnea-ţi, ecouri cu mângâiuri
Vastului tău cărunt, nestoarsă primăvară,
Mi-am scuturat de gleznă ninsorile-anevoie
Şi tot ce-îngreunează azurul să ne plimbe.

Pe cât de mult coboară hohotul lunei iarăşi,
Cercul în care ard toţi sorii laolaltă,
Cu-atât mai mult iau formă-întunerici înlăuntru
Netemătoare ziuă ce va să ne cuprindă

Somnia gratis, moartea, şubredul aripei;
Îmi las pe mâna ta şovăitor pământul,
Căci nu mai ştiu de pot să mi-l înalţ,
Nespusele fărâme, chei pentru viitor,

Trec printre noi cum cuiburi de neapus sărut.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanul cu stele

Veneai să pui o floare în cuvânt,
Pe boltă-mi neplouare,
Şi cel mai dulce fraged vânt
Acel de alintare.

De potolire-n atrii, cântul,
Când de înseninare nu-s,
Să iei în tine dor, avântul
Când mă preumblă vreun apus,

Acel cu buze însetate
De preamult scrum de zbor
De aripi nesăltate
Stropşind păreri, de-ogor.

Veneai să faci icoană din cuvânt
Prin macul pielii mele
Să-mbraci candelele-i în sfânt
Tocmai lanul de stele.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce eu văd, nu văd, ci lumina luminii care trece prin mine.

aforism de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă numesc tu

de când ţi-am intrat
cu bocancii în suflet
zgomotos de ciudat
ciudat de Lumină

mă numesc tu
de când ciudat de Lumină
de lumina aceea stăpână

până când
până când
înger cu inima susurândă

mă numesc tu
şi mă văd urcând
Everestu-n sandale.

poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul: Când îţi arăt cu mâna, înseamnă că trebuie să te apropii de mine. E clar?
Subalternul: Clar. Dar eu când dau din cap, înseamnă că nu vin.

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul merge prost... zâmbeşte

Când totul pare dureros
Şi greu e drumul tău,
Priveşte-n faţă bucuros,
Căci poate fi mai rău.

epigramă de Iulian Marian Chimigeru (20 ianuarie 2009)
Adăugat de Iulian Marian Chimigeru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Adi Beznă, la Costineşti

Unde-i marea pân'la gleznă
Şi o plajă foarte fină,
Cântă grav folk-istul Beznă:
"Faceţi fraţilor lumină!"

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esplanadă de ninsori

Tu porţi aure deschise înspre cer, din taine vii,
Iar dragostea? ne-o spulberăm în aer sub aripe,
Îngeri îmi spun, nemoartea, că mă perinzi prin atrii,
Chiar umbra mea ţi-e-n casă, leac nopţilor din gripe.

Chiar drumul vechi din grindini îmi putrezeşte rece,
Un falnic tei mi-e suflet, şi n-are crengi deşarte;
Acum, că te aflai, rămâi, mai stai, petrece
Văpaie de seninuri prin harurile-mi moarte.

Atât de-aici simt forma-ţi, m-adie, mă împacă
Cu inima-mi plecată, nu numai ea, şi zborul,
Când mă-înşelam cu bezna, doar ea putea să-mi placă,
Lăsând iubirea seacă, cerşindu-ţi ţie dorul.

De mai trăiesc iar moarte, mi-e ultima dorinţă,
Îmbătrânit de îngeri şi demoni laolaltă,
Să-mi văd în tine chipul sorbindu-ţi umilinţă,
Să urc iubirea-n slavă, suflul să-ţi fiu din şoaptă.
..................
Iubirea-i vânt puternic, presimt lăuntric toamne,
Rămân crengile goale, cunune fără frunte.
Mi-e ziua vis, pun vini închipuirii, Doamne,
Iar te-am văzut, şi trebuie să mor... şi-s multe.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nopţi reci,întunecoase

În nopţi reci, întunecoase,
când opaiţul nu arde,
Frica îţi pătrunde-n oase,
când afară ploaia cade.
Vântul suflă ca turbat,
fulgere spintecă cerul,
Potopul vine peste sat
ca să sporească misterul.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micro cosmosul nostru

Ce să mai răpeşti
când
nu a mai rămas nimic asupra căruia deţii controlul,
cui să îi mai furi privirea când
ochii noştri
s-au adaptat doar unul la lumina
celuilalt,
în jur
doar beznă,
o beznă lucidă şi asumată,

am abandonat diapozitivele cu ură,
uite-mă, sunt reală,
nu ştiu să mă prefac,
mică şi flămândă,
prin traficul derutant, mă pierd într-un
miraj tipic urban,
soarele răsare dintr-un furnal,
soarele se ridică din ceaţă şi praf,
e toamnă şi-i chill
în orăşelul nostru,

ce ne apropie acum e ce
ne-a apropiat dintotdeauna,
felul în care fugim
de nociv, de felul lor criptat
de a încerca tot timpul
să rănească,

vino aici,
băieţel,
n-o să poată nimeni să ne despartă,
uneori aş vrea să ştiu să înjur
ca un bandit,
uneori aş vrea
să ştiu
să fac
câteva farmece.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ţine;

Şi frunte lângă inimi
Şi inimi lângă frunte
Noi sus vom ţine gândul
Mai sus decât un munte.

Şi muntele e-o treaptă
Şi noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Şi ochii-n rouă ştiu să cânte.

Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi ştim să facem visul stâncă
Şi din lumină omului mireasă.

poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu necuvântătorul

eu şi marea mea de cuvinte
mă spăl cu cuvinte, respir cuvinte, mănânc şi visez cuvinte
mă-îmbrac în cuvinte şi de adio mă ofer ofrandă
cuvânt pe cerul gurii

din aer strâng lumini şi praf de stele
respir praf de stele, mănânc praf de stele,
mă spăl cu praf de stele
şi moartea mă preface-n praf de stele

în mâna dreaptă am cuvântul ce va naşte iar cuvinte
în mâna stângă-am strâns un pumn de praf de stele
lumină scriu cu praf de stele
şi nu ştiu de cuvintele sunt ale mele

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expandabilă

Iubirea mea nu moare, ea singură-i ecoul oceanicelor zări,
Dă raiurilor roze, balsam, rod pe înalturi,
Mai curmă zbor de ciori, negreli pe depărtări
Ce îi umbresc privire cu-interminabilele-i salturi.

Eu nu sunt la apus, doar ziua, cu-a ei umbră...
Mă zămisleşte aur, purpură în veşmânt,
Lumina mea nu moare, ci-nfăşură de sumbră,
Pâlpâitoarei clipe, un lanţ de muguri sfânt.

Iubirea mea nu moare, nici moartea nu mă moare,
Azi numai nevăzutul îmi simte-mprospătare
Cu fericiri din duhu-mi şi albul drept splendoare
Căzând pe-aripa vremii ca strai de... mai mult soare.

Şi numai nevăzutul îmi simte norocoase,
Intrări de-arome-n piele cu vârfurile-ntoarse
Spre pulsuri îmbinate cu strălucirea-n oase
Când spadă-i este ploaie, când atrii îi sunt roase.

Iubirea mea nu moare, cătuşă-i pe sporirea ce ţine seamă Viul
În care te găsi, nu am cum să te pierd în avuţii de bezne
Acum când se deschid împrejmuiri din pliul
A mii de curcubeie ce ne trancend o veşnicie glezne.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!