Sonetul călătorilor nemuritori

Ne întâlnim prin timp şi spaţii vaste,
Nemuritori şi tineri, dar bătrâni,
Urmaşii zeilor a tot stăpâni,
Atraşi de-atâtea, între noi, contraste.

Tu eşti lumina arderii intense,
Eu sunt un întuneric îngheţat,
Tu eşti căldura, focul ce-a curmat
Răceala galaxiilor imense.

Ne întâlnim, ne-atragem, ne dorim,
Ne contopim în ere calde, reci,
Aşa cum numai noi putem şi ştim.

E-atâta timp de când călătorim
Pe ale Universului poteci,
Încât iubirea noastră nemurim.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult

E-atâta linişte pe chipul tău
de parcă timpul s-a oprit o clipă
şi te-a-nvelit cu-a nemuririi-aripă,
pierzându-se apoi pe drumul său.

Zeiţă-mi eşti, şi-ai coborât din vis
în braţele-mi deschise pentru tine,
în inima-mi ce toată-ţi aparţine,
un dar ce, poate, îngerii-au trimis.

Şi te privesc, şi-al tău aş vrea să fiu
cât cerul se va bucura de stele,
cât timp pământul va rămâne viu.

Apoi, în zbor fantastic şi zglobiu
vom reintra în vaste carusele
eterne, ca iubirea mea. O ştiu.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga noastră prin timp. Nu mai avem când să ne întâlnim cu noi.

citat din Oana Pellea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti învins!

Nu eşti învins cât timp credinţa
nu ţi-ai schimbat şi nu ţi-ai stins:
– credinţa iarăşi te ridică,
poţi fi căzut, dar nu învins!
Nu eşti înfrânt cât timp nădejdea
şi ţelul ei îţi este sfânt:
– nădejdea iarăşi te-ntăreşte,
poţi fi trântit, dar nu înfrânt!

Nu eşti zdrobit cât ai iubirea
curată şi de neclintit:
– iubirea iarăşi te înalţă,
poţi fi călcat, dar nu zdrobit!

Nu eşti departe până duhul
şi rugăciunea nu ţi-s reci:

– prin ele eşti mereu aproape,
dar fără ele, dus pe veci!

Nu rătăceşti cât timp ţii gândul
şi inima la ce-ai primit:
– când inima ţi-e-n altă parte,
chiar stând cu-ai tăi, eşti rătăcit!

Nu mori când inima-ncetează
– ci când de Cer ai ochii rupţi,
când nu mai arzi şi nu mai sângeri,
când nu mai plângi şi nu mai lupţi!

Biruitori, eroi şi vrednici
sunt numai cei ce neclintit
duc legământul pân' la jertfă
şi lupta până la sfârşit!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut in oameni iubirea,
Dezgheţa focul cu căldura ei
Dar pe mine m-a îngheţat mâhnirea,
Că în sufletul meu numai existau scântei.

Am văzut suflete calde, arzând,
Păcat erau închise in corpuri reci
Orgoliu îngheţând focul pe veci
Timpul îl văd de parcă stând.

Am văzut cum de mâna se plimbau
Ura şi iubirea părea că se cunoşteau,
Sunt chiar prietene foarte bune
Merg oriunde, ucigând o întreaga lume

Am văzut o altă viaţă,
Pe care-aş vrea să o trăiesc,
Neavând nimic în faţă
Şi o fată pe care o iubesc.

poezie de Miron Iustin (15 noiembrie 2015)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare

E-atât de frumos şi de rece
tabloul de tine pictat,
încât, admirându-l, am stat
un timp... cât răceala să plece.

epigramă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Şi azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aş vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunţă la trufie,
opreşte-ţi paşii singuri şi nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu şi tu vom şti,
în viitorul nostru împreună
în viaţa ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi şi vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când norocul ne surâde, întâlnim prieteni; când este împotriva noastră, întâlnim o femeie frumoasă.

proverbe chinezeşti
Adăugat de Valentin Bosioc (uZZy)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când norocul ne surâde, întâlnim prieteni; când este împotriva noastră, întâlnim o femeie frumoasă.

proverbe chinezeşti
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublimul paradox

Doamne, ce mult ne iubim
Când nu credem şi nu ştim
Şi ce uşor ne rănim
Şi ce greu ne lecuim.

