Tu cine ești?
Ești doar o frământare a timpului uitat,
sau ești zeița care nicicând n-a abdicat
și-a zeilor putere spre oameni o îndrepți,
trasându-le cărarea ce-i duce la cei drepți?
Ești o închipuire, ești nimfa din păduri,
doar o hamadriadă ce, uneori, te-nduri
să ieși din lumea-ți verde, din casa ta de vis,
spre-a netezi cărarea ce duce-n Paradis?
Ești poate un oracol, ce-apare din vechimi
cu soarta mea în mână: abisuri, înălțimi,
înscrisuri ne-nțelese, pe-un pergament de timp
mesaj din alte vremuri, venit de prin Olimp?
Fiica neștiută a unei energii
ce-n viața pământeană, cu ai naturii fii,
a fost însărcinată, de la pămînt la cer,
cu viața ce apare din marele mister?
Ești marea mea-ntrebare, ești o minune azi,
iar dacă ești venită din cer sau dintre brazi,
din marile legende sau, poate, din povești
și vrei să-mi fii iubită, răspunde-mi: cine ești?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.