Cum putem să ne minţim
Că-i fleac să ne despărţim
Dacă noi ne chinuim
Numai de ne bănuim?

E simplu să ne gândim
Că putem să ne oprim
Şi putem să ne-amăgim
Că nimic nu mai simţim

Iar dacă ne întâlnim
Putem să ne ocolim
Sau în ochi să ne privim
Fără măcar să clipim

Paradoxul e sublim:
Noi putem, dar nu voim.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (19 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretele zeilor

O, zeu trufaş, de ce a trebuit
copacul meu, ce se-nălţa în crâng
atât de mândru şi de împlinit,
să mi-l distrugi? Ştiai că am să-l plâng?

Ce ţi-a făcut? De ce mi l-ai trăznit
cu biciul tău? Era nevinovat,
era frumos şi-adesea, fericit,
din umbra lui, la ceruri m-am rugat.

Acum, gândind la tine, zeu trufaş
c-un trai ce-l vrei intens, mă-ntreb: "Poţi, oare,
acolo, în al zeilor sălaş,
să n-ai, în viaţă, nicio remuşcare?"

Credeam că ai. Un timp, am aşteptat
să umpli golul, îţi era uşor:
pe-acelaşi loc, puteai să fi plantat
un altul, mic, să nu-mi mai fie dor

Şi, poate, peste-un timp l-aş fi uitat
pe cel ce-a fost. Puteai, nu, zeu trufaş?
Dar ţie,-n lumea ta, nu ţi-a păsat,
tu eşti etern! "Regrete, zeii?! Aş!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti

Iubire...
Nebună de iubire,
Tu eşti.
Eu am crezut că te-ai topit pe drumuri reci,
Ai pleoapele îmbătrânite de mari iubiri
Şi-acum te văd, amanta suptă din răstigniri,
Tu eşti.
Ai obosit de-atâtea drumuri, te-ai săturat de colindat
Şi-acum pe chipul tău, prin riduri apar doar clipe de păcat.
Tu eşti,
Haide, spune-mi, tu eşti,
Te recunosc prin ochii care mă topeşti,
Te recunosc din crăpături din buze muşcate în poveşti,
Hai, spune, tu eşti
Tu eşti aceea care, prin zâmbete mă ameţeşti,
Tu eşti,
O, da, tu eşti,
Tu eşti aceea care mă ocoleşti,
Tu eşti aceea care m-ai contopit în dor,
Tu eşti aceea care între braţe mă înălţai în zbor,
Tu eşti,
Te recunosc, tu eşti,
Păcatul tău îţi face faţa ca să nu zâmbeşti,
Păcatul tău apasă, şi trupul ţi-l priveşti
Îmbătrânit şi supt de vlaga, ce încă-ţi mai doreşti...
O, da, te recunosc. Tu eşti...
Iubirea mea din marea de poveşti.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cariera noastră este un vis. Adică, interpretăm multe roluri, călătorim în jurul lumii şi întâlnim oameni superbi.

citat din Mary-Kate Olsen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă cât mai e timp

Arunc în voi cu castane şi ţip! Iubiţi-vă cât mai e timp!
Vă spun că nu degeaba am îmbătrânit!
Cine-ţi mai dă înapoi Timpul?
Cine-ţi restituie tremurul tinereţii din vene pierdut
Să poţi zburda curajos astăzi mimând Iubirea?
Gata! Obrazul e gros şi greu de-atâta Viaţa
Trăită cu regrete şi dureri nesfârşite din neiubire.
Arunc în voi cu castane şi ţip! Iubiţi-vă cât mai e timp!
Condeiul e încins de-atâtea stele şi versuri în care
Mi-am pus miezul inimii să respire până la marginile ei
Pline de o prezenţă ce mă sileşte să scriu în tonul lui ridicat
Şi-n degetul arătător întins din mine spre voi cu indemnul;
Eu sunt Octombrie! O să bat toţi castanii cu vântul şi ploile!
O să arunc cu castane în voi şi-am să ţip cât mă ţine Cerul;
Iubiţi-vă cât mai e timp! Iubiţi-vă cât stau pe aici!
Iubiţi-vă cerniţi! Iubiţi-vă Timpul! Iubiţi-vă sufletul! Iubiţi-vă Lumina!
... Mâine poate... Iubiţi-vă azi!
Eu vă iubesc Mâine? Nu! Eu vă iubesc azi! Eu vă iubesc reci şi amari, tineri şi bătrâni, răi şi buni, atât cât mă ţine viu Dumnezeul
meu şi-al vostru.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cine eşti?

Eşti doar o frământare a timpului uitat,
sau eşti zeiţa care nicicând n-a abdicat
şi-a zeilor putere spre oameni o îndrepţi,
trasându-le cărarea ce-i duce la cei drepţi?

Eşti o închipuire, eşti nimfa din păduri,
doar o hamadriadă ce, uneori, te-nduri
să ieşi din lumea-ţi verde, din casa ta de vis,
spre-a netezi cărarea ce duce-n Paradis?

Eşti poate un oracol, ce-apare din vechimi
cu soarta mea în mână: abisuri, înălţimi,
înscrisuri ne-nţelese, pe-un pergament de timp
mesaj din alte vremuri, venit de prin Olimp?

Fiica neştiută a unei energii
ce-n viaţa pământeană, cu ai naturii fii,
a fost însărcinată, de la pămînt la cer,
cu viaţa ce apare din marele mister?

Eşti marea mea-ntrebare, eşti o minune azi,
iar dacă eşti venită din cer sau dintre brazi,
din marile legende sau, poate, din poveşti
şi vrei să-mi fii iubită, răspunde-mi: cine eşti?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când suntem tineri, dorim să încercăm poteci nemaiumblate, dar dăm de vechiul drum, iubind, ceea ce duce către ceasul când spunem: bun rămas, noroc, timp şi schimbare.

citat clasic din William Butler Yeats
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuprinsul necuprins

Tu eşti cuprinsul cel de necuprins,
Atât de-aproape şi de neştiut,
Eşti viitor la tot ce a trecut,
Şi-aprinzi în mine focuri de nestins.

Te cuibăreşti în braţe şi m-aştept
Căldura ta, în suflet să-mi pătrundă,
Să simt cum Universul mă inundă,
Iar inima-mi nu-şi are loc în piept.

Tu te prelingi uşor, ca timpul treci
Prin braţele întinse-n galaxii
Pierdute pe-ale timpului poteci,

Lipseşti o vreme, apoi îmi revii,
Amarul c-un sărut s-alungi pe veci
În necuprinsuri negre şi pustii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul stelelor

Pe ţărmul lor, străin de odisei,
Departe de a lumilor privire,
Trăiau, se-nţelegeau – erau doar ei –
Şi îşi creşteau urmaşii cu iubire.

Privind spre stele, nu ştiau decât
Că noaptea, sus pe cer, când e senin,
Apar, mai strălucesc, mai cad... şi-atât,
Căci Soarele-i stăpânitor deplin

Şi îi iubeau lumina, iar căldura
O aşteptau din mângâieri de rază
În zori de zi, când le-atingea făptura
Ca zâmbetul ce,-ades, te luminează.

Iar Luna... da, a Soarelui pereche,
Cu razele-i de noapte, argintii,
Era şi ea, în lumea lor străveche,
Iubită-n înserările târzii.

Ştiau ei, lupii: hărţile din stele
Au ajutat străini, pe bărci imense,
La ţărmul lor să îşi coboare vele
În căutări de jaf şi recompense,

Iar lumea lor nu a mai fost la fel,
Dar n-au uitat de Soare şi de Lună,
Iar stele, strălucind pe ceru-acel,
Nu pot, iubirea lor, să o supună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan din Viaţa printre moarte (16 aprilie 2000)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan
Adăugat de Carmen Comloşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăbrele de nori

A trecut înc-o vară fierbinte şi rea
ce-a lăsat, la plecare, toţi norii din ea
să ne-apese pe zile şi clipe de vis
ca o palmă pe-o uşă ce nu s-a deschis.

Aş fi vrut s-o închid cu zăbrele de nori
dintr-o roată de timp, să-i provoace fiori,
să o văd între ziduri, pe dalele reci,
zvîrcolindu-se-n toamna când tu ai să pleci.

Dar mai bine o iert. Să se ducă şi ea,
să se piardă oriunde, dar tu, vei pleca?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!